Tag Archives: ink

Pattern of Beauty

29 nov.

Pattern of Beauty III

Pattern of Beauty I

Pattern of Beauty II

 

Ink on vintage decorative paper

Maria PopArt – Remains of the Heart

10 nov.

Galeria de arta XIII – ACEO „Vulturi” (Eagles)

7 mart.

„Proud Eagles” – complete set of ACEO, watercolor, 2,5″ x 3,5″ (6,4cm x 8,9 cm)

"Proud Eagles" - complete set of ACEO, watercolor, 2,5" x 3,5" (6,4cm x 8,9 cm)

Citește în continuare

Cvartetul de coarde… sensibile

28 oct.

Da, stiu… Cred ca te-a pufnit rasul! Chiar si eu am scris titlul cu zambetul pe buze. Totusi, te asigur ca este vorba de ceva cat se poate de serios. Despre coarda sensibila a unui om, sufletul, si despre patru dintre cele mai importante lucruri din viata, care reusesc sa te atinga acolo unde trebuie.

Dintre cele mai adanci mistere ale Universului, sufletul unui om este cel mai putin cunoscut. Nu este palpabil, nu se poate masura, nu se poate cantari. Apare din senin si dispare la fel de enigmatic. Insa, fiecare dintre noi este constient ca-l are, ca este numai al lui, ca uneori doare sau, alteori, nu mai incape in piept de fericire.

Cvartetul care face sufletul sa rezoneze este format din patru lucruri esentiale: iubirea, fericirea, multumirea si implinirea. Unii ar putea fi carcotasi, sa spuna ca e unul si cam acelasi lucru. Dar gresesc! Un om complet trebuie sa le simta pe toate separat si, deopotriva, strans legate unul de celalalt.

Wild rose
„Wild rose” – desen in creion, carbune si acuarele, dimensiune 27 x 35 cm

Citește în continuare

Momentele adevarului

22 oct.

Te asezi in fata oglinzii si incepi. Esti procurorul si avocatul tau, deopotriva. Iti place ce vezi, ce esti, cum esti si unde ai ajuns? Sau recunosti din ce in ce mai greu imaginea reflectata? Acestea sunt micile momente ale adevarului, cand te asezi fata in fata cu tine si incerci sa te redescoperi.

Ridica-te in picioare! Prezideaza onorobilul judecator Timpul. Pledoaria de inceput apartine acuzarii. Est invinuit ca te-ai neglijat, ca ai uitat lucruri importante ce tin de esenta vietii. Ca ai lasat sa se stinga flacara iubirii si ca ti-ai pierdut respectul de sine. Cu degetul indreptat catre sufletul tau, acuzarea iti spune taios ca ai uitat sa fii om si sa te bucuri de micile placeri ale vietii. Ca pe scara ierarhica a valorilor tale ai disparut de pe primul loc.

Road to perdition

Road to perdition - desen in creion si tus, 30 x 42 cm

Citește în continuare

Lectia de pictura – ACEO

8 oct.

Probabil ca titlul a adus cu sine multe semne de intrebare. Nu este nici curent, nici stil, nici tehnica… Atunci, ce este ACEO? Art Cards, Editions and Original! Mai pe romaneste, niste cartonase pictate sau desenate, un pic mai mari decat cartile de joc. Ele reprezinta adevarate opere de arta in miniatura. Sunt si colectionari impatimiti pentru aceste carduri, mai ales in Statele Unite, acolo unde exista o adevarata cultura pentru ele.

Horses - ACEO

Horses - ACEO 2,5'' x 3,5'', acuarela, watercolour

Citește în continuare

PORTRETE

16 sept.

 

Autoportret

Autoportret

Portret de batrana

Portret de batrana

Portret de fetita

Portret de fetita

Fetita cu buburuze

Fetita cu buburuze

Daniel

Daniel

Alb si negru

Alb si negru

Alexandra

Alexandra

Portret in TUS

Portret in TUS

Lena

Lena

>Je ne regrette rien!

2 mart.


“Cine se preocupa sa regrete trecutul, pierde prezentul si pune in pericol viitorul” – Francisco de Queveda


Nu am regretat niciodata ceva din trecutul meu. Ce-am facut sau ce n-am reusit sa fac. Orice lucru pozitiv a fost un pas inainte. Cu fiecare greseala comisa, primeam de la viata un sut in fund. Tot un pas inainte! Am invatat atat din victorii, cat si din esecuri. Am trecut si prin momente grele, clipe de singuratate, lacrimi si tristeti… Dar, intotdeauna, memoria a facut selectie in ele si le-a bagat intr-un saculet, croit special pentru ele. Am ramas cu amintirile placute, calde, pline de iubire si fericire. Nu mi-a fost teama niciodata s-o iau de la zero. Am avut mereu puterea sa ma ridic de jos, sa ma adun, sa ma scutur de praf si sa merg mai departe.


Cred ca sunt unele momente cand viata te incearca un pic mai tare. Vrea sa vada cu cine are de-a face! Prin astfel de clipe am trecut cand am terminat facultatea. Patru ani de munca, invatatura si ceva distractie. Sa nu uitati, totusi, ca asta se intampla acum 12 ani… Parintii mei aveau venituri modeste si nu ma puteau sustine total financiar, pe timpul scolii. Asa ca, pentru a studia mai departe, am fost nevoita sa pun osul la treaba si mintea la contributie. Voiam bursa de merit si loc de cazare in camin. Si astea nu se puteau obtine decat cu note mari. Eram si mandra. Nu voiam sa aplic pentru bursa sociala. Voiam bursa de merit si-am avut-o. Timp de 4 ani.


Momentul de cumpana a fost cand m-am vazut somera cu diploma si licentiata, pe deasupra. Aveam de ales. Fie imi gaseam un loc de munca oarecare si ramaneam in Iasi, incercand sa-mi duc zilele una dupa alta, fie ma intorceam acasa. Dilema asta cred ca o au foarte multi tineri care termina scoala. A te intoarce in casa parinteasca, de unde iti luasesi zborul cu cativa ani mai devreme, reprezinta pentru multi un pas inapoi. Nu si pentru mine. Dupa o incercare esuata de a fi ospatar, pentru o ora, m-am urcat in personalul de Adjud si am plecat la Roman. Fie ce-o fi! Hotararea am luat-o fara sa-mi fac prea multe procese de constiinta.


Destinul m-a pus atunci sa dau cu zarul si am ales calea potrivita. Viata mi-a aratat, pana la urma, ca nu am gresit. Nu am avut nici o urma de regret ca m-am intors de unde-am plecat si ca am fost nevoita s-o iau de la capat. In nici trei luni de la absolvire, ma angajam la radioul local. Nu aveam nici cea mai vaga idee despre ce aveam sa fac. Am dat o noua fila din viata mea si multe lucruri frumoase aveau sa mi se intample. Dar, despre toate astea, va voi povesti cat de curand…





„Parisienne” – lucrare mixta in creion, creioane colorate si tus

dimensiune 30 x 42 cm



Si la final, o piesa draga sufletului meu: Edith Piaf – „Non, Je ne regrette rien”




>Proprietarii de iluzii

21 ian.

>



“Realitatea este doar o iluzie, insa una foarte persistenta.” – Albert Einstein


Am ajuns la concluzia ca lumea care ma inconjoara arata ca si cum as privi-o printr-un ciob de sticla. Deformata, urata, disproportionata, hidoasa… Incerc deseori sa ma imbat cu apa rece si sa-mi spun ca totul nu este decat o iluzie optica. Si indepartez bucata de sticla din fata ochilor. Dar, nimic nu se schimba…


Timpurile pe care le traim si oamenii care ne conduc ne-au facut sa nu mai putem distinge frumosul din spatele tufelor de balarii. Am ajuns pana acolo incat, daca ne da cineva un telefon sa ne intrebe ce mai facem, ne gandim automat, aproape inconstient: “oare asta ce-o mai fi vrand de la mine?”. Ne-am invatat cu indivizi mincinosi, rai, josnici, incat orice urma de bunatate care mai exista intr-un om o privim cu scepticism.


Ne-am afundat atat de tare in mocirla asta romanesca! Nu ne mai vine sa credem pe nimeni si nimic. Nici c-o sa fie mai bine, nici c-o sa fie si mai rau. Am auzit din ce in ce mai multi oameni ca vor sa plece definitiv din tara. Nu, nu-s capsunari! Sunt medici, profesori, oameni care nu o duc nici acum foarte greu, dar care doresc sa le ofere macar copiilor sansa la o viata mai buna. Pentru ca in Romania au ajuns la concluzia ca nu se mai poate!


Sa fie oare atat de deformata realitatea? Sa fie oare de vina bucatica aceea de sticla sparta sau asta este crudul adevar? De promisiuni ne-am saturat, de minciuni nici nu mai zic. Ce rost ar mai avea sa aduci acum pe lume un copil, daca intuiesti traiul pe care poti sa i-l oferi, ca o povara?… Tinerii nu mai au nici un viitor, iar la cei trecuti de a doua tinerete ne gandim aproape cu mila.


Mai ramanem noi, generatiile de sacrificiu care nu mai au altceva de facut decat sa lupte in continuare. Sa-si ingroape batranii si sa incerce, atat cat mai pot, sa-i ridice pe tineri. Asta este aluatul din care suntem facuti! Dur, calit de toate loviturile incasate pe nedrept.


Cel mai mare iluzionist, insa, este pana la urma mintea noastra! In fiecare zi ne face sa credem ca de maine va fi mai bine. Ca de maine lucrurile se vor schimba. Ca de maine vom fi mai multumiti si mai fericiti. Ca de maine nu o sa mai fim mintiti in fata. Ca de maine ne va surade, mai des, norocul.

Suntem proprietari de iluzii…



„Proprietarul de iluzii I” – lucrare in tus
dimensiune 30 x 42 cm


>Destinatie – orice generatie!

27 dec.

>

Pentru mine viata nu este doar o lumanare, e un fel de splendida torta care acum e in mainile mele si pe care vreau sa o fac sa arda cu cea mai mare stralucire posibila inainte de a o preda generatiilor viitoare!” – Stephen Covey


Asa se numea una din emisiunile pe care le-am realizat la Radio NE Roman, cu mai bine de 10 ani in urma. Dar nu am sa va vorbesc despre asta acum. Va fi un subiect separat, in care va voi povesti despre picanteriile, noptile nedormite si bairamele superfaine ale vietii de om de radio (ca jurnalist nu m-am considerat niciodata. Eu cu Badea…).


De ce “Destinatie – orice generatie”? Pentru ca am descoperit-o intamplator intr-un sertaras cu amintiri si mi-a dat un strop de inspiratie. Consider ca am ajuns la o varsta cand am destula maturitate pentru a purta o discutie inteligenta cu o persoana care a atins intelepciunea batranetii, dar am acumulat si suficienta experienta de viata pentru a putea da sfaturi pertinente unui adolescent. Ca si in emisiunea de la radio, si in viata am incercat mereu sa fiu un liant intre generatii, o punte de legatura, un translator de idei intr-o limba universala…


Mereu am trait cu convingerea ferma ca la baza oricarei relatii stau COMUNICAREA si IUBIREA. Fie ca este vorba de o legatura de iubire, de rudenie sau de prietenie. Fara comunicare totul este pustiu, fad, fatarnic si efemer… insa fara iubire, nu este nimic!


Ma gandesc acum, pe 27 decembrie, ca a mai trecut un an prin noi… Pe unii ne-a imbatranit, pe altii i-a maturizat. Cu fiecare an care trece, simt ca fac parte din alta generatie. Ii vad pe cei mai tineri si ma gandesc ca, uneori, se gandesc la cei ca noi ca la niste invechiti, babalaci… Noi nu avem timp sa ne plictisim asa cum o fac cei tineri. Viata nu ne da acest ragaz de lux. Dar este la fel de important sa nu uitam de noi si de ceea ce suntem. Prin varsta pe care o avem trebuie sa fim puntea de legatura intre celelalte doua generatii: copiii si parintii nostri, care gasesec din ce in ce mai putine cuvinte comune in comunicarea lor, si asa destul de monosilabica…


Fiecare generatie are idealurile sale, muzica sa, limbajul sau, felul ei de a percepe viata. Si chiar daca acestea difera de la o generatie la alta sunt si foarte multe puncte in comun. Bunicii nostri iubeau muzica vremurilor lor, sa mearga la baluri, sa iubeasca, sa fie in compania unor oameni dragi. Noua nu? Voua, celor mai tineri nu va plac tot cam aceleasi lucruri? Nu va place sa mergeti in cluburi? Nu va place muzica? Nu va place sa iubiti si sa fiti iubiti? Concluzia este ca singurul lucru care ne deosebeste este strict diferenta de varsta. Poate ca pe masura ce imbatranim ne mai pierdem din rabdarea pe care trebuie s-o avem fata de ceilalti. Poate ca voi, cei foarte tineri, sunteti prea rebeli si nici voi nu mai aveti rabdare. Deci, inca un punct comun…


De cele mai multe ori puntea asta intre generatii exista, dar este lasata in paragina, ii mai sare cate-o scandura, o napadesc paianjenii si la un moment dat se prabuseste… Si vinovati pentru asta suntem toti: copii, parinti, bunici…


Young lady in black” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 30 x 42 cm

Galeria de arta I

18 nov.

>Prietenie cu termen de valabilitate

16 nov.

>

Prietenia inseamna un suflet in doua trupuri” – Aristotel

N-am avut niciodata prea multi prieteni adevarati. Nu in sensul de iubiti, amici ori cunostinte. Prieteni de suflet. N-as putea sa-mi blamez pentru asta felul de a fi. De obicei sunt vesela, calma, comunicativa si foarte sociabila. Insa sunt oameni pe care ii cunosc de ani de zile, dar pe care nu i-am putut considera niciodata prieteni.

Poate ca sunt eu prea pretentioasa in ceea ce priveste notiunea de prietenie… Sufar si incerc sa-l alin cand sufera sau este necajit. Ma bucur de bucuria sa. Fac tot posibilul sa-l ajut cand are nevoie de ajutor. Ii sar in aparare cand cineva il vorbeste de rau. Vreau sa ma pot bizui pe el atunci am nevoie de o mana de ajutor. Gasesc la el o vorba buna cand sunt la pamant. Impartasim impreuna atat momentele triste, cat si cele de fericire…

Pentru mine asta inseamna o legatura adevarata de prietenie, indiferent ca este vorba de o femeie sau de un barbat. Poate cer prea mult de la cei care ar trebui sa-mi fie prieteni! De partea mea de prietenie am avut grija intotdeauna, fara sa consider ca fac un efort deosebit pentru a demonstra cuiva ca pot oferi prietenia neconditionat, indiferent de situatie.

Dar cand si de ce o prietenie depaseste termenul de valabilitate? Cata nepasare trebuie sa suporti din partea unui om, ca sa nu mai consideri ca-ti este prieten? Cata umilinta sau cata indiferenta? Cat de mare trebuie sa fie prapastia intre doi oameni astfel incat prietenia sa inceapa sa puta, sa prinda mucegai, sa-si schimbe culoarea si aspectul… intr-un cuvant: sa expire?



„Dear friend”- lucrare mixta in creion si tus, pe carton,
dimensiune 50 x 70 cm


Maria si pictura (pentru a vedea dimensiunea reala a lucrarii)


P.S. Fiindca aceasta lucrare este una din favoritele mele si pentru ca am abordat subiectul prieteniei adevarate, as dori sa o dedic unor oameni dragi si cei mai buni prieteni ai mei: iubitului meu si Soniei

>Trece timpul, ca nebunul…

21 oct.

>


Nimic nu trece mai repede ca anii, copiii timpului” – Leonardo da Vinci


Lumea e intr-o continua schimbare. Se spune ca in bine… De cele mai multe ori, din pacate, schimbarea asta e mai mult o involutie a fiintei umane. Ma refer la suflet, la omenie, la bunatate…

Ma gandeam acum cateva minute la cum “dispar” prietenii din viata noastra. Si nu, Doamne fereste! Is bine sanatosi. Cu cat trec anii, observi ca numarul celor apropiati, care trec de testul suprem al timpului, e din ce in ce mai mic. Cu fiecare an se restrange, din ce in ce, lista de prieteni care iti dau un telefon sa-ti zica “La multi ani!” de ziua ta. Sau trec din intamplare pe la tine si habar n-au ca, taman in ziua aia, e aniversarea ta… Nu am avut niciodata pretentii pentru flori sau cadouri. Cand vad flori frumoase, mi le cumpar. Cand am nevoie de ceva, imi iau. Mi se pare stupid sa astept jumate de an, numai sa fie ziua cuiva, ca sa-i daruiesc din inima un lucru de care stiu ca are nevoie chiar atunci… Dar imi place sa cred ca se mai gandeste cineva la mine, la noi, intr-o zi din asta mai deosebita. Un gand, o imbratisare sau cateva cuvinte din suflet sunt de ajuns!

Pe de alta parte, ce asteptari sa mai ai? Oamenii uita si de ei insisi in lupta asta continua pentru supravietuire, pentru bani… Uita sa mai zambeasca. Uita sa se mai bucure. Uita prea multe lucruri esentiale, legate de calitatea de om.

Unde-s bairamele de altadat’? Unde-s prietenii cu care organizai chermeze ad-hoc cu o sticla de vin de tara, o tava cu saratele si muzica la maxim ca sa-ti terorizezi vecinii?

Acu’ pana si unui plod de clasa-ntai ii face ma-sa petrecere cu colegii la restaurant. Majoratele! Acasa? Nici vorba… In club frate, ca asa-i la moda acum. Revelion acasa la cineva cu salata de boeuf, sampanie, fursecuri si artificii? Nu! Categoric nu. Pentru asta faci rezervari cu 6-8 luni inainte la pension sau la hotel, de preferat in strainatate. Sa-ti cheltuiesti toti banii stransi intr-un an. Dar inainte sa te-ntorci acasa, faci si-un shopping mic in Austria, ca-s reduceri… Vii rupt in fund, dar macar ai matu’ plin si geamantanul burdusit cu chiloti de firma.

De asta am spus ca lumea se transforma. Nu neaparat in ceva mai bun… Chiar daca am ajuns in acest punct al existentei noastre, sa nu uitam de unde-am plecat. Sa nu uitam cine suntem. Sa nu ne uitam familia si prietenii adevarati!

P.S.: Iubitul meu, iti ofer acum o floare strategic plasata, la 6 ani de cand am devenit doamna inimii tale…





Rose for you” – lucrare mixta in creion si tus

dimensiune 42 x 30 cm



>Cu pumnul in gura!

9 oct.

>


Nu poate fi o nenorocire mai mare pentru oamenii liberi decat pierderea libertatii cuvantului.” – Demostene


M-am nascut intr-o generatie care a prins cea mai neagra parte a comunismului. Ultimii ani in care romanul de rand a trait cu frica-n san si a indurat cele mai grele conditii de trai si de exprimare. Eram copil si totusi am vazut multe… Am vazut cum parintii imi spuneau: “Shttt! …asta nu-i voie sa zici! …despre asta nu-i voie sa vorbesti!”. Am crescut cu “nu-i voie”. Nu era voie sa zici ca nu ai ce manca. Nu era permis sa spui ca ti-e frig sau ca n-ai lumina si-ti faci lectiile la flacara lumanarii sau a lampii pe gaz. Nu era voie sa spui ca nu-ti place regimul sau ca nu-ti ajunge ratia de pe cartela de zahar, ulei sau paine…


Dar, a venit Revolutia din ’89! Ne-am luat singuri portia de libertate. Cel mai de pret drept pe care l-am castigat atunci, cu sacrificiul sutelor de tineri impuscati in strada, a fost LIBERTATEA CUVANTULUI! Puteam, in sfarsit, sa spunem deschis si in gura mare ce nu ne convenea. Puteam sa criticam si sa zicem “HUOO!”, fara sa ne fie teama ca ne salta securitatea…


“Inarmati” cu aceasta libertate de exprimare am imbatranit cu 20 de ani. Tinerii, care au iesit in ’89 cu piepturile dezgolite in fata mitralierelor, nu mai sunt atat de tineri… Taria din glasurile lor s-a transformat mai mult intr-un marait pe care, uneori, nu-l mai aud decat ei. Nu stiu ce stafeta a preluat junimea de azi. Dar sunt convinsa ca nu este aceea a tinerilor revolutionari!


S-au scris milioane de pagini de ziar, s-au facut mii de ore de talk show-uri la TV, s-a umplut internetul de oameni care au sau nu ceva de spus… Numai ca, in invalmaseala asta abramburistica, am inceput sa pierdem sau sa uitam pentru ce-am luptat acum 20 de ani! Pumnul in gura a revenit “la moda” in aproape toate domeniile. Chiar daca nu inseamna beciurile securitatii si munca silnica pentru slava partidului, tot mai multi oameni simt racoarea de otel a pumnului in gura.


Daca protestezi iti taie din leafa sau te sanctioneaza. Si daca nu te potolesti nici asa, te trezesti fara loc de munca… Doar tre’ sa se faca restructurari de criza. PUMN IN GURA!

Daca nu esti de acord cu “seful” al mare si-l comentezi pe la TV sau ai pareri diferite fata de ei, te exclud din partid de nu te vezi! PUMN IN GURA!

Daca nu te inscrii in partidul care “trebuie”, cat este la putere, nu mai primesti in veci fonduri de la stat. PUMN IN GURA!

Daca nu-l preaslavesti pe conducatorul iubit esti categorisit drept tonomat si sluga mogulilor. PUMN IN GURA!

Daca incerci sa deschizi ochii cuiva si sa-i atragi atentia ca a gresit, iar acel cineva este plin de orgoliu si de trufie, te trezesti banat si dat afara de pe mosie. PUMN IN GURA!


Problema nu este ca dispare cate un om de pe scena… De fiecare data se va gasi altcineva care sa-i ia locul! Dar azi se intampla unuia, maine altuia si tot asa. Pana intr-o zi, cand iti va veni si tie randul sa primesti un PUMN IN GURA!


Aceste randuri nu se adreseaza tuturor! Pentru ca nu vreau sa-i bag in aceeasi oala, cu mine sau cu cei care-mi seamana, pe ceilalti: pupincuristii, lingaii, slugile, fanaticii, iscoadele, tradatorii… Soarta acestora din urma nu ma intereseaza!


La cati pumni in gura am luat NOI, ar fi trebuit ca acum sa inmuiem painea-ntre gingii… Dar stiti ce? Dintii nostri s-au dovedit a fi mai tari decat pumnul lor. In fata tuturor marsaviilor inca avem taria sa raspundem la atacuri cu un zambet larg si sanatos la cap!



Freedom” – lucrare mixta in creion si tus

dimensiune 42 x 30 cm

>La hotarul dintre alb si negru

28 sept.

>


Si totusi cate lumini, cate culori nu se pot deslusi in desimea unei nopti plumburii!” – Cella Serghi

Sa ne imaginam, pentru o clipa, cum ar fi viata noastra fara culori! Sa nu ne putem bucura de verdele padurilor, de albastrul cerului, de rosul florilor de mac. Totul sa fie in alb, negru si nuante de gri… E un exercitiu de imaginatie destul de greu pentru ca suntem obisnuiti ca, de fiecare data cand deschidem ochii, sa fim inconjurati de culoare!

Ar fi o lume terna, posomorata, fara bucurie, apasatoare. Toate masinile ar avea aceeasi culoare. Toate hainele ar fi cenusii. Toate florile ar fi la fel! Cum ar fi sa oferim cuiva un buchet de trandafiri… gri?


Abia atunci cand ne gandim cum ar fi fara culori, ne dam seama de insemnatatea lor. Asa procedam cu mult prea multe lucruri din viata noastra, pe care ni le insusim cu drept de proprietate, fara sa banuim ca intr-o zi ar putea sa dispara!

Am trait, acum cativa ani, cu senzatia ca totul in jurul meu se transforma in cenusiu. Cladirile, orasele, trenurile, strazile, dar mai ales oamenii. Imbracati in haine gri sau in culori neutre, pareau o masa compacta de ciment. Nimeni nu mai voia sa iasa in evidenta… Cu timpul, culoarea oraselor, a strazilor, a caselor s-a schimbat. Insa, oamenii au ramas in acelasi cenusiu vesnic. Chiar si azi, mergand pe strada, am observat ca sunt mai multi oameni gri decat colorati. Multi au acceptat si si-au insusit aceste culori sterse. Le folosesc ca pe un fel de camuflaj, ascunzandu-se de ceva sau de cineva. Sau, poate, de ei insisi…

Daca intr-o zi ne-am hotari sa aruncam toate hainele gri, maro, cenusii, kaki, negre, multi dintre noi ar observa ca nu mai au cu ce sa se imbrace a doua zi!

Mai cred ca si sufletul fiecarui om are o anumita culoare. Al meu, de exemplu, este verde. Pe unii oameni ii vad cu sufletul de culoare galbena. Sau violet. Cele mai putine suflete au culoarea alba sau roz. Sunt cele de copii. La altii nu pot sa trec dincolo de intunecimea negrului. Dar cele mai nefericite suflete nu au nici o culoare…






Hotarul dintre alb si negru” – lucrare mixta in creion si tus
de dimensiune 42 x 30 cm



>Anita – episodul III

24 sept.

>


„Sexul este arta de a controla lipsa de control” – Paulo Coelho


Primul gand care-i trecu prin minte era sa lase telefonul sa sune… Dar, daca o fi Tudor? In doua secunde ajunsese la telefon.

– Da…

– ‘Neata fetita! se auzi in difuzor vocea vesela a Ioanei.

Intr-un fel era dezamagita… Sperase sa auda vocea lui calda.

– ‘Neata bobocule! ii raspunse Anita ca o piscuta lenesa. Ce s-a intamplat de suni asa devreme? Si e si duminica…

– Diavol mic ce esti! Credeai ca scapi asa usor de mine? Mor de curiozitate… ai plecat de la mine cu Tudor… Vreau sa-mi spui tot, tot, tot!

Anita si-o inchipui pe Oana. Cu ochi sclipitori si scormonitori, gata sa obtina orice informatie, oricat de picanta, care i-ar fi potolit curiozitatea. A reusit s-o convinga ca ii povesteste totul, dar mai tarziu, la o cafea.

Ramasa din nou singura cu gandurile ei, simti cum o invaluie din cap pana in picioare un soi de placere vinovata. Oh, Doamne, Tudor!… Nu mai credea ca destinul i-l va mai scoate in cale. Pentru ea, capitolul se incheiase de mult. De ce dupa atatia ani? Nici macar nu fusese o relatie propriu-zisa. Se bazase mai mult pe chimie, pe faptul ca se potriveau atat de bine in pat! Poate si de asta, cu o seara in urma, n-a stat mult pe ganduri… Faceau sex ori de cate ori se ivea ocazia. Fara limite. Pasional. Carnal. Incercasera aproape tot ce le provoca placere. Erau tineri si viata le asternea lumea la picioare…

In coltul buzelor, ii infloreste deodata un zambet de dracusor. Ii tot revenea in minte seara in care pusese la cale un plan s-o faca in trei. Era ziua lui si voia sa-i faca o surpriza de proportii. Stia ca asta este una din cele mai mari fantezii ale lui. Si ale ei, de ce sa nu recunoasca? Bisexuala nu se stia, poate doar usor bi-curioasa, ca tot era un termen trendy. Oricum, o fascinasera dintodeauna sanii altor femei si, in sfarsit, avea ocazia sa-i mangaie si cu mainile, nu numai cu ochii…

Vorbise din timp cu Nicole, amica ei de baut cafele si de mers prin discoteci. O brunetica nu prea inalta, libertina in gandire si purtare, dar inzestrata cu o pereche de tate care le-ar fi facut invidioase si pe cele mai retusate vedete de la Hollywood! Nici una dintre ele nu avea experienta intr-un ménage à trois, dar… erau dornice sa invete. Erau usor fastacite, dar si excitate… Cate un gin tonic, la cafeneaua de la parterul blocului unde statea Tudor, le dadu curajul necesar sa urce-n lift.

Tudor facuse ochii mari cand le vazu pe amandoua la usa, radiind erotism si frumusete.

– La multi ani! ii zise Anita, in timp ce se lipea firbinte de el… Sper sa-ti placa darul meu pentru tine… Il meriti! si se intoarce brusc spre Nicole. Ii prinse gingas capul intre palme, sarutand-o apasat pe buzele umede. Putem intra? Sau vrei sa oferim vecinilor tai un spectacol de pomina…

– Cum sa nu…, le raspunse in reluare Tudor, in timp ce se dadea usor inapoi. Bonsoir Nicole! Ce surpriza placuta…

– La multi ani si din partea mea, chicoti Nicole in timp ce se ridica pe varfuri sa-l sarute.

Jocul incepuse! Zarurile se rostogoleau intruna…

Va urma…



Sweet Kiss” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 42 x 30 cm


Click pe fiecare pentru:

>Prostii se aduna in haita

24 aug.

>


Universul si Prostia sunt infinite. Totusi, de primul nu sunt atat de sigur!„- Albert Einstein


Nu am putut niciodata sa-i sufar nici pe prosti, nici pe betivi. Reactia de respingere nu este una voita, e involuntara. Cred ca sunt inzestrata cu un radar natural pentru aceste specimene… Dar, ma bucur ca nu sunt singura!


Intamplarea a facut ca, in aceasta seara, sa prind vreo 30 de minute dintr-un interviu pe TVR Cultural. Invitat – un domn distins si simplu, cu voce calda si un intelect deosebit. Dr. Adrian Majuru. Nu mai auzisem pana acum de el, insa mi-a ramas intiparita in minte o fraza de-a lui: „Prostul nu ataca singur un om inteligent. Prostii se aduna in haita si conduc… „


Exista un soi de prostie cu care pot coexista pa planeta asta. E vorba de tampenia nativa a celui pe care Mama-Natura nu l-a inzestrat la nastere cu un IQ dolofan. Poate ca n-o fi vina lui ca-i asa! E prostul care-si cunoaste patratica si rar il auzi spunand ceva.


Dar mai e o natie de prost. Cel cu gura mare! Eh, pe asta nu-l pot suporta deloc! Toleranta mea, vis-a-vis de acest gen de om, este ZERO. E prost, e fudul, e snob si pe de-asupra mai iese si-n luminile rampei. Sa-i vada, bre, tot poporul netezimea ca-n palma a a circumvolutiunilor creierului sau odihnit!


E o vorba care spune ca „daca prostia ar durea, multi s-ar tavali in chinuri”. Sincer, eu mi-as dori tare mult sa-i vad asa pe cativa. Pe jos, torturati de propria lor prostie. Daca mai este adevarat si ce spune Biblia, ca „fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor va fi Imparatia Cerului”, am sa ma gandesc de doua ori daca mai vreau sa ajung in Rai…



P.S.: Lucrarea pe care vreau sa v-o prezint azi nu este, nicidecum, o oda inchinata pe altarul prostiei. E o dedicatie speciala pentru TATA, care azi ar fi implinit 71 de ani. Iti multumesc, tata, ca de la tine am mostenit tot ce aveai mai de pret: bunatatea, dragostea, inteligenta si sufletul de artist! Acum, la ceas tarziu din noapte, vars o lacrima de dor in amintirea ta…



Lumini si umbre I” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 32 x 40 cm


Lumini si umbre II” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 32 x 40 cm


Lumini si umbre III” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 32 x 40 cm


Lumini si umbre – TRIPTIC




>Labirintul singuratatii

19 iul.

>


Singuratatea nu este o victorie inaintea celorlalti, ci e de fapt un naufragiu personal” – Octavian Paler


Nu mi-a placut niciodata singuratatea. Am incercat mereu sa am in preajma mea oameni dragi, oameni placuti. Poate datorita faptului ca, fiind cea mai mica din familie, eram tot timpul in centrul atentiei alor mei. Nu-i pot intelege si pace, pe cei care isi doresc cu tot dinadinsul sa fie singuri pentru perioade mari de timp, doar cu gandurile si cu tabieturile lor.


Exista o mare diferenta intre a fi singur si a te simti singur. Sunt situatii in care solitudinea este o stare de fapt si nu o alegere. Cei mai loviti de asta sunt oamenii in varsta. La un moment dat isi pot pierde partenerul de viata, langa care au trait zeci de ani. In aceasta situatie, singuratatea vine neintrebata si nedorita. Ei se resemneaza cu aceasta stare de spirit si isi revarsa toata nevoia de afectiune si de atentie asupra familiei (copii si nepoti).


Sa nu uitam totusi ca singuratatea este si o emotie umana obisnuita, experimentata de fiecare dintre noi. Nu este un defect! Exista si acele clipe cand e important sa fii singur. Sunt momentele in care te aduni, te reculegi, te rogi…


Prefer, totusi, ca aceste momente sa fie scurte pentru mine. Mai usor ma adun si ma remontez intr-o discutie, decat sa raman singura cu gandurile mele. Pentru mine singuratatea e ca o boala. Dureroasa si care nu trece cu pastile. Cred ca solitudinea nu se ataseaza de un om, decat daca acesta tine foarte mult la ea. Slava cerului ca putine au fost momentele cand am fost cu adevarat singura. Pentru ca singura nu-mi place sa ma plimb, sa mananc, sa ies la un suc, sa dorm… In izolare nu interactionez, nu comunic. Nu fac altceva decat sa ma cert cu mine si cu Dumnezeu. Si uneori sa creez, stiind ca, in camera de alaturi, iubitul mea alunga toata insingurarea si ma ajuta de fiecare data sa ies din labirint…

Solitude” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 30 x 42 cm

>Strigatul tacerii

8 iul.

>


Ceilalti lupi m-ar sfasia, daca ar sti ca urletul meu e, in realitate, un plans.” – Octavian Paler

Imi vine uneori sa strig, sa urlu. Dar tipatul se opreste undeva in gat si nu vrea sa iasa. Oricum s-ar izbi in timpanele surde care ma inconjoara. E ca in vis. Atunci cand incerci sa strigi, sa tipi, dar corpul semiparalizat de somn iti inabusa orice pornire. Te trezesti lac de sudoare si cu durere in muschii gatului.

Strigatul a fost asociat dintotdeauna cu emotii foarte puternice: strigat de disperare, strigat de durere, strigat de lupta, strigat de ajutor, strigat de bucurie, strigat de fericire. Nimeni nu striga doar pentru ca asa vrea. Ceilalti l-ar inchide la casa de nebuni. Si ca sa nu fim considerati o specie careia ii lipseste o doaga, ne-am autocenzurat strigatul. A devenit din ce in ce mai slab, iar acum este confundat cu nepasarea. S-a transformat intr-un strigat mut, intr-un cantec al tacerii asurzitoare.

Strigatul omului modern este zdrobit de toate angoasele existentei cotidiene si uneori se pierde tocmai in tacerea absoluta a lui Dumnezeu.

Am ales sa nu tac. Vreau sa strig in gura mare. Prin arta. Prin cuvinte.



Strigat” – lucrare mixta in creion, tus, creioane colorate
dimensiune 30 x 42 cm



>Speranta… si mai cum?

2 iul.

>

Nu mi-am pierdut cu totul speranta niciodată. Uneori imi repet ca pentru a redescoperi paradisul trebuie sa treci prin infern.” – Octavian Paler


Cine-i Speranta asta? O cunoastem cu totii, apare pe langa noi mai ales in momentele grele. Ne face siret cu ochiul si o acceptam fara tagada. Dar mai stim ceva despre ea. E faptura aceea plapanda si fara vlaga, care nu a mai avut puterea sa zboare din cutia Pandorei. De fapt acolo, in cutie, era sora tuturor nenorocirilor trimise de Zeus pamantenilor. Faptul ca omul i-a trantit capacul in nas tocmai cand se pregatea sa zboare, nu a fost de prea mare ajutor. Din moment ce, mai ales in zilele noastre, o intalnim la tot pasul, inseamna ca a gasit pe undeva o crapatura prin care sa iasa.


Ori de cate ori ne simtim dezamagiti, suparati, tristi, fara scapare, Speranta este acolo, prezenta in sufletele noastre, iar noi ne agatam cu disperare de ea pentru a ne readuce bucuria in suflet. Dezamagirea este insa si mai profunda cand doamna Speranta da chix. In cazul asta cum sa gandim despre ea? Ca este cea mai buna prietena a omului sau cel mai mare dusman?


Nici una, nici alta. Uneori percepem gresit rolul Sperantei in viata noastra. Ar trebui sa ne gandim la ea doar ca la o cale prin care putem atinge un scop, nu sa stam cu Speranta-n san si sa asteptam sa le rezolve pe toate. Poti spera sa se intample ceva bun, dar, ca sa se materializeze, trebuie sa pui osul la treaba. Timp avem. Nu se spune mereu ca „Speranta moare ultima”? E ca Duncan McLeod from the clan McLeod. Pana nu-i taie careva capul!


PS. Lucrarea de azi nu’s daca are vreo treaba cu speranta, insa, dupa atatea ploi si viituri, m-am gandit ca ar prinde bine si blogului meu o umbrela…





Umbrella” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 30 x 42 cm


>Bucuria, o specie pe cale de disparitie

27 iun.

>


Bucuria e starea de spirit normala a omului. Cu cat dezvoltarea intelectuala si morala a omului este mai ridicata, cu atat omul e mai liber si viata ii da mai multa satisfactie.” – A.P. Cehov


In timp ce invatam cum sa traim, uitam sa ne mai bucuram. Zbaterea asta de zi cu zi este atat de obositoare si de complexa incat lasam la o parte micile bucurii ale vietii. Ele sunt inlocuite treptat cu stres, nervi, oboseala, rutina, suparare.


Bucuria este viata insasi, dar cu toate acestea uneori suntem atat de departe de ea. Bucuria unui om nu se masoara in bani! E o stare sufleteasca de bine, ce poate izvori din cele mai neasteptate surse. Te bucuri uitandu-te la o floare. Te bucura rasul unui copil. Te poate bucura un curcubeu. Te bucuri de bucuria celui de langa tine. Ne intrebam care este secretul aceste bucurii, unde a disparut ea din viata si fiinta noastra. Dar ea nu a disparut. Doar noi suntem cei care ne-am indepartat.


Cu totii iubim bucuria si toti avem o dorinta profunda de a o impartasi cu cineva. Cand esti singur bucuria nu are aceeasi intensitate. Iar daca nu ne mai regasim bucuria, este pentru ca majoritatea dintre noi ne-am ingropat-o sub straturi de prejudecati si de sentimente reprimate.


Ma intreb uneori de ce memoria noastra filtreaza atat de diferit ceea ce ni se intampla. Daca intr-o zi avem si un necaz si o bucurie, cu siguranta ca sentimentele predominante vor fi cele de suparare. Suntem oare programati din “fabrica” sa dam o mai mare importanta aspectelor negative din viata noastra? Sau sunt oameni carora le place sa le planga altii de mila? Am observat de-a lungul timpului ca unora le este mai usor sa-si verse ofurile, necazurile, si devin extrem de egoisti cand vine vorba de fericirea sau de bucuria lor. Este chiar atat de greu de crezut ca mai sunt si oameni care se bucura de bucuria celorlalti?


Este mai putin important sa cunoastem definitia bucuriei, dar este extrem de important sa ne bucuram de ea. Eu sunt o persoana destul de vesela din fire. Imi place sa rad si sa ma bucur de toate lucrurile marunte. O mare bucurie si satisfactie o am, de exemplu, atunci cand termin un desen. Sau cand reusesc o ora, doua, sa mai citesc dintr-o carte.


Bucuriile acestea neinsemnate, puse cap la cap, ar putea sa ne insenineze existenta, mai ales in vremurile tulburi si urate pe care le traim. Numai asa, dand importanta momentelor placute, vom reusi sa nu exterminam aceasta specie minunata, aflata in pericol. BUCURIA.




One heart” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 30 x 42 cm

>La multi ani, Sanzienii mei!

24 iun.

>

Dragostea ii arata omului cum ar trebui sa fie. Cand iubesti, descoperi in tine o nebanuita bogatie de tandrete si duiosie si nici nu-ti vine sa crezi ca esti in stare de o astfel de dragoste” – A.P. Cehov


Ziua asta de 24 iunie, a Sanzienelor, inseamna mult de tot pentru mine. Ii sarbatoresc pe doi dintre cei mai iubiti dintre Sanzieni: Daniel si Irina. Doi raci frumosi si incapatanati, dar fermecatori si cu sufletele pline de iubire…


Cu Daniel, sotul meu, traiesc de 10 ani cea mai frumoasa poveste de iubire. In fiecare zi descopar in el lucruri minunate! Sufleteste, am de o mie de ori mai mult decat as avea nevoie… Ne implinim reciproc, ne completam, ne intelegem, ne iubim la nebunie. Ne spunem in fiecare zi cat de mult insemnam unul pentru celalat. Astazi pun inimii fundita rosie si ti-o ofer cadou, impreuna cu sufletul si toata fiinta mea. La multi ani, iubitul meu!


Despre sor’mea, ce sa va zic? E un om de nota 20! Si chiar daca atunci cand eram copii ne inghionteam si mai primeam suturi in fund (eu fiind cea mai mica :)), de multi ani incoace suntem cele mai bune prietene. Ne iubim mult si nu ne este jena sa o spunem. Asa ca, draga mea Sanziana iti doresc doar tot binele din lume! Te iubesc mult si as vrea sa te vad mergand in continuare pe drumul pe care ti l-ai ales si sa-l gasesti pe Omul care te va face fericita.


Bineinteles, ca de la ziua voastra nu avea cum sa lipseasca soarele. De vreo ora s-a inseninat si a iesit si el sa va zica La Multi Ani!


Va iubesc mult si ma consider norocoasa ca am langa mine asemenea oameni. De „cantat” La multi ani! o las in continuare pe domnisoara din ultima mea lucrare.


Love is in the air” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 30 x 42 cm

>Jos palaria in fata iubirii!

20 iun.

>

Iubirea nu este un targ: te iubesc pentru ca ma iubesti. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru ca te iubesc.” – Liviu Rebreanu


“Sunt cea mai norocoasa fata din lume!” spuneam cu mandrie cand l-am cunoscut pe Daniel. Acum, dupa 10 ani pot spune liber: IUBESC! Nu exista altceva mai maret si mai placut decat acest sentiment minunat, pe care il impartasesti neconditionat cu un om asemenea tie. In toti acesti ani am fost eu insami, fara jocuri de teatru, fara inhibitii, fara ascunzisuri sau minciuni, fara masca. Pentru ca am avut norocul sa-l intalnesc pe omul cu care am sadit semintele de sentiment, iar acum inca mai culegem iubire. O iubire totala, absoluta. O iubire care impleteste sufletul, mintea, trupul, senzatia, sentimentul, trairea, atingerea si cunoasterea.


Iubirea neconditionata este privita de multi ca un ideal sau un obstacol greu de depasit. Insa, odata atinsa, numai simpla prezenta a persoanei iubite te face sa devii constient de magia si farmecul vietii. Incepi sa vezi totul cu alti ochi.


Cea mai inaltatoare si profunda forma de iubire este cea neconditionata. Vei fi capabil sa o simti doar daca iti depasesti temerile si inhibitiile. Este genul de iubire care cere curaj, respect, daruire totala, luciditate, maturitate, altruism, intelegere si libertate.


Sfarama barierele si rupe lanturile cu care ai ferecat iubirea, tu, cititorule! Las-o libera sa zboare pana dincolo de suflet! Dragostea adevarata nu are nevoie de capastru. Stie singura drumul catre inima. Cunoaste-te si accepta-te asa cum esti pentru ca numai asa vei avea puterea sa iubesti si sa fii iubit. Alunga teama de a-i spune omului de langa tine, cu care imparti si binele si raul, “te iubesc!” .


In fata iubirii neconditionate, nu pot sa zic decat: JOS PALARIA! Insa, in lumina desenului pe care vreau sa-l prezint, capata, cu siguranta, si o alta semnificatie…


Jos palaria!” – lucrare in creion si tus

de dimensiune 42 x 30 cm







>Life is a cabaret

13 iun.

>

Viseaza ca si cum ai trai vesnic, dar traieste ca si cum ai muri azi, caci nu conteaza anii din viata ta, ci viata din anii tai” – James Dean



Viata noastra este ca un spectacol de cabaret, o forma de divertisment cu muzica, dans, comedie, teatru… Fiecare dintre noi are rolul sau bine definit, cu exceptia momentelor cand suntem capabili sa improvizam. Cabaretul este un show colorat, misterios, in care se imbina prestatiile artistice cu senzualitatea.



Ca fiecare spectacol, si viata noastra se desfasoara pe doua planuri: pe scena si in culise. In lumina reflectoarelor trebuie sa fim mereu veseli, plini de viata, teatrali, uneori exagerati. Durerea de picioare, machiajul curs pe fata, spatele intepenit, tristetea, le simtim doar atunci cand cade cortina…



Pentru oamenii care iubesc, cabaretul este raiul – viata simpla, insipida devine neinteresanta. Uram iluziile, dar totodata iubim aplauzele, luminile colorate, fumul de tigara si praful scenei.



Cabaretul este locul acela magic, care prinde viata doar dupa miezul noptii. Putem sa fim ori artisti, ori spectatori cuminti asezati la mese mici, rotunde, lasandu-i pe ceilalti sa ne veseleasca, sa ne incante sau sa ne incite.



Inca de la inceputuri artistele de cabaret au fost categorisite drept femei usoare, insa admirate si adorate. Pline de viata, isi expun in valtoarea dansului chiloteii cu manecuta si sanii pe jumatate acoperiti de corsete cochete. In orice femeie ar trebui sa existe, ascunsa acolo pe undeva, o mica vedeta de cabaret. O dansatoare de can-can care, la un moment dat, sa-si poata ridica poalele in cap in fata spectatorilor. Din pacate, multe dintre noi isi reprima aceste porniri, preferand cenusa-n cap in locul penelor frumos colorate si a fustelor cu volanase.



Cred ca merita din plin ca, macar o data in viata, sa aruncam la gunoi costumele rigide in care ne-a imbracat societatea si sa fim artisti de cabaret. Care rad, danseaza, iubesc, traiesc…



Cabaret” – lucrare mixta in

creion, tus si creioane colorate

de dimensiune 30 x 42 cm
















>Dominant sau supus?

7 iun.

>


Ma revolt prin supunere” – Mao Zedong


Inca de la inceputuri, oamenii au fost programati genetic pentru a fi ori dominanti, ori supusi. In ziua de azi a mai intervenit un factor major in stabilirea acestor tipologii: educatia. Insa, de fiecare data, comportamentul dominant da nastere comportamentului docil si viceversa.


In relatia de cuplu, dominatia este preluata de cele mai multe ori de mascul. Multe femei, chiar daca le este jena sa recunoasca asta deschis, prefera sa aiba un partener de viata dominant. E mai comod asa. Dominatie care se incadreaza, bineinteles, in anumite limite considerate normale.


Unii barbati, care intr-adevar sunt dominati in cuplu, ajung la un moment dat sa simta ca masculinitatea lor dispare treptat si ca raman, incet dar sigur, fara „cojones”. Pentru ei, supunerea este un soi de injosire in fata femeii, insa nu au nici bagajul intelectual, nici emotional pentru a incerca sa iasa din asta. Asta cu toate ca, in ochii societatii, un barbat supus femeii pare un om lipsit de coloana vertebrala sau, mai pe romaneste spus, este „un fatalau”. La polul diametral opus se afla femeia, care nu se simte nici injosita, nici inferioara, atat timp cat accepta sa fie in cuplu caracterul supus, mai slab. Despre barbati se spune ca apartin sexului „tare”, adica dominant, nu-i asa? In schimb doamnele, ca sa nu para dur, sunt incadrate in sfera sexului „frumos” si nu „slab”. Singurul loc in care barbatilor le place sa devina uneori supusi este in pat.


Intr-un cuplu „sanatos”, relatia dominant – supus vine in intregirea unui trai armonios, in care cei doi parteneri se completeaza si se implinesc reciproc. Caracterul dominant ia deciziile cele mai importante, dar numai in urma comunicarii permanente cu jumatatea supusa. In acest tip de relatie, exista sanse infime sa se nasca certuri sau conflicte. Fiecare dintre cei doi va sti cat sa fie de dominant sau de supus, de fiecare data.


Dominant sau supus, fiecare dintre noi ar trebui sa constientizeze mai intai propriile limite. Tot ce depaseste aceste bariere autoimpuse se poate transforma in comportament deviant, violent sau injositor.


Totusi, dragi barbati dominanti, nu-i asa ca v-ati dori, macar o data in viata, sa deveniti „supusi” in fata unei femei frumoase si inteligente? Va las, asadar in compania domnisoarei din lucrarea pe care vreau sa v-o prezint azi. Fantezii placute!


Hands up” – lucrare in ceion si tus
de dimensiune 42 x 30 cm




>Destin sau liber arbitru?

22 mai

>



Destin inseamna a lupta deasupra sau alaturi de viata, a-i face concurenta in pasiune, razvratire si suferinta.” – Emil Cioran



Cred ca existenta noastra este influentata,in egala masura, atat de destin, cat si de liberul arbitru.



De-a lungul vietii, destinul isi face simtita prezenta de foarte multe ori. Dar asta nu inseamna ca nu avem si noi un cuvant de spus in ceea ce ne priveste. Aici intervine liberul arbitru. De cele mai multe ori avem de ales intre doua sau mai multe directii. O alegem pe cea care ne este mai favorabila, in momentul respectiv.



Faptul ca, poate mai tarziu, ne dam seama ca am gresit, ne aduce exact de unde am plecat. In punctul in care destinul ne da, din nou, posibilitatea de a alege.



Toti oamenii impartasesc acelasi destin. Nu, nu ma hazardez cand spun asta, pentru ca urmam acelasi tipar: ne nastem si murim. Nu putem devia, sub nici o forma, de la aceste doua evenimente fundamentale. Ce se intampla intre ele cu viata noastra este o cu totul alta poveste. Abia de aici incepem sa ne diferentiem ca entitati separate, cu coduri genetice unice.



De cele mai multe ori punem in carca destinului atat lucrurile bune, placute, realizarile, dar mai ales necazurile, neplacerile, greselile noastre, uitand de fapt ca multe dintre ele reprezinta rezultatul direct al propriilor noastre actiuni.



De cate ori nu ati auzit expresii de genul: “asta-i soarta”, “asa a vrut Dumnezeu”, “ce ti-e scris, in frunte ti-e pus”, “a fost o coincidenta nefericita / fericita”, “a fost sortit esecului” sau “asa a fost sa fie”?

Mi-as dori sa vad mai multa lume ca profita de acest imens dar pe care il avem, ca fiinte superioare si inteligente ce suntem.

Avem dreptul de a alege.

Avem dreptul de a hotari ce este bine si ce-i rau.

Avem dreptul de a spune DA sau NU.

Trebuie sa vedem, de fapt, ca intre ALB si NEGRU exista milioane de culori si nuante.




Rouge et noir– lucrare in tus

de dimensiune 42 x 30 cm



Allegretto” – lucrare pen & ink

de dimensiune 42 x 30 cm

PS: Aceasta lucrare se afla acum in posesia unei bune prietene, Teo, care a primit-o cadou de ziua ei :).