Tag Archives: maria popart

ODISEEA UMANA / HUMAN ODYSSEY

5 mai

 

 

 

 

Arhitectura visului ca sinteză a inconștientului colectiv

Suntem sub presiunea îndoielilor milenare ale subiectivismului emoțional, în dauna unor profeții mercantile care nu mai reprezintă un bon de tezaur, ci o obligațiune pe termen scurt. Arta progresează prin ea însăși – condiție și suflu reactiv, libertate și rezonanță stilistică -, depășind limitele impuse de critica vremii sale.

Abandonarea artistului într-un ocean de îndoieli sau perfidii conjuncturale este o realitate la fel de aspră ca revoluțiile industriale, sexuale și digitale, la un loc. Trauma devenirii artistice devine astfel autostrada ispășirilor fără păcate, în timp ce radarele virtuale țin locul unor spectatori androizi postați pe marginea traseului sisific. Conformitatea nu face altceva decât să distorsioneze, până la aplatizare, epicentrele reacțiunilor creative, pe când inconștientul colectiv disjunge haosul într-un colaj sintetic tot mai încifrat.

Acesta este mirajul antagonic al Odiseei umane imaginată de Maria Marcu-PopArt – 192 de criptocolaje care acutizează mesajul vizual subliminal, în locul artificiilor lansate doar pentru obținerea unui efect special facil. Tălmăcirea emoției umane se transformă sub ochii noștri într-un spectacol universal, în care artistul reușește să-și proiecteze hologramele trecutului-prezent pe ecranul prezentului-viitor ca o retrocedare spirituală necesară și ireversibilă.

Iată cum colajul, sub forma sa de artă militantă, consacrată în România, ridică baricade și de această dată în calea potopului, consolidând o mișcare civică traumatizată de influența și deciziile regnului politic. Sechelele rămân, dar, convertite în emoție artistică, ele devin substratul unei revelații epice. O odisee asumată de artista Maria Marcu-PopArt într-un ciclu de colaje miniaturale (format ACEO – 6,4 cm x 8,9 cm) ce ne lasă impresia că ar putea continua la nesfârșit. În fața oricăror ideologii contrafăcute, Odiseea umană rămâne un manifest artistic palpabil și un ansamblu de simboluri care conturează dar, mai ales, revoluționează arhitectura visului.

 

The architecture of the dream as a synthesis of the collective unconscious

We are under the pressure of millenary doubts of the emotional subjectivism inspite of some mercantile prophecies that no longer represent a treasury bill, but a short-term bond. Art progresses through itself – condition and reactive breath, freedom and stylistic resonance – beyond the limits imposed by the criticism of its time.

Abandoning the artist in an ocean of doubt or circumstantial cunningness is a reality as harsh as the industrial revolutions, sexual and digital altogether. The trauma of the artistic becoming becomes thus the freeway of the penance without sin, while virtual radios replace some androids spectators placed on the edge of the Sisyphean route. Conformity only distorts, until flattening, the epicenters of the creative reactions, while the collective unconscious disrupts the chaos in a more and more ciphered synthetic collage.

This is the antagonistic mirage of the Human Odyssey imagined by Maria Marcu-PopArt – 192 crypto-collages that accentuate the subliminal visual message, instead of the subterfuge launched just to obtain a shallow special effect. The interpretation of the human emotion transforms under our eyes into a universal show in which the artist manages to project the holograms of present-past on the screen of the future-present as a necessary and irreversible spiritual retrocession.

Here is how the collage, in its form of militant art, consecrated in Romania, raises again barricades in the face of the flood, consolidating a civic movement traumatized by the influence and decisions of the political kingdom. The sequelae remain, but, converted into artistic emotion, they become the epitome of an epic revelation. An Odyssey assumed by the artist Maria Marcu-PopArt in a miniature collages cycle (ACEO format – 2 1⁄2 by 3 1⁄2 inches) that gives us the impression that it could continue indefinitely. In the face of any counterfeit ideologies, the Human Odyssey remains a palpable artistic manifest and an ensemble of symbols that outline but, above all, revolutionize the architecture of the dream.

Daniel Marcu – editor
ODISEEA UMANA / HUMAN ODYSSEY  – primul album de arta / my first artbook

 

 

Tribute to Frida Kahlo

4 dec.

 

 

The Power of Triangles

10 sept.


 

Shades of Gray

31 aug.

 

It’s the Most Wonderful Time of the Year!

18 dec.

 

Merry christmas and happy new year everyone!

Galerie

In the valley of shadows…

12 sept.
Galerie

Lips, sweet lips…

20 iul.

Rădăcinile lui Blecher sunt la Roman

28 mai

Din luna februarie 1935 și până la sfârșitul lunii mai 1938, în această casă a locuit, a scris și a murit scriitorul M. Blecher. Cu acordul tacit al administrației locale, nepăsătoare față de unul din simbolurile patrimoniului cultural românesc, aceasta clădire a fost demolată în anul 2013. Este timpul ca autoritățile romașcane să-și recunoască eroarea și să repare imensa nedreptate la care a fost supusă memoria scriitorului de geniu, recunoscut în întreaga lume.

Ridicați, din cenușă, Casa Memorială “Max Blecher” în Roman!

 

Max Blecher la 20 de ani - portret (acuarela, 27 x 35 cm)

Max Blecher at his twenties – portait (watercolor, 27 x 35 cm)

Sanatorium - Max Blecher (acuarela, 27 x 35 cm)

Sanatorium – Max Blecher (watercolor, 27 x 35 cm)

Portret in irealitatea imediata - Max Blecher (acuarela, 27 x 35 cm)

Portait of Immediate Unreality – Max Blecher (watercolor, 27 x 35 cm)

 

Radacinile lui Blecher (acuarela, 27 x 35 cm)

Blecher roots (watercolor, 27 x 35 cm)

Inima Cicatrizata - Max Blecher (acuarela, 27 x 35 cm)

Scarred Heart – Max Blecher (watercolor, 27 x 35 cm)

 

MAX BLECHER

 în viziunea artistei Maria Marcu-PopArt

Lucrările au fost donate Muzeului “Casa Hogaș” al Colegiului Național “Roman-Vodă” cu ocazia BLECHER FEST Roman, 27-28 mai 2017

 

 

 

Human Odyssey

13 feb.

Ce este ACEO? Art Cards, Editions and Original! Mai pe romaneste, niste cartonase pictate, desenate sau realizate din colaje de hartie sau mixed media, un pic mai mari decat cartile de joc. Ele reprezinta adevarate opere de arta in miniatura. Sunt si colectionari impatimiti pentru aceste carduri, mai ales in Statele Unite, acolo unde exista o adevarata cultura pentru ele. Ca sa va faceti o parere despre dimensiunea lor am fotografiat doua dintre ele in mana… In rest, e Human Odyseey!

dscf0307

dscf0305

 

human-odyssey-aceo-collage-mix-07-collage-set-of-6-aceo-25-x-35

human-odyssey-aceo-collage-mix-06-collage-set-of-6-aceo-25-x-35

human-odyssey-aceo-collage-mix-05-collage-set-of-6-aceo-25-x-35

human-odyssey-aceo-collage-mix-04-collage-set-of-6-aceo-25-x-35

human-odyssey-aceo-collage-mix-03-collage-set-of-6-aceo-25-x-35

human-odyssey-aceo-collage-mix-02-collage-set-of-6-aceo-25-x-35

human-odyssey-aceo-collage-mix-01-collage-set-of-6-aceo-25-x-35

human-odyssey-aceo-collage-mix-08-collage-set-of-6-aceo-25-x-35

 

 

Imagine

Lady in Red

30 dec.

Lady in Red

Galerie

Mixed Media sau combinatia intre pictura si colaj

27 nov.

Ce poti sa faci cu niste pungi vechi de hartie…

23 nov.

 

What you can do with vintage paper bags…

Erotica dell’Arte

18 nov.

erotica-dellarte-1-watercolor-27x35-cm

erotica-dellarte-2-watercolor-27x35-cm

erotica-dellarte-3-watercolor-27x35-cm

erotica-dellarte-4-watercolor-27x35-cm

erotica-dellarte-5-watercolor-27x35-cm

erotica-dellarte-6-watercolor-27x35-cm

erotica-dellarte-7-watercolor-27x35-cm

erotica-dellarte-lot-pe-lungime-1-watercolor-27x35-cm

 

 

Twisted Gravity

4 aug.

Twisted Gravity, mix media (watercolor & collage), 27 x 35 cm

 

„Twisted Gravity”, mix media (watercolor & collage), 27 x 35 cm.jpg

Melting Latex

9 apr.

Melting Latex

Hot Melting Latex

 

 

Kalimba de Luna

3 apr.

Kalimba de Luna, arylic on canvas, 30 x 60 cm

 

 

Flamenco Passion

26 feb.

Flamenco Passion, acrylic on canvas, 30 x 60 cm

 

 

„Flamenco Passion”, acrylic on canvas, 30 x 60 cm

Diva Cubana

16 feb.

mix media (coffee painting, watercolor, collage)

 

 

Mix media (coffee painting, watercolor, collage)

Mix Media – „Body Balance”

24 ian.

Body Balance 1, mix media (watercolor & collage), 27 x 35 cm

Body Balance 2, mix media (watercolor & collage), 27 x 35 cm

Body Balance 1 + 2, mix media (watercolor & collage), 27(x2) x 35 cm

 

 

Lipstick Waterfall

12 ian.

Lipstick Waterfall, watercolor, 27 x 27 cm

 

 

Latex Divine

6 dec.

Red Latex Temptation

 

 

 

Tears of Sparrows

2 dec.

Tears of Sparrows

 

 

Pattern of Beauty

29 nov.

Pattern of Beauty III

Pattern of Beauty I

Pattern of Beauty II

 

Ink on vintage decorative paper

Chronicles of Lesbos

28 nov.

Chronicles of Lesbos

 

 

 

Blue Friday

27 nov.

Blue Friday

 

 

Thinking About the Summer…

26 nov.

Bootylicious

 

 

Book lover

25 nov.

Book lover

 

 

Another View from the Back

23 nov.

View fom the Back

 

 

Mistress of Velvet Chamber

22 nov.

Velvet Chamber

 

 

Melting Body – series

21 nov.

Melting Body IV

Melting Body

Melting Body III

Melting Body II

Melting Body - Lotus

Melting Body - Constellation

 

 

Do you like coffee?

13 mai

Amor a La Mexicana, coffee painting, 25 x 35 cm

Self-pleasure 25 x 35 cm

Nude on Sofa, coffee painting, 35 x 27 cm

Moon Gravity 27 x 35 cm

Gypsy Heart, coffee painting, 27 x 35 cm

coffee-painting

 

Coffee paintings!

My Life in the Blue e-Motion

8 mai

Blue Ballerina

Blue Hiroshima

Blue Latex e-Motion

Blue Mountains of Pleasure

Blue Spirit

Fifty Shades of Blue

Ice Ballerina

Latex Dance

Melting Body II

 

 

Blue is the new colour for passion…

Nude Zebra Collection

3 apr.

 

Sunset Zebra Blue Zebra Curvy Zebra Moonlight Zebra Purple Zebra red-shadows

 

Life in stripes…

Dansul culorilor

7 ian.

Deschid ochii si parca ar fi pentru intaia data. Iubirea si culorile se tin strans de maini si danseaza in jurul meu, intr-un ritm stiut numai de ele. Clipesc de cateva ori ca sa-mi dau seama daca e real sau e aievea. Mai am putin si parca le pot atinge cu varful degetelor. Strengarul ALBASTRU imi face cu ochiul. ROSUL nu se lasa mai prejos si face o pirueta, numai sa iasa in evidenta in fata celorlalte culori. VERDELE, mai timid, incearca sa tina pasul si sa nu greseasca, iar VIOLETUL, stapan pe sine, impune cadenta si le tine pe toate in formatie.

Dintr-o data, ritmul creste si imi este din ce in ce mai greu sa le urmaresc cu privirea pe fiecare. Galbenul se amesteca in valtoarea miscarii cu albastrul, transformandu-se intr-un verde primavaratic. Frenezia dansului atinge apogeul si toate culorile se unesc intr-una singura: ALBUL. Un alb imaculat, ca al primilor fulgi de zapada. Ca dintr-un boboc de floare, din aceasta culoare se ridica maiestuos IUBIREA. Ea este cea cea care tine toate culorile aproape de inima mea.

Se face liniste si imaginea incremeneste. Albul iubirii se desface intr-un curcubeu de culori care se intinde peste sufletul meu. Albul iubirii se transforma in rosul pasiunii, in verdele echilibrului, in albastrul linistii, in galbenul impacarii, in violetul intelepciunii. In mijlocul lor ma aflu eu, ARTISTUL, impacat cu propria persoana si cu lumea din jurul meu…

 

Tango passion

„Tango passion” – pictura in acrilice pe panza / acrylic on canvas                                dimensiune 60 x 45 cm

 

Galerie

Galeria de arta XIX – Muzica si dansul in pictura

26 nov.

Maria PopArt – Remains of the Heart

10 nov.

Galeria de arta XVIII – Seria „LATINA”

28 oct.
La Passionata

La Passionata

Innamorata

Innamorata

Appassionata

Appassionata

Amor latina

Amor latina

Amor caliente

Suavemente Bessame

Suavemente Bessame

 

 

 

Lectia de pictura – Suprarealismul

22 aug.

Fondatorii suprarealismului au fost poetii. Termenul „Surréalisme” a luat nastere in anul 1917, cand poetul Guillaume Apollinaire, inainte de a da la tipar piesa de teatru „Sanii lui Tyresias”, ii schimba subtitlul in ultima clipa din „drama supranaturalista” in „drama suprarealista”. Scriitorul André Breton preia acest termen si-l foloseste intr-un articol intitulat „Pentru Dada” (1920), pentru ca in 1922 sa publice „Manifestul suprarealismului”. Prin urmare, totul a inceput de la literatura, abia apoi suprarealismul ii va atrage pe artistii care practica alte arte, pentru ca, in cele din urma, sa se schimbe perceptia asupra lumii care devine „albastra ca o portocala” (Paul Eluard).

In anul 1916, de la fereastra autobuzului in care se afla, André Breton zareste la expozitia organizata de o galerie de pe rue Boétier tabloul Creier de copil. Panza al carei autor este Giorgio De Chirico il fascineaza. Dupa razboi Breton ii va cunoaste pe Picabia, Duchamp, Max Ernst, cumpara tablouri si isi formeaza o bogata colectie. In anul 1924, adreseaza o intrebare fundamentala: „Este, oare, posibila o pictura suprarealista?” La ceasta intrebare vor raspunde – fiecare in stil propriu – Max Ernst, Joan Miró, André Masson, Yves Tanguy, Salvador Dalí, René Magritte si Paul Delvaux.

Printre principalii pictori suprarealisti se pot mentiona: Victor Brauner (1903-1966); Salvador Dalí (1904-1989); Giorgio de Chirico (1888-1978); Paul Delvaux (1897-1994); Max Ernst (1891-1976); René Magritte (1898-1967); Joan Miró (1893-1983); Yves Tanguy (1900-1955).

Sursa textului : Wikipedia

Ca orice artist la inceput de drum, am cochetat si eu cu ideea surrealism-ului pentru ca, din punctul meu de vedere, imi ofera posibilitati nelimitate de a scormoni prin toate cotloanele infinitei imaginatii. Primele mele incercari de suprarealism au fost in realizarea colajelelor Pop-Art. Iata o parte dintre ele:

Equilibrium

Equilibrium

Beyond The City

Beyond The City

Red shoes boulevard

Red shoes boulevard

Dar puterea creatoare a adevaratului suprarealism cred ca sta in pictura, de aceea am incercat sa realizez cateva lucrari in acuarela. Rezultatul? Il puteti privi in continuare:

Mysterious chest

Mysterious chest

Timeless violin

Timeless violin

Cinéma vérité

Cinéma vérité

 

 

 

 

 

 

 

Galeria de arta XVII – NUDURI – culori acrilice pe panza

17 iul.
Morning Karma

Morning Karma

Gipsy mood

Gipsy mood

Arabian moon

Arabian moon

Everlasting love

Everlasting love

 

 

 

 

 

Legati la ochii mintii (pentru băsişti)

11 iul.

Sunteti legati la ochi iremediabil. In zadar incercati sa descoperiti frumosul pipaind cu varful degetelor. Atat timp cat ochii mintii vor ramane ferecati, degeaba va chinuiti sa priviti in esenta lucrurilor.

Sunteti pur si simplu orbiti. Orbiti de furie si de neputinta. De prejudecati si de inversunari. De putere sau de lasitate.

Ati incetat de mult sa mai priviti cu ochii vostri si sa mai vorbiti cu propriile voastre cuvinte. Ati devenit marionete in mainile unor papusari diabolici. V-au luat libertatea, posibilitatea de a gandi singuri, demnitatea. Acum nu v-a mai ramas decat viata, asupra careia vor avea, in curand, drept de veto.

Si sunteti orbi la toate astea. Va lasati purtati de val, constienti find ca habar n-aveti sa inotati si ca in orice moment va puteti trezi la fund…

Nu mai sunteti indivizi. V-ati transformat intr-o cireada manata de la spate de cainii stapanului. Traiti in suflet cu teama lupului ancestral, care va impune mental sa nu rupeti randurile, daca nu vreti sa fiti sfasiati. Nu va dati seama, atat timp cat veti avea ochii mintii legati, ca de fapt va oferiti pentru sacrificare de bunavoie. Frica de a fi independenti va indruma pasii direct sub securea macelarului.

Orbeste va supuneti. Ochii ratiunii voastre se incapataneaza sa ramana strans inchisi. Cand, intr-un sfarsit, ii veti deschide, va fi prea tarziu. Transformarea in cartite s-a produs iremediabil. Iar lumina soarelui va va orbi pentru totdeauna.

Fiecare dintre oameni este ceea ce accepta sa fie: marioneta sau om liber, carne de tun sau in varful piramidei trofice, papagal sau persoana cu o constiinta proprie, mut sau o voce puternica, orb sau cu ochii larg deschisi…

Romania lu' Base

Romania lu’ Base (colaj cu dimensiunea 50 x 70 cm)

Romania lu' Base (detaliu 1)

Romania lu’ Base (detaliu 1)

Romania lu' Base (detaliu 2)

Romania lu’ Base (detaliu 2)

Romania lu' Base (detaliu 3)

Romania lu’ Base (detaliu 3)

Romania lu' Base (detaliu 4)

Romania lu’ Base (detaliu 4)

Romania lu' Base (detaliu 5)

Romania lu’ Base (detaliu 5)

Romania lu' Base (detaliu 6)

Romania lu’ Base (detaliu 6)

P.S.: Acest colaj l-am realizat in 2010. Trecutul se continua in prezent, dar sper ca nu si in viitor…

FIGHT FOR YOUR RIGHTS!

Pe 29 sa ne luam Romania inapoi!!!

Galeria de arta XVI – ACEO Nude – „Hills of pleasure”

15 iun.

„Hills of pleasure” – complete set of ACEO, watercolor, 2,5″ x 3,5″ (6,4cm x 8,9 cm)

Hills of pleasure ACEO

Hills of pleasure ACEO

Nota: Toate lucrarile sunt expuse pe blog cu titlu de prezentare. Daca doriti sa achizitionati va invit pe kolector.net, la categoria ARTA.

Galeria de arta XV – Pin-Up I

7 iun.
Pin Up Hall of fame - 1

Pin Up Hall of fame – 1

Pin Up Hall of fame - 2

Pin Up Hall of fame – 2

Pin Up Hall of fame - 3

Pin Up Hall of fame – 3

Pin Up Hall of fame - 4

Pin Up Hall of fame – 4

Un inger mort nu face doi bani

15 mai

Ce-ar fi daca toti ingerii nostri pazitori ar da coltul intr-o zi? Am fi ca New-York-ul fara curent electric. Unii ar ramane blocati in lifturi, altii n-ar mai sti cand sa treaca strada si cei mai multi ar orbecai prin case la lumina lumanarii.

Ingerul pazitor este de fapt busola cu care ne orientam in mediul care ne inconjoara zi de zi. Odata dereglata, n-ar fi de mirare sa se schimbe si polaritatea Pamantului. Sa  ne trezim ca mergem cu picioarele-n aer si cu capul in jos. Asa ca, la ce foloseste un inger mort? Ma intreb uneori daca isi aleg de buna-voie meseria asta sau le este varata pe gat “de sus”…

Allegory

„Allegory”

Citește în continuare

Lectia de pictura – Pin-Up

20 mart.

Misterioase, atragatoare si inocente in acelasi timp, celebrele Pin-up Girls provoaca dintr-o privire languroasa, fascineaza cu o sprancenele arcuite elegant si farmeca printr-un zambet rosu, seducator.

Pin-up Girl - acrilic pe panza / acrylic on canvas, A3 (42 x 29,7 cm)

Pin-up Girl - acrilic pe panza / acrylic on canvas, A3 (42 x 29,7 cm)

In perioada 1920-1970 a avut loc o adevarata inflorire a stilului, chiar daca termenul in sine de „pin up” (“pentru agatat”) a fost pentru prima oara folosit in Anglia, in 1941( cu toate ca fenomenul exista inca din anii 1890). Editorii de reviste si agentiile de publicitate cautau serviciile artistilor care puteau genera imagini memorabile pentru consumul de masa.

Citește în continuare

Galeria de arta XIII – ACEO „Vulturi” (Eagles)

7 mart.

„Proud Eagles” – complete set of ACEO, watercolor, 2,5″ x 3,5″ (6,4cm x 8,9 cm)

"Proud Eagles" - complete set of ACEO, watercolor, 2,5" x 3,5" (6,4cm x 8,9 cm)

Citește în continuare

Cvartetul de coarde… sensibile

28 oct.

Da, stiu… Cred ca te-a pufnit rasul! Chiar si eu am scris titlul cu zambetul pe buze. Totusi, te asigur ca este vorba de ceva cat se poate de serios. Despre coarda sensibila a unui om, sufletul, si despre patru dintre cele mai importante lucruri din viata, care reusesc sa te atinga acolo unde trebuie.

Dintre cele mai adanci mistere ale Universului, sufletul unui om este cel mai putin cunoscut. Nu este palpabil, nu se poate masura, nu se poate cantari. Apare din senin si dispare la fel de enigmatic. Insa, fiecare dintre noi este constient ca-l are, ca este numai al lui, ca uneori doare sau, alteori, nu mai incape in piept de fericire.

Cvartetul care face sufletul sa rezoneze este format din patru lucruri esentiale: iubirea, fericirea, multumirea si implinirea. Unii ar putea fi carcotasi, sa spuna ca e unul si cam acelasi lucru. Dar gresesc! Un om complet trebuie sa le simta pe toate separat si, deopotriva, strans legate unul de celalalt.

Wild rose
„Wild rose” – desen in creion, carbune si acuarele, dimensiune 27 x 35 cm

Citește în continuare

Momentele adevarului

22 oct.

Te asezi in fata oglinzii si incepi. Esti procurorul si avocatul tau, deopotriva. Iti place ce vezi, ce esti, cum esti si unde ai ajuns? Sau recunosti din ce in ce mai greu imaginea reflectata? Acestea sunt micile momente ale adevarului, cand te asezi fata in fata cu tine si incerci sa te redescoperi.

Ridica-te in picioare! Prezideaza onorobilul judecator Timpul. Pledoaria de inceput apartine acuzarii. Est invinuit ca te-ai neglijat, ca ai uitat lucruri importante ce tin de esenta vietii. Ca ai lasat sa se stinga flacara iubirii si ca ti-ai pierdut respectul de sine. Cu degetul indreptat catre sufletul tau, acuzarea iti spune taios ca ai uitat sa fii om si sa te bucuri de micile placeri ale vietii. Ca pe scara ierarhica a valorilor tale ai disparut de pe primul loc.

Road to perdition

Road to perdition - desen in creion si tus, 30 x 42 cm

Citește în continuare

Lectia de pictura – ACEO

8 oct.

Probabil ca titlul a adus cu sine multe semne de intrebare. Nu este nici curent, nici stil, nici tehnica… Atunci, ce este ACEO? Art Cards, Editions and Original! Mai pe romaneste, niste cartonase pictate sau desenate, un pic mai mari decat cartile de joc. Ele reprezinta adevarate opere de arta in miniatura. Sunt si colectionari impatimiti pentru aceste carduri, mai ales in Statele Unite, acolo unde exista o adevarata cultura pentru ele.

Horses - ACEO

Horses - ACEO 2,5'' x 3,5'', acuarela, watercolour

Citește în continuare

Detalii, detalii…

29 sept.

Da, detaliile! Cati dintre noi dau importanta cuvenita acestor mici nimicuri care, impreuna, alcatuiesc viata in ansamblu? Superficialitatea a capatat rang de virtute, iar privitul, de deasupra si de sus, sport national. Degeaba am fost inzestrati nu cu unul, ci cu cinci simturi, daca uitam ca, din cand in cand, mai trebuie sa le si ascutim…

Little details

"Little details" - pictura in acuarele, dimensiune 27 x 35 cm

Citește în continuare

O zi oarecare…

24 sept.

Ce faci intr-o zi obisnuita cand te trezesti cu o bucata de tencuiala cazuta de pe perete si esti artist? Logic ar fi sa chemi un zugrav ca sa rezolve problema. Insa, este de notorietate ca pictorii trebuie sa aiba si-o doaga sarita, altfel n-ar mai fi creativi. Asa ca, las mesterul deoparte si pun mana pe acuarele si pensoane…

Bricks in the wall (1)

Bricks in the wall (1) - pictura murala

Citește în continuare

Requiem pentru o carte

8 sept.

Fiecare inceput de toamna imi aduce in suflet un strop de melancolie, o inclinare spre meditatie si un soi de parere de rau. Poate dupa vara, poate dupa verde, cu toate ca ochiul meu de artist este in extaz la vederea culorilor nemaipomenite ale acestui anotimp. Uneori imi alint starea si-i spun astenie. Si chiar de se vrea invizibila, tot isi lasa amprenta in ceea ce fac, in special in pictura. Aleg teme mai duioase, mai calde ori mai romantice.

Ultimul tablou se incadreaza perfect in atmosfera tomnatica a sufletului meu. “Cititoarea” reprezinta un nud de femeie tanara, care tine in brate o carte deschisa. Fundalul este intunecat tocmai pentru a-i scoate in evidenta albeata pielii si privirea pierduta, undeva in zare.

The reader

"The reader" - pictura in acuarele, dimensiune 27 x 35 cm

Citește în continuare

Splendoare in iarba

17 aug.

“Frumosul este tot atat de necesar ca si utilul.” – Victor Hugo

Chiar daca Pamantul ar fi plat, lumea tot s-ar invarti in jurul frumosului. Imbufnati sau foarte veseli, incruntati sau zambitori cu gura pana la urechi, nefericiti sau impliniti pana in maduva oaselor, cu totii ar trebui sa ne facem timp, macar pret de cateva secunde, sa admiram ceva placut ochiului.

Splendoare in iarba

"Splendoare in iarba" - pictura in acuarela, dimensiune 27 x 35 cm

Citește în continuare

Cade cortina!

9 aug.

“Ca o piesa de teatru, asa este viata: nu intereseaza cat de mult a tinut, ci cat de frumos s-a desfasurat.” – Seneca

Ma apropii cu pasi grabiti spre 34. Mai am un pic. Simt ca Timpul se pregateste sa coboare cortina peste al treilea act din viata mea: tineretea. Primele doua acte din aceasta tragi-comedie existentiala au trecut in zbor: copilaria si adolescenta. Eram prea fascinata de luminile scenei si preocupata sa-i vad pe cei din jurul meu cum isi joaca rolul, ca sa-mi mai dau seama cat de rapid se scurgeau orele, zilele, anii…

Si-asa au trecut ierni, veri si primaveri de-a valma, cu miros de-acasa si gust dulce de nepasare inocenta. Am lasat in urma ciresele de la urechi, clinchetul de clopotei, literele alfabetului, emotiile primei iubiri si casa parinteasca. Am crescut mare, lucru pe care mi-l doream cu ardoare cand eram de-o schioapa. Habar n-aveam cate-am sa pierd, dar si cate lucruri noi voi castiga, mergand pe acest drum cu sens unic. Invatam replicile din mers si improvizam acolo unde lipsea scenariul.

Regizor bun, dar neiertator, viata a stiut cand sa fie blanda si sa-mi vorbeasca in soapta sau cand sa-mi dea cate-un sut in dos, ca sa pot inainta.

Rand pe rand, o parte din actorii principali alaturi de care eram obisnuita sa impart scena au disparut. Cred ca asta-i cea mai grea parte din procesul de maturizare. Odata cu tine, inevitabil, imbatranesc si cei dragi din jurul tau. Se retrag din lumina reflectoarelor, unul cate unul, si lasa in urma lor un loc gol pentru care nu exista dublura.

In timp, te perfectionezi si devii tu insuti maestru. Iti revine rolul de a-i invata pe cei tineri din propria experienta si de a le ghida primii pasi pe scena vietii. Intelepciunea nu vine, insa, fara sacrificii. La fiecare 365 de zile trebuie sa duci ofranda pe altarul existentei inca un an din viata ta. Sa-l arzi, fumul sa urce la cer, iar in urma sa nu mai ramana decat praf de stele.

Trebuie sa ma grabesc. S-a auzit gongul batand deja de doua ori, iar in curand se va lasa cortina. Nu plecati nicaieri! Artista se pregateste de actul al patrulea: a doua tinerete, dupa un scenariu original…

Red gloves

"Red gloves" - lucrare in tus si creion, dimensiune 30 x 42 cm

Joaca oamenilor mari

23 iul.

“Joaca este începutul cunoaşterii.” – George Dorsey

Ma intreb uneori de ce o parte din oameni, cand ajung mari, uita sa fie copilarosi si jucausi. Cred ca acea inocenta a copilariei ar trebui purtata, ca o pecete aplicata direct pe inima, toata viata. Ea ajuta sufletul sa nu imbatraneasca odata cu trupul, in timp ce anii se scurg nebanuiti.

Ce e rau in a fi usor alintat, din cand in cand? Ce-ar fi atat de deplasat daca ai alerga din nou dupa fluturi? De ce e atat de greu sa mai fii jucaus, dupa o anumita varsta si infinit mai usor sa fii privit ciudat de altii, daca indraznesti…

Si-acum imi place sa ma rostogolesc in iarba, sa fac coronite din flori sau baloane de sapun. Ma alint si-mi place sa fiu alintata. Uneori. As mai juca “de-a v-ati ascunselea”, daca as mai avea cu cine, sau “tara-tara, vrem ostasi”. As alerga o seara intrega, daca as mai putea, asa cum o faceam, zi de zi, cand eram tanc. Cu drag mi-aduc aminte de zilele fierbinti de vara, cand ne udam cu apa pana la piele… Sau in care eram in stare sa ma plimb, ore in sir, cu cercul, hipnotizata de miscarea lui.

Acum prioritatile sunt altele, iar varsta nu ma mai lasa sa fac multe lucruri. Daca as da ”in mintea copiilor” as risca sa fiu privita cu ochi critici de ceilalti, care ar putea crede ca imi patez statutul de “om mare”.

De ce sa nu mai plangi cand te doare sau sa razi cu pofta de-o prostie? De ce sa nu mai sari sotronul, atunci cand il intalnesti pe trotuar? Sau sa strambi din nas, in vazul tuturor, cand ceva nu-ti convine? Sunt multe lucruri care au devenit parca interzise, odata cu maturitatea…

Mi s-a intamplat sa vad doi vechi prieteni, ajunsi acum spre 40 de ani, care intalnindu-se pe strada, unul sa-l intampine cu un vesel “salut!”, iar celalat sa-i raspunda cu un sec “buna ziua”. Am senzatia ca unii oameni vor sa imbatraneasca inainte de vreme. Alunga orice urma a voiosiei de copil din suflet si se imbraca in haina sobra de „om mare”.

Odata cu trecerea anilor, ne pierdem inocenta, acea intelepciune primordiala pe care o primim mostenire, dar de care ne debarasam la primele semne ale transformarii intr-un adult. Sunt multe momente in viata cand, daca am privi totul prin ochii unui copil, cu siguranta am gasi solutii mai bune la unele probleme, iar anumite intamplari ar capata un cu totul alt sens.

Dar nu! Ne incapatanam sa fim oameni mari si ne incarcam desaga maturitatii cu tot soiul de belele, stres, nervi, responsabilitati.

Asa ca… nu vrei sa ne jucam? 😉

Fata cu fragute

"Fata cu fragute" - lucrare in acuarela dimensiune 27 x 35 cm

 

 

Verde-n suflet

18 iul.

Dimineata a venit pe furis. Deschid larg usa camerei si poftesc aerul sa intre inauntru. Pasesc pe treptele de lemn si, cu fiecare pas, ma invadeaza verdele. Dealurile, padurea si muntii care ma inconjoara se trezesc usor din somn, odata cu mine. Aburii albiciosi se ridica agale de printre copaci si isi croiesc drum spre cerul senin.

Padurea respira

Padurea respira

Citește în continuare

Galeria de arta XI – Pictura murala, detalii

7 iul.

Daca vreti sa vedeti si alte imagini cu pictura murala realizata de mine puteti sa dati click pe urmatoarele articole!

https://mariapopart.wordpress.com/2010/03/03/cand-peretii-devin-povesti/

https://mariapopart.wordpress.com/2011/01/19/galeria-de-arta-vi-pictura-murala/

https://mariapopart.wordpress.com/2010/02/24/apartament-cu-vedere-la-mare/

Valsand cu norii

28 iun.

 

M-am trezit inconjurata de toamna. E frig, ploua si-n termometre gradele se incapataneaza sa ramana sub valoarea de 15. Acum doua seri am dat drumul, din nou, la centrala. Fara sa vreau, ochii imi raman atintiti pe calendar: 28 iunie! In plina vara e o atmosfera de octombrie tarziu.

Ma gandesc, aproape cu mila, le cei care si-au programat concediul in perioada asta, inca de acum un an. “Vrei, nu vrei, bei Grigore-agheazma!” – avea o vorba bunica mea…

Nu pot spune ca ii sunt prietena vremii ploioase. Copil al Soarelui fiind, nascuta in plina vara, tanjesc dupa lumina puternica a dupa-amiezelor. Dupa campii cu flori de mac si spice de grau. Dupa miros de cirese coapte si pepeni zemosi.

Norii cenusii se invart pe cer de colo-colo. Parca n-au stare. Le place sa-i faca in ciuda auzuriului, dansand in fata lui un vals grotesc. Ploaia vrea sa-mi invite sufletul la dans, dar el nu-i aici. Zburda printr-un colt de amintire insorita. Si-atunci, suparata, sufla rafale de vant si smulge flori de tei si visine parguite, trantindu-le pe pamant. Poate ca, pana la urma, soarele va trage cortina norilor grei si va zambi din nou.

Pana atunci, consolarea zilelor senine imi ramane in cutiuta cu acuarele. Si desenez. Bucurie, lumina, flori, soare…

Joy of summer

"Joy of summer" - lucrare in acuarela, 30 x 42 cm

 

Cinci minute

26 iun.

Acest desen mi-a luat cinci minute, dar mi-au trebuit saizeci de ani ca sa ajung sa-l fac.” – Auguste Renoir

Ce poti sa faci in cinci minute – intr-o  farama din timpul pe care-l avem alocat vietii? Daca nu stai sa te gandesti putin, poti spune ca in 5 minute n-ai cum sa faci prea multe lucruri. Si totusi…

In cinci minute poti:

– sa faci o cafea

– sa fumezi o tigara

– sa-ti pregatesti o omleta

– sa te speli pe fata si pe dinti dimineata

– sa trimiti un e-mail

– sa inveti cateva cuvinte noi

– sa te uiti la rubrica Meteo

– sa te hotarasti cu ce te imbraci

– sa faci un dus

– sa prepari o supa instant.

Si lista poate fi completata cu tot soiul de lucruri, care nu au o asa de mare importanta in existenta noastra. Cu toate acestea, cate cinci, cate cinci, se aduna ca intr-un ciorchine despre care, in urmatoarea clipa, poti vorbi la trecut.

Pentru unii, cele mai dulci cinci minute sunt cele de dimineata, imediat dupa ce suna alarma de la ceas. In pat inca e cald si bine. Inevitabil, vine si acel „mai stau 5 minute”, atat de imbietor.

De multe ori folosim aceasta formula magica pentru a amana diverse actiuni: „inca 5 minute si plec”, „ajung in 5 minute”, „in 5 minute ma apuc de treaba”, „peste 5 minute dau un telefon”… Ma intreb, poate retoric, cate siruri de cinci minute se pierd, intr-o viata de om, fara sa fie folosite?

Aseara, in cinci minute, am facut un desen. Am furat din desaga timpului 300 de secunde si le-am folosit la maxim. Asa, am mai recuperat inca 5 minute din viata mea!

Flori

Flori

Sufletul meu ca o Venetie

18 iun.

 

35 de grade la umbra. Miros de tei si palma Maicii Domnului. Cei cativa trecatori care s-au incumetat sa iasa afara, se plimba incet, toropiti de arsita amiezii. Orele se tarasc lenese pe asfaltul fierbinte, tanjind dupa racoarea unei nopti de iunie tarziu.

Imi scormonesc imaginatia si las pensonul inmuiat in acuarele sa-si urmeze calea. Desenul l-am inceput acum o saptamana si jumatate. L-am schitat, i-am pus primele culori, iar apoi l-am lasat sa zaca intr-un colt. Desenez doar cand am dispozitia necesara. Inspiratia nu vine pe fuga, ca un trubadur grabit.

In timp ce pictam, ma simteam acolo. La una din ferestrele cladirilor roase de timp si de ape. Sufletul meu era o Venetie. Intr-un echilibru precar intre apa si uscat dar, totodata, temeinic si dainuind de sute de ani, deasupra lumii miscatoare. Ca o Venetie. Imi lipseau gondolierii, sa-mi cante ragusit o strofa dintr-un vechi cantec de dragoste. Strazile-mi curgatoare erau acum pustii. Carnavalul se terminase de mult, iar eu nu mai ramasesem decat cu o masca, ratacita intr-un ungher intunecat.

Incremenita intr-o clipa, pe care batranul Timp a incuiat-o in cufarul sau, imaginea incepe sa prinda contur. Luciul apei, tencuiala cazuta a unui zid, un cos afumat, florile timide din glastra de la etajul doi… Lucrez incet, cu placerea cu care toarce o pisica. Stiu ca in curand il voi termina. Si, odata cu desenul, voi pasi afara din lumea colorata a creatiei. Am o satisfactie dar, totodata, si un regret ascuns ca plec de acolo. Din Venetia mea de artist.

Venice garden

"Venice garden" - lucrare in acuarela, dimensiune 27 x 41 cm

 

 

Din obligatie sau din placere?

13 iun.

“Adevaratii artsti sunt, cred, singurii oameni care isi fac munca pentru placere” – Auguste Rodin

Niciodata nu mi-a placut sa fiu constransa sa fac ceva. Orice. Am detestat programul de la 8 la 4 si ideea ca trebuie sa muncesti pe branci un an ca sa poti pleca in concediu doua saptamani. Poate de asta am ales sa fiu cine sunt si sa fac numai ce-mi place. Sa-mi organizez timpul in asa fel incat sa nu fiu constransa de reguli si orare. Imi dau seama ca nu toata lumea poate sa faca la fel. Daca fiecare ar trai si ar munci cu placere, ne-am apropia prea mult de o utopie si, prin definitie, acest lucru nu poate fi atins.

Din fericire, eu am mica mea Utopie si sunt incantata ca salasluiesc acolo, impreuna cu domnul inimii mele. Si, ca sa fie prefecta, nu-i mai trebuie mult… Doar o viata si mai tihnita, undeva la tara intr-o casuta de lemn cu mansarda, departe de forfota orasului. Pana o sa ajungem sa ne indeplinim si acest vis, furam din verile astea scurte cat mai multe sfarsituri de saptamana, ca sa plecam spre munte. Spre linistea si aerul-medicament al naturii.

Toate acestea sunt placeri. Obligatiile au inceput sa dispara de mult. Nu de tot, dar indeajuns cat sa nu ne mai simtim incorsetati de vesnicul “trebuie”…

Urban Utopia

"Urban Utopia" - lucrare in acuarela dimensiune 43 x 61 cm

P.S. Pana si faptul ca in weekend-ul ce-a trecut ne-am prins sa fim nasi, a fost tot din placere. Cu inima plina de bucurie le-am fost alaturi celor doi buni prieteni ai nostri, Gabi si Teo. Intr-un cadru discret si alaturi de famile si cativa prieteni, am petrecut impreuna momente frumoase, la o nunta iesita din tiparele traditionalului. Mi-a adus aminte, cu drag, de cununia noastra de acum 7 ani. Inca o data le dorim sa fie fericiti, impliniti si sa se bucure unul de celalalt pana la 100 de ani! 🙂

Domnul si Doamna... Baciu

Domnul si Doamna... Baciu

Best of

22 mai

Am avut ragazul si rabdarea sa citesc tot ce-am scris pe blog de exact un an si trei luni. Unele postari m-au facut sa zambesc nostalgic, altele sa-mi clocoteasca sangele… Cu toate acestea, am avut placerea sa savurez fiecare cuvintel, fie ca a fost scris sub influenta unei anumite conjuncturi, fie ca a fost gandit mai indelung.

Probabil ca acest moment, in care iti recitesti blogul de la cap la coada, il traieste fiecare blogger. Sa-ti faci o imagine de ansamblu sau doar sa-ti vezi evolutia in timp.

Unele scrieri mi-au placut mai mult decat altele, asa ca am hotarat sa fac un Top 10 al tuturor articolelor asternute pe blog pana acum. Click pe fiecare dintre titluri pentru a le putea citi in intregime.

Locul 10:  „CULOAREA AMINTIRILOR” – „Amintirile, ca si visele, au intotdeauna cele mai puternice nuante. Cea mai colorata amintire o am de cand eram studenta in anul I…”

Beyond the city

Beyond the city

Locul 9: „INTOARCEREA LA INOCENTA” – „In ultimul secol omenirea si-a complicat existenta atat de mult, incat oamenii si-au uitat, pur si simplu, originile sanatoase. Daca pana nu demult omul traia intr-o comuniune absoluta cu natura, odata cu revolutia industriala a inceput si declinul…”

Return to innocence

Return to innocence

Locul 8: „PROPRIETARII DE ILUZII” –  „Am ajuns la concluzia ca lumea care ma inconjoara arata ca si cum as privi-o printr-un ciob de sticla. Deformata, urata, disproportionata, hidoasa… Incerc deseori sa ma imbat cu apa rece si sa-mi spun ca totul nu este decat o iluzie optica. Si indepartez bucata de sticla din fata ochilor. Dar, nimic nu se schimba…”

Proprietarii de iluzii

Proprietarii de iluzii

 Locul 7: „ZBURAM CU ARIPI FRANTE” – „E un zbor nebun. Un zbor imposibil. Si totusi… Asa, cu aripile frante, mai avem acel strop de putere sa ne ridicam.”

Icarus

Icarus

Locul 6: „UN STROP DE IMAGINATIE” –  „Mai pot! Mai pot sa-mi imaginez intr-o lume in care principala activitate este aceea de a-ti asigura ziua de maine. Mai pot visa cu ochii deschisi, atunci cand vad in jurul meu numai minciuna, hotie si oameni rai. Imaginatia nu mi-o poate lua nimeni…”

Un strop de imaginatie

Un strop de imaginatie

Locul 5: „ZBOR DEASUPRA UNUI CUIB DE SLUGI– „Sssttt! Vorbeste in soapta… Mergi usor pe varfuri… Sa nu cumva sa deranjezi! Ne pierdem pe zi ce trece taria din glas, puterea din brate, constiinta din suflet. Devenim marionete in mana unor papusari diabolici. Ca sa fim linistiti, cuminti, ne multumim doar cu circ. Fara paine…”

Zborul durerii

Zborul durerii

Locul 4: „STRIGATUL TACERII – „Imi vine uneori sa strig, sa urlu. Dar tipatul se opreste undeva in gat si nu vrea sa iasa. Oricum s-ar izbi in timpanele surde care ma inconjoara. E ca in vis…”

Strigat

Strigat

Locul 3: „IN SOAPTA… – „Azi am sa-ti vorbesc in soapta… pentru ca de undeva, de departe, se aude in surdina un glas stins de chitara. Voi vorbi soptit ca sa-ti poti auzi si gandurile…”

Guitar

Guitar

Locul 2: „MAGIA CUVINTELOR – „Cuvintele sunt printre primele lucruri pe care le invata un om in viata. Si cat traim, invatam alte si alte cuvinte. Ne imbogatim vocabularul pentru a putea comunica… Dar ce-ar fi daca ne-am trezi intr-o dimineata si am realiza ca nu mai putem spune nimic? Si nu, nu am devenit muti peste noapte! Doar ca… am uitat toate cuvintele…”

Cuvinte I – Ideal

Cuvinte I – Ideal

And the winner is…

Locul 1 : „VIATA CA O SALA DE ASTEPTARE– ”

O camaruta inghesuita, cu scaune de plastic asezate langa perete. Unii oameni se ridica si pleaca, altii nerabdatori le iau locul. Toti asteapta, dar nimanui nu-i place asteptarea…”

Asteptare

Asteptare

Jeunesse. Rien ne va plus!

16 apr.

„Tineretea este o perioada minunata a vietii. Ea ne slujeste sa acumulam greseli, numite ulterior experienta” – George Bernard Shaw


N-as putea spune ca la 34 de ani ma consider batrana. Dar, nici prea juna! Femeie implinita, cum ii place dragului meu sa spuna. Insa nu pot sa nu ma gandesc, cu o oarecare nostalgie, la perioada dintre 20 si 25 de ani. Atunci consider eu ca tineretea explodeaza in toata splendoarea ei.


Cand esti tanar esti cel mai aproape de fericire. Prin nazuinte, dorinte, prin felul de a te implica in tot soiul de actiuni, fara sa tii prea mult cont de riscuri, prin focul viu cu care arzi. Mult mai aproape decat un batran intelept, dar teapan si indaratnic.


O vorba veche spune „ce n-as da sa am iar anii tineretii, dar mintea de-acum…”. Nimic mai fals. Daca atunci cand esti tanar ai gandi ca unul de 60 de ani, cu siguranta ca toate nazbatiile si hotararile luate din mers s-ar duce pe apa sambetei. Si tineretea la fel. N-ar mai avea acelasi farmec.


Paradoxal, cele mai multe si mai importante decizii din viata le iei in tinerete. Cand esti necopt. Sunt hotarari majore, care iti pot influenta tot restul zilelor. Daca nu ar fi nesabuinta tineretii, n-ar mai fi nici curajul nebun de-a te lua la tranta cu viata!


Timpul trece. Neiertator. Si tineretea ramane ascunsa bine, undeva in suflet. Nu te poti gandi la varsta pensionarii cat esti tanar! Insa, imediat ce ai trecut de pragul anilor frumosi si nebuni, nu contenesti sa te intorci, mental, la ei. Abia atunci iti dai seama cate alte lucruri n-ai mai fi putut face… Care acum, odata cu varsta, par de neconceput.


Ca alinare ramane tineretea sufleteasca. Si amintirea unei perioade, poate prea scurta, a vietii tale…

„L’eternelle jeunesse” – acuarela in stil Art nouveau

dimensiune 32 x 41 cm



Equilibrium

14 apr.

>



“Viata e ca mersul pe bicicleta. Nu poti sa-ti pastrezi echilibrul stand pe loc” – Linda Brakeall


Eu percep viata ca pe o linie. Uneori merge in zig-zag, alteori e sinuoasa si rareori este dreapta. Dar un lucru e cert: este continua si incepe din punctul A si se termina in punctul B. Sunt momente in care simt ca linia de sub picioarele mele este destul de lata cat sa merg linistita si fara nici o grija. Insa, exista si destule clipe in care se apropie de grosimea unui fir de ata. Si-atunci sunt nevoita, ca un artist experimentat de circ, sa fac echilibristica. Pentru ca stiu ca dedesubt nu exista plasa de siguranta…


In astfel de momente imi caut echilibrul interior, acea stare in care devin constienta de propria-mi persoana, in perfecta simbioza cu tot ce ma inconjoara. Balansul perfect il ating punand in talerul dezechilibrat iubire, liniste, comunicare, tandrete, intelepciune. Daca n-as fi ajuns sa ma cunosc indeajuns de bine si nu mi-as fi descoperit limitele, probabil ca nu as fi stiut cum sa dozez toate aceste ingrediente. E ca o reteta secreta, ale carei taine le-am descoperit zi de zi.


Prefer echilibrul si nu echilibristica. Cu pasi siguri imi urmez calea. Acea linie care incepe din punctul A si se termina in punctul B. Creez si sunt fericita.

„Equilibrium” – colaj Pop Art realizat din 14 decupaje
dimensiune 26 x 37 cm

>Coconul creatiei

6 apr.

>

“In desert, se zice, nu se duc decat indragostitii si nebunii. Eu mai cunosc o categorie, in care ma includ. Cei care nu se descurca prea bine in vacarm si tanjesc dupa un loc de unde, speriindu-se de izolare, sa se intoarca pocaiti in societate.” Octavian Paler


Am incuiat usa catre lumea exterioara. O lume intr-o continua schimbare in mai rau. M-am invelit in coconul creatiei si nu am lasat dacat o fanta, cat o gaura de cheie, prin care mai arunc un ochi la ce se petrece dincolo. M-am inconjurat de culori, de iubire si de bucatele de hartie. Simt ca sunt in siguranta. Si fericita.


Am un chef nebun sa creez. Picturi, desene in creion sau carbune, colaje. Lucrez in fiecare zi la ceva nou. Imaginatia mea se joaca in voie cu sute de nuante si zeci de decupaje. E lumea mea. Pestrita, colorata si fara limitari. Ca orice artist care se respecta, cred ca am nevoie si de acest tip de evadare din obisnuit. Din normalul cu care sunt incorsetati ceilalti.


Am incuiat usa spre lumea exterioara. Si, pentru moment, prefer sa ascund cheia intre tuburile de acuarele…

„Faetus” – mix media realizat din acuarela si colaj
dimensiune 32 x 41 cm

>Lectia de pictura – Art Nouveau

30 mart.

>

Art Nouveau (termen provenit din limba franceza insemnand Arta noua) este un stil artistic manifestat in artele vizuale, designul si architectura de la inceputul secolului 20. Art Nouveau poate fi, de asemenea, vazuta ca un fel de miscare artistica de tranzitie, formand un preludiu a ceea ce urma sa devina modernismul secolului 20. In acest bloc de artisti si tendinte a trecerii spre modernism pot fi incluse si miscarile artistice cunoscute sub numele de „Jugendstil” in Germania si Olanda, respectiv Sezessionsstil, sau „Secesionism„, in Viena, Austria.


Un punct de maxim in evolutia Art Nouveau a fost Expozitia Universala din anul 1900, tinuta la Paris, in care acest stil considerat „modern” a triumfat in absolut orice. La expozitia de la Torino din anul 1902, Art Nouveau probabil a atins apogeul sau, intrucat designeri din fiecare tara europeana, unde stilul a fost prezent, au expus ceea ce au avut mai valoros.


Conceptia formei este data de linia asimetrica care se termina printr-o miscare ca de bici, ce ii confera un aspect energic si constituie principala caracteristica de ornamental al stilului. Toate formele folosite conventional anterior in alte stiluri artistice sunt redesenate in Art Nouveau, fiind pline de viata, parand a creste si se dezvolta in tot felul de forme amintind de plante ce sunt pe cale de a imboboci sau a inflori.


La fel ca impresionismul, Art Nouveau a fost un gest de rebeliune fata de arta clasica si traditionala. Miscarea s-a bucurat de un mare succes pentru ca reprezentantii acesteia au avut curajul de a depasi barierele de pana atunci ale artei clasice. Nume ca Alphonse Mucha sau Gustav Klimt nu s-au oprit la tablouri, ci au lucrat pentru case de moda sau au creat modele de bijuterii.

„Printemps” – lucrare in stil Art Nouveau realizata in acuarela
dimensiune 30 x 42 cm

>Mainile

22 mart.

>

“Mainile noastre, cele care vorbesc mereu neintrebate si tac oropsite pe masa, mainile radacinoase, sparte si stafidite ale taranului batran in crapaturile carora adoarme tarana, mainile pufoase si transpirate ale lenesului, mainile scurte, cu degete mari si boante ale gradinarului, mainile strungarului cu uleiul si pilitura de fier intrate prin pori si amestecate cu sangele, mainile aproape inutile ale poetului, mana care semneaza cu nepasare cererile petitionarilor, mainile lungi de gorila ale unui candid, mainile mamei mele cu unghiile netaiate din copilarie si roase pana la sange de truda de fiecare zi, muzicala si strania mana a pianistului care umple viata cu degetele, mana livida a inecatului, mainile mici, trandafirii care se chinuie cu litera “a”, mana judecatorului care semneaza o sentinta si-apoi curata cartofi in afara programului, mainile taietorilor de lemne si-ale hamalilor ca niste macarale vii, mana iute si topaitoare a frizerului, mainile ingrozite ale hotului cu bratarile reci de metal petrecute peste incheieturi, splendida si decorativa mana a cantaretei, cu degetele ei care nu pot striga, mainile pensionarilor ca niste copii palide, mainile agricultorilor in palmele carora anii si-au lasat mici copite de piele tare ca osul, o mana care o spala pe cealalta si mana intinsa cuiva la nevoie, mana imaginara a invalidului de razboi, cea care revine ca o stafie in zilele ploioase si-l irita, aducandu-i aminte cum a pierdut-o, mainile soldatului care pot vorbi dureros despre patrie, mana parlita a otelarului care insfaca painea si mangaie femeia, protectoarea mana a stramosilor nostri, mainile lenese, impodobite cu inele ale barbatului fara griji, cu aurul in semn de putere si privit ca semn al rusinii, mana varului meu care ma atinge mereu si, tremuratoare, incearca sa afle cum arat si apoi se odihneste pe marginea alfabetului Braille, mana dreapta a celui caruia nu-i ajung doua maini, mana mirositoare a ciobanului care-si ciopleste un fluier sau o bata, mainile grele fluturate delicat pe peroane pustii, mana de gheata a celui care apasa pe tabloul de start al unei rachete, mana intinsa a bunicului meu care astepta o tigara ca sa poata muri privind gradina si campul, mana metalica a robotului care nu-mi spune nimic si totusi ma ingrozeste, mainile celor care zidesc si cu buricele lor ating filele cartilor de istorie, mana destinului care ne pandeste mereu, si eu, propria-mi mana care-mi aduce si bucuriile si nenorocirile, mainile noastre, ca un buletin de identitate, valabil pentru o singura viata, mainile fiecaruia, sublim si trecator autoportret.”

Cornel Nistorescu – Almanahul “Flacara”, 1984

„Mainile” – colaj Pop Art realizat din 100 de decupaje
dimensiune 50 x 70 cm

>Dor si doruri

17 mart.

>

“Dorul este focul care arde sperantele, dorintele, durerile… iar cenusa care ramane reprezinta amintirile…” Octavian Paler


Miroase a primavara! E vremea inceputurilor, dar, totodata, timpul in care nostalgia si astenia devin prietene foarte bune. Aceste doua copile zburdalnice ale primului anotimp ne dau de furca multora dintre noi.


Am momente cand ma cuprinde un dor nebun. Dor de verde, dor de soare, dor de munte, dor de copilarie, dor de viata… Pe mine dorul nu ma doare, pentru ca nu e dor de iubire. De ea am parte din plin in fiecare zi, la acceasi intensitate. E vorba despre alte nostalgii, ale unor momente trecute pe care nu mai am cum sa le experimentez. Sa simt din nou emotiile scolaritei care merge in clasa I. Sa ma cred stapana lumii pentru ca tocmai am implinit 18 ani. Sa adulmec, de la poarta, mirosul placintelor cu branza facute de bunica…


Dorurile ma napadesc si ma cuprind ca o plasa de pescar. Ele vin si pleaca. Lasa in urma doar parfumul unor emotii de prea mult timp trecute. Mi-e dor de vacanta de vara, de culorile ireale ale toamnelor de altadat’, de serile in care ma plimbam pe Copou in miros de tei. Mi-e dor de tacere, de frumusete, de timp. Mi-e dor de mine, cea de la 20 de ani. De clipele acelea magice, pe care numai tineretea le ofera, cand n-aveam nici o grija si o lume intreaga se intindea la picioarele mele…


Dor si doruri. Nu dureaza mult, dar isi au radacinile adanc infipte in amintiri placute. Sunt sarea si piperul vietii. Cu ele, poate devin mai visatoare, dar fara ele as risca sa pierd esenta umana. Mai puternic sau mai sfios, dorul ma ajuta sa nu uit. Locuri, oameni, intamplari, sentimente.


Asa ca, le las sa-si faca de cap! Primavara mai mult decat oricand. Sunt binevenite pentru ca sunt dorurile mele. Prin ele ma definesc ca om. Cu ele reusesc sa ma furisez din lumea in care traiesc zi de zi. Ele ma ajuta sa creez si sa nu devin parte integranta a turmei.


Aleanuri, nostalgii, melancolii, doruri, veniti! Usa va este larg deschisa…

„Dor de munte” – lucrare in acuarela
dimensiune 21 x 30 cm

>Intoarcerea la inocenta

12 mart.

>

“Simplitatea este sofisticarea extrema” – Leonardo da Vinci


In ultimul secol omenirea si-a complicat existenta atat de mult, incat oamenii si-au uitat, pur si simplu, originile sanatoase. Daca pana nu demult omul traia intr-o comuniune absoluta cu natura, odata cu revolutia industriala a inceput si declinul. Stiu, e un paradox. Tehnologiile au fost inventate pentru a ne face viata mai usoara dar, pe de alta parte, tot ele ne-au facut sa ne indepartam de adevaratul sens al vietii. Pe altarul progresului se jertfesc cele mai de pret lucruri: simplitatea, respectul, naturaletea si bunatatea. In fiecare zi ne pierdem cate un strop de suflet curat.


Exista acum doua lumi complet diferite. Una simpla, lejera, apropiata de natura si una cu extrem de multe complicatii. Chiar daca beneficiem de caldura centralizata, de avantajul unui transport rapid cu masina, de mancarea semipreparata pe care nu mai trebuie s-o producem, ci o gasim pe rafturile magazinelor, de televiziunea in timp real sau de internet, totusi viata noastra nu s-a simplificat. Avem din ce in ce mai putin timp se ne bucuram de adevaratele valori si principii.


Ceea ce ma intristeaza, de multe ori, este faptul ca pe un om simplu, de la tara, societatea are tendinta de a-l clasifica drept prost. Simplitatea a devenit un soi de stigmat in epoca asta moderna. Unele personaje scolite, cu doua-trei facultati si cu nenumarate masterate, uita ca radacinile arborelui lor genealogic sunt infipte adanc in basicul existential. Lumea de azi a dezvoltat o teribila aversitate pentru simplitate. Oamenii nu o mai accepta si le este foarte greu s-o inteleaga.


Totusi, in valtoarea asta data pe rapid inainte, sunt tot mai multi cei care tanjesc sa se reintoarca in sanul naturii si la un trai nefiresc de simplu. Sunt acei oameni care s-au saturat de fuga nesfarsita dupa bani, de lipsa timpului pentru sine si de mocirla in care s-a transformat societatea asta “multilateral dezvoltata”…


Pe parcursul vietii, un om este capabil sa-si desavarseasca nenumarate calitati: sa fie generos, politicos, curajos sau cumpatat. Una singura este mai presus de toate, e mai mult decat o virtute. E simplitatea. Un om simplu traieste si nu se preface. Un om simplu nu-si pierde niciodata respectul fata de semeni si de Dumnezeu. Fiinta aceea simpla are mai mult simt practic si un instinct de conservare mai ridicat decat un etaj intreg de corporatisti educati. Acel om simplu traieste, dintr-o zi, mai mult decat noi. Viata simplificata devine, astfel, un ideal pentru multi. E acel trai care nu te transforma, peste noapte, intr-un batran ce-si deplange zilele netraite la timpul lor . E acea fireasca existenta, care iti inapoiaza inocenta….

„Return to innocence” – lucrare in acuarela
dimensiune 21 x 30 cm

>Maretia unei clipe

8 mart.

>

“Clipa, intarzie putin, esti atat de frumoasa…” – Goethe


Am luat in palme clipa de singuratate si am asezat-o langa o stea. Invaluita in lumina ei blanda, i-au crescut aripi de fluture si a inceput sa zboare. Nu mai era singura! Milioane de clipe zburdau vesele pe langa ea. De undeva de sus, le veghea jocul parintele lor, Timpul. Bland si intelept, le dadea clipelor de singuratate lectia vietii… Cu rabdarea lui ancestrala, o invata pe fiecare in parte cum sa-si traiasca scurta existenta efemera.


Am clipit. Si inca o clipa din viata mea s-a transformat in fluture si zboara! Celelate stau cuminti pe banca si isi asteapta randul. Unele sunt mai nerabdatoare si bat din picioare sau isi framanta mainile. Altele, stau sfioase si zambesc in coltul buzelor. Fiecare, insa, stie ca ii va veni randul sa se prinda in hora nesfarsitei treceri…


Odata cu zborul lor, le pierdem pentru totdeauna. Ca pe un puf de papadie, pe care adierea de vant ti-l fura miseleste. Legea batranului Timp nu mai permite niciuneia sa se mai intoarca la noi. Nici macar o singura data… Ramane din ea numai o umbra, care se imbraca in haina amintirilor si se aseaza la locul ei, in sertarele memoriei.


Nu stii niciodata care-i prima ta clipa, dar nici ultima. De aceea trebuie pretuita fiecare. Ca si cum ar fi un mic margaritar, care da vietii sens si valoare. Bunatatea, intelepciunea, bucuria, iubirea, nu sunt altceva decat acumulari de nestemate. De clipe carora li s-a acordat rabdarea, atentia si respectul cuvenit.


Fie ca este vorba de o clipa de singuratate, de iubire, de sinceritate, de adevar, de neatentie, de bucurie, toate se aseaza pe un sirag lung de margele. Cu aceste podoabe se imbraca Universul. Fiecare clipa isi are locul, timpul si rostul ei. Le pierdem incontinuu, dar le si castigam in fiecare zi, deopotriva…

“Storm” – lucrare in carbune

dimensiune 30 x 42 cm


Galeria de arta IX – Maini

4 mart.

Va astept sa treceti pragul si pe maria-popart.blogspot.com… Pe curand!

>Je ne regrette rien!

2 mart.


“Cine se preocupa sa regrete trecutul, pierde prezentul si pune in pericol viitorul” – Francisco de Queveda


Nu am regretat niciodata ceva din trecutul meu. Ce-am facut sau ce n-am reusit sa fac. Orice lucru pozitiv a fost un pas inainte. Cu fiecare greseala comisa, primeam de la viata un sut in fund. Tot un pas inainte! Am invatat atat din victorii, cat si din esecuri. Am trecut si prin momente grele, clipe de singuratate, lacrimi si tristeti… Dar, intotdeauna, memoria a facut selectie in ele si le-a bagat intr-un saculet, croit special pentru ele. Am ramas cu amintirile placute, calde, pline de iubire si fericire. Nu mi-a fost teama niciodata s-o iau de la zero. Am avut mereu puterea sa ma ridic de jos, sa ma adun, sa ma scutur de praf si sa merg mai departe.


Cred ca sunt unele momente cand viata te incearca un pic mai tare. Vrea sa vada cu cine are de-a face! Prin astfel de clipe am trecut cand am terminat facultatea. Patru ani de munca, invatatura si ceva distractie. Sa nu uitati, totusi, ca asta se intampla acum 12 ani… Parintii mei aveau venituri modeste si nu ma puteau sustine total financiar, pe timpul scolii. Asa ca, pentru a studia mai departe, am fost nevoita sa pun osul la treaba si mintea la contributie. Voiam bursa de merit si loc de cazare in camin. Si astea nu se puteau obtine decat cu note mari. Eram si mandra. Nu voiam sa aplic pentru bursa sociala. Voiam bursa de merit si-am avut-o. Timp de 4 ani.


Momentul de cumpana a fost cand m-am vazut somera cu diploma si licentiata, pe deasupra. Aveam de ales. Fie imi gaseam un loc de munca oarecare si ramaneam in Iasi, incercand sa-mi duc zilele una dupa alta, fie ma intorceam acasa. Dilema asta cred ca o au foarte multi tineri care termina scoala. A te intoarce in casa parinteasca, de unde iti luasesi zborul cu cativa ani mai devreme, reprezinta pentru multi un pas inapoi. Nu si pentru mine. Dupa o incercare esuata de a fi ospatar, pentru o ora, m-am urcat in personalul de Adjud si am plecat la Roman. Fie ce-o fi! Hotararea am luat-o fara sa-mi fac prea multe procese de constiinta.


Destinul m-a pus atunci sa dau cu zarul si am ales calea potrivita. Viata mi-a aratat, pana la urma, ca nu am gresit. Nu am avut nici o urma de regret ca m-am intors de unde-am plecat si ca am fost nevoita s-o iau de la capat. In nici trei luni de la absolvire, ma angajam la radioul local. Nu aveam nici cea mai vaga idee despre ce aveam sa fac. Am dat o noua fila din viata mea si multe lucruri frumoase aveau sa mi se intample. Dar, despre toate astea, va voi povesti cat de curand…





„Parisienne” – lucrare mixta in creion, creioane colorate si tus

dimensiune 30 x 42 cm



Si la final, o piesa draga sufletului meu: Edith Piaf – „Non, Je ne regrette rien”




>Un an la blog!

25 feb.

>

Tic-tac! Tic-tac! A trecut un an… Mai exact, 368 de zile de cand mi-am facut blogul. Poarta mea catre lume. Am incercat, cat am putut, sa va incant ochii cu desenele sau picturile mele si sufletul cu cele cateva cuvinte care le-au insotit mereu. Duioasa, taioasa, militanta sau indragostita, v-am impartasit si voua, timp de un an, o parte din trairile mele.

Mi-am facut si o gramada de prieteni in blogosfera. Unii pe care ii cunosteam de mai inainte, altii cu care nu am “vorbit” decat prin intermediul comentariilor. Dar vreau sa le multumesc tuturor pentru ca mi-au fost mereu aproape.

Cand am inspiratie, pictez. Cand simt nevoia, scriu. Stiu ca intotdeauna va fi cineva, acolo, sa-si arunce ochii peste munca mea… Unii, poate, trec indiferenti sau doar se uita la “poze”, altii au rabdarea sa ma citeasca si sa inteleaga mesajul. Mi s-a parut absurd, la ceas aniversar, sa va umplu capul cu statistici si cifre. Prefer sa va am alaturi de mine, in continuare, ca si pana acum. Multi, putini, sunteti cititorii, privitorii si spectatorii mei. Asta e tot ce conteaza pentru mine!

Ma-nclin in fata voastra, ca o balerina gingasa care si-a terminat dansul. Insa, cortina va continua sa se ridice! Incepe actul al doilea…

Va multumesc si va imbratisez!

„Ballerina” – pictura in acuarela
dimensiuni 30 x 42 cm

>Clepsidra cu amintiri

19 feb.

>

“Cu cat s-a scurs mai mult nisip prin clepsidra vietii noastre, cu atat mai clar ar trebui sa vedem prin ea.” Jean Paul Friedrich Richter


Incerc sa zaresc primavara printre fulgii mari de zapada. In casa miroase a placinte calde, iar sufletul meu zburda din nou printre firele de nisip ale amintirilor. Din cand in cand, intorc clepsidra vietii. Vreau sa calatoresc in timp, pana la acele momente ramase prafuite undeva, intr-un colt de memorie.


Ninsoarea de afara ma intoarce cu gandul la iernile copilariei. Atunci imi placea aceasta perioada din an… Era anotimpul derdelusului, a batailor cu bulgari, a cazematelor, a turturilor de gheata de la streasina casei. Era vremea Craciunului, a lui Mos Gerila si a Anului Nou. Dar mai era si timpul celor mai mari nazbatii…


Ma si vad de vreo opt-noua ani, cand intr-o iarna m-am dus cu un var de-al meu sa ne tragem pe gheata. Balta noastra se transformase intr-un veritabil patinoar. Saniute, papuci cu talpa fina, cazaturi in fund si rasete cat cuprinde. Toate bune si frumoase pana in momentul in care ne-am aventurat spre stufaris, iar gheata s-a crapat sub greutatea noastra. Ne-am trezit pana la brau in apa rece si namol. Varu-meu, mai curajos si mai aproape de mal, a iesit primul si m-a tras si pe mine afara. Cred ca soarta l-a impins sa devina, peste ani, pompier. Atunci a fost prima oara cand s-a manifestat in el pornirea de salvator…


Va dati seama, in schimb, ce fete au facut mamele noastre cand am intrat in curte, uzi leoarca si plini de mal pana la gat. Scena de stop cardiac si nu alta! Nu stiau, bietele de ele, ce sa faca mai intai. Sa ne traga o chelfaneala zdravana sau sa se bucure ca n-am patit nimic. Inocenta varstei ne-a facut sa nu realizam prin ce primejdie am trecut, pana n-am ajuns acasa si-am vazut reactia mamelor noastre. De-atunci, balta a ramas pentru noi taram interzis. Aveam voie doar sa ne uitam… Turbam de ciuda cand ii vedeam pe alti copii cum se joaca pe gheata.


Au trecut peste noi multe ierni. Am devenit oameni mari, cu familie, responsabilitati, copii, griji si cu… amintiri! Ganduri frumoase care ne coloreaza griul de zi cu zi. Oaze pline de seva de care avem nevoie pentru a merge mai departe. Ne ancoram puternic in amintiri ca sa nu fim luati de talazul existentei cotidiene si pentru a capata forta necesara de a razbi in viata. Un om care isi pierde memoria, cred ca-si pierde definitiv si sufletul. Ramane atarnat intr-un cui din negura timpului. Devine o clepsidra fara nisip…


„Clepsidra amintirilor” – lucrare mixta in creion si creioane colorate
dimensiune 20 x 30 cm

>Iubire la kilogram

14 feb.

>


Un an are un Valentine’s Day şi 364 de zile de iubire.” – Catalin Dupu



Ar trebui sa ne iubim mai mult intr-o anumita zi, pentru ca asa spun altii? Sarbatorile de import ma lasa rece. De fapt, toate zilele de sarbatoare au acum un puternic iz comercial. Who the fuck is Valentine? Mi-a dat in greata de atatea inimioare, ingerasi si floricele… Daca vreau sa iubesc, o fac in fiecare zi, la fel de frumos. Si o arat in fiecare zi. Nu astept, neaparat, sa vina 14 februarie. Mai, al naibii!… Te pomenesti ca daca nu veneau americanii cu Valentine’s Day, am fi ramas neindragostiti! S-a incercat un contraatac cu Dragobetele, dar a fost firav si a ramas la un nivel scazut. Dar tot comercial.

Floraresele au iesit azi cu buchetele la vedere. Le-a inghetat inima de frig, in speranta ca vor face mai multa vanzare. Daca stai sa te gandesti bine, pana si florile lor sunt tot de import. Ca, de! Ziua asta a indragostitilor pica in februarie iar iubirea zboara in aer, fal-fal, pe aripile gerului venit din Siberia. Ce romantic! Il vedeti voi pe Cupidon cumva, cu “printisorul” gol in frig si cu manutele vinete pe arcul lui buclucas? Greu de imaginat scena asta, la minus 14 grade…


Astfel de sarbatori au fost inventate pentru ca unii, sau altii (si aici ma refer la corporatii si lanturi mari de magazine) sa faca profit pe spinarea iubaretilor. Bani multi. Cele mai multe cadouri pentru Ziua indragostilor sunt kitsch-uri veritabile. Dar se cumpara ca painea calda.


Dragostea este un sentiment atat de frumos si inaltator, incat nu ar trebui pus un pret pe capul sau. Fiecare ar trebui sa-si manifeste emotia atunci cand poate si vrea. Nu la modul: “A! Stai ca azi e Valentine’s Day… Trebuie sa-i spun ca o iubesc si, neaparat, sa ma duc acasa cu un trandafir in dinti si cu o pernuta sub forma de inimioara!”. Nu e corect sa-ti aminteasca o sarbatoare adusa de peste mari si tari, ca intr-o zi sau alta, trebuie sa-i spui celui de langa tine cat de mult il iubesti. Unde-i suspansul? Unde-i firescul? Unde-i originalitatea?


Sunt convinsa ca, la sfarsitul zilei, atunci cand se inchid tarabele si magazinele, patronii isi freaca multumiti mainile si numara teancuri, teancuri de bani. Ete-na, cata iubire am vandut azi!


Iubiti frumos, iubiti mult, iubiti oricand! Nu asteptati ca o pseudo-sarbatoare sa va faca sa spuneti cuvinte de amor. Sau sa-l faceti… Ce ar trebui sa mai urmeze, ca sa fie tacamul complet? Eventual, sa decretam 4 iulie drept Zi Nationala!…




Cupid?„- lucrare mixta realizata in creion, carbune si creioane colorate
dimensiune 30 x 42 cm

Galeria de arta VIII – Colaje PopArt si regia decupajelor

12 feb.

Zburam cu aripi frante…” ultimul articol semnat Maria PopArt.

>Zburam cu aripi frante…

12 feb.

>



Oamenii ne invata sa gandim ca niste gaini si noi ne consideram adevarate gaini, cu toate ca suntem vulturi. Intindeti-va aripile si luati-va zborul! Sa nu va mai multumiti doar cu grauntele care vi se arunca…” – James Aggrey


E un zbor nebun. Un zbor imposibil. Si totusi… Asa, cu aripile frante, mai avem acel strop de putere sa ne ridicam.


De cand ma stiu, am avut mereu un vis obsesiv. In sensul pozitiv al cuvantului. Ma intindeam pe burta in pozitie de cruce si usor, usor, incepeam sa ma ridic de la sol. Planam ca intr-o levitatie transcedentala pret de cateva minute, dupa care mintea incepea sa comande decolarea… Urcam mai sus, si mai sus. Apoi incepeam sa vad panorama de sub mine. Culmea este ca, in viata reala, am o teama teribila de inaltimi. In vis, zborul meu este perfect. Intotdeauna este cald si, intotdeauna, punctul de plecare este in fata casei parintesti. De cativa ani am acest vis din ce in ce mai rar…


Sunt doar vise! O lume necunoscuta pe care subconstientul o transforma in imagini. Dar ce facem cu aripile pe care ni le-a lasat mostenire soarta? Da, le avem… Numai ca suntem prea fricosi sa le folosim. Traim, in suflet, cu o teama ancestrala de esec. De prabusire din inaltul cerului, pe un caldaram rece de piatra. Sau, cand incercam sa le deschidem ca sa ne luam avant in zbor, se gaseste cineva cu o foarfeca ascutita in mana, gata sa ne reteze elanul. Exact asa cum le taiau bunicii nostri varful aripilor la gaini, ca sa nu mai sara peste gard.


Ii stim pe cei care vor sa ne franga aripile. Dar ii lasam sa faca asta in continuare. Ii lasam sa ne subjuge si sa ne tina inchisi in colivii… Pentru orice om, zborul ar trebui sa insemne libertatea absoluta. De a visa. De a spera. De a trai.


De fiecare data, viata ne spune s-o luam de la capat. Ne da un set nou de aripi. O noua sansa pentru zbor. Singura noastra datorie este sa gasim curajul sa ne ridicam, sa zburam din nou, chiar si pentru o clipa…


Lectia de zbor” – Nichita Stanescu

“Mai inatai iti strangi umerii,

mai apoi te inalti pe varful picioarelor,

inchizi ochii,

refuzi auzul.

Iti spui in sine:

acum voi zbura.

Apoi zici:

Zbor.

Si acesta este zborul.”




Icarus” – lucrare in acuarela
dimensiune 27 x 39 cm

>Cod portocaliu

5 feb.

>


“Un kilogram de portocaliu este mai portocaliu decat 10 grame din aceeasi culoare” – Gauguin


Am ajuns sa urasc de-a dreptul culoarea portocalie! Si-mi placea… Chiar mult. Asta, inainte de momentul in care o gasca de dobitoci au transformat aceasta culoare intr-un brand nenorocit. Cladiri portocalii, steaguri portocalii, panselute portocalii, pubele portocalii… Imi da in greata! Acum, urasc atat de mult portocaliul, incat nu mai pot manca cu placere nici macar o portocala. De curand, am renuntat sa-mi iau o geaca, al carei model m-a incantat foarte mult, numai din cauza ca era portocalie! Daca te imbraci acum in culoarea asta, imediat esti privit cu alti ochi de cei din jurul tau.


Intr-o zi, cand am mers pana la mama, era pe masa o galeata cu apa. Portocalie. Am intors-o usor si, bineinteles, pe fata avea inscriptionata sigla PDL-ului. N-am mai baut apa din ea niciodata!


Sub guvernarea actuala, totul capata o nuanta portocalie. Pana si banii impartiti de la buget. Tentaculele orange s-au intins peste tot, incat cu greu te-abtii sa nu te-ntrebi daca unii, sau altii, n-au pe dedesubt chiloti portocalii… E ca un blestem. Sa nu mai scapam niciodata de culoarea asta imputita!


Despre portocaliu se spune ca este o culoare “zgomotoasa”. Si ca, atunci cand echilibrul dintre galben si rosu se rupe, portocaliul se transforma fie in revelatia iubirii divine, fie in emblema desfraului…


De cativa ani traim sub imperiul unui cod portocaliu perpetuu. Un cod care anunta un pericol iminent. O amenintare pe care, pana acum, multi dintre noi au ignorat-o total. Sper sa vina si ziua in care portocaliul isi va redobandi semnificatia primordiala. Aceea de a fi doar o culoare a curcubeului. O nuanta pe care artistul din mine s-o iubeasca din nou. Sa pot purta, iar, o geaca sau o caciula portocalie, fara ca acest lucru sa capete o conotatie politica. Sa pot asterne aceasta culoare in desenele mele, fara sa mai am vreo urma de indoiala daca e bine, sau nu, s-o folosesc…


Cat despre strumf cel mic din desenul de azi, nu cred ca va indoiti ca nu are nici cea mai mica urma de portocaliu in suflet! Doar pe caciulita…



„Little man” – lucrare mixta in creion si creioane colorate
dimensiune 30 x 42 cm

>Culoarea amintirilor

30 ian.

>



“Cand Natura se hotaraste sa zamisleasca o faptura cu adevarat frumoasa, pare sa-si dea silinta sa o faca desavarsita!” Armando Palacio Valdes


Amintirile, ca si visele, au intotdeauna cele mai puternice nuante. Cea mai colorata amintire o am de cand eram studenta in anul I. Inarmati cu ierbare si cu fluturalnite (asa le spuneam noi plaselor pentru prins insecte si fluturi), am fost dusi in prima aplicatie practica in zona Carpatilor nostri Orientali. Fiind boboci de anul I, eram ca niste buretei setosi de drumetii si informatii noi. Descopeream in fiecare zi cate o buruiana noua si denumirea ei in latina. Sfarsit de octombrie bland… Eram deja in autocare si ne pregateam sa ne intoarcem la Iasi pentru primele cursuri, dupa doua saptamani de incantare.


Amintirea de care va vorbeam o am din autocar, in momentul cand am iesit din zona padurilor de brad si molid. Am intrat dintr-o data intr-o feerica atmosfera, plina de o explozie de culoare. Trecuseram granita padurii de foiase, la o altitudine mai mica, iar copacii stateau drepti si erau impodobiti in culorile toamnei, ca soldatii din garda reginei Angliei. Am trait o emotie atat de puternica si aveam asa o parere de rau ca las padurile in urma, incat mi-au dat lacrimile. A fost prima oara cand aveam regrete ca ma intorc in “civilizatie”… Chiar si dupa atatia ani, daca inchid ochii, pastrez in gand imaginea vie a culorilor din acea toamna.


Imi place Natura, muntele, padurea si izvorul grabit si limpede. Niciodata nu m-a impresionat un zgarie-nori, oricat de inalt si de mare ar fi el, asa cum imi ramane intiparita in memorie imaginea unui versant golas de stanca sau mireasma unei poienite din inima padurii. Nu ar trebui sa uitam niciodata ca in spatele oricarui oras, ridicat din betoane si sticla, se afla intotdeauna Natura. O fiinta vie de care ne indepartam din ce in ce mai mult. De care uitam de fiecare data cand dam drumul la robinet sau pornim masina. Pe care o ignoram cu fiecare ambalaj de plastic aruncat la cosul de gunoi…


Nici nu ne dam seama de cat de mici si neputinciosi suntem in fata ei. Noi, cei din varful piramidei trofice, in “palatele” noastre indestructibile! E de ajuns ca Natura sa-si scuture o data fiinta, ca sa transforme in moloz orase intregi. E de ajuns sa planga o data cu lacrimi amare, ca sa inece o tara. E de ajuns sa-si sufle supararea din suflet, ca sa ne zboare acoperisul de deasupra capului. Si, in final, sa ne lase fara nimic…


Incet-incet, omenirea va fi fortata sa se intoarca din nou spre Natura. Sa-i lucreze pamantul ca sa aiba ce manca. Sa-i foloseasca lemnul uscat pentru a se incalzi. Sa-i ceara adapost pe vreme de furtuna… Oamenii nu vor mai avea atunci nevoie de bani si bijuterii si astfel nu-i vor mai rascoli maruntaiele, in cautare de aur si petrol.


Poate ca nu este decat un scenariu. O fila de poveste dintr-un viitor nu prea indepartat…


„Beyond the city” – colaj popart realizat din peste 20 de decupaje
dimensiune 32 x 37 cm

Galeria de arta VII – Pictura in acuarela

27 ian.

Ultimul articol semant Maria Popart aici… 🙂

>Dulceata de trandafir

26 ian.

>



“Purifica-ti inima inainte de a ingadui iubirii sa salasluiasca in ea: chiar si dulceata cea mai buna se amaraste intr-un vas murdar”Pitagora


Sunt o dulceata! Inca de mica am fost un copil dulce. Mezina familiei, ocrotita de pe toate fronturile. Imi placeau florile si dulceata. Terminam pe nerasuflate cate o jumatate de borcan, cand dadeam iama in camara matusii… In gradina cu flori din fata casei stateam aproape toata ziua. Cu nasul in parfum de zambile, lalele si trandafiri. Mama nu mai statea de mult cu ochii pe mine… Isi daduse seama ca nu-i stric nici o floare. Numai ca eram ca o albinuta. De fiecare data ieseam plina de polen pana la urechi!


Am fost o pustoaica linistita si cuminte. O adolescenta timida si tacuta. Dar, tot dulce! Ca un boboc de trandafir, fricos sa se deschida si sa rada la soare. De-atunci, anii au trecut ca un tren accelerat! Bobocul a inflorit si nu-i mai este teama de lumina. S-a transformat intr-o floare frumoasa. Nimeni nu are cum sa-i faca rau, sa o rupa, pentru ca sub gingasia petalelor sunt spini… Ascutiti si durerosi. Cu toate astea sunt o dulceata de femeie! Cu cine vreau si cu cine merita.


Uneori, sunt ca o dulceata de capsuni. Proaspata, vesela, jucausa, care te invioreaza si-ti face ziua mai frumoasa. Alteori, pot sa fiu ca o dulceata de cirese amare. Puternica, aromata si cu trairi intense. Gem de prune n-am sa fiu niciodata! Pentru ca am coloana vertebrala, sunt ambitioasa si incapatanata. In schimb, in fiecare zi pot sa-i fiu domnului inimii mele, o dulceata de pere. Atenta, delicata, iubitoare si cu un parfum fin.


Indiferent ca e de fructe sau de flori, dulceata tot ramane favorita tuturor. Servita in portii mici, ca sa-i poti simti savoarea si buchetul. Si oricat de copil cuminte ai fi, tot esti tentat sa furi macar o lingurita din borcanul cu dulceata!

Pentru tine, iubitul meu, in seara asta am sa fiu o dulceata de trandafir…



„Dulceata de trandafir” – pictura in acuarela pe carton negru
dimensiune 35 x 50 cm

>Proprietarii de iluzii

21 ian.

>



“Realitatea este doar o iluzie, insa una foarte persistenta.” – Albert Einstein


Am ajuns la concluzia ca lumea care ma inconjoara arata ca si cum as privi-o printr-un ciob de sticla. Deformata, urata, disproportionata, hidoasa… Incerc deseori sa ma imbat cu apa rece si sa-mi spun ca totul nu este decat o iluzie optica. Si indepartez bucata de sticla din fata ochilor. Dar, nimic nu se schimba…


Timpurile pe care le traim si oamenii care ne conduc ne-au facut sa nu mai putem distinge frumosul din spatele tufelor de balarii. Am ajuns pana acolo incat, daca ne da cineva un telefon sa ne intrebe ce mai facem, ne gandim automat, aproape inconstient: “oare asta ce-o mai fi vrand de la mine?”. Ne-am invatat cu indivizi mincinosi, rai, josnici, incat orice urma de bunatate care mai exista intr-un om o privim cu scepticism.


Ne-am afundat atat de tare in mocirla asta romanesca! Nu ne mai vine sa credem pe nimeni si nimic. Nici c-o sa fie mai bine, nici c-o sa fie si mai rau. Am auzit din ce in ce mai multi oameni ca vor sa plece definitiv din tara. Nu, nu-s capsunari! Sunt medici, profesori, oameni care nu o duc nici acum foarte greu, dar care doresc sa le ofere macar copiilor sansa la o viata mai buna. Pentru ca in Romania au ajuns la concluzia ca nu se mai poate!


Sa fie oare atat de deformata realitatea? Sa fie oare de vina bucatica aceea de sticla sparta sau asta este crudul adevar? De promisiuni ne-am saturat, de minciuni nici nu mai zic. Ce rost ar mai avea sa aduci acum pe lume un copil, daca intuiesti traiul pe care poti sa i-l oferi, ca o povara?… Tinerii nu mai au nici un viitor, iar la cei trecuti de a doua tinerete ne gandim aproape cu mila.


Mai ramanem noi, generatiile de sacrificiu care nu mai au altceva de facut decat sa lupte in continuare. Sa-si ingroape batranii si sa incerce, atat cat mai pot, sa-i ridice pe tineri. Asta este aluatul din care suntem facuti! Dur, calit de toate loviturile incasate pe nedrept.


Cel mai mare iluzionist, insa, este pana la urma mintea noastra! In fiecare zi ne face sa credem ca de maine va fi mai bine. Ca de maine lucrurile se vor schimba. Ca de maine vom fi mai multumiti si mai fericiti. Ca de maine nu o sa mai fim mintiti in fata. Ca de maine ne va surade, mai des, norocul.

Suntem proprietari de iluzii…



„Proprietarul de iluzii I” – lucrare in tus
dimensiune 30 x 42 cm


Galeria de arta VI – Pictura murala

19 ian.

Galeria de arta V – Nuduri

12 ian.

Galeria de arta I

18 nov.

>Cel mai de pret dar

7 nov.

>


M-am nascut sub o stea norocoasa. O stea care nu a incetat niciodata sa-mi lumineze calea. Sa-mi indrume pasii. Ma uit acum la mine si-mi place ceea ce vad. Imi place cum sunt si unde-am ajuns. Sunt impacata cu mine insami si cu cei din jur. Stiu cine sunt si ce vreau de la viata.

Inca din prima clipa cand am deschis ochii, am vazut langa mine IUBIREA. O iubire sincera izvorata din suflete deosebite. Fiind mezina familiei, cred ca am fost un pic rasfatata si de soarta. De primii ani ai copliariei imi amintesc vag. Am mai umplut din amintiri cu ceea ce-mi povesteau ai mei cand ne uitam pe poze. Un copil balai cu ochii mari si jucausi. Mama-mi zice ca am fost cuminte si nu vad de ce as contrazice-o! Mi-aduc aminte doar ca veneam cu rochita mozolita de la joaca, iar vecina noastra imi spunea tot timpul “vai, ce te-ai murdarit!”. Eu aveam invariabil, de fiecare data, acelasi raspuns: “las’ ca pala mama!”…

M-am ridicat dintr-o familie modesta, dar am avut o copilarie fericita. Dragostea parintilor, a fratilor si a bunicii, cu care am crescut in aceeasi curte, mi-a insotit toata dezvoltarea mea ca om. Din cand in cand imi vin in minte imagini si intamplari care uneori ma amuza, alteori fac sa-mi lacrimeze ochii. Crampeie, franturi din cea mai frumoasa si lipsita de griji perioada a vietii…

Draga de mama, cum se trezea dimineata inaintea tuturor ca sa ne pregateasca hainutele pentru scoala si nelipsitul, dar sanatosul mic dejun cu ceai sau lapte cu nechezol si friganele. Sau cum nu inchidea un ochi toata noaptea cand eram bolnaviori, cu toate ca a doua zi se ducea la munca. Cum a facut ea, impreuna cu noi, 40 de ani de scoala…


„Cei 3 muschetari” – Irina, Costin si mezina de mine


Cum as putea sa nu mi-l amintesc pe tata, Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, cum invartea clatitele in aer cu tigaia, iar noi ne repezeam razand la farfurie, imediat cum termina una de facut? Cum as putea sa-l uit cand, de fiecare data cand desenez, ma gandesc ca acest har il am mostenire de la el. Spirit creator si plin de dragoste pentru noi, nu lasa sa treaca neobservat nici un 1 sau 8 martie sau vreo zi de nastere. Chiar daca stateam mai prost cu banii, oricare dintre noi primea o mica atentie si o felicitare facuta de mana lui, insotita de cateva cuvinte duioase…


„Cu drag, taticu”


Bunica mea, Mamaia cum ii spuneau toti nepotii, s-a dus langa ingeri acum vreo 9 ani, insa mereu am senzatia ca de undeva de acolo, ma vegheaza in continuare. Femeie puternica, dreapta si ramasa vaduva de tanara a crescut singura 5 copii. De ea imi amintesc de fiecare data cu mare drag… Cum ma descanta de deochi cu carbuni din soba, cum imi dadea, pe ascuns, cate-un banut cand veneam acasa de la facultate (cu toate ca avea o pensie de nimic de la CAP) sau cum m-a invatat sa strang masa… Imi spunea ca Maica Domnului sta in genunchi cat mananci si nu se ridica pana nu ti-ai strans si ultima firmitura de paine!


„Patru generatii” – de la stanga la drepta:
Mama, nepoata Alexandra, Irina si Mamaia



Steaua mea norocoasa continua sa ramana cu mine. Am avut sansa sa intalnesc iubirea vietii mele si o data cu ea sa intru intr-o familie la fel de frumoasa, de plina de iubire si de unita. Cel mai de pret dar pe care il am este familia. Ea este iubire, intelegere si sprijin neconditionat! Iar si iar…

Cat mai suntem, cat mai sunt,

Mangaiati-i pe parinti.”

… spunea Maestrul Paunescu, plecat si el dintre noi… Plecat poate sa reintregeasca Cercul Poetilor Disparuti, care acum ii mai recita versuri doar lui Dumnezeu…


Un dar nepretuit, pe care l-am primit de curand, este tabloul care mi-a colorat copilaria. Un desen facut de tata si care a ajuns la mine acum 2 saptamani, datorita surioarei mele dragi si iubite, Irina. Multumesc din suflet! Tuturor…


„Bamby”- tabloul cu care am crescut…


… si cu toate ca nu-l mai vazusem de ani buni, a fost sursa de inspiratie pentru prima mea pictura murala:




>Trece timpul, ca nebunul…

21 oct.

>


Nimic nu trece mai repede ca anii, copiii timpului” – Leonardo da Vinci


Lumea e intr-o continua schimbare. Se spune ca in bine… De cele mai multe ori, din pacate, schimbarea asta e mai mult o involutie a fiintei umane. Ma refer la suflet, la omenie, la bunatate…

Ma gandeam acum cateva minute la cum “dispar” prietenii din viata noastra. Si nu, Doamne fereste! Is bine sanatosi. Cu cat trec anii, observi ca numarul celor apropiati, care trec de testul suprem al timpului, e din ce in ce mai mic. Cu fiecare an se restrange, din ce in ce, lista de prieteni care iti dau un telefon sa-ti zica “La multi ani!” de ziua ta. Sau trec din intamplare pe la tine si habar n-au ca, taman in ziua aia, e aniversarea ta… Nu am avut niciodata pretentii pentru flori sau cadouri. Cand vad flori frumoase, mi le cumpar. Cand am nevoie de ceva, imi iau. Mi se pare stupid sa astept jumate de an, numai sa fie ziua cuiva, ca sa-i daruiesc din inima un lucru de care stiu ca are nevoie chiar atunci… Dar imi place sa cred ca se mai gandeste cineva la mine, la noi, intr-o zi din asta mai deosebita. Un gand, o imbratisare sau cateva cuvinte din suflet sunt de ajuns!

Pe de alta parte, ce asteptari sa mai ai? Oamenii uita si de ei insisi in lupta asta continua pentru supravietuire, pentru bani… Uita sa mai zambeasca. Uita sa se mai bucure. Uita prea multe lucruri esentiale, legate de calitatea de om.

Unde-s bairamele de altadat’? Unde-s prietenii cu care organizai chermeze ad-hoc cu o sticla de vin de tara, o tava cu saratele si muzica la maxim ca sa-ti terorizezi vecinii?

Acu’ pana si unui plod de clasa-ntai ii face ma-sa petrecere cu colegii la restaurant. Majoratele! Acasa? Nici vorba… In club frate, ca asa-i la moda acum. Revelion acasa la cineva cu salata de boeuf, sampanie, fursecuri si artificii? Nu! Categoric nu. Pentru asta faci rezervari cu 6-8 luni inainte la pension sau la hotel, de preferat in strainatate. Sa-ti cheltuiesti toti banii stransi intr-un an. Dar inainte sa te-ntorci acasa, faci si-un shopping mic in Austria, ca-s reduceri… Vii rupt in fund, dar macar ai matu’ plin si geamantanul burdusit cu chiloti de firma.

De asta am spus ca lumea se transforma. Nu neaparat in ceva mai bun… Chiar daca am ajuns in acest punct al existentei noastre, sa nu uitam de unde-am plecat. Sa nu uitam cine suntem. Sa nu ne uitam familia si prietenii adevarati!

P.S.: Iubitul meu, iti ofer acum o floare strategic plasata, la 6 ani de cand am devenit doamna inimii tale…





Rose for you” – lucrare mixta in creion si tus

dimensiune 42 x 30 cm



>Ospatar pentru o ora

14 oct.

>


Nu conteaza ce meserie ai, conteaza sa fii cel mai bun!” – Abraham Lincoln


Nici nu implinisem 22 de ani, cand m-am trezit licentiata si somera cu diploma! Terminasem cei 4 ani de facultate pe care mi-i propusesem sa-i fac. Pe vremea aia masterul era mai mult un moft. Oricum, privind azi in urma, ma gandesc ca l-as fi facut degeaba…


Deci, asa cum va ziceam, ma trezesc cu diploma-n buzunar si dornica sa fac primii bani din munca cinstita. M-am prezentat la cel dintai interviu pe care mi-au picat ochii, intr-un anunt din ziar. Ospatar la o terasa imensa (Corso, parca) din spatele Hotelului Traian din Iasi. Tipa care se ocupa de selectie a cam facut ochii mari la mine si m-a intrebat candid: “Esti sigura ca vrei sa faci asta? Abia ai terminat si din cate vad eu, cu note mari…” Ferma pe pozitii, am zis ca vreau. Macar sezoniera, ca vara abia incepuse, iar eu inca nu eram pregatita sa parasesc Iasul si sa ma-ntorc acasa…


Zis si facut! Raman la munca imediat dupa interviu. Mi s-a dat un tricou personalizat si-un sortulet. “Ce mare stiinta”, ma intrebam eu, “sa servesti niste bere si inghetata la musterii?”. Ei bine, spre rusinea mea, dupa o ora ma intorceam la doamna care ma “angajase” (oricum eram in probe) si ii spuneam ca meseria asta nu-i de mine! Mi-era o jena… Ma gandeam ca se va supara pe mine. De unde! A zambit amabila si mi-a zis doar cateva cuvinte:

”Tu, fetita, urmeaza-ti destinul! Nu-i acesta… Lasa-i pe altii, care nu pot sau nu au alta varianta, sa faca asta in locul tau. Poti pleca linistita. Sa ai o viata frumoasa!”


Uite-asa s-a terminat vasta mea experienta de barman-ospatar. Intr-o ora! Acum la mai bine de 11 ani mi-am amintit, fara sa vreau, de spusele femeii… De-atunci am devenit mult mai intelegatoare si indulgenta cu ospatarii mai putin indemanatici. Ma gandesc ca poate ei n-au avut sansa de a da peste cineva care sa le spuna ca au un alt destin…


Cred ca fiecaruia dintre noi ii trebuie un dram de noroc, de talent sau de har ca sa practice o meserie. Nu toti oamenii pot fi medici. Sau directori, aviatori, muzicieni, ingineri, dascali… In viata, de cele mai multe ori, pornesti de jos ca sa poti ajunge acolo unde iti doresti. Insa, oricat de “jos” ar fi, nici o munca nu este degradanta ori injositoare… Cel mult poate sa nu-ti placa! Trebuie sa existe si gunoieri, hingheri, gropari, femei de serviciu, muncitori necalificati – fiecare dintre ei este o piesa importanta dintr-un puzzle complicat.


Exista si momente cand trebuie s-o iei de la capat. De la zero sau chiar de la minus… Important este sa nu-ti pierzi niciodata dorinta de a invata lucruri noi. Sa nu te sperie un alt inceput de drum… Pot fi mai multe incercari pana ajungi unde-ti doresti. De cele mai multe ori faci ceea ce poti si mai putin ceea ce-ti doresti. Sau ce-ti place. Abia in momentul in care reusesti sa le faci pe ambele, in acelasi timp, te poti considera un om norocos.





Martini” – lucrare mixta in creion si creioane colorate,
dimensiune 42 x 30 cm


>Cu pumnul in gura!

9 oct.

>


Nu poate fi o nenorocire mai mare pentru oamenii liberi decat pierderea libertatii cuvantului.” – Demostene


M-am nascut intr-o generatie care a prins cea mai neagra parte a comunismului. Ultimii ani in care romanul de rand a trait cu frica-n san si a indurat cele mai grele conditii de trai si de exprimare. Eram copil si totusi am vazut multe… Am vazut cum parintii imi spuneau: “Shttt! …asta nu-i voie sa zici! …despre asta nu-i voie sa vorbesti!”. Am crescut cu “nu-i voie”. Nu era voie sa zici ca nu ai ce manca. Nu era permis sa spui ca ti-e frig sau ca n-ai lumina si-ti faci lectiile la flacara lumanarii sau a lampii pe gaz. Nu era voie sa spui ca nu-ti place regimul sau ca nu-ti ajunge ratia de pe cartela de zahar, ulei sau paine…


Dar, a venit Revolutia din ’89! Ne-am luat singuri portia de libertate. Cel mai de pret drept pe care l-am castigat atunci, cu sacrificiul sutelor de tineri impuscati in strada, a fost LIBERTATEA CUVANTULUI! Puteam, in sfarsit, sa spunem deschis si in gura mare ce nu ne convenea. Puteam sa criticam si sa zicem “HUOO!”, fara sa ne fie teama ca ne salta securitatea…


“Inarmati” cu aceasta libertate de exprimare am imbatranit cu 20 de ani. Tinerii, care au iesit in ’89 cu piepturile dezgolite in fata mitralierelor, nu mai sunt atat de tineri… Taria din glasurile lor s-a transformat mai mult intr-un marait pe care, uneori, nu-l mai aud decat ei. Nu stiu ce stafeta a preluat junimea de azi. Dar sunt convinsa ca nu este aceea a tinerilor revolutionari!


S-au scris milioane de pagini de ziar, s-au facut mii de ore de talk show-uri la TV, s-a umplut internetul de oameni care au sau nu ceva de spus… Numai ca, in invalmaseala asta abramburistica, am inceput sa pierdem sau sa uitam pentru ce-am luptat acum 20 de ani! Pumnul in gura a revenit “la moda” in aproape toate domeniile. Chiar daca nu inseamna beciurile securitatii si munca silnica pentru slava partidului, tot mai multi oameni simt racoarea de otel a pumnului in gura.


Daca protestezi iti taie din leafa sau te sanctioneaza. Si daca nu te potolesti nici asa, te trezesti fara loc de munca… Doar tre’ sa se faca restructurari de criza. PUMN IN GURA!

Daca nu esti de acord cu “seful” al mare si-l comentezi pe la TV sau ai pareri diferite fata de ei, te exclud din partid de nu te vezi! PUMN IN GURA!

Daca nu te inscrii in partidul care “trebuie”, cat este la putere, nu mai primesti in veci fonduri de la stat. PUMN IN GURA!

Daca nu-l preaslavesti pe conducatorul iubit esti categorisit drept tonomat si sluga mogulilor. PUMN IN GURA!

Daca incerci sa deschizi ochii cuiva si sa-i atragi atentia ca a gresit, iar acel cineva este plin de orgoliu si de trufie, te trezesti banat si dat afara de pe mosie. PUMN IN GURA!


Problema nu este ca dispare cate un om de pe scena… De fiecare data se va gasi altcineva care sa-i ia locul! Dar azi se intampla unuia, maine altuia si tot asa. Pana intr-o zi, cand iti va veni si tie randul sa primesti un PUMN IN GURA!


Aceste randuri nu se adreseaza tuturor! Pentru ca nu vreau sa-i bag in aceeasi oala, cu mine sau cu cei care-mi seamana, pe ceilalti: pupincuristii, lingaii, slugile, fanaticii, iscoadele, tradatorii… Soarta acestora din urma nu ma intereseaza!


La cati pumni in gura am luat NOI, ar fi trebuit ca acum sa inmuiem painea-ntre gingii… Dar stiti ce? Dintii nostri s-au dovedit a fi mai tari decat pumnul lor. In fata tuturor marsaviilor inca avem taria sa raspundem la atacuri cu un zambet larg si sanatos la cap!



Freedom” – lucrare mixta in creion si tus

dimensiune 42 x 30 cm

>Un strop de imaginatie

3 oct.

>


Fiecare are mai multa imaginatie decat curaj!” – Nicolae Iorga

Mai pot! Mai pot sa-mi imaginez intr-o lume in care principala activitate este aceea de a-ti asigura ziua de maine. Mai pot visa cu ochii deschisi, atunci cand vad in jurul meu numai minciuna, hotie si oameni rai. Imaginatia nu mi-o poate lua nimeni… E lumea mea in care, uneori, imi fac bagajele si plec. E oaza mea de liniste, supapa de siguranta. Este metoda mea de autoaparare la mizeriile care ne inconjoara!

Taramul imaginatiei mele este un loc plin de culoare, de bucurie, de impliniri. De aici imi extrag seva de artist, fara de care nu as mai putea crea frumosul, intr-o lume a hidoseniei.

Nu-mi poate interzice nimeni sa nu-mi imaginez un apus de soare albastru… Sau ca, in acest moment, ma aflu in varful turnului Eiffel, iar la picioarele mele se asterne Parisul. Nu-mi trebuie nici aprobare, nici bani sa-mi imaginez ca ma plimb pe malul unei mari inexistente si ascult muzica valurilor care se sparg de tarm… Nu ma poate impiedica nimeni sa-mi inchipui ca ma trezesc intr-o dimineata si vad ca toti oamenii zambesc, ca nu mai exista sarlatani, ca lumea nu se mai invarte in jurul atotputernicului ban, ca nu mai sunt oameni care sufera de foame, ca… Ai inceput deja sa-ti inchipui, nu-i asa? Ti-am starnit dorinta de a-ti imagina o lume doar a ta?

Imagineaza-ti! Stiu ca poti! Asa…



Calatorie imaginara” – lucrare mixta in creion si creioane colorate
dimensiune 42 x 30 cm

>La hotarul dintre alb si negru

28 sept.

>


Si totusi cate lumini, cate culori nu se pot deslusi in desimea unei nopti plumburii!” – Cella Serghi

Sa ne imaginam, pentru o clipa, cum ar fi viata noastra fara culori! Sa nu ne putem bucura de verdele padurilor, de albastrul cerului, de rosul florilor de mac. Totul sa fie in alb, negru si nuante de gri… E un exercitiu de imaginatie destul de greu pentru ca suntem obisnuiti ca, de fiecare data cand deschidem ochii, sa fim inconjurati de culoare!

Ar fi o lume terna, posomorata, fara bucurie, apasatoare. Toate masinile ar avea aceeasi culoare. Toate hainele ar fi cenusii. Toate florile ar fi la fel! Cum ar fi sa oferim cuiva un buchet de trandafiri… gri?


Abia atunci cand ne gandim cum ar fi fara culori, ne dam seama de insemnatatea lor. Asa procedam cu mult prea multe lucruri din viata noastra, pe care ni le insusim cu drept de proprietate, fara sa banuim ca intr-o zi ar putea sa dispara!

Am trait, acum cativa ani, cu senzatia ca totul in jurul meu se transforma in cenusiu. Cladirile, orasele, trenurile, strazile, dar mai ales oamenii. Imbracati in haine gri sau in culori neutre, pareau o masa compacta de ciment. Nimeni nu mai voia sa iasa in evidenta… Cu timpul, culoarea oraselor, a strazilor, a caselor s-a schimbat. Insa, oamenii au ramas in acelasi cenusiu vesnic. Chiar si azi, mergand pe strada, am observat ca sunt mai multi oameni gri decat colorati. Multi au acceptat si si-au insusit aceste culori sterse. Le folosesc ca pe un fel de camuflaj, ascunzandu-se de ceva sau de cineva. Sau, poate, de ei insisi…

Daca intr-o zi ne-am hotari sa aruncam toate hainele gri, maro, cenusii, kaki, negre, multi dintre noi ar observa ca nu mai au cu ce sa se imbrace a doua zi!

Mai cred ca si sufletul fiecarui om are o anumita culoare. Al meu, de exemplu, este verde. Pe unii oameni ii vad cu sufletul de culoare galbena. Sau violet. Cele mai putine suflete au culoarea alba sau roz. Sunt cele de copii. La altii nu pot sa trec dincolo de intunecimea negrului. Dar cele mai nefericite suflete nu au nici o culoare…






Hotarul dintre alb si negru” – lucrare mixta in creion si tus
de dimensiune 42 x 30 cm



>Anita – episodul III

24 sept.

>


„Sexul este arta de a controla lipsa de control” – Paulo Coelho


Primul gand care-i trecu prin minte era sa lase telefonul sa sune… Dar, daca o fi Tudor? In doua secunde ajunsese la telefon.

– Da…

– ‘Neata fetita! se auzi in difuzor vocea vesela a Ioanei.

Intr-un fel era dezamagita… Sperase sa auda vocea lui calda.

– ‘Neata bobocule! ii raspunse Anita ca o piscuta lenesa. Ce s-a intamplat de suni asa devreme? Si e si duminica…

– Diavol mic ce esti! Credeai ca scapi asa usor de mine? Mor de curiozitate… ai plecat de la mine cu Tudor… Vreau sa-mi spui tot, tot, tot!

Anita si-o inchipui pe Oana. Cu ochi sclipitori si scormonitori, gata sa obtina orice informatie, oricat de picanta, care i-ar fi potolit curiozitatea. A reusit s-o convinga ca ii povesteste totul, dar mai tarziu, la o cafea.

Ramasa din nou singura cu gandurile ei, simti cum o invaluie din cap pana in picioare un soi de placere vinovata. Oh, Doamne, Tudor!… Nu mai credea ca destinul i-l va mai scoate in cale. Pentru ea, capitolul se incheiase de mult. De ce dupa atatia ani? Nici macar nu fusese o relatie propriu-zisa. Se bazase mai mult pe chimie, pe faptul ca se potriveau atat de bine in pat! Poate si de asta, cu o seara in urma, n-a stat mult pe ganduri… Faceau sex ori de cate ori se ivea ocazia. Fara limite. Pasional. Carnal. Incercasera aproape tot ce le provoca placere. Erau tineri si viata le asternea lumea la picioare…

In coltul buzelor, ii infloreste deodata un zambet de dracusor. Ii tot revenea in minte seara in care pusese la cale un plan s-o faca in trei. Era ziua lui si voia sa-i faca o surpriza de proportii. Stia ca asta este una din cele mai mari fantezii ale lui. Si ale ei, de ce sa nu recunoasca? Bisexuala nu se stia, poate doar usor bi-curioasa, ca tot era un termen trendy. Oricum, o fascinasera dintodeauna sanii altor femei si, in sfarsit, avea ocazia sa-i mangaie si cu mainile, nu numai cu ochii…

Vorbise din timp cu Nicole, amica ei de baut cafele si de mers prin discoteci. O brunetica nu prea inalta, libertina in gandire si purtare, dar inzestrata cu o pereche de tate care le-ar fi facut invidioase si pe cele mai retusate vedete de la Hollywood! Nici una dintre ele nu avea experienta intr-un ménage à trois, dar… erau dornice sa invete. Erau usor fastacite, dar si excitate… Cate un gin tonic, la cafeneaua de la parterul blocului unde statea Tudor, le dadu curajul necesar sa urce-n lift.

Tudor facuse ochii mari cand le vazu pe amandoua la usa, radiind erotism si frumusete.

– La multi ani! ii zise Anita, in timp ce se lipea firbinte de el… Sper sa-ti placa darul meu pentru tine… Il meriti! si se intoarce brusc spre Nicole. Ii prinse gingas capul intre palme, sarutand-o apasat pe buzele umede. Putem intra? Sau vrei sa oferim vecinilor tai un spectacol de pomina…

– Cum sa nu…, le raspunse in reluare Tudor, in timp ce se dadea usor inapoi. Bonsoir Nicole! Ce surpriza placuta…

– La multi ani si din partea mea, chicoti Nicole in timp ce se ridica pe varfuri sa-l sarute.

Jocul incepuse! Zarurile se rostogoleau intruna…

Va urma…



Sweet Kiss” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 42 x 30 cm


Click pe fiecare pentru: