Tag Archives: iubire

Maria PopArt – Remains of the Heart

10 nov.

Un inger mort nu face doi bani

15 mai

Ce-ar fi daca toti ingerii nostri pazitori ar da coltul intr-o zi? Am fi ca New-York-ul fara curent electric. Unii ar ramane blocati in lifturi, altii n-ar mai sti cand sa treaca strada si cei mai multi ar orbecai prin case la lumina lumanarii.

Ingerul pazitor este de fapt busola cu care ne orientam in mediul care ne inconjoara zi de zi. Odata dereglata, n-ar fi de mirare sa se schimbe si polaritatea Pamantului. Sa  ne trezim ca mergem cu picioarele-n aer si cu capul in jos. Asa ca, la ce foloseste un inger mort? Ma intreb uneori daca isi aleg de buna-voie meseria asta sau le este varata pe gat “de sus”…

Allegory

„Allegory”

Citește în continuare

Noapte de vis

24 dec.

E noaptea in care toate dorintele ar trebui sa se indeplineasca. E seara magica in care copiii cuminti asteapta cu sufletul la gura vizita lui Mos Craciun. E 24 decembrie in anul de gratie 2011. Ne-am facut oameni mari si a venit randul nostru sa le facem surprize celor mici.

Insa, undeva pe drum, am pierdut traditia, radacinile si identitatea noastra. Am uitat sa ne bucuram asa cum o faceam odinioara. Stratul gros de poleiala aurie, cu care era invesmantat batranul Craciun, s-a ros. Acum nu ne-a mai ramas decat sa-l peticim cu bucatele de hartie colorata ca sa nu se vada rugina. Purtam in spate o desaga greoaie, dar nu plina cu daruri, ci cu toate necazurile de peste an. Si ne-am obisnuit atat de mult cu ea, incat nici acum in Ajun, nu ne vine usor s-o aruncam cat mai departe de sufletul nostru.

Totusi, e noaptea in care ingandurarile si cuvintele ar trebui sa faca loc colindelor si iubirii. E vremea sa redevenim copii, sa ne bucuram de bradul impodobit si sa zambim din toata inima. Pentru cateva clipe sa oprim timpul pe loc si sa scoatem la lumina bunatatea si dragostea. Spiritul Craciunului exista in toti. Depinde de noi sa-i mentinem flacara vie.

Noaptea de vis incepe. Imbratisati-i pe cei dragi si impartiti ganduri bune. Vine Craciunul!

“… Si nu uita cand esti voios

Romane sa fi bun!…”

Portret de copil

Portret de copil

 

Little girl

Little girl

Cherry girl

Cherry girl

Little man

Little man

Fetita cu buburuze

Fetita cu buburuze

Blue sky

Blue sky

Zbor de fluturi

5 dec.

Cred ca acel om care nu-si doreste de la viata mai mult decat ii poate oferi aceasta este un om fericit. Cu putina afectiune, poti face pana si soarele sa zambeasca. Uneori nu e nevoie decat de un gest, o privire sau un suras ca sa poti face pe cineva sa simta ca traieste cu adevarat.

Nimic nu e mai frumos pe lumea asta decat sa vezi in ochii celui drag o urma de multumire. Atunci, parca prinzi aripi si poti sa zbori asemenea unui fluture. Si-n zborul tau de cateva secunde ai puterea sa atingi miezul fericirii. Apoi te-ntorci pe pamant si speri sa mai prinzi acea scanteie in ochii iubitului, ca sa-ti poti relua zborul spre absolut.

Embraced by the light

Embraced by the light - desen in creion si carbune

Citește în continuare

Galeria de arta XII – Cupluri

15 nov.

Cvartetul de coarde… sensibile

28 oct.

Da, stiu… Cred ca te-a pufnit rasul! Chiar si eu am scris titlul cu zambetul pe buze. Totusi, te asigur ca este vorba de ceva cat se poate de serios. Despre coarda sensibila a unui om, sufletul, si despre patru dintre cele mai importante lucruri din viata, care reusesc sa te atinga acolo unde trebuie.

Dintre cele mai adanci mistere ale Universului, sufletul unui om este cel mai putin cunoscut. Nu este palpabil, nu se poate masura, nu se poate cantari. Apare din senin si dispare la fel de enigmatic. Insa, fiecare dintre noi este constient ca-l are, ca este numai al lui, ca uneori doare sau, alteori, nu mai incape in piept de fericire.

Cvartetul care face sufletul sa rezoneze este format din patru lucruri esentiale: iubirea, fericirea, multumirea si implinirea. Unii ar putea fi carcotasi, sa spuna ca e unul si cam acelasi lucru. Dar gresesc! Un om complet trebuie sa le simta pe toate separat si, deopotriva, strans legate unul de celalalt.

Wild rose
„Wild rose” – desen in creion, carbune si acuarele, dimensiune 27 x 35 cm

Citește în continuare

In cautarea fructului oprit

17 sept.

Daca ar fi sa ma iau dupa povestea bliblica, fructul oprit reprezenta dorinta de cunoastere. Eva ar fi fost ispitita de enigmaticul sarpe sa muste din mar, chiar daca avea directive clare “de sus” sa n-o faca. In plus, l-a mai corupt si pe inocentul Adam…

Uite-asa, s-au trezit amandoi bannati si au fost izgoniti din Gradina Raiului. Cam asa ar suna “comunicatul de presa” in ceea ce priveste desfasurarea evenimentelor petrecute in acele vremuri.

Forbidden

"Forbidden" - lucrare in acuarele, dimensiune 27 x 35 cm

Citește în continuare

Studiu comparativ

12 sept.

In mod normal, in timp, la orice om ar trebui sa fie vizibila o evolutie. De orice fel. Capeti experienta, aduni intelepciune, te dezvolti ca fiinta superioara ce esti. Cu cat perseverezi intr-o anumita directie, cu atat ar trebui sa devii mai bun in ceea ce faci. Te perfectionezi. Cred ca tendinta asta spre perfectionism o mostenim odata cu restul tezaurului genetic. Daca nu am avea in sange dorinta de a excela, probabil ca si dezvoltarea ca om ar fi mai greoaie, iar evolutia mai anevoioasa.

Din cand in cand imi iau toate mapele cu desene si picturi. Le rasfoiesc incet, cu ochi critic si n-am cum sa nu observ evolutia tehnicii de lucru. Daca in lucrarile de inceput vad o oarecare stangacie si naivitate, cu cat ajung inspre ultimele observ cum detaliile capata o mai mare insemnatate, iar forma finala devine mult mai armonioasa si mai placuta.

In 2009, la inceput…

Swan dance - 2009

Swan dance - 2009 - desen in creion, dimensiune 30 x 42 cm

… dupa 2 ani, in 2011…

Swan dance - 2011

Swan dance - 2011 - desen in creion si creioane colorate, dimensiune 30 x 42 cm

Citește în continuare

>Dor si doruri

17 mart.

>

“Dorul este focul care arde sperantele, dorintele, durerile… iar cenusa care ramane reprezinta amintirile…” Octavian Paler


Miroase a primavara! E vremea inceputurilor, dar, totodata, timpul in care nostalgia si astenia devin prietene foarte bune. Aceste doua copile zburdalnice ale primului anotimp ne dau de furca multora dintre noi.


Am momente cand ma cuprinde un dor nebun. Dor de verde, dor de soare, dor de munte, dor de copilarie, dor de viata… Pe mine dorul nu ma doare, pentru ca nu e dor de iubire. De ea am parte din plin in fiecare zi, la acceasi intensitate. E vorba despre alte nostalgii, ale unor momente trecute pe care nu mai am cum sa le experimentez. Sa simt din nou emotiile scolaritei care merge in clasa I. Sa ma cred stapana lumii pentru ca tocmai am implinit 18 ani. Sa adulmec, de la poarta, mirosul placintelor cu branza facute de bunica…


Dorurile ma napadesc si ma cuprind ca o plasa de pescar. Ele vin si pleaca. Lasa in urma doar parfumul unor emotii de prea mult timp trecute. Mi-e dor de vacanta de vara, de culorile ireale ale toamnelor de altadat’, de serile in care ma plimbam pe Copou in miros de tei. Mi-e dor de tacere, de frumusete, de timp. Mi-e dor de mine, cea de la 20 de ani. De clipele acelea magice, pe care numai tineretea le ofera, cand n-aveam nici o grija si o lume intreaga se intindea la picioarele mele…


Dor si doruri. Nu dureaza mult, dar isi au radacinile adanc infipte in amintiri placute. Sunt sarea si piperul vietii. Cu ele, poate devin mai visatoare, dar fara ele as risca sa pierd esenta umana. Mai puternic sau mai sfios, dorul ma ajuta sa nu uit. Locuri, oameni, intamplari, sentimente.


Asa ca, le las sa-si faca de cap! Primavara mai mult decat oricand. Sunt binevenite pentru ca sunt dorurile mele. Prin ele ma definesc ca om. Cu ele reusesc sa ma furisez din lumea in care traiesc zi de zi. Ele ma ajuta sa creez si sa nu devin parte integranta a turmei.


Aleanuri, nostalgii, melancolii, doruri, veniti! Usa va este larg deschisa…

„Dor de munte” – lucrare in acuarela
dimensiune 21 x 30 cm

>Maretia unei clipe

8 mart.

>

“Clipa, intarzie putin, esti atat de frumoasa…” – Goethe


Am luat in palme clipa de singuratate si am asezat-o langa o stea. Invaluita in lumina ei blanda, i-au crescut aripi de fluture si a inceput sa zboare. Nu mai era singura! Milioane de clipe zburdau vesele pe langa ea. De undeva de sus, le veghea jocul parintele lor, Timpul. Bland si intelept, le dadea clipelor de singuratate lectia vietii… Cu rabdarea lui ancestrala, o invata pe fiecare in parte cum sa-si traiasca scurta existenta efemera.


Am clipit. Si inca o clipa din viata mea s-a transformat in fluture si zboara! Celelate stau cuminti pe banca si isi asteapta randul. Unele sunt mai nerabdatoare si bat din picioare sau isi framanta mainile. Altele, stau sfioase si zambesc in coltul buzelor. Fiecare, insa, stie ca ii va veni randul sa se prinda in hora nesfarsitei treceri…


Odata cu zborul lor, le pierdem pentru totdeauna. Ca pe un puf de papadie, pe care adierea de vant ti-l fura miseleste. Legea batranului Timp nu mai permite niciuneia sa se mai intoarca la noi. Nici macar o singura data… Ramane din ea numai o umbra, care se imbraca in haina amintirilor si se aseaza la locul ei, in sertarele memoriei.


Nu stii niciodata care-i prima ta clipa, dar nici ultima. De aceea trebuie pretuita fiecare. Ca si cum ar fi un mic margaritar, care da vietii sens si valoare. Bunatatea, intelepciunea, bucuria, iubirea, nu sunt altceva decat acumulari de nestemate. De clipe carora li s-a acordat rabdarea, atentia si respectul cuvenit.


Fie ca este vorba de o clipa de singuratate, de iubire, de sinceritate, de adevar, de neatentie, de bucurie, toate se aseaza pe un sirag lung de margele. Cu aceste podoabe se imbraca Universul. Fiecare clipa isi are locul, timpul si rostul ei. Le pierdem incontinuu, dar le si castigam in fiecare zi, deopotriva…

“Storm” – lucrare in carbune

dimensiune 30 x 42 cm


Galeria de arta VII – Pictura in acuarela

27 ian.

Ultimul articol semant Maria Popart aici… 🙂

>Dulceata de trandafir

26 ian.

>



“Purifica-ti inima inainte de a ingadui iubirii sa salasluiasca in ea: chiar si dulceata cea mai buna se amaraste intr-un vas murdar”Pitagora


Sunt o dulceata! Inca de mica am fost un copil dulce. Mezina familiei, ocrotita de pe toate fronturile. Imi placeau florile si dulceata. Terminam pe nerasuflate cate o jumatate de borcan, cand dadeam iama in camara matusii… In gradina cu flori din fata casei stateam aproape toata ziua. Cu nasul in parfum de zambile, lalele si trandafiri. Mama nu mai statea de mult cu ochii pe mine… Isi daduse seama ca nu-i stric nici o floare. Numai ca eram ca o albinuta. De fiecare data ieseam plina de polen pana la urechi!


Am fost o pustoaica linistita si cuminte. O adolescenta timida si tacuta. Dar, tot dulce! Ca un boboc de trandafir, fricos sa se deschida si sa rada la soare. De-atunci, anii au trecut ca un tren accelerat! Bobocul a inflorit si nu-i mai este teama de lumina. S-a transformat intr-o floare frumoasa. Nimeni nu are cum sa-i faca rau, sa o rupa, pentru ca sub gingasia petalelor sunt spini… Ascutiti si durerosi. Cu toate astea sunt o dulceata de femeie! Cu cine vreau si cu cine merita.


Uneori, sunt ca o dulceata de capsuni. Proaspata, vesela, jucausa, care te invioreaza si-ti face ziua mai frumoasa. Alteori, pot sa fiu ca o dulceata de cirese amare. Puternica, aromata si cu trairi intense. Gem de prune n-am sa fiu niciodata! Pentru ca am coloana vertebrala, sunt ambitioasa si incapatanata. In schimb, in fiecare zi pot sa-i fiu domnului inimii mele, o dulceata de pere. Atenta, delicata, iubitoare si cu un parfum fin.


Indiferent ca e de fructe sau de flori, dulceata tot ramane favorita tuturor. Servita in portii mici, ca sa-i poti simti savoarea si buchetul. Si oricat de copil cuminte ai fi, tot esti tentat sa furi macar o lingurita din borcanul cu dulceata!

Pentru tine, iubitul meu, in seara asta am sa fiu o dulceata de trandafir…



„Dulceata de trandafir” – pictura in acuarela pe carton negru
dimensiune 35 x 50 cm

>Destinatie – orice generatie!

27 dec.

>

Pentru mine viata nu este doar o lumanare, e un fel de splendida torta care acum e in mainile mele si pe care vreau sa o fac sa arda cu cea mai mare stralucire posibila inainte de a o preda generatiilor viitoare!” – Stephen Covey


Asa se numea una din emisiunile pe care le-am realizat la Radio NE Roman, cu mai bine de 10 ani in urma. Dar nu am sa va vorbesc despre asta acum. Va fi un subiect separat, in care va voi povesti despre picanteriile, noptile nedormite si bairamele superfaine ale vietii de om de radio (ca jurnalist nu m-am considerat niciodata. Eu cu Badea…).


De ce “Destinatie – orice generatie”? Pentru ca am descoperit-o intamplator intr-un sertaras cu amintiri si mi-a dat un strop de inspiratie. Consider ca am ajuns la o varsta cand am destula maturitate pentru a purta o discutie inteligenta cu o persoana care a atins intelepciunea batranetii, dar am acumulat si suficienta experienta de viata pentru a putea da sfaturi pertinente unui adolescent. Ca si in emisiunea de la radio, si in viata am incercat mereu sa fiu un liant intre generatii, o punte de legatura, un translator de idei intr-o limba universala…


Mereu am trait cu convingerea ferma ca la baza oricarei relatii stau COMUNICAREA si IUBIREA. Fie ca este vorba de o legatura de iubire, de rudenie sau de prietenie. Fara comunicare totul este pustiu, fad, fatarnic si efemer… insa fara iubire, nu este nimic!


Ma gandesc acum, pe 27 decembrie, ca a mai trecut un an prin noi… Pe unii ne-a imbatranit, pe altii i-a maturizat. Cu fiecare an care trece, simt ca fac parte din alta generatie. Ii vad pe cei mai tineri si ma gandesc ca, uneori, se gandesc la cei ca noi ca la niste invechiti, babalaci… Noi nu avem timp sa ne plictisim asa cum o fac cei tineri. Viata nu ne da acest ragaz de lux. Dar este la fel de important sa nu uitam de noi si de ceea ce suntem. Prin varsta pe care o avem trebuie sa fim puntea de legatura intre celelalte doua generatii: copiii si parintii nostri, care gasesec din ce in ce mai putine cuvinte comune in comunicarea lor, si asa destul de monosilabica…


Fiecare generatie are idealurile sale, muzica sa, limbajul sau, felul ei de a percepe viata. Si chiar daca acestea difera de la o generatie la alta sunt si foarte multe puncte in comun. Bunicii nostri iubeau muzica vremurilor lor, sa mearga la baluri, sa iubeasca, sa fie in compania unor oameni dragi. Noua nu? Voua, celor mai tineri nu va plac tot cam aceleasi lucruri? Nu va place sa mergeti in cluburi? Nu va place muzica? Nu va place sa iubiti si sa fiti iubiti? Concluzia este ca singurul lucru care ne deosebeste este strict diferenta de varsta. Poate ca pe masura ce imbatranim ne mai pierdem din rabdarea pe care trebuie s-o avem fata de ceilalti. Poate ca voi, cei foarte tineri, sunteti prea rebeli si nici voi nu mai aveti rabdare. Deci, inca un punct comun…


De cele mai multe ori puntea asta intre generatii exista, dar este lasata in paragina, ii mai sare cate-o scandura, o napadesc paianjenii si la un moment dat se prabuseste… Si vinovati pentru asta suntem toti: copii, parinti, bunici…


Young lady in black” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 30 x 42 cm

>Dilema existentiala

19 sept.

>


O existenta care nu ascunde nici o nebunie n-are nici o valoare” – Emil Cioran

Dilema existentiala


Ce esti tu pentru mine?

E-o intrebare buna…

Esti fulger sau lumina?

Esti soare sau esti nor?

Esti lacrima sau zambet?

Esti locul meu de dor…

Esti munte ori esti mare,

Esti varf sau hau adanc?

Esti frunza sau esti floare?

ESTI TU! Eu, oare sunt?

Roman, Octombrie 2000


Blue eyes„- lucrare mixta in creion si creioane colorate
dimensiune 21 x 30 cm


>100 de motive sa zambesti

19 sept.

>



Un zambet este o modalitate necostisitoare de a-ti schimba infatisarea” – Charles Gordy


Mi-au placut dintotdeauna oamenii care zambesc. Nu ma refer aici si la cei care afiseaza un zambet fortat, artificial. Vorbesc despre acel suras natural, sincer, venit din toata inima. Oamenii care nu stiu sa zambeasca mi se par nefericiti, neimpliniti… Au colturile gurii lasate in jos chiar si atunci cand se chinuie sa rada. Sunt oameni care mie nu-mi inspira nici un strop de incredere. Taciturni, incruntati, introvertiti, inflexibili…


Atunci cand zambesc am senzatia ca eman in jurul meu o aura de energie pozitiva, calda. Un suras imi relaxeaza mintea si sufletul. Si cand ma gandesc ce simplu e… aproape involuntar. Cert este faptul ca la un zambet folosim mai putini muschi decat atunci cand ne incruntam! Si nu apar nici ridurile de expresie :)!


Suntem programati genetic sa zambim. Am aflat de curand ca bebelusii zambesc, mai ales in somn, inca din prima zi de viata. Si daca ar fi sa ma iau dupa ecografiile moderne 3D si dupa specialisti, ei zambesc inca din pantec. Asa ca nu-mi explic de ce unora le este atat de greu sa te trateze cu un zambet. De parca-i doare sau ii ustura! Acrituri!


Au fost momente in viata cand, cu un singur zambet cald, nu ironic, am reusit sa-i dezarmez si pe cei mai inversunati “parteneri de discutie”. Ma amuza furia lor vazand ca nu ma cobor la nivelul unei minti intunecate, ca imi pastrez calmul si nu-mi ies din pepeni.


Reversul acestui tip de exprimare este zambetul izvorat din iubire. Cred ca este cea mai frumoasa forma de manifestare a omului. Atunci zambesti cu totul: cu gura, cu ochii, cu inima… Un suras cald si o atingere delicata fac uneori mai mult decat o mie de cuvinte atent alese.


Nu neg faptul ca in zilele astea, ceea ce se intampla in jurul nostru nu ne mai ofera nici un motiv de bucurie, nici un motiv pentru un zambet… Dar, daca il uitam incuiat acolo, undeva, s-ar putea ca intr-o zi sa nu ne mai amintim unde l-am pus.

Sa-l folosim mai des, pentru ca stim cu totii cum sa zambim! Trebuie doar sa vrem… Sa cautam in fiecare zi cele 100 de motive pentru a zambi. Eu le-am gasit. Si descopar in continuare altele.

P.S.: La final nu va pot oferi decat 100 de zambete!

One hundred smiles” – colaj popart

realizat din peste 150 de decupaje

de dimensiune 40 x 30 cm


>Labirintul singuratatii

19 iul.

>


Singuratatea nu este o victorie inaintea celorlalti, ci e de fapt un naufragiu personal” – Octavian Paler


Nu mi-a placut niciodata singuratatea. Am incercat mereu sa am in preajma mea oameni dragi, oameni placuti. Poate datorita faptului ca, fiind cea mai mica din familie, eram tot timpul in centrul atentiei alor mei. Nu-i pot intelege si pace, pe cei care isi doresc cu tot dinadinsul sa fie singuri pentru perioade mari de timp, doar cu gandurile si cu tabieturile lor.


Exista o mare diferenta intre a fi singur si a te simti singur. Sunt situatii in care solitudinea este o stare de fapt si nu o alegere. Cei mai loviti de asta sunt oamenii in varsta. La un moment dat isi pot pierde partenerul de viata, langa care au trait zeci de ani. In aceasta situatie, singuratatea vine neintrebata si nedorita. Ei se resemneaza cu aceasta stare de spirit si isi revarsa toata nevoia de afectiune si de atentie asupra familiei (copii si nepoti).


Sa nu uitam totusi ca singuratatea este si o emotie umana obisnuita, experimentata de fiecare dintre noi. Nu este un defect! Exista si acele clipe cand e important sa fii singur. Sunt momentele in care te aduni, te reculegi, te rogi…


Prefer, totusi, ca aceste momente sa fie scurte pentru mine. Mai usor ma adun si ma remontez intr-o discutie, decat sa raman singura cu gandurile mele. Pentru mine singuratatea e ca o boala. Dureroasa si care nu trece cu pastile. Cred ca solitudinea nu se ataseaza de un om, decat daca acesta tine foarte mult la ea. Slava cerului ca putine au fost momentele cand am fost cu adevarat singura. Pentru ca singura nu-mi place sa ma plimb, sa mananc, sa ies la un suc, sa dorm… In izolare nu interactionez, nu comunic. Nu fac altceva decat sa ma cert cu mine si cu Dumnezeu. Si uneori sa creez, stiind ca, in camera de alaturi, iubitul mea alunga toata insingurarea si ma ajuta de fiecare data sa ies din labirint…

Solitude” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 30 x 42 cm

>Speranta… si mai cum?

2 iul.

>

Nu mi-am pierdut cu totul speranta niciodată. Uneori imi repet ca pentru a redescoperi paradisul trebuie sa treci prin infern.” – Octavian Paler


Cine-i Speranta asta? O cunoastem cu totii, apare pe langa noi mai ales in momentele grele. Ne face siret cu ochiul si o acceptam fara tagada. Dar mai stim ceva despre ea. E faptura aceea plapanda si fara vlaga, care nu a mai avut puterea sa zboare din cutia Pandorei. De fapt acolo, in cutie, era sora tuturor nenorocirilor trimise de Zeus pamantenilor. Faptul ca omul i-a trantit capacul in nas tocmai cand se pregatea sa zboare, nu a fost de prea mare ajutor. Din moment ce, mai ales in zilele noastre, o intalnim la tot pasul, inseamna ca a gasit pe undeva o crapatura prin care sa iasa.


Ori de cate ori ne simtim dezamagiti, suparati, tristi, fara scapare, Speranta este acolo, prezenta in sufletele noastre, iar noi ne agatam cu disperare de ea pentru a ne readuce bucuria in suflet. Dezamagirea este insa si mai profunda cand doamna Speranta da chix. In cazul asta cum sa gandim despre ea? Ca este cea mai buna prietena a omului sau cel mai mare dusman?


Nici una, nici alta. Uneori percepem gresit rolul Sperantei in viata noastra. Ar trebui sa ne gandim la ea doar ca la o cale prin care putem atinge un scop, nu sa stam cu Speranta-n san si sa asteptam sa le rezolve pe toate. Poti spera sa se intample ceva bun, dar, ca sa se materializeze, trebuie sa pui osul la treaba. Timp avem. Nu se spune mereu ca „Speranta moare ultima”? E ca Duncan McLeod from the clan McLeod. Pana nu-i taie careva capul!


PS. Lucrarea de azi nu’s daca are vreo treaba cu speranta, insa, dupa atatea ploi si viituri, m-am gandit ca ar prinde bine si blogului meu o umbrela…





Umbrella” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 30 x 42 cm


>La multi ani, Sanzienii mei!

24 iun.

>

Dragostea ii arata omului cum ar trebui sa fie. Cand iubesti, descoperi in tine o nebanuita bogatie de tandrete si duiosie si nici nu-ti vine sa crezi ca esti in stare de o astfel de dragoste” – A.P. Cehov


Ziua asta de 24 iunie, a Sanzienelor, inseamna mult de tot pentru mine. Ii sarbatoresc pe doi dintre cei mai iubiti dintre Sanzieni: Daniel si Irina. Doi raci frumosi si incapatanati, dar fermecatori si cu sufletele pline de iubire…


Cu Daniel, sotul meu, traiesc de 10 ani cea mai frumoasa poveste de iubire. In fiecare zi descopar in el lucruri minunate! Sufleteste, am de o mie de ori mai mult decat as avea nevoie… Ne implinim reciproc, ne completam, ne intelegem, ne iubim la nebunie. Ne spunem in fiecare zi cat de mult insemnam unul pentru celalat. Astazi pun inimii fundita rosie si ti-o ofer cadou, impreuna cu sufletul si toata fiinta mea. La multi ani, iubitul meu!


Despre sor’mea, ce sa va zic? E un om de nota 20! Si chiar daca atunci cand eram copii ne inghionteam si mai primeam suturi in fund (eu fiind cea mai mica :)), de multi ani incoace suntem cele mai bune prietene. Ne iubim mult si nu ne este jena sa o spunem. Asa ca, draga mea Sanziana iti doresc doar tot binele din lume! Te iubesc mult si as vrea sa te vad mergand in continuare pe drumul pe care ti l-ai ales si sa-l gasesti pe Omul care te va face fericita.


Bineinteles, ca de la ziua voastra nu avea cum sa lipseasca soarele. De vreo ora s-a inseninat si a iesit si el sa va zica La Multi Ani!


Va iubesc mult si ma consider norocoasa ca am langa mine asemenea oameni. De „cantat” La multi ani! o las in continuare pe domnisoara din ultima mea lucrare.


Love is in the air” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 30 x 42 cm

>Life is a cabaret

13 iun.

>

Viseaza ca si cum ai trai vesnic, dar traieste ca si cum ai muri azi, caci nu conteaza anii din viata ta, ci viata din anii tai” – James Dean



Viata noastra este ca un spectacol de cabaret, o forma de divertisment cu muzica, dans, comedie, teatru… Fiecare dintre noi are rolul sau bine definit, cu exceptia momentelor cand suntem capabili sa improvizam. Cabaretul este un show colorat, misterios, in care se imbina prestatiile artistice cu senzualitatea.



Ca fiecare spectacol, si viata noastra se desfasoara pe doua planuri: pe scena si in culise. In lumina reflectoarelor trebuie sa fim mereu veseli, plini de viata, teatrali, uneori exagerati. Durerea de picioare, machiajul curs pe fata, spatele intepenit, tristetea, le simtim doar atunci cand cade cortina…



Pentru oamenii care iubesc, cabaretul este raiul – viata simpla, insipida devine neinteresanta. Uram iluziile, dar totodata iubim aplauzele, luminile colorate, fumul de tigara si praful scenei.



Cabaretul este locul acela magic, care prinde viata doar dupa miezul noptii. Putem sa fim ori artisti, ori spectatori cuminti asezati la mese mici, rotunde, lasandu-i pe ceilalti sa ne veseleasca, sa ne incante sau sa ne incite.



Inca de la inceputuri artistele de cabaret au fost categorisite drept femei usoare, insa admirate si adorate. Pline de viata, isi expun in valtoarea dansului chiloteii cu manecuta si sanii pe jumatate acoperiti de corsete cochete. In orice femeie ar trebui sa existe, ascunsa acolo pe undeva, o mica vedeta de cabaret. O dansatoare de can-can care, la un moment dat, sa-si poata ridica poalele in cap in fata spectatorilor. Din pacate, multe dintre noi isi reprima aceste porniri, preferand cenusa-n cap in locul penelor frumos colorate si a fustelor cu volanase.



Cred ca merita din plin ca, macar o data in viata, sa aruncam la gunoi costumele rigide in care ne-a imbracat societatea si sa fim artisti de cabaret. Care rad, danseaza, iubesc, traiesc…



Cabaret” – lucrare mixta in

creion, tus si creioane colorate

de dimensiune 30 x 42 cm
















>Dominant sau supus?

7 iun.

>


Ma revolt prin supunere” – Mao Zedong


Inca de la inceputuri, oamenii au fost programati genetic pentru a fi ori dominanti, ori supusi. In ziua de azi a mai intervenit un factor major in stabilirea acestor tipologii: educatia. Insa, de fiecare data, comportamentul dominant da nastere comportamentului docil si viceversa.


In relatia de cuplu, dominatia este preluata de cele mai multe ori de mascul. Multe femei, chiar daca le este jena sa recunoasca asta deschis, prefera sa aiba un partener de viata dominant. E mai comod asa. Dominatie care se incadreaza, bineinteles, in anumite limite considerate normale.


Unii barbati, care intr-adevar sunt dominati in cuplu, ajung la un moment dat sa simta ca masculinitatea lor dispare treptat si ca raman, incet dar sigur, fara „cojones”. Pentru ei, supunerea este un soi de injosire in fata femeii, insa nu au nici bagajul intelectual, nici emotional pentru a incerca sa iasa din asta. Asta cu toate ca, in ochii societatii, un barbat supus femeii pare un om lipsit de coloana vertebrala sau, mai pe romaneste spus, este „un fatalau”. La polul diametral opus se afla femeia, care nu se simte nici injosita, nici inferioara, atat timp cat accepta sa fie in cuplu caracterul supus, mai slab. Despre barbati se spune ca apartin sexului „tare”, adica dominant, nu-i asa? In schimb doamnele, ca sa nu para dur, sunt incadrate in sfera sexului „frumos” si nu „slab”. Singurul loc in care barbatilor le place sa devina uneori supusi este in pat.


Intr-un cuplu „sanatos”, relatia dominant – supus vine in intregirea unui trai armonios, in care cei doi parteneri se completeaza si se implinesc reciproc. Caracterul dominant ia deciziile cele mai importante, dar numai in urma comunicarii permanente cu jumatatea supusa. In acest tip de relatie, exista sanse infime sa se nasca certuri sau conflicte. Fiecare dintre cei doi va sti cat sa fie de dominant sau de supus, de fiecare data.


Dominant sau supus, fiecare dintre noi ar trebui sa constientizeze mai intai propriile limite. Tot ce depaseste aceste bariere autoimpuse se poate transforma in comportament deviant, violent sau injositor.


Totusi, dragi barbati dominanti, nu-i asa ca v-ati dori, macar o data in viata, sa deveniti „supusi” in fata unei femei frumoase si inteligente? Va las, asadar in compania domnisoarei din lucrarea pe care vreau sa v-o prezint azi. Fantezii placute!


Hands up” – lucrare in ceion si tus
de dimensiune 42 x 30 cm




>Arta si poezia II

29 apr.

>

Oare chiar mai avem timp?…

„Avem timp”

de Octavian Paler



Shadow” – lucrare in creion

dimensiune 21 x 30 cm





Avem timp pentru toate.

Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,

sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,

sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,

avem timp sa citim si sa scriem,

sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,

avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,

avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.

Avem timp pentru ambitii si boli,

sa invinovatim destinul si amanuntele,

avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,

avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,

avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,

avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,

avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,

avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.

Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru putina tandrete.

Cand sa facem si asta – murim.

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!

Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca

Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.

Restul … depinde de ceilalti.

Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie

Altora s-ar putea sa nu le pase.

Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere

Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi

Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata

Ci PE CINE ai.

Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute

Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.

Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca

Ci cu ceea ce poti tu sa faci

Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor

Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva

Am invatat ca oricum ai taia

Orice lucru are doua fete

Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde

S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi

Am invatat ca poti continua inca mult timp

Dupa ce ai spus ca nu mai poti

Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie

Indiferent de consecinte

Am invatat ca sunt oameni care te iubesc

Dar nu stiu s-o arate

Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat

Dar nu am dreptul sa fiu si rau

Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta

Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata

Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu

Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.

Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten

Oricum te va rani din cand in cand

Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.

Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii

Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti

Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,

Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.

Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta

personalitatea

Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii

Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc

Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.

Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc

Si nu faptele sale

Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru

Si pot vedea ceva total diferit

Am invatat ca indiferent de consecinte

Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata

Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore

De catre oameni care nici nu te cunosc.

Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat

Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.

Am invatat ca scrisul

Ca si vorbitul

Poate linisti durerile sufletesti

Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult

Iti sunt luati prea repede …

Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama

Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.

Am invatat sa iubesc

Ca sa pot sa fiu iubit.

>"Anita" – episodul 2

23 apr.

>

„Lust”

Statea inca ascunsa sub cearsaf. Acolo putea sa-si aminteasca in liniste, fara sa se rusineze, de ceea ce facuse.


Cu cateva zile in urma, o sunase Ioana, prietena ei cea mai buna inca din liceu. Se casatorise in urma cu 5 ani cu Sergiu si in acest weekend voiau sa cheme cativa prieteni, la ei acasa, pentru a sarbatori. La inceput Anita incerca sa se eschiveze. Nu voia sa se duca, mai ales ca ar fi trebuit sa mearga singura. Ioana insista insa atat de mult, incat pana la urma ii promisese ca sambata va fi la ei.

Ieri isi cautase ceva in garderoba pentru petrecere, si-si luase in graba bluza purpurie si o fusta lejera. In fine, nu trebuia sa fie nimic formal. Erau intre prieteni. In schimb, atenta ca intotdeauna, isi alesese desuurile de dantela neagra, preferatele ei.

Aseza punga cu cadoul pe bancheta din spate si pleca spre locul petrecerii. Stateau intr-o casa cocheta, mansardata, cu o superba gradina de flori si un gardut alb in fata.

Toata agitatia era inauntru. Ii cauta din priviri pe prietenii ei dragi. O zari pe Onuta, cum ii placea sa-i spuna inca de cand erau colege de banca, si se grabi spre ea cu bratele deschise.

– Ma bucur enorm ca ai venit! Cred ca as fi fost foarte mahnita daca nu puteai sa ajungi…
– Nu m-a lasat inima sa nu te strang in brate si sa-ti doresc tot binele din lume!
– Hai, intra. Cred ca pe cei mai multi ii cunosti. Mai sunt cativa care au venit cu prietenii lui Sergiu de la munca, dar stai linistita, ca nici eu nu-i stiu. Fa-te comoda si ia-ti un pahar de vin, simte-te ca la tine acasa. Sa-l caut si pe Sergiu sa-i zic ca ai ajuns.
– Bine, vezi-ti de musafiri, Onuta, ca eu ma descurc.

Afara, langa gratar, il zari pe Sergiu, mare bucatar, invartind de zor la mici si cotlete. Radea cu gura pana la urechi ca intotdeauna. Atenta sa nu-si prinda tocurile cui in dalele de piatra, Anita se indrepta zambitoare spre Sergiu, care o vazuse inca de cand intrase pe poarta.

– Rapitoare ca intotdeauna… Bine-ai venit! ii zise, indreptandu-se catre ea, cu clestele de la gratar intr-o mana.
– La multi ani, Sergiu! Galant, ca de obicei… Ma-nclin! Il stranse in brate si-l pupa zgomotos pe amandoi obrajii, rosii si fierbinti de la foc. M-am vazut cu Onuta, sa stii…
– Hai sa te prezint. Nu cred ca va cunoasteti, spuse aratand in acelasi timp cu clestele, catre cel cu care radea mai devreme. Abia s-a intors din Franta.

Statea cu spatele. Era un barbat inalt, bine facut, imbracat cu o camasa lejera si pantaloni din in, deschisi la culoare, prin care se deslusea curba ferma a feselor.
– Anita, vreau sa-ti prezint un vechi prieten… Sergiu nu mai apuca sa faca prezentarile, pentru ca in acel moment barbatul misterios se intoarse catre ei si Anita ii vazu ochii. Mai mult sopti:
– Tudor…
– Anita, tu esti?
-Sa inteleg ca va stiti… zambi cu subinteles Sergiu. Si eu care credeam ca voi fi Cupidon in seara asta.
-Da, ne stim de mult, dar… parca au trecut 1000 de ani! spuse ea dintr-o suflare.
– Cat sa fie, Anita? Opt, noua ani? Tudor ii prinse mainile moi intr-ale lui si o saruta dulce pe un obraz.
– Cam asa, raspunse ea, inrosindu-se involuntar pana in varful nasului.
– Sergiu, vino te rog sa ma ajuti la bucatarie! striga Ioana de pe veranda.
– Am plecat. Datoria ma cheama!

Au ramas tinandu-se de mana, neindraznind parca sa-si ia ochii unul de la celalalt.
Tudor. Mintea Anitei lucra frenetic. O, Doamne, ce de timp trecuse de atunci… Ea studenta in anul II, el masterand. Ea nebunatica si cu tineretea pulsandu-i prin vene, el atragator, matur si avand mereu un zambet placut pentru toata lumea. Mai ales pentru ea. Nopti de iubire arzatoare. Zile de o senzualitate nemasurata. Doar amintindu-si franturi din acele vremuri, ca si incepu sa fie rascolita de placeri vinovate.

– Te-ai facut si mai frumoasa… o trezi din amintiri Tudor.
– Ei, ce-ai sa zici si tu acum?

Vorbea cu el, insa cuvintele parca i se innodau in gat. Nu se putea aduna. Nu-i venea sa creada ca se reintalnisera.
Cele cateva ore trecura pe furis pe langa ei. Amintiri, povesti. In jurul ei era numai el. Ceilalti 30 de invitati nu mai contau.
Incepu sa-si revina din reverie cand erau aproape de usa. Tudor o tinea tandru, de dupa talie. Ea, fastacita ca nu nimereste cheia de la yala. In sfarsit in casa.

„Lust” – desen in creion

de dimensiune 21 x 30 cm

– Te servesc cu ceva?

Raspunsul nu-l mai primi. O trase la pieptul sau, sarutand-o cand tandru, cand salbatic.

– Uitasem cat de dulce esti…

Mangaiere. Sarut. Buze umede. Piele fina. Miros de after-shave amestecat cu tutun. Coapse fierbinti

O aseza pe spate, cu picioarele atarnate de marginea patului. Apoi ingenunchie si-i trase delicat desuul negru peste pulpe…

O trezi din visare telefonul mobil. Isi scoase capul de sub cearsaf si incepu sa caute in jur obiectul nedorit care o adusese la realitate.

Va urma…

>Si totusi exista iubire… Si arta. Si frumos.

26 mart.

>

Lucrul cel mai real din mine este iluzia pe care o creez” – Eugene Delacroix


Fara indoiala ne trebuie o credinta! In Dumnezeu, in oameni sau in iubire… Numai in ea gasim forta necesara pentru a rezista deziluziilor noastre si pentru a mentine aprinsa in fata ochilor imaginea sperantei.


Ce este arta? Este forma vie care tasneste din dragostea profunda dintre materie si inteligenta. As vrea sa surprind, in desenele sau colajele mele, iluzia iubirii pure si scurgerea nemiloasa a timpului. Inainte de toate, iubirea nu cere, iubirea daruieste, pe cand timpul ia de la tine tot ce iti este mai drag: tinerete, prieteni, parinti, nestatornicia adolescentei, nepasarea in fata grijilor si problemelor, curajul nebun de a incerca lucruri noi fara gandul la consecinte… Si lista o puteti completa voi, pentru ca ramane deschisa.


Maestrul Octavian Paler spunea depre iubire ca este “un sarut furat, un zambet inocent, o imbratisare patimasa… si un suflet smuls din piept”. In arta, strigatele iubirii, ale pasiunii se rostogolesc mute sub armonia surda a penelului. De ce? Pentru ca omul are nevoie de creatia artistica la fel ca de hrana si de dragoste!


Azi deschid galeria de arta dedicata iubirii si limbajului trupului cu 7 dintre lucrarile mele realizate anul trecut. Sunt desenate in creion si carbune, de dimensiuni 30 x 42 cm (A3).


Swan dance


Dominatrix

Streptease

Innocent

French maid

Grace


Land Lady



Prin lucrarile mele de arta evadez din azi spre ieriIeri totul era stapanit de sentiment. Azi totul este stapanit de ratiune, totul este stapanit de stiinta, totul este stapanit de bani si influenta. Sentimentul nu poate sa fie cerebral, el are nevoie de pasiune ca sa supravietuiasca. As vrea sa traiesc intr-un ieri continuu…