Tag Archives: mos craciun

>Craciun cu aroma de copilarie

18 dec.

>



„Craciunul fericit este acela care ne poate inapoia iluziile copilariei; care ii poate reaminti unui varstnic placerile tineretii; care poate transmuta calatorul, peste sute de mile, direct in sanul cald si linistit al familiei.” – Charles Dickens



E primul an in care sarbatorile de iarna vin parca pe furis… Craciunul nu mai miroase ca in copilarie, a brad si cozonac. Cu fiecare an care trece e parca mai timid, mai saracacios, mai lipsit de stralucire si are, din ce in ce mai tare, aroma de supermarket…

Mi-aduc aminte cu drag, dar si cu regret, de Craciunul inocentei… Cum alergam in ultima camera a casei si-mi puneam sapte perne-n cap, numai sa nu aud purcelul cum guita inaintea taierii. Cum ma bagam in sufletul mamei cand intindea turtele pe soba, numai cu gandul c-am sa-i fur cateva ca sa le rontai, asa fierbinti. Cum ne mai invarteam, eu si sor-mea, ca niste dracusori in jurul bunicii, care batea semintele de canepa pentru julfa! Sau cum nu ne mai dezlipeam ochii de pe geam, asteptandu-l pe tata sa apara cu bradu-n spate…

Eu cu Moshu (Gerila) la gradinita…


Ca se chema Mos Gerila sau Mos Craciun, conta mai putin! Cu adevarat importante erau trairile noastre de copii fara griji, bucuria din suflete si stelutele care straluceau in ochii nostri pe toata perioada vacantei de iarna!

Pe masura ce-am crescut, spiritul sarbatorilor de iarna a inceput sa paleasca putin cate putin… Si iata, ne-a prins un 2010 anost, cu un Mos Craciun ciuruit de criza, cu acelasi brad artificial de anul trecut, cu daruri mai modeste, cu veselie mai putina, cu plictiseala de a mai asculta colinde si cu mai putina bucurie in suflet. Aud din ce in ce mai multi oameni care-mi zic: „Of, de-ar trece mai repede si sarbatorile astea…”

E primul an in care m-a prins 18 decembrie cu bradul nefacut, cu traditionala curatenie de dinainte de sarbatori neterminata, cu turtele cu nuca inca in stadiu de proiect si… cu un gust amar… Un gust amar ca, anul asta, Craciunul incarca sa se furiseze in casele noastre ca un musafir nedorit.

Dar mai e o saptamana… Sapte zile in care se pot intampla si face multe. Trebuie doar sa scormonesc in cutia cu amintiri si sa scot de la naftalina Craciunul cu aroma de copilarie! Minuni marunte se pot intampla mereu… Mai ales acum, de Craciun!





Eyes on you” – lucrare in acuarela pe carton
dimensiune 27 x 39 cm