Ce poti sa faci cu niste pungi vechi de hartie…

 

What you can do with vintage paper bags…

Galeria de arta XIX – Muzica si dansul in pictura

Maria PopArt – Remains of the Heart

Galeria de arta XVIII – Seria „LATINA”

La Passionata

Innamorata

Appassionata

Amor latina

Amor caliente

Suavemente Bessame

 

 

 

Galeria de arta XVII – NUDURI – culori acrilice pe panza

Morning Karma

Gipsy mood

Arabian moon

Everlasting love

 

 

 

 

 

Galeria de arta XV – Pin-Up I

Pin Up Hall of fame – 1

Pin Up Hall of fame – 2

Pin Up Hall of fame – 3

Pin Up Hall of fame – 4

Lectia de pictura – Pin-Up

Misterioase, atragatoare si inocente in acelasi timp, celebrele Pin-up Girls provoaca dintr-o privire languroasa, fascineaza cu o sprancenele arcuite elegant si farmeca printr-un zambet rosu, seducator.

Pin-up Girl - acrilic pe panza / acrylic on canvas, A3 (42 x 29,7 cm)

In perioada 1920-1970 a avut loc o adevarata inflorire a stilului, chiar daca termenul in sine de „pin up” (“pentru agatat”) a fost pentru prima oara folosit in Anglia, in 1941( cu toate ca fenomenul exista inca din anii 1890). Editorii de reviste si agentiile de publicitate cautau serviciile artistilor care puteau genera imagini memorabile pentru consumul de masa.

Noapte de vis

E noaptea in care toate dorintele ar trebui sa se indeplineasca. E seara magica in care copiii cuminti asteapta cu sufletul la gura vizita lui Mos Craciun. E 24 decembrie in anul de gratie 2011. Ne-am facut oameni mari si a venit randul nostru sa le facem surprize celor mici.

Insa, undeva pe drum, am pierdut traditia, radacinile si identitatea noastra. Am uitat sa ne bucuram asa cum o faceam odinioara. Stratul gros de poleiala aurie, cu care era invesmantat batranul Craciun, s-a ros. Acum nu ne-a mai ramas decat sa-l peticim cu bucatele de hartie colorata ca sa nu se vada rugina. Purtam in spate o desaga greoaie, dar nu plina cu daruri, ci cu toate necazurile de peste an. Si ne-am obisnuit atat de mult cu ea, incat nici acum in Ajun, nu ne vine usor s-o aruncam cat mai departe de sufletul nostru.

Totusi, e noaptea in care ingandurarile si cuvintele ar trebui sa faca loc colindelor si iubirii. E vremea sa redevenim copii, sa ne bucuram de bradul impodobit si sa zambim din toata inima. Pentru cateva clipe sa oprim timpul pe loc si sa scoatem la lumina bunatatea si dragostea. Spiritul Craciunului exista in toti. Depinde de noi sa-i mentinem flacara vie.

Noaptea de vis incepe. Imbratisati-i pe cei dragi si impartiti ganduri bune. Vine Craciunul!

“… Si nu uita cand esti voios

Romane sa fi bun!…”

Portret de copil

 

Little girl

Cherry girl

Little man

Fetita cu buburuze

Blue sky

Zbor de fluturi

Cred ca acel om care nu-si doreste de la viata mai mult decat ii poate oferi aceasta este un om fericit. Cu putina afectiune, poti face pana si soarele sa zambeasca. Uneori nu e nevoie decat de un gest, o privire sau un suras ca sa poti face pe cineva sa simta ca traieste cu adevarat.

Nimic nu e mai frumos pe lumea asta decat sa vezi in ochii celui drag o urma de multumire. Atunci, parca prinzi aripi si poti sa zbori asemenea unui fluture. Si-n zborul tau de cateva secunde ai puterea sa atingi miezul fericirii. Apoi te-ntorci pe pamant si speri sa mai prinzi acea scanteie in ochii iubitului, ca sa-ti poti relua zborul spre absolut.

Embraced by the light - desen in creion si carbune

Galeria de arta XII – Cupluri

Sweet kiss

Swan dance 2

Swan dance 1

Retro

Radacini

Feast

Chapeau!

Ballet

Lust

Lupt, strig, iubesc, pictez…

Am de multe ori senzatia ca m-am nascut intr-o epoca gresita. Ca sunt o piesa dintr-un alt puzzle. Soarta a ales pentru mine aceasta perioada pentru viata si nu pot sa fac nimic sa schimb ceva. Mi-ar fi placut sa ma fi nascut pe vremea lui “A fost odata…”, sau sa fiu un personaj intr-o carte cu povesti. Realizez ca nu am sufletul croit pentru zilele astea intr-o continua tranzitie. Ma agit, ma framant, ma razvratesc, dar imi dau seama ca sunt un pion mult prea neinsemnat in aceasta ecuatie complexa.

"Razvratire" - pictura in acuarele, dimensiune 27 x 35 cm

In cautarea fructului oprit

Daca ar fi sa ma iau dupa povestea bliblica, fructul oprit reprezenta dorinta de cunoastere. Eva ar fi fost ispitita de enigmaticul sarpe sa muste din mar, chiar daca avea directive clare “de sus” sa n-o faca. In plus, l-a mai corupt si pe inocentul Adam…

Uite-asa, s-au trezit amandoi bannati si au fost izgoniti din Gradina Raiului. Cam asa ar suna “comunicatul de presa” in ceea ce priveste desfasurarea evenimentelor petrecute in acele vremuri.

"Forbidden" - lucrare in acuarele, dimensiune 27 x 35 cm

PORTRETE

 

Autoportret

Portret de batrana

Portret de fetita

Fetita cu buburuze

Daniel

Alb si negru

Alexandra

Portret in TUS

Lena

Requiem pentru o carte

Fiecare inceput de toamna imi aduce in suflet un strop de melancolie, o inclinare spre meditatie si un soi de parere de rau. Poate dupa vara, poate dupa verde, cu toate ca ochiul meu de artist este in extaz la vederea culorilor nemaipomenite ale acestui anotimp. Uneori imi alint starea si-i spun astenie. Si chiar de se vrea invizibila, tot isi lasa amprenta in ceea ce fac, in special in pictura. Aleg teme mai duioase, mai calde ori mai romantice.

Ultimul tablou se incadreaza perfect in atmosfera tomnatica a sufletului meu. “Cititoarea” reprezinta un nud de femeie tanara, care tine in brate o carte deschisa. Fundalul este intunecat tocmai pentru a-i scoate in evidenta albeata pielii si privirea pierduta, undeva in zare.

"The reader" - pictura in acuarele, dimensiune 27 x 35 cm

Frumusete XXL

Societatea de consum si advertisingul au reusit sa schimbe perceptia unor intregi generatii in ceea ce priveste idealul feminin. Daca in trecut pictorii reuseau sa puna pe panza frumusetea in stare pura, asa cum era, acum tabloidele, revistele glossy si televiziunea ridica anorexia la rang de virtute. Formele “perfecte” implica automat un set de coaste proeminente, un fund inexistent si un bazin in ale carui oase nu poti decat sa te intepi. Sau sa inveti mai usor atonomia scheletului uman.

"Laptareasa" - pictura in acuarela, dimensiune 27 x 35 cm

>Cod portocaliu

>

“Un kilogram de portocaliu este mai portocaliu decat 10 grame din aceeasi culoare” – Gauguin

Am ajuns sa urasc de-a dreptul culoarea portocalie! Si-mi placea… Chiar mult. Asta, inainte de momentul in care o gasca de dobitoci au transformat aceasta culoare intr-un brand nenorocit. Cladiri portocalii, steaguri portocalii, panselute portocalii, pubele portocalii… Imi da in greata! Acum, urasc atat de mult portocaliul, incat nu mai pot manca cu placere nici macar o portocala. De curand, am renuntat sa-mi iau o geaca, al carei model m-a incantat foarte mult, numai din cauza ca era portocalie! Daca te imbraci acum in culoarea asta, imediat esti privit cu alti ochi de cei din jurul tau.

Intr-o zi, cand am mers pana la mama, era pe masa o galeata cu apa. Portocalie. Am intors-o usor si, bineinteles, pe fata avea inscriptionata sigla PDL-ului. N-am mai baut apa din ea niciodata!

Sub guvernarea actuala, totul capata o nuanta portocalie. Pana si banii impartiti de la buget. Tentaculele orange s-au intins peste tot, incat cu greu te-abtii sa nu te-ntrebi daca unii, sau altii, n-au pe dedesubt chiloti portocalii… E ca un blestem. Sa nu mai scapam niciodata de culoarea asta imputita!

Despre portocaliu se spune ca este o culoare “zgomotoasa”. Si ca, atunci cand echilibrul dintre galben si rosu se rupe, portocaliul se transforma fie in revelatia iubirii divine, fie in emblema desfraului…

De cativa ani traim sub imperiul unui cod portocaliu perpetuu. Un cod care anunta un pericol iminent. O amenintare pe care, pana acum, multi dintre noi au ignorat-o total. Sper sa vina si ziua in care portocaliul isi va redobandi semnificatia primordiala. Aceea de a fi doar o culoare a curcubeului. O nuanta pe care artistul din mine s-o iubeasca din nou. Sa pot purta, iar, o geaca sau o caciula portocalie, fara ca acest lucru sa capete o conotatie politica. Sa pot asterne aceasta culoare in desenele mele, fara sa mai am vreo urma de indoiala daca e bine, sau nu, s-o folosesc…

Cat despre strumf cel mic din desenul de azi, nu cred ca va indoiti ca nu are nici cea mai mica urma de portocaliu in suflet! Doar pe caciulita…

„Little man” – lucrare mixta in creion si creioane colorate

dimensiune 30 x 42 cm

Galeria de arta III

Galeria de arta II

Galeria de arta I

Asteptare

life is a cabaret

>La hotarul dintre alb si negru

>

„Si totusi cate lumini, cate culori nu se pot deslusi in desimea unei nopti plumburii!” – Cella Serghi

Sa ne imaginam, pentru o clipa, cum ar fi viata noastra fara culori! Sa nu ne putem bucura de verdele padurilor, de albastrul cerului, de rosul florilor de mac. Totul sa fie in alb, negru si nuante de gri… E un exercitiu de imaginatie destul de greu pentru ca suntem obisnuiti ca, de fiecare data cand deschidem ochii, sa fim inconjurati de culoare!

Ar fi o lume terna, posomorata, fara bucurie, apasatoare. Toate masinile ar avea aceeasi culoare. Toate hainele ar fi cenusii. Toate florile ar fi la fel! Cum ar fi sa oferim cuiva un buchet de trandafiri… gri?

Abia atunci cand ne gandim cum ar fi fara culori, ne dam seama de insemnatatea lor. Asa procedam cu mult prea multe lucruri din viata noastra, pe care ni le insusim cu drept de proprietate, fara sa banuim ca intr-o zi ar putea sa dispara!

Am trait, acum cativa ani, cu senzatia ca totul in jurul meu se transforma in cenusiu. Cladirile, orasele, trenurile, strazile, dar mai ales oamenii. Imbracati in haine gri sau in culori neutre, pareau o masa compacta de ciment. Nimeni nu mai voia sa iasa in evidenta… Cu timpul, culoarea oraselor, a strazilor, a caselor s-a schimbat. Insa, oamenii au ramas in acelasi cenusiu vesnic. Chiar si azi, mergand pe strada, am observat ca sunt mai multi oameni gri decat colorati. Multi au acceptat si si-au insusit aceste culori sterse. Le folosesc ca pe un fel de camuflaj, ascunzandu-se de ceva sau de cineva. Sau, poate, de ei insisi…

Daca intr-o zi ne-am hotari sa aruncam toate hainele gri, maro, cenusii, kaki, negre, multi dintre noi ar observa ca nu mai au cu ce sa se imbrace a doua zi!

Mai cred ca si sufletul fiecarui om are o anumita culoare. Al meu, de exemplu, este verde. Pe unii oameni ii vad cu sufletul de culoare galbena. Sau violet. Cele mai putine suflete au culoarea alba sau roz. Sunt cele de copii. La altii nu pot sa trec dincolo de intunecimea negrului. Dar cele mai nefericite suflete nu au nici o culoare…

„Hotarul dintre alb si negru” – lucrare mixta in creion si tus

de dimensiune 42 x 30 cm

>Dilema existentiala

>

„O existenta care nu ascunde nici o nebunie n-are nici o valoare” – Emil Cioran

Dilema existentiala

Ce esti tu pentru mine?

E-o intrebare buna…

Esti fulger sau lumina?

Esti soare sau esti nor?

Esti lacrima sau zambet?

Esti locul meu de dor…

Esti munte ori esti mare,

Esti varf sau hau adanc?

Esti frunza sau esti floare?

ESTI TU! Eu, oare sunt?

Roman, Octombrie 2000

„Blue eyes„- lucrare mixta in creion si creioane colorate

dimensiune 21 x 30 cm

>Copilarie cu cirese la urechi

>

“Un copil poate oricand sa invete un adult trei lucruri: cum sa fie multumit fara motiv, cum sa nu stea locului niciodata si cum sa ceara cu insistenta ceea ce isi doreste.” – Paulo Coelho

Am avut o copilarie fericita! Si lipsita de griji. O copilarie cu sotron, cu de-a v-ati ascunselea, cu flori, fete sau baieti, cu tara-tara, vrem ostasi. N-am avut televiziune decat cu ora, n-am avut calculator si internet, n-am avut telefon mobil sau mp3-player. Cu toate astea, ma gandesc cu drag la anii inocentei: jucariile “mostenite” de la fratii mai mari, coronitele facute din flori culese de pe marginea drumului, patura agatata ca un cort in gard, juliturile de la genunchi, mentosanele sau eugeniile cumparate de la cofetarie cu ratia, povestile “Noapte buna, copii!” de la radio, desenele animate cu Pic si Poc, sau lectiile facute, uneori, la lumina lumanarii. Nu ne duceau parintii la scoala cu masina. Nu mancam snaksuri, chipsuri sau McDonald’s. Nu aveam Hannah Montana sau NFS.

Nu aveam multe din lucrurile pe care le au copiii din ziua de azi. Si totusi nu duceam lipsa de nimic. Nu ne plictiseam niciodata. Eram fericiti! Iar ciresele ne atarnau la urechi…

„Fetita cu cirese” – lucrare mixta in creion, culori pastel si carbune

(dimensiune- 42 x 30 cm)

(etape de lucru si desenul final)

>Batranete fara tinerete

>

 

“Deodata, te trezesti singur. Parintii s-au dus, unchii si matusile i-au urmat curand, bunicii sunt ca o racoare a amintirilor prigonite din sufletul de copil inspre Marea Liniste. Te simti singur, pentru ca esti singur. Ce pretentii sa mai ai ca sa fii inteles, cand tu insuti nu mai ai puterea sa dai glas mortaciunii din gand? Faci ce mai ai de facut, ai grija sa lasi totul oranduit in urma, vorbesti despre moarte asa cum o faceai despre iubire in anii tineretii, apoi iti lasi urmasii sa simta si ei ceea ce tu, la randu-ti, ai indurat cu stoicism. Atunci, in memoria ta, monumentul neputintei vremelnice se va inalta in tacere spre cer. Iar singura certitudine va fi aceea a mortii tale, dupa ce ai fost curajos ca ai trait…” – Daniel

 

Iubim batranii, dar nu batranetea. Orice om se forteaza sa ajunga sa imbatraneasca, dar fara sa dea impresia ca este batran. Nimeni nu iubeste batranetea, de aceea o numim longevitate – da mai bine. Batranetea sugereaza declin, senilitudine, apropierea unui sfarsit irevocabil. Astfel incercam sa o mascam, agatandu-i cuvinte frumoase la ureche: Varsta de Aur (L’age D’Or – in Franta, Golden Age – in America). Pe batrani societatea moderna nu ii trateaza cu un exces de tandrete. Exista un mare paradox: pe de o parte, medicina se incapataneaza sa prelungeasca viata oamenilor, dar pe de alta, prezentul ii impiedica sa se bucure de ea. Batranii nu au decat sa stea la ei acasa, sa nu mai deranjeze si sa fie multumiti ca sunt hraniti si imbracati, tinuti la caldura.

 

Inevitabil, cand esti tanar si vezi un om in varsta, te uiti la el cu drag daca iti este un apropiat sau o ruda, cu mila daca il vezi la un colt de strada cu mana intinsa, cu compasiune daca il vezi la stiri ca are lacrimi in ochi si-si plange amarata de pensie care nu-i ajunge pentru medicamente, facturi si mancare, cu admiratie cand il auzi povestind prin cate necazuri si greutati a trecut cu fruntea sus, cu indiferenta cand treci pe strada pe langa el si te gandesti la propriile tale probleme…

 

Am vazut, la un moment dat, pe net o imagine care mi-a ramas intiparita, involuntar, in minte. Era chipul unei batrane, plin de riduri adanci, dar de o expresivitate pe care rar o intalnesti in portretul unui tanar. Atata hotarire, durere, bucurie, resemnare, forta izbucneau si te invaluiau, toate la un loc, amestecate. Asta m-a facut sa lucrez portretul pe care il prezint astazi.

 

 

„Batranete fara tinerete„- lucrare in creion

dimensiuni 30 x 42 cm

 

 

 

“Batranetea incepe ca toamna. Cu melancolii, cu umbre care se lungesc, cu reverii si doruri vagi” – Octavian Paler

 

 

>Celebritate vs. valoare

>

“Poti dori ceva asa de chinuitor si de tare, incat, indeplinindu-ti-se, nu te mai bucuri: te-a costat prea mult suflet…” – Lucian Blaga

In decursul timpului, conceptul de celebritate s-a schimbat dramatic. Daca acum celebritatile sunt create exclusiv de media, a existat totusi o vreme cand faima unui personaj era considerata recunoasterea legitima a unei valori atestate. In zilele noastre, orice idiot poate ajunge peste noapte vedeta, fara macar ca 0,1% din celebritate sa nu aiba un fundament real. Faimosii apar pe banda rulanta: actori, modele, politicieni, cantareti, politicieni, vedete porno, omeni de afaceri, travestiti. Asta, pentru ca publicul larg o cere. Exista in noi o foame de senzational, de iesit din comun. Ne place sa vedem la TV cum isi spala altii chilotii in vazul lumii. Cumparam tabloide colorate numai pentru a fi la curent cu ultimele barfe. Radu F. Constantinescu spunea in “Filosofia sexului” ca “... azi, cand cei mai cititi scriitori sunt fotografii, oricine poate deveni o celebritate”.

Conceptele de idol, virtute, munca, geniu, sacrificiu, au palit tot mai tare, ajungand sa se transforme intr-o mixtura de prost gust, false dive si vedetism de mahala.

Pe de alta parte, nimic nu este mai adevarat decat faptul ca RENUMELE, FAIMA sau CELEBRITATEA nu sunt sinonime cu VALOAREA, atat timp cat se revarsa deopotriva asupra lui Einstein si a lui Al Capone, asupra Maicii Tereza si a lui Mussolini, ori apropiindu-ne de plaiurile mioritice, asupra lui Nichita Stanescu si a Nikitei de la OTV, asupra lui Brancusi si a Simonei Senzual, asupra lui George Enescu si a lui Florin Salam. Ma opresc aici. Va dati seama cat poate fi de lunga aceasta lista…

Sunt convinsa ca anumiti oameni au facut si pot face lucruri marete din umbra anonimatului. Poti sa faci o fapta buna fara sa o strigi in gura mare. Cred ca, in ziua de azi, discretia si anonimatul sunt medalii valoroase, care merita purtate cu mandrie si demnitate la gat.

In alta ordine de idei, celebritatea se plateste scump. Intimitatea dispare, viata particulara nu mai este proprietate personala, ci publica. Unora le place acest gen de viata, insa celor mai multi le provoaca numai neplaceri. Incerc sa leg aici conceptul de celebritate cu lucrarea pe care am s-o prezint in continuare. Un portret in creion a unei figuri celebre a cinematografiei: Marilyn Monroe. Ea a fost cel mai graitor exemplu ca faima se poate transforma peste noapte in chinul unei existente fragile. M.M. si-a adaptat propriul aspect la arhetipul “zeita dragostei”. Avea, cu siguranta, premisele fizice si psihologice pentru a intra in rolul respectiv, pentru a se transforma in produsul perfect hollywoodian, cu care, de altfel, a cunoscut si popularitatea. Personajul Marilyn a facut „scoala”, a devenit un simbol al secolului XX, un adevarat model pentru celelalte „zeite” care aveau sa vina.

Marilyn adora atentia publicului, iar atunci cand o diviniza, exhibitionismul din ea prindea viata, poate niciodata atat de viu ca in dimineata aceea rece de septembrie, cand s-a filmat faimoasa scena a fustei zburatoare.

Trist, dar adevarat, este faptul ca, in cazul ei, celebritatea a venit odata cu tristetea, nesiguranta, dezechilibrul mintal, singuratatea, medicamentele, alcoolul si moartea prematura. In final, pe Marilyn, celebritatea a costat-o prea mult suflet.

„Marilyn” – lucrare in creion

de dimnsiune 21 x 30 cm

(etape de lucru si desenul final)

Concluzia nu poate fi decat una: celebritatea, datorita faptului ca este atat de ambigua si de vasta, nu poate fi condamnata sau adulata in bloc. Cea care dainuie este recunoasterea valorii umane.

>Eternul feminin in portretistica

>

„Cu cat cunosti mai mult, cu atat iubesti mai mult…” – Leonardo da Vinci

S-a spus ca artistul isi ajunge sie insusi. Nu-i adevarat! Un artist nu-si poate permite sa fie egoist cu lucrarile lui. Are nevoie de priviri, de aprobari sau de critici. O opera nu este completa pana nu trece prin filtrul celor din jur.

Pe o insula pustie artistul ar fi nevoit sa lucreze pamantul cu mainile lui ca sa poata trai, nu ar crea lucrari de arta. N-ar avea spectatori… Nimeni nu are mai multa nevoie, decat un artist, de prezenta si aprobarea oamenilor. Pentru asta sunt pe blog…

Pasiunea pentru detalii si jocul umbrelor mi-au purtat pasii spre portretistica in creion sau carbune. Se spune ca ochii unui om sunt oglinda sufletului sau. De aceea, intr-un portret pun mare accent pe expresivitatea ochilor, adancimea si acuratetea lor.

Poate ca acesta este motivul primar pentru care, de fiecare data la un portret, ochii sunt cei dintai care dau viata lucrarii.

Apoi se astern firesc umbrele, cele care fac diferenta dintre schita si desen.

Detaliile sau aplicarea de culori pastelate (creioane colorate), la final, nu fac decat sa intregeasca imaginea ideii cu care pornesc la drum.

Imaginea este, in fond, un rezumat simbolic al ideii pe care si-o face artistul despre lumea nelimitata a senzatiilor si a formelor…

„La belle” – lucrare mixa in creion, culori pastel si carbune

(dimensiune- 42 x 30 cm)

„La neige” – desen in creion

(dimensiune – 31 x 22 cm)

„La rose” – lucrare in creion si creioane colorate

(dimensiune 31 x 22 cm)