Deschid ochii si parca ar fi pentru intaia data. Iubirea si culorile se tin strans de maini si danseaza in jurul meu, intr-un ritm stiut numai de ele. Clipesc de cateva ori ca sa-mi dau seama daca e real sau e aievea. Mai am putin si parca le pot atinge cu varful degetelor. Strengarul ALBASTRU imi face cu ochiul. ROSUL nu se lasa mai prejos si face o pirueta, numai sa iasa in evidenta in fata celorlalte culori. VERDELE, mai timid, incearca sa tina pasul si sa nu greseasca, iar VIOLETUL, stapan pe sine, impune cadenta si le tine pe toate in formatie.
Dintr-o data, ritmul creste si imi este din ce in ce mai greu sa le urmaresc cu privirea pe fiecare. Galbenul se amesteca in valtoarea miscarii cu albastrul, transformandu-se intr-un verde primavaratic. Frenezia dansului atinge apogeul si toate culorile se unesc intr-una singura: ALBUL. Un alb imaculat, ca al primilor fulgi de zapada. Ca dintr-un boboc de floare, din aceasta culoare se ridica maiestuos IUBIREA. Ea este cea cea care tine toate culorile aproape de inima mea.
Se face liniste si imaginea incremeneste. Albul iubirii se desface intr-un curcubeu de culori care se intinde peste sufletul meu. Albul iubirii se transforma in rosul pasiunii, in verdele echilibrului, in albastrul linistii, in galbenul impacarii, in violetul intelepciunii. In mijlocul lor ma aflu eu, ARTISTUL, impacat cu propria persoana si cu lumea din jurul meu…
„Tango passion” – pictura in acrilice pe panza / acrylic on canvas dimensiune 60 x 45 cm
La Passionata
Innamorata
Appassionata
Amor latina
Amor caliente
Suavemente Bessame
Fondatorii suprarealismului au fost poetii. Termenul „Surréalisme” a luat nastere in anul 1917, cand poetul Guillaume Apollinaire, inainte de a da la tipar piesa de teatru „Sanii lui Tyresias”, ii schimba subtitlul in ultima clipa din „drama supranaturalista” in „drama suprarealista”. Scriitorul André Breton preia acest termen si-l foloseste intr-un articol intitulat „Pentru Dada” (1920), pentru ca in 1922 sa publice „Manifestul suprarealismului”. Prin urmare, totul a inceput de la literatura, abia apoi suprarealismul ii va atrage pe artistii care practica alte arte, pentru ca, in cele din urma, sa se schimbe perceptia asupra lumii care devine „albastra ca o portocala” (Paul Eluard).
In anul 1916, de la fereastra autobuzului in care se afla, André Breton zareste la expozitia organizata de o galerie de pe rue Boétier tabloul Creier de copil. Panza al carei autor este Giorgio De Chirico il fascineaza. Dupa razboi Breton ii va cunoaste pe Picabia, Duchamp, Max Ernst, cumpara tablouri si isi formeaza o bogata colectie. In anul 1924, adreseaza o intrebare fundamentala: „Este, oare, posibila o pictura suprarealista?” La ceasta intrebare vor raspunde – fiecare in stil propriu – Max Ernst, Joan Miró, André Masson, Yves Tanguy, Salvador Dalí, René Magritte si Paul Delvaux.
Printre principalii pictori suprarealisti se pot mentiona: Victor Brauner (1903-1966); Salvador Dalí (1904-1989); Giorgio de Chirico (1888-1978); Paul Delvaux (1897-1994); Max Ernst (1891-1976); René Magritte (1898-1967); Joan Miró (1893-1983); Yves Tanguy (1900-1955).
Sursa textului : Wikipedia
Ca orice artist la inceput de drum, am cochetat si eu cu ideea surrealism-ului pentru ca, din punctul meu de vedere, imi ofera posibilitati nelimitate de a scormoni prin toate cotloanele infinitei imaginatii. Primele mele incercari de suprarealism au fost in realizarea colajelelor Pop-Art. Iata o parte dintre ele:
Equilibrium
Beyond The City
Red shoes boulevard
Dar puterea creatoare a adevaratului suprarealism cred ca sta in pictura, de aceea am incercat sa realizez cateva lucrari in acuarela. Rezultatul? Il puteti privi in continuare:
Mysterious chest
Timeless violin
Cinéma vérité
Morning Karma
Gipsy mood
Arabian moon
Everlasting love
„Hills of pleasure” – complete set of ACEO, watercolor, 2,5″ x 3,5″ (6,4cm x 8,9 cm)
Hills of pleasure ACEO
Nota: Toate lucrarile sunt expuse pe blog cu titlu de prezentare. Daca doriti sa achizitionati va invit pe kolector.net, la categoria ARTA.
Pin Up Hall of fame – 1
Pin Up Hall of fame – 2
Pin Up Hall of fame – 3
Pin Up Hall of fame – 4
Ce-ar fi daca toti ingerii nostri pazitori ar da coltul intr-o zi? Am fi ca New-York-ul fara curent electric. Unii ar ramane blocati in lifturi, altii n-ar mai sti cand sa treaca strada si cei mai multi ar orbecai prin case la lumina lumanarii.
Ingerul pazitor este de fapt busola cu care ne orientam in mediul care ne inconjoara zi de zi. Odata dereglata, n-ar fi de mirare sa se schimbe si polaritatea Pamantului. Sa ne trezim ca mergem cu picioarele-n aer si cu capul in jos. Asa ca, la ce foloseste un inger mort? Ma intreb uneori daca isi aleg de buna-voie meseria asta sau le este varata pe gat “de sus”…
„Allegory”
Misterioase, atragatoare si inocente in acelasi timp, celebrele Pin-up Girls provoaca dintr-o privire languroasa, fascineaza cu o sprancenele arcuite elegant si farmeca printr-un zambet rosu, seducator.
Pin-up Girl - acrilic pe panza / acrylic on canvas, A3 (42 x 29,7 cm)
In perioada 1920-1970 a avut loc o adevarata inflorire a stilului, chiar daca termenul in sine de „pin up” (“pentru agatat”) a fost pentru prima oara folosit in Anglia, in 1941( cu toate ca fenomenul exista inca din anii 1890). Editorii de reviste si agentiile de publicitate cautau serviciile artistilor care puteau genera imagini memorabile pentru consumul de masa.
E noaptea in care toate dorintele ar trebui sa se indeplineasca. E seara magica in care copiii cuminti asteapta cu sufletul la gura vizita lui Mos Craciun. E 24 decembrie in anul de gratie 2011. Ne-am facut oameni mari si a venit randul nostru sa le facem surprize celor mici.
Insa, undeva pe drum, am pierdut traditia, radacinile si identitatea noastra. Am uitat sa ne bucuram asa cum o faceam odinioara. Stratul gros de poleiala aurie, cu care era invesmantat batranul Craciun, s-a ros. Acum nu ne-a mai ramas decat sa-l peticim cu bucatele de hartie colorata ca sa nu se vada rugina. Purtam in spate o desaga greoaie, dar nu plina cu daruri, ci cu toate necazurile de peste an. Si ne-am obisnuit atat de mult cu ea, incat nici acum in Ajun, nu ne vine usor s-o aruncam cat mai departe de sufletul nostru.
Totusi, e noaptea in care ingandurarile si cuvintele ar trebui sa faca loc colindelor si iubirii. E vremea sa redevenim copii, sa ne bucuram de bradul impodobit si sa zambim din toata inima. Pentru cateva clipe sa oprim timpul pe loc si sa scoatem la lumina bunatatea si dragostea. Spiritul Craciunului exista in toti. Depinde de noi sa-i mentinem flacara vie.
Noaptea de vis incepe. Imbratisati-i pe cei dragi si impartiti ganduri bune. Vine Craciunul!
“… Si nu uita cand esti voios
Romane sa fi bun!…”
Portret de copil
Little girl
Cherry girl
Little man
Fetita cu buburuze
Blue sky
Cred ca acel om care nu-si doreste de la viata mai mult decat ii poate oferi aceasta este un om fericit. Cu putina afectiune, poti face pana si soarele sa zambeasca. Uneori nu e nevoie decat de un gest, o privire sau un suras ca sa poti face pe cineva sa simta ca traieste cu adevarat.
Nimic nu e mai frumos pe lumea asta decat sa vezi in ochii celui drag o urma de multumire. Atunci, parca prinzi aripi si poti sa zbori asemenea unui fluture. Si-n zborul tau de cateva secunde ai puterea sa atingi miezul fericirii. Apoi te-ntorci pe pamant si speri sa mai prinzi acea scanteie in ochii iubitului, ca sa-ti poti relua zborul spre absolut.
Embraced by the light - desen in creion si carbune
Am de multe ori senzatia ca m-am nascut intr-o epoca gresita. Ca sunt o piesa dintr-un alt puzzle. Soarta a ales pentru mine aceasta perioada pentru viata si nu pot sa fac nimic sa schimb ceva. Mi-ar fi placut sa ma fi nascut pe vremea lui “A fost odata…”, sau sa fiu un personaj intr-o carte cu povesti. Realizez ca nu am sufletul croit pentru zilele astea intr-o continua tranzitie. Ma agit, ma framant, ma razvratesc, dar imi dau seama ca sunt un pion mult prea neinsemnat in aceasta ecuatie complexa.
"Razvratire" - pictura in acuarele, dimensiune 27 x 35 cm
Cu ochii albastri sau caprui, cu pielea neagra sau cu par roscat, din strafundurile Asiei sau de la Polul Nord, cu totii, noi oamenii, suntem la fel. Aproape la fel. Mai exact 99,99%. In afara de factorul genetic mai exista ceva care, de data asta ne deosebeste in proportie de 99,99%… Educatia, cultura, inteligenta. Si ne ajuta sa devenim fiinte superioare regnului animal din care, sa recunoastem, ne tragem.
"Tattoo girl" - desen in creion, tus si creioane colorate, dimensiune 30 x 42 cm
“Joaca este începutul cunoaşterii.” – George Dorsey
Ma intreb uneori de ce o parte din oameni, cand ajung mari, uita sa fie copilarosi si jucausi. Cred ca acea inocenta a copilariei ar trebui purtata, ca o pecete aplicata direct pe inima, toata viata. Ea ajuta sufletul sa nu imbatraneasca odata cu trupul, in timp ce anii se scurg nebanuiti.
Ce e rau in a fi usor alintat, din cand in cand? Ce-ar fi atat de deplasat daca ai alerga din nou dupa fluturi? De ce e atat de greu sa mai fii jucaus, dupa o anumita varsta si infinit mai usor sa fii privit ciudat de altii, daca indraznesti…
Si-acum imi place sa ma rostogolesc in iarba, sa fac coronite din flori sau baloane de sapun. Ma alint si-mi place sa fiu alintata. Uneori. As mai juca “de-a v-ati ascunselea”, daca as mai avea cu cine, sau “tara-tara, vrem ostasi”. As alerga o seara intrega, daca as mai putea, asa cum o faceam, zi de zi, cand eram tanc. Cu drag mi-aduc aminte de zilele fierbinti de vara, cand ne udam cu apa pana la piele… Sau in care eram in stare sa ma plimb, ore in sir, cu cercul, hipnotizata de miscarea lui.
Acum prioritatile sunt altele, iar varsta nu ma mai lasa sa fac multe lucruri. Daca as da ”in mintea copiilor” as risca sa fiu privita cu ochi critici de ceilalti, care ar putea crede ca imi patez statutul de “om mare”.
De ce sa nu mai plangi cand te doare sau sa razi cu pofta de-o prostie? De ce sa nu mai sari sotronul, atunci cand il intalnesti pe trotuar? Sau sa strambi din nas, in vazul tuturor, cand ceva nu-ti convine? Sunt multe lucruri care au devenit parca interzise, odata cu maturitatea…
Mi s-a intamplat sa vad doi vechi prieteni, ajunsi acum spre 40 de ani, care intalnindu-se pe strada, unul sa-l intampine cu un vesel “salut!”, iar celalat sa-i raspunda cu un sec “buna ziua”. Am senzatia ca unii oameni vor sa imbatraneasca inainte de vreme. Alunga orice urma a voiosiei de copil din suflet si se imbraca in haina sobra de „om mare”.
Odata cu trecerea anilor, ne pierdem inocenta, acea intelepciune primordiala pe care o primim mostenire, dar de care ne debarasam la primele semne ale transformarii intr-un adult. Sunt multe momente in viata cand, daca am privi totul prin ochii unui copil, cu siguranta am gasi solutii mai bune la unele probleme, iar anumite intamplari ar capata un cu totul alt sens.
Dar nu! Ne incapatanam sa fim oameni mari si ne incarcam desaga maturitatii cu tot soiul de belele, stres, nervi, responsabilitati.
Asa ca… nu vrei sa ne jucam? 😉
"Fata cu fragute" - lucrare in acuarela dimensiune 27 x 35 cm
M-am trezit inconjurata de toamna. E frig, ploua si-n termometre gradele se incapataneaza sa ramana sub valoarea de 15. Acum doua seri am dat drumul, din nou, la centrala. Fara sa vreau, ochii imi raman atintiti pe calendar: 28 iunie! In plina vara e o atmosfera de octombrie tarziu.
Ma gandesc, aproape cu mila, le cei care si-au programat concediul in perioada asta, inca de acum un an. “Vrei, nu vrei, bei Grigore-agheazma!” – avea o vorba bunica mea…
Nu pot spune ca ii sunt prietena vremii ploioase. Copil al Soarelui fiind, nascuta in plina vara, tanjesc dupa lumina puternica a dupa-amiezelor. Dupa campii cu flori de mac si spice de grau. Dupa miros de cirese coapte si pepeni zemosi.
Norii cenusii se invart pe cer de colo-colo. Parca n-au stare. Le place sa-i faca in ciuda auzuriului, dansand in fata lui un vals grotesc. Ploaia vrea sa-mi invite sufletul la dans, dar el nu-i aici. Zburda printr-un colt de amintire insorita. Si-atunci, suparata, sufla rafale de vant si smulge flori de tei si visine parguite, trantindu-le pe pamant. Poate ca, pana la urma, soarele va trage cortina norilor grei si va zambi din nou.
Pana atunci, consolarea zilelor senine imi ramane in cutiuta cu acuarele. Si desenez. Bucurie, lumina, flori, soare…
"Joy of summer" - lucrare in acuarela, 30 x 42 cm
35 de grade la umbra. Miros de tei si palma Maicii Domnului. Cei cativa trecatori care s-au incumetat sa iasa afara, se plimba incet, toropiti de arsita amiezii. Orele se tarasc lenese pe asfaltul fierbinte, tanjind dupa racoarea unei nopti de iunie tarziu.
Imi scormonesc imaginatia si las pensonul inmuiat in acuarele sa-si urmeze calea. Desenul l-am inceput acum o saptamana si jumatate. L-am schitat, i-am pus primele culori, iar apoi l-am lasat sa zaca intr-un colt. Desenez doar cand am dispozitia necesara. Inspiratia nu vine pe fuga, ca un trubadur grabit.
In timp ce pictam, ma simteam acolo. La una din ferestrele cladirilor roase de timp si de ape. Sufletul meu era o Venetie. Intr-un echilibru precar intre apa si uscat dar, totodata, temeinic si dainuind de sute de ani, deasupra lumii miscatoare. Ca o Venetie. Imi lipseau gondolierii, sa-mi cante ragusit o strofa dintr-un vechi cantec de dragoste. Strazile-mi curgatoare erau acum pustii. Carnavalul se terminase de mult, iar eu nu mai ramasesem decat cu o masca, ratacita intr-un ungher intunecat.
Incremenita intr-o clipa, pe care batranul Timp a incuiat-o in cufarul sau, imaginea incepe sa prinda contur. Luciul apei, tencuiala cazuta a unui zid, un cos afumat, florile timide din glastra de la etajul doi… Lucrez incet, cu placerea cu care toarce o pisica. Stiu ca in curand il voi termina. Si, odata cu desenul, voi pasi afara din lumea colorata a creatiei. Am o satisfactie dar, totodata, si un regret ascuns ca plec de acolo. Din Venetia mea de artist.
"Venice garden" - lucrare in acuarela, dimensiune 27 x 41 cm
Am avut ragazul si rabdarea sa citesc tot ce-am scris pe blog de exact un an si trei luni. Unele postari m-au facut sa zambesc nostalgic, altele sa-mi clocoteasca sangele… Cu toate acestea, am avut placerea sa savurez fiecare cuvintel, fie ca a fost scris sub influenta unei anumite conjuncturi, fie ca a fost gandit mai indelung.
Probabil ca acest moment, in care iti recitesti blogul de la cap la coada, il traieste fiecare blogger. Sa-ti faci o imagine de ansamblu sau doar sa-ti vezi evolutia in timp.
Unele scrieri mi-au placut mai mult decat altele, asa ca am hotarat sa fac un Top 10 al tuturor articolelor asternute pe blog pana acum. Click pe fiecare dintre titluri pentru a le putea citi in intregime.
Locul 10: „CULOAREA AMINTIRILOR” – „Amintirile, ca si visele, au intotdeauna cele mai puternice nuante. Cea mai colorata amintire o am de cand eram studenta in anul I…”
Beyond the city
Locul 9: „INTOARCEREA LA INOCENTA” – „In ultimul secol omenirea si-a complicat existenta atat de mult, incat oamenii si-au uitat, pur si simplu, originile sanatoase. Daca pana nu demult omul traia intr-o comuniune absoluta cu natura, odata cu revolutia industriala a inceput si declinul…”
Return to innocence
Locul 8: „PROPRIETARII DE ILUZII” – „Am ajuns la concluzia ca lumea care ma inconjoara arata ca si cum as privi-o printr-un ciob de sticla. Deformata, urata, disproportionata, hidoasa… Incerc deseori sa ma imbat cu apa rece si sa-mi spun ca totul nu este decat o iluzie optica. Si indepartez bucata de sticla din fata ochilor. Dar, nimic nu se schimba…”
Proprietarii de iluzii
Locul 7: „ZBURAM CU ARIPI FRANTE” – „E un zbor nebun. Un zbor imposibil. Si totusi… Asa, cu aripile frante, mai avem acel strop de putere sa ne ridicam.”
Icarus
Locul 6: „UN STROP DE IMAGINATIE” – „Mai pot! Mai pot sa-mi imaginez intr-o lume in care principala activitate este aceea de a-ti asigura ziua de maine. Mai pot visa cu ochii deschisi, atunci cand vad in jurul meu numai minciuna, hotie si oameni rai. Imaginatia nu mi-o poate lua nimeni…”
Un strop de imaginatie
Locul 5: „ZBOR DEASUPRA UNUI CUIB DE SLUGI„– „Sssttt! Vorbeste in soapta… Mergi usor pe varfuri… Sa nu cumva sa deranjezi! Ne pierdem pe zi ce trece taria din glas, puterea din brate, constiinta din suflet. Devenim marionete in mana unor papusari diabolici. Ca sa fim linistiti, cuminti, ne multumim doar cu circ. Fara paine…”
Zborul durerii
Locul 4: „STRIGATUL TACERII„ – „Imi vine uneori sa strig, sa urlu. Dar tipatul se opreste undeva in gat si nu vrea sa iasa. Oricum s-ar izbi in timpanele surde care ma inconjoara. E ca in vis…”
Strigat
Locul 3: „IN SOAPTA…„ – „Azi am sa-ti vorbesc in soapta… pentru ca de undeva, de departe, se aude in surdina un glas stins de chitara. Voi vorbi soptit ca sa-ti poti auzi si gandurile…”
Guitar
Locul 2: „MAGIA CUVINTELOR„ – „Cuvintele sunt printre primele lucruri pe care le invata un om in viata. Si cat traim, invatam alte si alte cuvinte. Ne imbogatim vocabularul pentru a putea comunica… Dar ce-ar fi daca ne-am trezi intr-o dimineata si am realiza ca nu mai putem spune nimic? Si nu, nu am devenit muti peste noapte! Doar ca… am uitat toate cuvintele…”
Cuvinte I – Ideal
And the winner is…
Locul 1 : „VIATA CA O SALA DE ASTEPTARE„– ”
O camaruta inghesuita, cu scaune de plastic asezate langa perete. Unii oameni se ridica si pleaca, altii nerabdatori le iau locul. Toti asteapta, dar nimanui nu-i place asteptarea…”
Asteptare
La inceputul anilor ‘60, aparea curentul Pop Art – arta publicului larg. Reprezentantii lui au incercat sa inlocuiasca arta abstracta cu un nou tip de realism, folosind in compozitiile lor obiecte din viata cotidiana, reproduceri din reviste, ilustrate, fotografii, ridicand la nivel de conceptie artistica combinatiile unite intamplator.
Avandu-si inceputurile in Marea Britanie si atingand apogeul in America, spre sfarsitul deceniului 7, miscarea Pop Art preia imaginile din celelalte forme de arta populara: publicitate, benzi desenate, arta urbana, cinema. Miscare ironic-contestatara, Pop Art-ul si-a pastrat conotatia protestatara in multe alte domenii, nu numai in arta.
Cea mai notabila personalitate Pop Art a fost Andy Warhol. El initiaza seria “Sticlele de Coca-Cola” si “Cutiile de conserve”, reprezentari ale obiectelor de uz casnic, produse industriale sau motive de reclama. Ulterior el insereaza in pictura sa fragmente de benzi desenate, cu structuri rezistente sau elastice si chiar reproduce, in unele lucrari, obiecte de dimensiuni reale.
Primele expozitii ale curentului Pop Art american declanseaza o reactie negativa in randul publicului. Cu timpul, insa, aceasta directie incepe sa fie tratata cu seriozitate, gratie expozitiei consacrate colajului si asamblajului, organizata de Museum of Modern Art din New York.
Miscarea Pop Art este una dintre cele mai colorate si „jucause” miscari artistice ale secolului trecut. Inspirata de bogatia imagistica a societatii de consum, ea a intrat rapid si in domenii ca moda sau design interior, ramanand pana in zilele noastre un reper stilistic constant.
Ludica si optimista, chiar daca usor ironica, miscarea Pop Art a adus un strop de frivolitate necesara intr-o lume inca marcata de iesirea din razboi. In zilele noastre, ea constituie o oaza permanenta de culoare in mijlocul „desertificarii” minimaliste.
„Tineretea este o perioada minunata a vietii. Ea ne slujeste sa acumulam greseli, numite ulterior experienta” – George Bernard Shaw
N-as putea spune ca la 34 de ani ma consider batrana. Dar, nici prea juna! Femeie implinita, cum ii place dragului meu sa spuna. Insa nu pot sa nu ma gandesc, cu o oarecare nostalgie, la perioada dintre 20 si 25 de ani. Atunci consider eu ca tineretea explodeaza in toata splendoarea ei.
Cand esti tanar esti cel mai aproape de fericire. Prin nazuinte, dorinte, prin felul de a te implica in tot soiul de actiuni, fara sa tii prea mult cont de riscuri, prin focul viu cu care arzi. Mult mai aproape decat un batran intelept, dar teapan si indaratnic.
O vorba veche spune „ce n-as da sa am iar anii tineretii, dar mintea de-acum…”. Nimic mai fals. Daca atunci cand esti tanar ai gandi ca unul de 60 de ani, cu siguranta ca toate nazbatiile si hotararile luate din mers s-ar duce pe apa sambetei. Si tineretea la fel. N-ar mai avea acelasi farmec.
Paradoxal, cele mai multe si mai importante decizii din viata le iei in tinerete. Cand esti necopt. Sunt hotarari majore, care iti pot influenta tot restul zilelor. Daca nu ar fi nesabuinta tineretii, n-ar mai fi nici curajul nebun de-a te lua la tranta cu viata!
Timpul trece. Neiertator. Si tineretea ramane ascunsa bine, undeva in suflet. Nu te poti gandi la varsta pensionarii cat esti tanar! Insa, imediat ce ai trecut de pragul anilor frumosi si nebuni, nu contenesti sa te intorci, mental, la ei. Abia atunci iti dai seama cate alte lucruri n-ai mai fi putut face… Care acum, odata cu varsta, par de neconceput.
Ca alinare ramane tineretea sufleteasca. Si amintirea unei perioade, poate prea scurta, a vietii tale…
„L’eternelle jeunesse” – acuarela in stil Art nouveau
dimensiune 32 x 41 cm
>
Eu percep viata ca pe o linie. Uneori merge in zig-zag, alteori e sinuoasa si rareori este dreapta. Dar un lucru e cert: este continua si incepe din punctul A si se termina in punctul B. Sunt momente in care simt ca linia de sub picioarele mele este destul de lata cat sa merg linistita si fara nici o grija. Insa, exista si destule clipe in care se apropie de grosimea unui fir de ata. Si-atunci sunt nevoita, ca un artist experimentat de circ, sa fac echilibristica. Pentru ca stiu ca dedesubt nu exista plasa de siguranta…
In astfel de momente imi caut echilibrul interior, acea stare in care devin constienta de propria-mi persoana, in perfecta simbioza cu tot ce ma inconjoara. Balansul perfect il ating punand in talerul dezechilibrat iubire, liniste, comunicare, tandrete, intelepciune. Daca n-as fi ajuns sa ma cunosc indeajuns de bine si nu mi-as fi descoperit limitele, probabil ca nu as fi stiut cum sa dozez toate aceste ingrediente. E ca o reteta secreta, ale carei taine le-am descoperit zi de zi.
Prefer echilibrul si nu echilibristica. Cu pasi siguri imi urmez calea. Acea linie care incepe din punctul A si se termina in punctul B. Creez si sunt fericita.
>
“Muzica este un raspuns caruia nu i s-a pus nici o intrebare” – Nichita Stanescu
Azi am sa-ti vorbesc in soapta… pentru ca de undeva, de departe, se aude in surdina un glas stins de chitara. Voi vorbi soptit ca sa-ti poti auzi si gandurile…
Opreste-te putin din fuga! Ai prea multe intrebari de pus si nu-ti mai dai ragaz de a gasi raspunsurile. Relaxeaza-te… Altfel, ziua de azi va trece la fel de repede si de neobservata ca si cea de ieri. Iar anul acesta va trece in goana ca si cel care tocmai s-a dus. Te vei trezi la un moment dat batran… Batran de tine, de gandurile si de intrebarile tale fara raspuns. Lasa totul deoparte si permite-ti, din cand in cand, o clipa de liniste.
Aminteste-ti cine esti si ce-si doreste, de fapt, sufletul tau. Ssst! Nu te grabi! Nu te grabi sa dai raspunsuri din carti sau raspunsurile pe care le asteapta altii sa le auda din gura ta! Cauta-le adanc in inima ta… Inchide ochii si asculta chitara. Se aude din ce in ce mai limpede. Parca ar fi la cativa centimetri de tine…
Agata frumos, ca pe o haina scumpa, amintirile placute. Lasa-le sa-ti invadeze mintea! Sa te incarci cu acea stare sufleteasca in care esti impacat cu tine insuti si cu cei din jur. Doar asa poti sa raspunzi sincer la intrebarile tale… Doar asa poti realiza cate clipe din viata s-au irosit pe nimicuri… Doar asa poti sa-ti gasesti echilibrul de care ai atata nevoie…
De fapt, toata viata este un cantec de chitara. Uneori, abia atingi coardele si muzica lina te infasoara ca o imbratisare calda. Alteori, pana se rupe de furie si neputinta… Azi poti sa canti o balda suava, iar maine chitara poate sa vibreze orgasmic in acordurile unui tango fierbinte.
Astazi eu mi-am acordat chitara sufletului si ti-am soptit un cantec despre tine. Sau despre mine. Azi mi-am luat o clipa de ragaz si am gasit raspunsurile multor intrebari. Maine chitara mea poate va rade. Sau poate va plange… Important este faptul ca muzica ei ma insoteste in fiecare zi si ma face mereu sa-mi aduc aminte de mine. Abia atunci cand n-o voi mai auzi, am sa ma intreb daca nu cumva mi-am pierdut pe undeva sufletul…
>
“Nu conteaza ce meserie ai, conteaza sa fii cel mai bun!” – Abraham Lincoln
Nici nu implinisem 22 de ani, cand m-am trezit licentiata si somera cu diploma! Terminasem cei 4 ani de facultate pe care mi-i propusesem sa-i fac. Pe vremea aia masterul era mai mult un moft. Oricum, privind azi in urma, ma gandesc ca l-as fi facut degeaba…
Deci, asa cum va ziceam, ma trezesc cu diploma-n buzunar si dornica sa fac primii bani din munca cinstita. M-am prezentat la cel dintai interviu pe care mi-au picat ochii, intr-un anunt din ziar. Ospatar la o terasa imensa (Corso, parca) din spatele Hotelului Traian din Iasi. Tipa care se ocupa de selectie a cam facut ochii mari la mine si m-a intrebat candid: “Esti sigura ca vrei sa faci asta? Abia ai terminat si din cate vad eu, cu note mari…” Ferma pe pozitii, am zis ca vreau. Macar sezoniera, ca vara abia incepuse, iar eu inca nu eram pregatita sa parasesc Iasul si sa ma-ntorc acasa…
Zis si facut! Raman la munca imediat dupa interviu. Mi s-a dat un tricou personalizat si-un sortulet. “Ce mare stiinta”, ma intrebam eu, “sa servesti niste bere si inghetata la musterii?”. Ei bine, spre rusinea mea, dupa o ora ma intorceam la doamna care ma “angajase” (oricum eram in probe) si ii spuneam ca meseria asta nu-i de mine! Mi-era o jena… Ma gandeam ca se va supara pe mine. De unde! A zambit amabila si mi-a zis doar cateva cuvinte:
”Tu, fetita, urmeaza-ti destinul! Nu-i acesta… Lasa-i pe altii, care nu pot sau nu au alta varianta, sa faca asta in locul tau. Poti pleca linistita. Sa ai o viata frumoasa!”
Uite-asa s-a terminat vasta mea experienta de barman-ospatar. Intr-o ora! Acum la mai bine de 11 ani mi-am amintit, fara sa vreau, de spusele femeii… De-atunci am devenit mult mai intelegatoare si indulgenta cu ospatarii mai putin indemanatici. Ma gandesc ca poate ei n-au avut sansa de a da peste cineva care sa le spuna ca au un alt destin…
Cred ca fiecaruia dintre noi ii trebuie un dram de noroc, de talent sau de har ca sa practice o meserie. Nu toti oamenii pot fi medici. Sau directori, aviatori, muzicieni, ingineri, dascali… In viata, de cele mai multe ori, pornesti de jos ca sa poti ajunge acolo unde iti doresti. Insa, oricat de “jos” ar fi, nici o munca nu este degradanta ori injositoare… Cel mult poate sa nu-ti placa! Trebuie sa existe si gunoieri, hingheri, gropari, femei de serviciu, muncitori necalificati – fiecare dintre ei este o piesa importanta dintr-un puzzle complicat.
Exista si momente cand trebuie s-o iei de la capat. De la zero sau chiar de la minus… Important este sa nu-ti pierzi niciodata dorinta de a invata lucruri noi. Sa nu te sperie un alt inceput de drum… Pot fi mai multe incercari pana ajungi unde-ti doresti. De cele mai multe ori faci ceea ce poti si mai putin ceea ce-ti doresti. Sau ce-ti place. Abia in momentul in care reusesti sa le faci pe ambele, in acelasi timp, te poti considera un om norocos.
>
>
“Un zambet este o modalitate necostisitoare de a-ti schimba infatisarea” – Charles Gordy
Mi-au placut dintotdeauna oamenii care zambesc. Nu ma refer aici si la cei care afiseaza un zambet fortat, artificial. Vorbesc despre acel suras natural, sincer, venit din toata inima. Oamenii care nu stiu sa zambeasca mi se par nefericiti, neimpliniti… Au colturile gurii lasate in jos chiar si atunci cand se chinuie sa rada. Sunt oameni care mie nu-mi inspira nici un strop de incredere. Taciturni, incruntati, introvertiti, inflexibili…
Atunci cand zambesc am senzatia ca eman in jurul meu o aura de energie pozitiva, calda. Un suras imi relaxeaza mintea si sufletul. Si cand ma gandesc ce simplu e… aproape involuntar. Cert este faptul ca la un zambet folosim mai putini muschi decat atunci cand ne incruntam! Si nu apar nici ridurile de expresie :)!
Suntem programati genetic sa zambim. Am aflat de curand ca bebelusii zambesc, mai ales in somn, inca din prima zi de viata. Si daca ar fi sa ma iau dupa ecografiile moderne 3D si dupa specialisti, ei zambesc inca din pantec. Asa ca nu-mi explic de ce unora le este atat de greu sa te trateze cu un zambet. De parca-i doare sau ii ustura! Acrituri!
Au fost momente in viata cand, cu un singur zambet cald, nu ironic, am reusit sa-i dezarmez si pe cei mai inversunati “parteneri de discutie”. Ma amuza furia lor vazand ca nu ma cobor la nivelul unei minti intunecate, ca imi pastrez calmul si nu-mi ies din pepeni.
Reversul acestui tip de exprimare este zambetul izvorat din iubire. Cred ca este cea mai frumoasa forma de manifestare a omului. Atunci zambesti cu totul: cu gura, cu ochii, cu inima… Un suras cald si o atingere delicata fac uneori mai mult decat o mie de cuvinte atent alese.
Nu neg faptul ca in zilele astea, ceea ce se intampla in jurul nostru nu ne mai ofera nici un motiv de bucurie, nici un motiv pentru un zambet… Dar, daca il uitam incuiat acolo, undeva, s-ar putea ca intr-o zi sa nu ne mai amintim unde l-am pus.
Sa-l folosim mai des, pentru ca stim cu totii cum sa zambim! Trebuie doar sa vrem… Sa cautam in fiecare zi cele 100 de motive pentru a zambi. Eu le-am gasit. Si descopar in continuare altele.
P.S.: La final nu va pot oferi decat 100 de zambete!
“One hundred smiles” – colaj popart
realizat din peste 150 de decupaje
de dimensiune 40 x 30 cm
>
“In miezul iernii am invatat, in cele din urma, ca in mine exista o invincibila vara” – Albert Camus
Mi-a ajuns! Unde ma-ntorc dau peste prostie, ipocrizie, idiotenie, rautate, saracie, criminali, mincinosi si hoti. Gata! Simt ca neuronii mei nu mai suporta.
Sufletul si ochii mei plang dupa FRUMOS. Cuvinte, imagini, sentimente… Am realizat ca am uitat sa ma bucur de frumusetea domneasca a unei flori de camp, de un apus de soare parguit, de maretia apasatoare a unui copac batran, de zambetul sincer si nevinovat al unui copil.
Vreau din nou sa fiu incantata de micile detalii ale naturii. De Iarna, de Vara, de Primavara si… de ce nu, de Toamna! Sunt anotimpurile noastre, cu tot farmecul lor, pe care am uitat sa le admiram. Pana acum cativa ani ma bucuram ca un copil Primavara, cand natura oferea un regal de verde. Sufletul si inima mi se incarcau de culoarea cruda a ierbii si a frunzelor. Florile isi etalau mandre in fata mea, ca fetele la un concurs de mis, culorile si miresmele. Stiam sa ascult povestile adunate de-a lungul iernii in izvoarele care susurau… Mi-am inchipuit intotdeauna Primavara ca pe o faptura feciorelnica, dar si foarte curioasa!
Vreau din nou sa-mi alinte simturile Vara, anotimpul care mi-e cel mai drag. Anotimpul in care m-am nascut si cu care am o relatie aparte. Pana si vara vietii noastre, este perioada in care suntem la apogeul fizic si mental. Totodata, este si vremea vacantelor, cand lasi in urma tot ce te-a macinat un an de zile si te duci, fara ganduri dupa tine, in sanul naturii. Sa-i vezi maretia si sa te incarci cu energie curata.
Despre Toamna? Numai cuvinte de lauda. Nu vreau s-o mai privesc doar ca pe o perioada in care ploua, e rece, vremea e mohorata iar frunzele se astern resemnate la picioarele noastre… Vreau sa-i vad paleta de culori cu care natura, artist de seama, picteaza viata in jurul nostru. Vreau sa ma gandesc la Toamna ca la merele coapte sau ca la mirosul de struguri, gata de cules…
Se vede-n zare si Iarna… Las-o sa vie, sa ne invaluie pe toti cu lacrimi inghetate, sculptate in ochii de zei. Sa stearga din noi toate pacatele! Iar eu sa stau la gura sobei si s-o ascult pe mama depanand povesti de altadata, in timp ce pregatim turtele cu nuca si cozonacii pentru Craciun.
Daca faci un mic efort de imaginatie poti sa dai la o parte, macar pentru putin timp, uratenia din jurul tau. Atunci ramai doar cu lucrurile frumoase care te inconjoara. Ai sa descoperi ca, de fapt, ele nu au disparut niciodata. Raman acolo pana deschizi din nou ochii mari… si le vezi!
>
>
“Destin inseamna a lupta deasupra sau alaturi de viata, a-i face concurenta in pasiune, razvratire si suferinta.” – Emil Cioran
Cred ca existenta noastra este influentata,in egala masura, atat de destin, cat si de liberul arbitru.
De-a lungul vietii, destinul isi face simtita prezenta de foarte multe ori. Dar asta nu inseamna ca nu avem si noi un cuvant de spus in ceea ce ne priveste. Aici intervine liberul arbitru. De cele mai multe ori avem de ales intre doua sau mai multe directii. O alegem pe cea care ne este mai favorabila, in momentul respectiv.
Faptul ca, poate mai tarziu, ne dam seama ca am gresit, ne aduce exact de unde am plecat. In punctul in care destinul ne da, din nou, posibilitatea de a alege.
Toti oamenii impartasesc acelasi destin. Nu, nu ma hazardez cand spun asta, pentru ca urmam acelasi tipar: ne nastem si murim. Nu putem devia, sub nici o forma, de la aceste doua evenimente fundamentale. Ce se intampla intre ele cu viata noastra este o cu totul alta poveste. Abia de aici incepem sa ne diferentiem ca entitati separate, cu coduri genetice unice.
De cele mai multe ori punem in carca destinului atat lucrurile bune, placute, realizarile, dar mai ales necazurile, neplacerile, greselile noastre, uitand de fapt ca multe dintre ele reprezinta rezultatul direct al propriilor noastre actiuni.
De cate ori nu ati auzit expresii de genul: “asta-i soarta”, “asa a vrut Dumnezeu”, “ce ti-e scris, in frunte ti-e pus”, “a fost o coincidenta nefericita / fericita”, “a fost sortit esecului” sau “asa a fost sa fie”?
Mi-as dori sa vad mai multa lume ca profita de acest imens dar pe care il avem, ca fiinte superioare si inteligente ce suntem.
Avem dreptul de a alege.
Avem dreptul de a hotari ce este bine si ce-i rau.
Avem dreptul de a spune DA sau NU.
Trebuie sa vedem, de fapt, ca intre ALB si NEGRU exista milioane de culori si nuante.
„Rouge et noir” – lucrare in tus
>
“Umbra este o punte pe care lumina ne-o dăruieşte ca să trecem cândva peste ea în ultima noapte.” – Lucian Blaga
Suntem umbrele propriilor noastre constiinte. Trecatoare, vizibile, dar nebagate in seama. Suntem peste 6 miliarde de umbre. Nu suflete! Si ca toate umbrele, ne taram pe jos in functie de cum bate lumina. Mereu pe fuga, nervoase, stresate, ocupate, irascibile, invidioase, egoiste, lacome, parsive, flamande, insetate, furioase, inselatoare, suparate, triste, plangacioase, nemultumite…
Suntem simple umbre, gata sa disparem daca se stinge lumina. Suntem umbre ale prezentului si ne invartim intr-un cerc vicios continuu. Suntem captive in propria viata si incapabile de a fi fericite. Traiul nostru e un vartej in care ne pierdem, uitam cine suntem sau ce trebuie sa facem. Ne trezim, mancam, muncim ca sa avem ce manca si maine, defecam si dormim. Apoi, ce? O luam de la capat! Din nou, si din nou, si din nou…
Ne prefacem ca socializam, ne prefacem ca zambim, ne prefacem ca suntem fericite. Unele umbre isi doresc sa ajunga cat mai sus, uitand ca pana la urma se vor contopi cu celelalte umbre. Umile, in colbul de pe jos.
Cand o umbra moare, ea dispare pur si simplu, insa imediat vine o alta sa-i ocupe locul. Sa se trezeasca, sa manance, sa munceasca, sa doarma, constienta fiind ca, la un moment dat, o alta umbra o va inlocui.
>
“Daca ai pornit spre un anumit tel, si tot te opresti din drum ca s-arunci cu pietre in orice caine care te latra, atunci nu vei mai ajunge niciodata la tinta…” – Fyodor Dostoevsky
Se spune ca pentru a fi fericit trebuie sa iubesti, sa ai ceva de facut si ceva spre care sa nazuiesti. Pe scut: interes si ideal. Atunci cand balanta inclina in favoarea interesului, viata noastra se transforma intr-o goana spre… nimic si nicaieri. Daca interesul moare odata cu individul, idealul traieste mai departe.
Din momentul in care incercam sa ne raspundem la intrebarea: “Chiar trebuie sa ai un ideal pentru a fi fericit?”, lucrurile se complica. Pe de o parte, ii admiram pe cei care se dedica unui scop in viata si pentru asta fac mii de sacrificii, insa, pe de alta parte, este mai comod sa renuntam la idealuri si sa servim interesele. Urmarirea unui ideal presupune, de multe ori, un angajament total, pe care nu multi oameni sunt dispusi sa si-l asume.
Din fericire pentru toti, avem in mostenirea genetica umana inclus si un ideal comun. Orice om este inzestrat de la nastere cu un tel: acela de a fi fericit! Este idealul natural al omenirii. Asa, nimeni nu poate afirma ca nu are nici un scop in viata. Sufletul nostru se zbate necontenit intre fuga de durere, de necazuri si tendinta spre fericire. Involuntar, urmarim fericirea. Dar oare ne este indeajuns?
Orice ideal este garantia ca viata noastra are o directie, un continut si nu se desfasoara haotic. Sa stam cu ochii pe aceasta “busola” si sa nu mai aruncam cu pietre in cainii care latra…
>
“Lucrul cel mai real din mine este iluzia pe care o creez” – Eugene Delacroix
Fara indoiala ne trebuie o credinta! In Dumnezeu, in oameni sau in iubire… Numai in ea gasim forta necesara pentru a rezista deziluziilor noastre si pentru a mentine aprinsa in fata ochilor imaginea sperantei.
Ce este arta? Este forma vie care tasneste din dragostea profunda dintre materie si inteligenta. As vrea sa surprind, in desenele sau colajele mele, iluzia iubirii pure si scurgerea nemiloasa a timpului. Inainte de toate, iubirea nu cere, iubirea daruieste, pe cand timpul ia de la tine tot ce iti este mai drag: tinerete, prieteni, parinti, nestatornicia adolescentei, nepasarea in fata grijilor si problemelor, curajul nebun de a incerca lucruri noi fara gandul la consecinte… Si lista o puteti completa voi, pentru ca ramane deschisa.
Maestrul Octavian Paler spunea depre iubire ca este “un sarut furat, un zambet inocent, o imbratisare patimasa… si un suflet smuls din piept”. In arta, strigatele iubirii, ale pasiunii se rostogolesc mute sub armonia surda a penelului. De ce? Pentru ca omul are nevoie de creatia artistica la fel ca de hrana si de dragoste!
Azi deschid galeria de arta dedicata iubirii si limbajului trupului cu 7 dintre lucrarile mele realizate anul trecut. Sunt desenate in creion si carbune, de dimensiuni 30 x 42 cm (A3).
Prin lucrarile mele de arta evadez din azi spre ieri… Ieri totul era stapanit de sentiment. Azi totul este stapanit de ratiune, totul este stapanit de stiinta, totul este stapanit de bani si influenta. Sentimentul nu poate sa fie cerebral, el are nevoie de pasiune ca sa supravietuiasca. As vrea sa traiesc intr-un ieri continuu…
>
De-a lungul timpului, Exodul a fost infatisat in religie, cinema, muzica sau spatiu virtual: incepand cu Vechiul Testament, unde i-a fost dedicat un capitol – “Cartea Exodului”, trecand prin anii ’60 sub forma unei pelicule artistice de lung metraj, avandu-l in rolul principal pe Paul Newman, sarind apoi la anii ’80 cand “Eodus” este numele unei formatii de trash metal, si ajungand in epoca moderna sub aspectul unui binecunoscut joc pentru calculator – “Exodus from the earth”.
In 2010, “Exodus” a luat forma unui colaj Pop-Art pe care am sa vi-l prezint aici. Nu am sa intru in detalii de compozitie, pentru ca fiecare trebuie sa vada mesajul in felul sau. Las in seama lui Moise despicarea apelor, iar voua va spun doar atat: este un colaj de mari dimensiuni (58 cm x 34 cm), are in alcatuire 33 de piese si a fost finalizat pe 22 februarie. Enjoy!
>
Vara urmatoare, Braque va dezvolta aceasta inovatie care va avea ca rezultat tehnica „papiers collés”. In 1913, la celebra „Armory Show” din New York sunt expuse pentru prima data tablouri ale lui Georges Braque.
Colajul, ca “Pop Art”, se dezvolta dupa cel de-al doilea razboi mondial, atat in Statele Unite, cit si in Europa. In legatura cu originea cuvantului „pop”, este vorba de prescurtarea expresiei englezesti „popular art”, in sensul de arta cu mare popularitate la public. Una dintre cele mai timpurii lucrari, care a fost considerata “Pop Art” este colajul “ Just What Is It That Makes Today’s Homes So Different, So Appealing?” semnat de Richard Hamilton si John McHale in1956.
In arta plastica, colajul (din fr. coller = a lipi) consta in aranjarea si lipirea cu multa maiestrie a unor bucati de hartie, panza, lemn etc. pe o suprafata. Multa lume gindeste, poate, ca nu e mare filosofie sa tai niste bucatele de hartie si apoi sa le lipesti pe o bucata de carton. Poate ca asa gandeam si eu inainte sa ma apuc de colaje. Dar, de fieacre data, viata iti da peste nas si-ti sopteste tandru la ureche: “Nimeni nu s-a nascut invatat!”.
Decupajul primelor materiale, de prin revistele pe care le aveam la indemana, a durat vreo 3 saptamani. Apoi, zile la rand, le-am cernut prin sita inspiratiei ca sa descopar elementele de care aveam nevoie in alcatuirea lucrarii. Din momentul in care am ales ce imagini sa folosesc, primul colaj Pop Art m-a „costat” 3 zile. In final am socotit ca imi acordasem o luna pentru regia si finisarea primelor decupaje.
Astazi am sa va prezint doua dintre colajele mele:
“Up in the sky” este prima lucrare, compusa din 17 decupaje, cu dimensiunile 42,5 cm x 33 cm (putin mai mare decat formatul A3).
