Tag Archives: echilibrul interior

Equilibrium

14 apr.

>



“Viata e ca mersul pe bicicleta. Nu poti sa-ti pastrezi echilibrul stand pe loc” – Linda Brakeall


Eu percep viata ca pe o linie. Uneori merge in zig-zag, alteori e sinuoasa si rareori este dreapta. Dar un lucru e cert: este continua si incepe din punctul A si se termina in punctul B. Sunt momente in care simt ca linia de sub picioarele mele este destul de lata cat sa merg linistita si fara nici o grija. Insa, exista si destule clipe in care se apropie de grosimea unui fir de ata. Si-atunci sunt nevoita, ca un artist experimentat de circ, sa fac echilibristica. Pentru ca stiu ca dedesubt nu exista plasa de siguranta…


In astfel de momente imi caut echilibrul interior, acea stare in care devin constienta de propria-mi persoana, in perfecta simbioza cu tot ce ma inconjoara. Balansul perfect il ating punand in talerul dezechilibrat iubire, liniste, comunicare, tandrete, intelepciune. Daca n-as fi ajuns sa ma cunosc indeajuns de bine si nu mi-as fi descoperit limitele, probabil ca nu as fi stiut cum sa dozez toate aceste ingrediente. E ca o reteta secreta, ale carei taine le-am descoperit zi de zi.


Prefer echilibrul si nu echilibristica. Cu pasi siguri imi urmez calea. Acea linie care incepe din punctul A si se termina in punctul B. Creez si sunt fericita.

„Equilibrium” – colaj Pop Art realizat din 14 decupaje
dimensiune 26 x 37 cm