Tag Archives: woman

>Imaginea sufletului

30 mai

>


Un singur lucru trebuie sa avem: fie un suflet placut de la natura, fie un suflet modelat prin munca, dragoste, arta si cunoastere”- Friedrich Nietzsche


In multe scrieri imaginea sufletului este atribuita chipului, emotiilor, cuvintelor, ochilor, inimii. Unii cercetatori britanici si americani spun ca au surprins imaginea sufletului in timpul unui proces de reanimare.


Mai mult decat atat, in anul 1907 doctorul Duncan MacDougall a afirmat ca sufletul unui om cantareste 21 de grame. El a facut un experiment macabru, insa interesant deopotriva, care consta in cantarirea a 6 pacienti bolnavi de tuberculoza in faza terminala, pentru a observa daca moartea are vreun impact asupra greutatii corporale. Spre stupefactia echipei de cercetatori conduse de McDougal, in momentul mortii fiecaruia din cei 6 subiecti umani, greutatea corporala a acestora a scazut, invariabil, cu 21 de grame. Nici mai mult, nici mai putin. Nu conta daca decedatul cantarea 120 sau 30 de kilograme. Cifrele cantarului aratau o scadere cu fix 21 grame.



Vorbim despre suflet in fiecare zi :”ce vrei de la sufletul meu?”, “ce suflet mare ai!”, “tu esti sufletul meu pereche”, “reclama, sufletul comertului”, “ai fost sufletul petrecerii”, “ce tot te bagi in sufletul meu?”, “mi s-a rupt sufletul cand l-am vazut”, „esti un suflet ratacit” etc.


Cu toate acestea, nimeni nu poate spune in clar ce este si daca exista cu adevarat sufletul. Sau care este imaginea lui. Avem libera alegere de a-i atribui sufletului orice forma sau continut, sa spunem ca ne doare sufletul cand suntem tristi sau ca e plin de fericire cand ne este bine. Eu cred ca asa cum oglinzile ne reflecta chipul, arta poate reflecta imaginea sufletului nostru.




Suflet in alb si negru” – lucrare in ceion si tus
de dimensiune 42 x 30 cm




>Batranete fara tinerete

4 mai

>

 

Deodata, te trezesti singur. Parintii s-au dus, unchii si matusile i-au urmat curand, bunicii sunt ca o racoare a amintirilor prigonite din sufletul de copil inspre Marea Liniste. Te simti singur, pentru ca esti singur. Ce pretentii sa mai ai ca sa fii inteles, cand tu insuti nu mai ai puterea sa dai glas mortaciunii din gand? Faci ce mai ai de facut, ai grija sa lasi totul oranduit in urma, vorbesti despre moarte asa cum o faceai despre iubire in anii tineretii, apoi iti lasi urmasii sa simta si ei ceea ce tu, la randu-ti, ai indurat cu stoicism. Atunci, in memoria ta, monumentul neputintei vremelnice se va inalta in tacere spre cer. Iar singura certitudine va fi aceea a mortii tale, dupa ce ai fost curajos ca ai trait…” – Daniel

 

Iubim batranii, dar nu batranetea. Orice om se forteaza sa ajunga sa imbatraneasca, dar fara sa dea impresia ca este batran. Nimeni nu iubeste batranetea, de aceea o numim longevitate – da mai bine. Batranetea sugereaza declin, senilitudine, apropierea unui sfarsit irevocabil. Astfel incercam sa o mascam, agatandu-i cuvinte frumoase la ureche: Varsta de Aur (L’age D’Or – in Franta, Golden Age – in America). Pe batrani societatea moderna nu ii trateaza cu un exces de tandrete. Exista un mare paradox: pe de o parte, medicina se incapataneaza sa prelungeasca viata oamenilor, dar pe de alta, prezentul ii impiedica sa se bucure de ea. Batranii nu au decat sa stea la ei acasa, sa nu mai deranjeze si sa fie multumiti ca sunt hraniti si imbracati, tinuti la caldura.

 

Inevitabil, cand esti tanar si vezi un om in varsta, te uiti la el cu drag daca iti este un apropiat sau o ruda, cu mila daca il vezi la un colt de strada cu mana intinsa, cu compasiune daca il vezi la stiri ca are lacrimi in ochi si-si plange amarata de pensie care nu-i ajunge pentru medicamente, facturi si mancare, cu admiratie cand il auzi povestind prin cate necazuri si greutati a trecut cu fruntea sus, cu indiferenta cand treci pe strada pe langa el si te gandesti la propriile tale probleme…

 

Am vazut, la un moment dat, pe net o imagine care mi-a ramas intiparita, involuntar, in minte. Era chipul unei batrane, plin de riduri adanci, dar de o expresivitate pe care rar o intalnesti in portretul unui tanar. Atata hotarire, durere, bucurie, resemnare, forta izbucneau si te invaluiau, toate la un loc, amestecate. Asta m-a facut sa lucrez portretul pe care il prezint astazi.

 


 

Batranete fara tinerete„- lucrare in creion
dimensiuni 30 x 42 cm
 
 

 

Batranetea incepe ca toamna. Cu melancolii, cu umbre care se lungesc, cu reverii si doruri vagi” – Octavian Paler

 
 

>Nuditatea, intre erotism si sublim

20 apr.

>

Anita” – episodul 1



Femeia este lucrarea de diploma a lui Dumnezeu, la examenul de estetica” – Vasile Ghica.


Istoria artei poate fi apreciata ca fiind istoria nudului, pentru ca nuditatea este o forma de exprimare artistica, pornind de la perfectiunea trupului omenesc. Toti marii artisti au pictat nuduri. Ca forma de arta a fost inventata de greci in secolul al V-lea i. H. Ei au adus trupul la perfectiune pentru a arata ca omul este un zeu. Nudul in arta plastica ramane unul din subiectele majore, iar de la Venus pana la arta moderna, femeia pare a fi pe primul loc in atentia artistului, indiferent de epoca.


Dumnezeu, conform Genezei, a facut omul dupa chipul si asemanarea sa, si ne-a programat goi pentru eternitate. Istoria, insa, ne-a imbracat…


Sa lasam hainele la o parte (macar un timp) pentru ca, incepand de azi, vreau sa va captez atentia cu un secvential de nuduri in creion si carbune, impletit cu o povestire erotica structurata in episoade scurte. “Anita” este o fictiune erotica, asa ca orice asemanare cu personaje reale este pur intamplatoare…



Totul incepe cu o foaie alba si o schita in creion…
apoi umbrele isi fac datoria…


… si scot la iveala frumuseti nebanuite.
Ma propii incet, dar sigur, de final.

Anita” – nud in creion si carbune

de dimnsiune 21 x 30 cm

(etape de lucru si desenul final)




Anita” – episodul 1


Prima raza de soare a diminetii cade timida pe sanul moale si cald. Ca un amant priceput, soarele incepe sa-i mangaie trupul gol. Se joaca si deseneaza cu razele sale curbe intunecate pe cearsaful de satin. Cand ultima si cea mai sprintena raza ii atinge pleoapele, Anita se trezeste. Deschide usor ochii si se intinde lasciv, ca o pisica. Ii apare in coltul gurii un zambet sagalnic. Si-a amintit…

Raza jucausa nu-i da pace. Parca ii sopteste ca e dimineata si trebuie sa se ridice. Nu are chef. Inchide ochii si se intoarce cu spatele la fereastra.

Mana calda, asezata pe umar. Suflarea sacadata, firbinte, de pe ceafa. Cealalta mana care cuprinde tandru, pe la spate, sanul drept peste bluza purpurie…

Isi aminteste si nu vrea sa-i faca soarelui pe plac. Trage cearsaful peste cap si se ascunde.

Mangaiere. Sarut. Buze umede. Piele fina. Miros de after-shave amestecat cu tutun. Coapsa fierbinte…

Ca un regizor priceput, creierul Anitei ia franturi, senzatii si le transforma in imagini care se deruleaza cu incetinitorul.


Va urma…


>Arta, intre ideal si interes

7 apr.

>

Daca ai pornit spre un anumit tel, si tot te opresti din drum ca s-arunci cu pietre in orice caine care te latra, atunci nu vei mai ajunge niciodata la tinta…” – Fyodor Dostoevsky


Se spune ca pentru a fi fericit trebuie sa iubesti, sa ai ceva de facut si ceva spre care sa nazuiesti. Pe scut: interes si ideal. Atunci cand balanta inclina in favoarea interesului, viata noastra se transforma intr-o goana spre… nimic si nicaieri. Daca interesul moare odata cu individul, idealul traieste mai departe.


Din momentul in care incercam sa ne raspundem la intrebarea: “Chiar trebuie sa ai un ideal pentru a fi fericit?”, lucrurile se complica. Pe de o parte, ii admiram pe cei care se dedica unui scop in viata si pentru asta fac mii de sacrificii, insa, pe de alta parte, este mai comod sa renuntam la idealuri si sa servim interesele. Urmarirea unui ideal presupune, de multe ori, un angajament total, pe care nu multi oameni sunt dispusi sa si-l asume.


Din fericire pentru toti, avem in mostenirea genetica umana inclus si un ideal comun. Orice om este inzestrat de la nastere cu un tel: acela de a fi fericit! Este idealul natural al omenirii. Asa, nimeni nu poate afirma ca nu are nici un scop in viata. Sufletul nostru se zbate necontenit intre fuga de durere, de necazuri si tendinta spre fericire. Involuntar, urmarim fericirea. Dar oare ne este indeajuns?



„Doamna cu margele” – lucrare in creion
de dimensiune 30 x 42 cm
(evolutie si finalitate)













Orice ideal este garantia ca viata noastra are o directie, un continut si nu se desfasoara haotic. Sa stam cu ochii pe aceasta “busola” si sa nu mai aruncam cu pietre in cainii care latra…