Lectia de pictura – Pop Art

La inceputul anilor ‘60, aparea curentul Pop Art – arta publicului larg. Reprezentantii lui au incercat sa inlocuiasca arta abstracta cu un nou tip de realism, folosind in compozitiile lor obiecte din viata cotidiana, reproduceri din reviste, ilustrate, fotografii, ridicand la nivel de conceptie artistica combinatiile unite intamplator.

Avandu-si inceputurile in Marea Britanie si atingand apogeul in America, spre sfarsitul deceniului 7, miscarea Pop Art preia imaginile din celelalte forme de arta populara: publicitate, benzi desenate, arta urbana, cinema. Miscare ironic-contestatara, Pop Art-ul si-a pastrat conotatia protestatara in multe alte domenii, nu numai in arta.

Cea mai notabila personalitate Pop Art a fost Andy Warhol. El initiaza seria “Sticlele de Coca-Cola” si “Cutiile de conserve”, reprezentari ale obiectelor de uz casnic, produse industriale sau motive de reclama. Ulterior el insereaza in pictura sa fragmente de benzi desenate, cu structuri rezistente sau elastice si chiar reproduce, in unele lucrari, obiecte de dimensiuni reale.

Primele expozitii ale curentului Pop Art american declanseaza o reactie negativa in randul publicului. Cu timpul, insa, aceasta directie incepe sa fie tratata cu seriozitate, gratie expozitiei consacrate colajului si asamblajului, organizata de Museum of Modern Art din New York.

Miscarea Pop Art este una dintre cele mai colorate si „jucause” miscari artistice ale secolului trecut. Inspirata de bogatia imagistica a societatii de consum, ea a intrat rapid si in domenii ca moda sau design interior, ramanand pana in zilele noastre un reper stilistic constant.

Ludica si optimista, chiar daca usor ironica, miscarea Pop Art a adus un strop de frivolitate necesara intr-o lume inca marcata de iesirea din razboi. In zilele noastre, ea constituie o oaza permanenta de culoare in mijlocul „desertificarii” minimaliste.

„Red shoes boulevard” – colaj Pop Art realizat din 41 de decupaje

dimensiune 35 x 25 cm

„Disco night fever” – pictura Pop Art realizata in acuarela

dimensiune 21 x 32 cm

>Mainile

>

“Mainile noastre, cele care vorbesc mereu neintrebate si tac oropsite pe masa, mainile radacinoase, sparte si stafidite ale taranului batran in crapaturile carora adoarme tarana, mainile pufoase si transpirate ale lenesului, mainile scurte, cu degete mari si boante ale gradinarului, mainile strungarului cu uleiul si pilitura de fier intrate prin pori si amestecate cu sangele, mainile aproape inutile ale poetului, mana care semneaza cu nepasare cererile petitionarilor, mainile lungi de gorila ale unui candid, mainile mamei mele cu unghiile netaiate din copilarie si roase pana la sange de truda de fiecare zi, muzicala si strania mana a pianistului care umple viata cu degetele, mana livida a inecatului, mainile mici, trandafirii care se chinuie cu litera “a”, mana judecatorului care semneaza o sentinta si-apoi curata cartofi in afara programului, mainile taietorilor de lemne si-ale hamalilor ca niste macarale vii, mana iute si topaitoare a frizerului, mainile ingrozite ale hotului cu bratarile reci de metal petrecute peste incheieturi, splendida si decorativa mana a cantaretei, cu degetele ei care nu pot striga, mainile pensionarilor ca niste copii palide, mainile agricultorilor in palmele carora anii si-au lasat mici copite de piele tare ca osul, o mana care o spala pe cealalta si mana intinsa cuiva la nevoie, mana imaginara a invalidului de razboi, cea care revine ca o stafie in zilele ploioase si-l irita, aducandu-i aminte cum a pierdut-o, mainile soldatului care pot vorbi dureros despre patrie, mana parlita a otelarului care insfaca painea si mangaie femeia, protectoarea mana a stramosilor nostri, mainile lenese, impodobite cu inele ale barbatului fara griji, cu aurul in semn de putere si privit ca semn al rusinii, mana varului meu care ma atinge mereu si, tremuratoare, incearca sa afle cum arat si apoi se odihneste pe marginea alfabetului Braille, mana dreapta a celui caruia nu-i ajung doua maini, mana mirositoare a ciobanului care-si ciopleste un fluier sau o bata, mainile grele fluturate delicat pe peroane pustii, mana de gheata a celui care apasa pe tabloul de start al unei rachete, mana intinsa a bunicului meu care astepta o tigara ca sa poata muri privind gradina si campul, mana metalica a robotului care nu-mi spune nimic si totusi ma ingrozeste, mainile celor care zidesc si cu buricele lor ating filele cartilor de istorie, mana destinului care ne pandeste mereu, si eu, propria-mi mana care-mi aduce si bucuriile si nenorocirile, mainile noastre, ca un buletin de identitate, valabil pentru o singura viata, mainile fiecaruia, sublim si trecator autoportret.”

Cornel Nistorescu – Almanahul “Flacara”, 1984

„Mainile” – colaj Pop Art realizat din 100 de decupaje

dimensiune 50 x 70 cm

>Priveste-ma in ochi!

>

“Cand cineva nu intelege o privire, cu atat mai mult nu va intelege o lunga explicatie” – proverb arab.

De cand ma stiu, mi-a placut sa ma uit direct in ochii celui cu care vorbesc. Pe cei mai multi, insa, i-am vazut cum isi pleaca privirea intr-o discutie. Atentia sporita pentru detalii m-a ajutat foarte mult in a-i cunoaste foarte usor pe cei din jurul meu. Nu-mi trebuie decat un minut, doua, ca sa-mi dau seama daca un om este sau nu pe placul meu. Privirea este pentru mine ca un radar performant. Pot “citi” pe oricine, ca pe o carte deschisa, dupa cateva vorbe si priviri… Culmea e ca nu m-a inselat niciodata acest feeling primar! Daca un om nu-mi place din prima, poate sa faca si pe dracu-n patru sa-mi demonstreze ca n-am dreptate… Pana la urma isi da arama pe fata si imi dovedeste ca prima mea impresie nu m-a mintit. Am patit-o de prea multe ori ca sa nu-mi ascult instinctul!

Pentru mine, privirea celor care imi sunt aproape e ca o oglinda in care imi pot vedea sufletul. Felul meu de a fi… Privirea iubitului meu este un remediu garantat pentru orice suferinta a mea. E de ajuns sa se uite la mine duios ca sa-mi alunge toate tristetile sau nefericirile pricinuite de altii. Noi vorbim mult… Uneori si cateva ceasuri, dar de fiecare data, ne privim ochi in ochi, indiferent de tema discutiei. Cred ca abia asta inseamna sa comunici deschis cu cineva…

Un om care isi fereste privirea, ori este prea timid, ori are ceva de ascuns. Nu am avut niciodata incredere in oamenii care nu au curaj sa ma priveasca in ochi. Mi s-a intamplat sa fiu catalogata drept “prea tacuta” in anumite cercuri de cunostinte. Pentru ca de multe ori vorbesc prea putin… Insa, cei mai multi nu-si dau seama ca eu privesc foarte mult. Ii privesc si le analizez comportamentele si felurile lor de a fi. La final, prin sita trec prea multi si raman prea putini… Cei care ma cunosc indeajuns stiu ca pot, cu o simpla privire, sa “pun la punct” pe oricine. Si nu trebuie sa tip ca sa ma fac bine inteleasa.

De cele mai multe ori, in incercarea de a ne cunoaste pe noi insine, facem o mare greseala… Uitam sa privim tocmai acolo unde ne-am putea descoperi cel mai usor. In suflet! Atata timp cat nu ne intelegem si nu ne cunoastem, nu putem avea pretentia sa ne priceapa ceilalti… Vom ramane o vesnica enigma. Un puzzle din care lipsesc prea multe piese pentru a deveni un intreg…

„100 eyes” – colaj popart realizat din peste 54 de decupaje

de dimensiune 50 x 42,5 cm

Din seria „100 de …” puteti sa mai trageti un ochi la „100 de motive sa zambesti”…

>100 de motive sa zambesti

>

“Un zambet este o modalitate necostisitoare de a-ti schimba infatisarea” – Charles Gordy

Mi-au placut dintotdeauna oamenii care zambesc. Nu ma refer aici si la cei care afiseaza un zambet fortat, artificial. Vorbesc despre acel suras natural, sincer, venit din toata inima. Oamenii care nu stiu sa zambeasca mi se par nefericiti, neimpliniti… Au colturile gurii lasate in jos chiar si atunci cand se chinuie sa rada. Sunt oameni care mie nu-mi inspira nici un strop de incredere. Taciturni, incruntati, introvertiti, inflexibili…

Atunci cand zambesc am senzatia ca eman in jurul meu o aura de energie pozitiva, calda. Un suras imi relaxeaza mintea si sufletul. Si cand ma gandesc ce simplu e… aproape involuntar. Cert este faptul ca la un zambet folosim mai putini muschi decat atunci cand ne incruntam! Si nu apar nici ridurile de expresie :)!

Suntem programati genetic sa zambim. Am aflat de curand ca bebelusii zambesc, mai ales in somn, inca din prima zi de viata. Si daca ar fi sa ma iau dupa ecografiile moderne 3D si dupa specialisti, ei zambesc inca din pantec. Asa ca nu-mi explic de ce unora le este atat de greu sa te trateze cu un zambet. De parca-i doare sau ii ustura! Acrituri!

Au fost momente in viata cand, cu un singur zambet cald, nu ironic, am reusit sa-i dezarmez si pe cei mai inversunati “parteneri de discutie”. Ma amuza furia lor vazand ca nu ma cobor la nivelul unei minti intunecate, ca imi pastrez calmul si nu-mi ies din pepeni.

Reversul acestui tip de exprimare este zambetul izvorat din iubire. Cred ca este cea mai frumoasa forma de manifestare a omului. Atunci zambesti cu totul: cu gura, cu ochii, cu inima… Un suras cald si o atingere delicata fac uneori mai mult decat o mie de cuvinte atent alese.

Nu neg faptul ca in zilele astea, ceea ce se intampla in jurul nostru nu ne mai ofera nici un motiv de bucurie, nici un motiv pentru un zambet… Dar, daca il uitam incuiat acolo, undeva, s-ar putea ca intr-o zi sa nu ne mai amintim unde l-am pus.

Sa-l folosim mai des, pentru ca stim cu totii cum sa zambim! Trebuie doar sa vrem… Sa cautam in fiecare zi cele 100 de motive pentru a zambi. Eu le-am gasit. Si descopar in continuare altele.

P.S.: La final nu va pot oferi decat 100 de zambete!

“One hundred smiles” – colaj popart

realizat din peste 150 de decupaje

de dimensiune 40 x 30 cm

>Suntem umbre…

>

“Umbra este o punte pe care lumina ne-o dăruieşte ca să trecem cândva peste ea în ultima noapte.” – Lucian Blaga

Suntem umbrele propriilor noastre constiinte. Trecatoare, vizibile, dar nebagate in seama. Suntem peste 6 miliarde de umbre. Nu suflete! Si ca toate umbrele, ne taram pe jos in functie de cum bate lumina. Mereu pe fuga, nervoase, stresate, ocupate, irascibile, invidioase, egoiste, lacome, parsive, flamande, insetate, furioase, inselatoare, suparate, triste, plangacioase, nemultumite…

Suntem simple umbre, gata sa disparem daca se stinge lumina. Suntem umbre ale prezentului si ne invartim intr-un cerc vicios continuu. Suntem captive in propria viata si incapabile de a fi fericite. Traiul nostru e un vartej in care ne pierdem, uitam cine suntem sau ce trebuie sa facem. Ne trezim, mancam, muncim ca sa avem ce manca si maine, defecam si dormim. Apoi, ce? O luam de la capat! Din nou, si din nou, si din nou…

Ne prefacem ca socializam, ne prefacem ca zambim, ne prefacem ca suntem fericite. Unele umbre isi doresc sa ajunga cat mai sus, uitand ca pana la urma se vor contopi cu celelalte umbre. Umile, in colbul de pe jos.

Cand o umbra moare, ea dispare pur si simplu, insa imediat vine o alta sa-i ocupe locul. Sa se trezeasca, sa manance, sa munceasca, sa doarma, constienta fiind ca, la un moment dat, o alta umbra o va inlocui.

„Suntem umbre…” – colaj popart

dimensiuni 42,5 cm x 33 cm

(17 piese)

>“EXODUS”, in cautarea unui loc mai bun

>

De-a lungul timpului, Exodul a fost infatisat in religie, cinema, muzica sau spatiu virtual: incepand cu Vechiul Testament, unde i-a fost dedicat un capitol – “Cartea Exodului”, trecand prin anii ’60 sub forma unei pelicule artistice de lung metraj, avandu-l in rolul principal pe Paul Newman, sarind apoi la anii ’80 cand “Eodus” este numele unei formatii de trash metal, si ajungand in epoca moderna sub aspectul unui binecunoscut joc pentru calculator – “Exodus from the earth”.

In 2010, “Exodus” a luat forma unui colaj Pop-Art pe care am sa vi-l prezint aici. Nu am sa intru in detalii de compozitie, pentru ca fiecare trebuie sa vada mesajul in felul sau. Las in seama lui Moise despicarea apelor, iar voua va spun doar atat: este un colaj de mari dimensiuni (58 cm x 34 cm), are in alcatuire 33 de piese si a fost finalizat pe 22 februarie. Enjoy!

Imaginea de ansamblu:

Cateva detalii: