Tag Archives: kolector

Din obligatie sau din placere?

13 iun.

“Adevaratii artsti sunt, cred, singurii oameni care isi fac munca pentru placere” – Auguste Rodin

Niciodata nu mi-a placut sa fiu constransa sa fac ceva. Orice. Am detestat programul de la 8 la 4 si ideea ca trebuie sa muncesti pe branci un an ca sa poti pleca in concediu doua saptamani. Poate de asta am ales sa fiu cine sunt si sa fac numai ce-mi place. Sa-mi organizez timpul in asa fel incat sa nu fiu constransa de reguli si orare. Imi dau seama ca nu toata lumea poate sa faca la fel. Daca fiecare ar trai si ar munci cu placere, ne-am apropia prea mult de o utopie si, prin definitie, acest lucru nu poate fi atins.

Din fericire, eu am mica mea Utopie si sunt incantata ca salasluiesc acolo, impreuna cu domnul inimii mele. Si, ca sa fie prefecta, nu-i mai trebuie mult… Doar o viata si mai tihnita, undeva la tara intr-o casuta de lemn cu mansarda, departe de forfota orasului. Pana o sa ajungem sa ne indeplinim si acest vis, furam din verile astea scurte cat mai multe sfarsituri de saptamana, ca sa plecam spre munte. Spre linistea si aerul-medicament al naturii.

Toate acestea sunt placeri. Obligatiile au inceput sa dispara de mult. Nu de tot, dar indeajuns cat sa nu ne mai simtim incorsetati de vesnicul “trebuie”…

Urban Utopia

"Urban Utopia" - lucrare in acuarela dimensiune 43 x 61 cm

P.S. Pana si faptul ca in weekend-ul ce-a trecut ne-am prins sa fim nasi, a fost tot din placere. Cu inima plina de bucurie le-am fost alaturi celor doi buni prieteni ai nostri, Gabi si Teo. Intr-un cadru discret si alaturi de famile si cativa prieteni, am petrecut impreuna momente frumoase, la o nunta iesita din tiparele traditionalului. Mi-a adus aminte, cu drag, de cununia noastra de acum 7 ani. Inca o data le dorim sa fie fericiti, impliniti si sa se bucure unul de celalalt pana la 100 de ani! 🙂

Domnul si Doamna... Baciu

Domnul si Doamna... Baciu

>Dulceata de trandafir

26 ian.

>



“Purifica-ti inima inainte de a ingadui iubirii sa salasluiasca in ea: chiar si dulceata cea mai buna se amaraste intr-un vas murdar”Pitagora


Sunt o dulceata! Inca de mica am fost un copil dulce. Mezina familiei, ocrotita de pe toate fronturile. Imi placeau florile si dulceata. Terminam pe nerasuflate cate o jumatate de borcan, cand dadeam iama in camara matusii… In gradina cu flori din fata casei stateam aproape toata ziua. Cu nasul in parfum de zambile, lalele si trandafiri. Mama nu mai statea de mult cu ochii pe mine… Isi daduse seama ca nu-i stric nici o floare. Numai ca eram ca o albinuta. De fiecare data ieseam plina de polen pana la urechi!


Am fost o pustoaica linistita si cuminte. O adolescenta timida si tacuta. Dar, tot dulce! Ca un boboc de trandafir, fricos sa se deschida si sa rada la soare. De-atunci, anii au trecut ca un tren accelerat! Bobocul a inflorit si nu-i mai este teama de lumina. S-a transformat intr-o floare frumoasa. Nimeni nu are cum sa-i faca rau, sa o rupa, pentru ca sub gingasia petalelor sunt spini… Ascutiti si durerosi. Cu toate astea sunt o dulceata de femeie! Cu cine vreau si cu cine merita.


Uneori, sunt ca o dulceata de capsuni. Proaspata, vesela, jucausa, care te invioreaza si-ti face ziua mai frumoasa. Alteori, pot sa fiu ca o dulceata de cirese amare. Puternica, aromata si cu trairi intense. Gem de prune n-am sa fiu niciodata! Pentru ca am coloana vertebrala, sunt ambitioasa si incapatanata. In schimb, in fiecare zi pot sa-i fiu domnului inimii mele, o dulceata de pere. Atenta, delicata, iubitoare si cu un parfum fin.


Indiferent ca e de fructe sau de flori, dulceata tot ramane favorita tuturor. Servita in portii mici, ca sa-i poti simti savoarea si buchetul. Si oricat de copil cuminte ai fi, tot esti tentat sa furi macar o lingurita din borcanul cu dulceata!

Pentru tine, iubitul meu, in seara asta am sa fiu o dulceata de trandafir…



„Dulceata de trandafir” – pictura in acuarela pe carton negru
dimensiune 35 x 50 cm

>Priveste-ma in ochi!

17 ian.

>


Cand cineva nu intelege o privire, cu atat mai mult nu va intelege o lunga explicatie” – proverb arab.


De cand ma stiu, mi-a placut sa ma uit direct in ochii celui cu care vorbesc. Pe cei mai multi, insa, i-am vazut cum isi pleaca privirea intr-o discutie. Atentia sporita pentru detalii m-a ajutat foarte mult in a-i cunoaste foarte usor pe cei din jurul meu. Nu-mi trebuie decat un minut, doua, ca sa-mi dau seama daca un om este sau nu pe placul meu. Privirea este pentru mine ca un radar performant. Pot “citi” pe oricine, ca pe o carte deschisa, dupa cateva vorbe si priviri… Culmea e ca nu m-a inselat niciodata acest feeling primar! Daca un om nu-mi place din prima, poate sa faca si pe dracu-n patru sa-mi demonstreze ca n-am dreptate… Pana la urma isi da arama pe fata si imi dovedeste ca prima mea impresie nu m-a mintit. Am patit-o de prea multe ori ca sa nu-mi ascult instinctul!


Pentru mine, privirea celor care imi sunt aproape e ca o oglinda in care imi pot vedea sufletul. Felul meu de a fi… Privirea iubitului meu este un remediu garantat pentru orice suferinta a mea. E de ajuns sa se uite la mine duios ca sa-mi alunge toate tristetile sau nefericirile pricinuite de altii. Noi vorbim mult… Uneori si cateva ceasuri, dar de fiecare data, ne privim ochi in ochi, indiferent de tema discutiei. Cred ca abia asta inseamna sa comunici deschis cu cineva…


Un om care isi fereste privirea, ori este prea timid, ori are ceva de ascuns. Nu am avut niciodata incredere in oamenii care nu au curaj sa ma priveasca in ochi. Mi s-a intamplat sa fiu catalogata drept “prea tacuta” in anumite cercuri de cunostinte. Pentru ca de multe ori vorbesc prea putin… Insa, cei mai multi nu-si dau seama ca eu privesc foarte mult. Ii privesc si le analizez comportamentele si felurile lor de a fi. La final, prin sita trec prea multi si raman prea putini… Cei care ma cunosc indeajuns stiu ca pot, cu o simpla privire, sa “pun la punct” pe oricine. Si nu trebuie sa tip ca sa ma fac bine inteleasa.


De cele mai multe ori, in incercarea de a ne cunoaste pe noi insine, facem o mare greseala… Uitam sa privim tocmai acolo unde ne-am putea descoperi cel mai usor. In suflet! Atata timp cat nu ne intelegem si nu ne cunoastem, nu putem avea pretentia sa ne priceapa ceilalti… Vom ramane o vesnica enigma. Un puzzle din care lipsesc prea multe piese pentru a deveni un intreg…


100 eyes” – colaj popart realizat din peste 54 de decupaje
de dimensiune 50 x 42,5 cm

Din seria „100 de …” puteti sa mai trageti un ochi la „100 de motive sa zambesti”

>Tragem linie!

1 ian.

>

Daca acum 20 – 30 de ani ne-am fi uitat la un film in care actiunea se petrecea undeva in anul 2010, deja puteam spune ca ne uitam la SF-uri… Iaca am ajuns sa consideram ca, de azi, 2011 este anul curent! N-au aparut nici OZN-urile, nici extraterestrii, n-am colonizat nici Luna si nici nu s-au descoperit leacuri la boli incurabile… Noi suntem aici, tot la fel! Ei hai, poate doar un pic mai batrani. Tragem linie la 2010? Sa vedem ce-a fost?

Nu stiu cum e la voi, dar pentru mine anul ce-a trecut a fost unul al controverselor. A fost ca o plimbare intr-un montagne russe, legata la ochi. Sau, ca si Michelangelo, am trecut de la agonie la extaz, uneori chiar de la o zi la alta…

L-am pierdut pe tata inca din primele zile ale lui Ianuarie trecut, la nici 3 luni dupa ce-l pierdusem si pe tatal lui Daniel. Dar am reusit sa-mi fac blogul si incet-incet, munca mea sa devina cunoscuta, iar lucrarile si vorbele mele sa fie apreciate. Am trecut prin depresiile ambelor mame, pricinuite de moartea tatilor nostri, facand slalom de la una la alta si incercand sa le aducem pe linia de plutire. Dar am si reusit in decurs de cateva luni, mai exact mai-septembrie, sa slabim eu 16 kg, iar Daniel 24…

Am luat in plin criza economica si ne-am trezit intr-o tara in care nimeni nu stia sau nu voia sa faca nimic si pentru noi, pentru a ne fi un pic mai bine… Cu toate astea, domnul inimii mele a reusit sa-si publice prima carte de care suntem atat de mandri, de parca ar fi primul nostru copil! Am trecut si printr-o saptamana de cosmar cu sanatatea, chiar inainte de Craciun, dar cu ajutorul celor care ma iubesc (si, desigur, al unui medic :)), am trecut peste toate si am avut parte de de un Craciun minunat (tin sa va multumesc si voua, celor care mi-ati trimis mesajele de incurajare acum 2 saptamani!).

S-ar putea spune ca ar fi timpul sa trag linie, nu? Stati asa si nu manati, langa boi v-alaturati, ca n-am terminat! Cu doua zile inainte de Revelion eram intr-o rezerva de spital asteptand-o pe Alexandra, nepoata mea, sa se trezeasca din anestezie, in urma unei operatii la picior… Insa, cu ajutorul lui Dumnezeu, fiind o interventie minora, in aceeasi seara a fost externata! A trebuit sa i se scoata din talpa o bucata zdravana de ac, ce statuse bine-mersi acolo vreme de o luna jumate , timp in care, cum spunea dulcea mea nepoata, nu “platise nici chirie”:). Astfel am reusit sa fim cu totii (sora mea cu ambii copii, Iuli si Alexandra), la noi acasa, in noaptea de Revelion. Si s-a lasat cu o petrecere de pomina, una din cele mai frumoase… Eu mi-am redescoperit meseria de DJ si cu totii am dansat cot la cot si pe muzica noastra, a “batranilor”, dar si pe muzica lor :)! Pozele fac mai mult decat o mie de cuvinte!





Gasca din Smirodava, cu valuta la purtator :)!

Cert este faptul ca aseara am simtit, pentru prima oara in viata, un soi de liniste sufleteasca in pragul noului an, cum n-am mai avut niciodata! Eram senina atat in ganduri, in priviri, cat si in inima… Eram mai batrana cu o zi, dar mai inteleapta cu un an!

Gata! Am tras linia! O fi cea de sosire sau de plecare…?

Un an bun si fara griji, doresc la toata lumea. Si… va iubesc mult pe toti!

>Prietenie cu termen de valabilitate

16 nov.

>

Prietenia inseamna un suflet in doua trupuri” – Aristotel

N-am avut niciodata prea multi prieteni adevarati. Nu in sensul de iubiti, amici ori cunostinte. Prieteni de suflet. N-as putea sa-mi blamez pentru asta felul de a fi. De obicei sunt vesela, calma, comunicativa si foarte sociabila. Insa sunt oameni pe care ii cunosc de ani de zile, dar pe care nu i-am putut considera niciodata prieteni.

Poate ca sunt eu prea pretentioasa in ceea ce priveste notiunea de prietenie… Sufar si incerc sa-l alin cand sufera sau este necajit. Ma bucur de bucuria sa. Fac tot posibilul sa-l ajut cand are nevoie de ajutor. Ii sar in aparare cand cineva il vorbeste de rau. Vreau sa ma pot bizui pe el atunci am nevoie de o mana de ajutor. Gasesc la el o vorba buna cand sunt la pamant. Impartasim impreuna atat momentele triste, cat si cele de fericire…

Pentru mine asta inseamna o legatura adevarata de prietenie, indiferent ca este vorba de o femeie sau de un barbat. Poate cer prea mult de la cei care ar trebui sa-mi fie prieteni! De partea mea de prietenie am avut grija intotdeauna, fara sa consider ca fac un efort deosebit pentru a demonstra cuiva ca pot oferi prietenia neconditionat, indiferent de situatie.

Dar cand si de ce o prietenie depaseste termenul de valabilitate? Cata nepasare trebuie sa suporti din partea unui om, ca sa nu mai consideri ca-ti este prieten? Cata umilinta sau cata indiferenta? Cat de mare trebuie sa fie prapastia intre doi oameni astfel incat prietenia sa inceapa sa puta, sa prinda mucegai, sa-si schimbe culoarea si aspectul… intr-un cuvant: sa expire?



„Dear friend”- lucrare mixta in creion si tus, pe carton,
dimensiune 50 x 70 cm


Maria si pictura (pentru a vedea dimensiunea reala a lucrarii)


P.S. Fiindca aceasta lucrare este una din favoritele mele si pentru ca am abordat subiectul prieteniei adevarate, as dori sa o dedic unor oameni dragi si cei mai buni prieteni ai mei: iubitului meu si Soniei

>Cel mai de pret dar

7 nov.

>


M-am nascut sub o stea norocoasa. O stea care nu a incetat niciodata sa-mi lumineze calea. Sa-mi indrume pasii. Ma uit acum la mine si-mi place ceea ce vad. Imi place cum sunt si unde-am ajuns. Sunt impacata cu mine insami si cu cei din jur. Stiu cine sunt si ce vreau de la viata.

Inca din prima clipa cand am deschis ochii, am vazut langa mine IUBIREA. O iubire sincera izvorata din suflete deosebite. Fiind mezina familiei, cred ca am fost un pic rasfatata si de soarta. De primii ani ai copliariei imi amintesc vag. Am mai umplut din amintiri cu ceea ce-mi povesteau ai mei cand ne uitam pe poze. Un copil balai cu ochii mari si jucausi. Mama-mi zice ca am fost cuminte si nu vad de ce as contrazice-o! Mi-aduc aminte doar ca veneam cu rochita mozolita de la joaca, iar vecina noastra imi spunea tot timpul “vai, ce te-ai murdarit!”. Eu aveam invariabil, de fiecare data, acelasi raspuns: “las’ ca pala mama!”…

M-am ridicat dintr-o familie modesta, dar am avut o copilarie fericita. Dragostea parintilor, a fratilor si a bunicii, cu care am crescut in aceeasi curte, mi-a insotit toata dezvoltarea mea ca om. Din cand in cand imi vin in minte imagini si intamplari care uneori ma amuza, alteori fac sa-mi lacrimeze ochii. Crampeie, franturi din cea mai frumoasa si lipsita de griji perioada a vietii…

Draga de mama, cum se trezea dimineata inaintea tuturor ca sa ne pregateasca hainutele pentru scoala si nelipsitul, dar sanatosul mic dejun cu ceai sau lapte cu nechezol si friganele. Sau cum nu inchidea un ochi toata noaptea cand eram bolnaviori, cu toate ca a doua zi se ducea la munca. Cum a facut ea, impreuna cu noi, 40 de ani de scoala…


„Cei 3 muschetari” – Irina, Costin si mezina de mine


Cum as putea sa nu mi-l amintesc pe tata, Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, cum invartea clatitele in aer cu tigaia, iar noi ne repezeam razand la farfurie, imediat cum termina una de facut? Cum as putea sa-l uit cand, de fiecare data cand desenez, ma gandesc ca acest har il am mostenire de la el. Spirit creator si plin de dragoste pentru noi, nu lasa sa treaca neobservat nici un 1 sau 8 martie sau vreo zi de nastere. Chiar daca stateam mai prost cu banii, oricare dintre noi primea o mica atentie si o felicitare facuta de mana lui, insotita de cateva cuvinte duioase…


„Cu drag, taticu”


Bunica mea, Mamaia cum ii spuneau toti nepotii, s-a dus langa ingeri acum vreo 9 ani, insa mereu am senzatia ca de undeva de acolo, ma vegheaza in continuare. Femeie puternica, dreapta si ramasa vaduva de tanara a crescut singura 5 copii. De ea imi amintesc de fiecare data cu mare drag… Cum ma descanta de deochi cu carbuni din soba, cum imi dadea, pe ascuns, cate-un banut cand veneam acasa de la facultate (cu toate ca avea o pensie de nimic de la CAP) sau cum m-a invatat sa strang masa… Imi spunea ca Maica Domnului sta in genunchi cat mananci si nu se ridica pana nu ti-ai strans si ultima firmitura de paine!


„Patru generatii” – de la stanga la drepta:
Mama, nepoata Alexandra, Irina si Mamaia



Steaua mea norocoasa continua sa ramana cu mine. Am avut sansa sa intalnesc iubirea vietii mele si o data cu ea sa intru intr-o familie la fel de frumoasa, de plina de iubire si de unita. Cel mai de pret dar pe care il am este familia. Ea este iubire, intelegere si sprijin neconditionat! Iar si iar…

Cat mai suntem, cat mai sunt,

Mangaiati-i pe parinti.”

… spunea Maestrul Paunescu, plecat si el dintre noi… Plecat poate sa reintregeasca Cercul Poetilor Disparuti, care acum ii mai recita versuri doar lui Dumnezeu…


Un dar nepretuit, pe care l-am primit de curand, este tabloul care mi-a colorat copilaria. Un desen facut de tata si care a ajuns la mine acum 2 saptamani, datorita surioarei mele dragi si iubite, Irina. Multumesc din suflet! Tuturor…


„Bamby”- tabloul cu care am crescut…


… si cu toate ca nu-l mai vazusem de ani buni, a fost sursa de inspiratie pentru prima mea pictura murala:




>La multi ani, Sanzienii mei!

24 iun.

>

Dragostea ii arata omului cum ar trebui sa fie. Cand iubesti, descoperi in tine o nebanuita bogatie de tandrete si duiosie si nici nu-ti vine sa crezi ca esti in stare de o astfel de dragoste” – A.P. Cehov


Ziua asta de 24 iunie, a Sanzienelor, inseamna mult de tot pentru mine. Ii sarbatoresc pe doi dintre cei mai iubiti dintre Sanzieni: Daniel si Irina. Doi raci frumosi si incapatanati, dar fermecatori si cu sufletele pline de iubire…


Cu Daniel, sotul meu, traiesc de 10 ani cea mai frumoasa poveste de iubire. In fiecare zi descopar in el lucruri minunate! Sufleteste, am de o mie de ori mai mult decat as avea nevoie… Ne implinim reciproc, ne completam, ne intelegem, ne iubim la nebunie. Ne spunem in fiecare zi cat de mult insemnam unul pentru celalat. Astazi pun inimii fundita rosie si ti-o ofer cadou, impreuna cu sufletul si toata fiinta mea. La multi ani, iubitul meu!


Despre sor’mea, ce sa va zic? E un om de nota 20! Si chiar daca atunci cand eram copii ne inghionteam si mai primeam suturi in fund (eu fiind cea mai mica :)), de multi ani incoace suntem cele mai bune prietene. Ne iubim mult si nu ne este jena sa o spunem. Asa ca, draga mea Sanziana iti doresc doar tot binele din lume! Te iubesc mult si as vrea sa te vad mergand in continuare pe drumul pe care ti l-ai ales si sa-l gasesti pe Omul care te va face fericita.


Bineinteles, ca de la ziua voastra nu avea cum sa lipseasca soarele. De vreo ora s-a inseninat si a iesit si el sa va zica La Multi Ani!


Va iubesc mult si ma consider norocoasa ca am langa mine asemenea oameni. De „cantat” La multi ani! o las in continuare pe domnisoara din ultima mea lucrare.


Love is in the air” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 30 x 42 cm

>Jos palaria in fata iubirii!

20 iun.

>

Iubirea nu este un targ: te iubesc pentru ca ma iubesti. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru ca te iubesc.” – Liviu Rebreanu


“Sunt cea mai norocoasa fata din lume!” spuneam cu mandrie cand l-am cunoscut pe Daniel. Acum, dupa 10 ani pot spune liber: IUBESC! Nu exista altceva mai maret si mai placut decat acest sentiment minunat, pe care il impartasesti neconditionat cu un om asemenea tie. In toti acesti ani am fost eu insami, fara jocuri de teatru, fara inhibitii, fara ascunzisuri sau minciuni, fara masca. Pentru ca am avut norocul sa-l intalnesc pe omul cu care am sadit semintele de sentiment, iar acum inca mai culegem iubire. O iubire totala, absoluta. O iubire care impleteste sufletul, mintea, trupul, senzatia, sentimentul, trairea, atingerea si cunoasterea.


Iubirea neconditionata este privita de multi ca un ideal sau un obstacol greu de depasit. Insa, odata atinsa, numai simpla prezenta a persoanei iubite te face sa devii constient de magia si farmecul vietii. Incepi sa vezi totul cu alti ochi.


Cea mai inaltatoare si profunda forma de iubire este cea neconditionata. Vei fi capabil sa o simti doar daca iti depasesti temerile si inhibitiile. Este genul de iubire care cere curaj, respect, daruire totala, luciditate, maturitate, altruism, intelegere si libertate.


Sfarama barierele si rupe lanturile cu care ai ferecat iubirea, tu, cititorule! Las-o libera sa zboare pana dincolo de suflet! Dragostea adevarata nu are nevoie de capastru. Stie singura drumul catre inima. Cunoaste-te si accepta-te asa cum esti pentru ca numai asa vei avea puterea sa iubesti si sa fii iubit. Alunga teama de a-i spune omului de langa tine, cu care imparti si binele si raul, “te iubesc!” .


In fata iubirii neconditionate, nu pot sa zic decat: JOS PALARIA! Insa, in lumina desenului pe care vreau sa-l prezint, capata, cu siguranta, si o alta semnificatie…


Jos palaria!” – lucrare in creion si tus

de dimensiune 42 x 30 cm







>Batranete fara tinerete

4 mai

>

 

Deodata, te trezesti singur. Parintii s-au dus, unchii si matusile i-au urmat curand, bunicii sunt ca o racoare a amintirilor prigonite din sufletul de copil inspre Marea Liniste. Te simti singur, pentru ca esti singur. Ce pretentii sa mai ai ca sa fii inteles, cand tu insuti nu mai ai puterea sa dai glas mortaciunii din gand? Faci ce mai ai de facut, ai grija sa lasi totul oranduit in urma, vorbesti despre moarte asa cum o faceai despre iubire in anii tineretii, apoi iti lasi urmasii sa simta si ei ceea ce tu, la randu-ti, ai indurat cu stoicism. Atunci, in memoria ta, monumentul neputintei vremelnice se va inalta in tacere spre cer. Iar singura certitudine va fi aceea a mortii tale, dupa ce ai fost curajos ca ai trait…” – Daniel

 

Iubim batranii, dar nu batranetea. Orice om se forteaza sa ajunga sa imbatraneasca, dar fara sa dea impresia ca este batran. Nimeni nu iubeste batranetea, de aceea o numim longevitate – da mai bine. Batranetea sugereaza declin, senilitudine, apropierea unui sfarsit irevocabil. Astfel incercam sa o mascam, agatandu-i cuvinte frumoase la ureche: Varsta de Aur (L’age D’Or – in Franta, Golden Age – in America). Pe batrani societatea moderna nu ii trateaza cu un exces de tandrete. Exista un mare paradox: pe de o parte, medicina se incapataneaza sa prelungeasca viata oamenilor, dar pe de alta, prezentul ii impiedica sa se bucure de ea. Batranii nu au decat sa stea la ei acasa, sa nu mai deranjeze si sa fie multumiti ca sunt hraniti si imbracati, tinuti la caldura.

 

Inevitabil, cand esti tanar si vezi un om in varsta, te uiti la el cu drag daca iti este un apropiat sau o ruda, cu mila daca il vezi la un colt de strada cu mana intinsa, cu compasiune daca il vezi la stiri ca are lacrimi in ochi si-si plange amarata de pensie care nu-i ajunge pentru medicamente, facturi si mancare, cu admiratie cand il auzi povestind prin cate necazuri si greutati a trecut cu fruntea sus, cu indiferenta cand treci pe strada pe langa el si te gandesti la propriile tale probleme…

 

Am vazut, la un moment dat, pe net o imagine care mi-a ramas intiparita, involuntar, in minte. Era chipul unei batrane, plin de riduri adanci, dar de o expresivitate pe care rar o intalnesti in portretul unui tanar. Atata hotarire, durere, bucurie, resemnare, forta izbucneau si te invaluiau, toate la un loc, amestecate. Asta m-a facut sa lucrez portretul pe care il prezint astazi.

 


 

Batranete fara tinerete„- lucrare in creion
dimensiuni 30 x 42 cm
 
 

 

Batranetea incepe ca toamna. Cu melancolii, cu umbre care se lungesc, cu reverii si doruri vagi” – Octavian Paler