Tag Archives: drawings

Tribute to Frida Kahlo

4 dec.

 

 

The Power of Triangles

10 sept.


 

Shades of Gray

31 aug.

 

It’s the Most Wonderful Time of the Year!

18 dec.

 

Merry christmas and happy new year everyone!

Galerie

In the valley of shadows…

12 sept.
Galerie

Lips, sweet lips…

20 iul.
Imagine

Lady in Red

30 dec.

Lady in Red

Galerie

Mixed Media sau combinatia intre pictura si colaj

27 nov.

Ce poti sa faci cu niste pungi vechi de hartie…

23 nov.

 

What you can do with vintage paper bags…

Erotica dell’Arte

18 nov.

erotica-dellarte-1-watercolor-27x35-cm

erotica-dellarte-2-watercolor-27x35-cm

erotica-dellarte-3-watercolor-27x35-cm

erotica-dellarte-4-watercolor-27x35-cm

erotica-dellarte-5-watercolor-27x35-cm

erotica-dellarte-6-watercolor-27x35-cm

erotica-dellarte-7-watercolor-27x35-cm

erotica-dellarte-lot-pe-lungime-1-watercolor-27x35-cm

 

 

Twisted Gravity

4 aug.

Twisted Gravity, mix media (watercolor & collage), 27 x 35 cm

 

„Twisted Gravity”, mix media (watercolor & collage), 27 x 35 cm.jpg

Melting Latex

9 apr.

Melting Latex

Hot Melting Latex

 

 

Kalimba de Luna

3 apr.

Kalimba de Luna, arylic on canvas, 30 x 60 cm

 

 

Flamenco Passion

26 feb.

Flamenco Passion, acrylic on canvas, 30 x 60 cm

 

 

„Flamenco Passion”, acrylic on canvas, 30 x 60 cm

Diva Cubana

16 feb.

mix media (coffee painting, watercolor, collage)

 

 

Mix media (coffee painting, watercolor, collage)

Mix Media – „Body Balance”

24 ian.

Body Balance 1, mix media (watercolor & collage), 27 x 35 cm

Body Balance 2, mix media (watercolor & collage), 27 x 35 cm

Body Balance 1 + 2, mix media (watercolor & collage), 27(x2) x 35 cm

 

 

Lipstick Waterfall

12 ian.

Lipstick Waterfall, watercolor, 27 x 27 cm

 

 

Latex Divine

6 dec.

Red Latex Temptation

 

 

 

Tears of Sparrows

2 dec.

Tears of Sparrows

 

 

Pattern of Beauty

29 nov.

Pattern of Beauty III

Pattern of Beauty I

Pattern of Beauty II

 

Ink on vintage decorative paper

Chronicles of Lesbos

28 nov.

Chronicles of Lesbos

 

 

 

Blue Friday

27 nov.

Blue Friday

 

 

Thinking About the Summer…

26 nov.

Bootylicious

 

 

Book lover

25 nov.

Book lover

 

 

Another View from the Back

23 nov.

View fom the Back

 

 

Mistress of Velvet Chamber

22 nov.

Velvet Chamber

 

 

Melting Body – series

21 nov.

Melting Body IV

Melting Body

Melting Body III

Melting Body II

Melting Body - Lotus

Melting Body - Constellation

 

 

Do you like coffee?

13 mai

Amor a La Mexicana, coffee painting, 25 x 35 cm

Self-pleasure 25 x 35 cm

Nude on Sofa, coffee painting, 35 x 27 cm

Moon Gravity 27 x 35 cm

Gypsy Heart, coffee painting, 27 x 35 cm

coffee-painting

 

Coffee paintings!

My Life in the Blue e-Motion

8 mai

Blue Ballerina

Blue Hiroshima

Blue Latex e-Motion

Blue Mountains of Pleasure

Blue Spirit

Fifty Shades of Blue

Ice Ballerina

Latex Dance

Melting Body II

 

 

Blue is the new colour for passion…

A View From Behind…

30 ian.

Perfect bottom

Perfect butt reloaded

Shadow Butt

The Wall

 

A rare wiew from behind…

Nude Zebra Collection

3 apr.

 

Sunset Zebra Blue Zebra Curvy Zebra Moonlight Zebra Purple Zebra red-shadows

 

Life in stripes…

The true colours

28 nov.

X-Ray Body

Chicana Juice

Electrified

energizer

Hiroshima, My Love II

Hot Havana Nights

Jungle Heat

Metalic art

One Night in Bankok

Pink Attitude

pop-art-beauty

rave

Underground Fashion

Vanity Lust

 

Dansul culorilor

7 ian.

Deschid ochii si parca ar fi pentru intaia data. Iubirea si culorile se tin strans de maini si danseaza in jurul meu, intr-un ritm stiut numai de ele. Clipesc de cateva ori ca sa-mi dau seama daca e real sau e aievea. Mai am putin si parca le pot atinge cu varful degetelor. Strengarul ALBASTRU imi face cu ochiul. ROSUL nu se lasa mai prejos si face o pirueta, numai sa iasa in evidenta in fata celorlalte culori. VERDELE, mai timid, incearca sa tina pasul si sa nu greseasca, iar VIOLETUL, stapan pe sine, impune cadenta si le tine pe toate in formatie.

Dintr-o data, ritmul creste si imi este din ce in ce mai greu sa le urmaresc cu privirea pe fiecare. Galbenul se amesteca in valtoarea miscarii cu albastrul, transformandu-se intr-un verde primavaratic. Frenezia dansului atinge apogeul si toate culorile se unesc intr-una singura: ALBUL. Un alb imaculat, ca al primilor fulgi de zapada. Ca dintr-un boboc de floare, din aceasta culoare se ridica maiestuos IUBIREA. Ea este cea cea care tine toate culorile aproape de inima mea.

Se face liniste si imaginea incremeneste. Albul iubirii se desface intr-un curcubeu de culori care se intinde peste sufletul meu. Albul iubirii se transforma in rosul pasiunii, in verdele echilibrului, in albastrul linistii, in galbenul impacarii, in violetul intelepciunii. In mijlocul lor ma aflu eu, ARTISTUL, impacat cu propria persoana si cu lumea din jurul meu…

 

Tango passion

„Tango passion” – pictura in acrilice pe panza / acrylic on canvas                                dimensiune 60 x 45 cm

 

Galerie

Galeria de arta XIX – Muzica si dansul in pictura

26 nov.

Maria PopArt – Remains of the Heart

10 nov.

Galeria de arta XVIII – Seria „LATINA”

28 oct.
La Passionata

La Passionata

Innamorata

Innamorata

Appassionata

Appassionata

Amor latina

Amor latina

Amor caliente

Suavemente Bessame

Suavemente Bessame

 

 

 

Lectia de pictura – Suprarealismul

22 aug.

Fondatorii suprarealismului au fost poetii. Termenul „Surréalisme” a luat nastere in anul 1917, cand poetul Guillaume Apollinaire, inainte de a da la tipar piesa de teatru „Sanii lui Tyresias”, ii schimba subtitlul in ultima clipa din „drama supranaturalista” in „drama suprarealista”. Scriitorul André Breton preia acest termen si-l foloseste intr-un articol intitulat „Pentru Dada” (1920), pentru ca in 1922 sa publice „Manifestul suprarealismului”. Prin urmare, totul a inceput de la literatura, abia apoi suprarealismul ii va atrage pe artistii care practica alte arte, pentru ca, in cele din urma, sa se schimbe perceptia asupra lumii care devine „albastra ca o portocala” (Paul Eluard).

In anul 1916, de la fereastra autobuzului in care se afla, André Breton zareste la expozitia organizata de o galerie de pe rue Boétier tabloul Creier de copil. Panza al carei autor este Giorgio De Chirico il fascineaza. Dupa razboi Breton ii va cunoaste pe Picabia, Duchamp, Max Ernst, cumpara tablouri si isi formeaza o bogata colectie. In anul 1924, adreseaza o intrebare fundamentala: „Este, oare, posibila o pictura suprarealista?” La ceasta intrebare vor raspunde – fiecare in stil propriu – Max Ernst, Joan Miró, André Masson, Yves Tanguy, Salvador Dalí, René Magritte si Paul Delvaux.

Printre principalii pictori suprarealisti se pot mentiona: Victor Brauner (1903-1966); Salvador Dalí (1904-1989); Giorgio de Chirico (1888-1978); Paul Delvaux (1897-1994); Max Ernst (1891-1976); René Magritte (1898-1967); Joan Miró (1893-1983); Yves Tanguy (1900-1955).

Sursa textului : Wikipedia

Ca orice artist la inceput de drum, am cochetat si eu cu ideea surrealism-ului pentru ca, din punctul meu de vedere, imi ofera posibilitati nelimitate de a scormoni prin toate cotloanele infinitei imaginatii. Primele mele incercari de suprarealism au fost in realizarea colajelelor Pop-Art. Iata o parte dintre ele:

Equilibrium

Equilibrium

Beyond The City

Beyond The City

Red shoes boulevard

Red shoes boulevard

Dar puterea creatoare a adevaratului suprarealism cred ca sta in pictura, de aceea am incercat sa realizez cateva lucrari in acuarela. Rezultatul? Il puteti privi in continuare:

Mysterious chest

Mysterious chest

Timeless violin

Timeless violin

Cinéma vérité

Cinéma vérité

 

 

 

 

 

 

 

Galeria de arta XVII – NUDURI – culori acrilice pe panza

17 iul.
Morning Karma

Morning Karma

Gipsy mood

Gipsy mood

Arabian moon

Arabian moon

Everlasting love

Everlasting love

 

 

 

 

 

Galeria de arta XV – Pin-Up I

7 iun.
Pin Up Hall of fame - 1

Pin Up Hall of fame – 1

Pin Up Hall of fame - 2

Pin Up Hall of fame – 2

Pin Up Hall of fame - 3

Pin Up Hall of fame – 3

Pin Up Hall of fame - 4

Pin Up Hall of fame – 4

Un inger mort nu face doi bani

15 mai

Ce-ar fi daca toti ingerii nostri pazitori ar da coltul intr-o zi? Am fi ca New-York-ul fara curent electric. Unii ar ramane blocati in lifturi, altii n-ar mai sti cand sa treaca strada si cei mai multi ar orbecai prin case la lumina lumanarii.

Ingerul pazitor este de fapt busola cu care ne orientam in mediul care ne inconjoara zi de zi. Odata dereglata, n-ar fi de mirare sa se schimbe si polaritatea Pamantului. Sa  ne trezim ca mergem cu picioarele-n aer si cu capul in jos. Asa ca, la ce foloseste un inger mort? Ma intreb uneori daca isi aleg de buna-voie meseria asta sau le este varata pe gat “de sus”…

Allegory

„Allegory”

Citește în continuare

Lectia de pictura – Pin-Up

20 mart.

Misterioase, atragatoare si inocente in acelasi timp, celebrele Pin-up Girls provoaca dintr-o privire languroasa, fascineaza cu o sprancenele arcuite elegant si farmeca printr-un zambet rosu, seducator.

Pin-up Girl - acrilic pe panza / acrylic on canvas, A3 (42 x 29,7 cm)

Pin-up Girl - acrilic pe panza / acrylic on canvas, A3 (42 x 29,7 cm)

In perioada 1920-1970 a avut loc o adevarata inflorire a stilului, chiar daca termenul in sine de „pin up” (“pentru agatat”) a fost pentru prima oara folosit in Anglia, in 1941( cu toate ca fenomenul exista inca din anii 1890). Editorii de reviste si agentiile de publicitate cautau serviciile artistilor care puteau genera imagini memorabile pentru consumul de masa.

Citește în continuare

Galeria de arta XIII – ACEO „Vulturi” (Eagles)

7 mart.

„Proud Eagles” – complete set of ACEO, watercolor, 2,5″ x 3,5″ (6,4cm x 8,9 cm)

"Proud Eagles" - complete set of ACEO, watercolor, 2,5" x 3,5" (6,4cm x 8,9 cm)

Citește în continuare

Noapte de vis

24 dec.

E noaptea in care toate dorintele ar trebui sa se indeplineasca. E seara magica in care copiii cuminti asteapta cu sufletul la gura vizita lui Mos Craciun. E 24 decembrie in anul de gratie 2011. Ne-am facut oameni mari si a venit randul nostru sa le facem surprize celor mici.

Insa, undeva pe drum, am pierdut traditia, radacinile si identitatea noastra. Am uitat sa ne bucuram asa cum o faceam odinioara. Stratul gros de poleiala aurie, cu care era invesmantat batranul Craciun, s-a ros. Acum nu ne-a mai ramas decat sa-l peticim cu bucatele de hartie colorata ca sa nu se vada rugina. Purtam in spate o desaga greoaie, dar nu plina cu daruri, ci cu toate necazurile de peste an. Si ne-am obisnuit atat de mult cu ea, incat nici acum in Ajun, nu ne vine usor s-o aruncam cat mai departe de sufletul nostru.

Totusi, e noaptea in care ingandurarile si cuvintele ar trebui sa faca loc colindelor si iubirii. E vremea sa redevenim copii, sa ne bucuram de bradul impodobit si sa zambim din toata inima. Pentru cateva clipe sa oprim timpul pe loc si sa scoatem la lumina bunatatea si dragostea. Spiritul Craciunului exista in toti. Depinde de noi sa-i mentinem flacara vie.

Noaptea de vis incepe. Imbratisati-i pe cei dragi si impartiti ganduri bune. Vine Craciunul!

“… Si nu uita cand esti voios

Romane sa fi bun!…”

Portret de copil

Portret de copil

 

Little girl

Little girl

Cherry girl

Cherry girl

Little man

Little man

Fetita cu buburuze

Fetita cu buburuze

Blue sky

Blue sky

Zbor de fluturi

5 dec.

Cred ca acel om care nu-si doreste de la viata mai mult decat ii poate oferi aceasta este un om fericit. Cu putina afectiune, poti face pana si soarele sa zambeasca. Uneori nu e nevoie decat de un gest, o privire sau un suras ca sa poti face pe cineva sa simta ca traieste cu adevarat.

Nimic nu e mai frumos pe lumea asta decat sa vezi in ochii celui drag o urma de multumire. Atunci, parca prinzi aripi si poti sa zbori asemenea unui fluture. Si-n zborul tau de cateva secunde ai puterea sa atingi miezul fericirii. Apoi te-ntorci pe pamant si speri sa mai prinzi acea scanteie in ochii iubitului, ca sa-ti poti relua zborul spre absolut.

Embraced by the light

Embraced by the light - desen in creion si carbune

Citește în continuare

Galeria de arta XII – Cupluri

15 nov.

Cvartetul de coarde… sensibile

28 oct.

Da, stiu… Cred ca te-a pufnit rasul! Chiar si eu am scris titlul cu zambetul pe buze. Totusi, te asigur ca este vorba de ceva cat se poate de serios. Despre coarda sensibila a unui om, sufletul, si despre patru dintre cele mai importante lucruri din viata, care reusesc sa te atinga acolo unde trebuie.

Dintre cele mai adanci mistere ale Universului, sufletul unui om este cel mai putin cunoscut. Nu este palpabil, nu se poate masura, nu se poate cantari. Apare din senin si dispare la fel de enigmatic. Insa, fiecare dintre noi este constient ca-l are, ca este numai al lui, ca uneori doare sau, alteori, nu mai incape in piept de fericire.

Cvartetul care face sufletul sa rezoneze este format din patru lucruri esentiale: iubirea, fericirea, multumirea si implinirea. Unii ar putea fi carcotasi, sa spuna ca e unul si cam acelasi lucru. Dar gresesc! Un om complet trebuie sa le simta pe toate separat si, deopotriva, strans legate unul de celalalt.

Wild rose
„Wild rose” – desen in creion, carbune si acuarele, dimensiune 27 x 35 cm

Citește în continuare

Momentele adevarului

22 oct.

Te asezi in fata oglinzii si incepi. Esti procurorul si avocatul tau, deopotriva. Iti place ce vezi, ce esti, cum esti si unde ai ajuns? Sau recunosti din ce in ce mai greu imaginea reflectata? Acestea sunt micile momente ale adevarului, cand te asezi fata in fata cu tine si incerci sa te redescoperi.

Ridica-te in picioare! Prezideaza onorobilul judecator Timpul. Pledoaria de inceput apartine acuzarii. Est invinuit ca te-ai neglijat, ca ai uitat lucruri importante ce tin de esenta vietii. Ca ai lasat sa se stinga flacara iubirii si ca ti-ai pierdut respectul de sine. Cu degetul indreptat catre sufletul tau, acuzarea iti spune taios ca ai uitat sa fii om si sa te bucuri de micile placeri ale vietii. Ca pe scara ierarhica a valorilor tale ai disparut de pe primul loc.

Road to perdition

Road to perdition - desen in creion si tus, 30 x 42 cm

Citește în continuare

Lectia de pictura – ACEO

8 oct.

Probabil ca titlul a adus cu sine multe semne de intrebare. Nu este nici curent, nici stil, nici tehnica… Atunci, ce este ACEO? Art Cards, Editions and Original! Mai pe romaneste, niste cartonase pictate sau desenate, un pic mai mari decat cartile de joc. Ele reprezinta adevarate opere de arta in miniatura. Sunt si colectionari impatimiti pentru aceste carduri, mai ales in Statele Unite, acolo unde exista o adevarata cultura pentru ele.

Horses - ACEO

Horses - ACEO 2,5'' x 3,5'', acuarela, watercolour

Citește în continuare

Detalii, detalii…

29 sept.

Da, detaliile! Cati dintre noi dau importanta cuvenita acestor mici nimicuri care, impreuna, alcatuiesc viata in ansamblu? Superficialitatea a capatat rang de virtute, iar privitul, de deasupra si de sus, sport national. Degeaba am fost inzestrati nu cu unul, ci cu cinci simturi, daca uitam ca, din cand in cand, mai trebuie sa le si ascutim…

Little details

"Little details" - pictura in acuarele, dimensiune 27 x 35 cm

Citește în continuare

O zi oarecare…

24 sept.

Ce faci intr-o zi obisnuita cand te trezesti cu o bucata de tencuiala cazuta de pe perete si esti artist? Logic ar fi sa chemi un zugrav ca sa rezolve problema. Insa, este de notorietate ca pictorii trebuie sa aiba si-o doaga sarita, altfel n-ar mai fi creativi. Asa ca, las mesterul deoparte si pun mana pe acuarele si pensoane…

Bricks in the wall (1)

Bricks in the wall (1) - pictura murala

Citește în continuare

In cautarea fructului oprit

17 sept.

Daca ar fi sa ma iau dupa povestea bliblica, fructul oprit reprezenta dorinta de cunoastere. Eva ar fi fost ispitita de enigmaticul sarpe sa muste din mar, chiar daca avea directive clare “de sus” sa n-o faca. In plus, l-a mai corupt si pe inocentul Adam…

Uite-asa, s-au trezit amandoi bannati si au fost izgoniti din Gradina Raiului. Cam asa ar suna “comunicatul de presa” in ceea ce priveste desfasurarea evenimentelor petrecute in acele vremuri.

Forbidden

"Forbidden" - lucrare in acuarele, dimensiune 27 x 35 cm

Citește în continuare

PORTRETE

16 sept.

 

Autoportret

Autoportret

Portret de batrana

Portret de batrana

Portret de fetita

Portret de fetita

Fetita cu buburuze

Fetita cu buburuze

Daniel

Daniel

Alb si negru

Alb si negru

Alexandra

Alexandra

Portret in TUS

Portret in TUS

Lena

Lena

Studiu comparativ

12 sept.

In mod normal, in timp, la orice om ar trebui sa fie vizibila o evolutie. De orice fel. Capeti experienta, aduni intelepciune, te dezvolti ca fiinta superioara ce esti. Cu cat perseverezi intr-o anumita directie, cu atat ar trebui sa devii mai bun in ceea ce faci. Te perfectionezi. Cred ca tendinta asta spre perfectionism o mostenim odata cu restul tezaurului genetic. Daca nu am avea in sange dorinta de a excela, probabil ca si dezvoltarea ca om ar fi mai greoaie, iar evolutia mai anevoioasa.

Din cand in cand imi iau toate mapele cu desene si picturi. Le rasfoiesc incet, cu ochi critic si n-am cum sa nu observ evolutia tehnicii de lucru. Daca in lucrarile de inceput vad o oarecare stangacie si naivitate, cu cat ajung inspre ultimele observ cum detaliile capata o mai mare insemnatate, iar forma finala devine mult mai armonioasa si mai placuta.

In 2009, la inceput…

Swan dance - 2009

Swan dance - 2009 - desen in creion, dimensiune 30 x 42 cm

… dupa 2 ani, in 2011…

Swan dance - 2011

Swan dance - 2011 - desen in creion si creioane colorate, dimensiune 30 x 42 cm

Citește în continuare

Requiem pentru o carte

8 sept.

Fiecare inceput de toamna imi aduce in suflet un strop de melancolie, o inclinare spre meditatie si un soi de parere de rau. Poate dupa vara, poate dupa verde, cu toate ca ochiul meu de artist este in extaz la vederea culorilor nemaipomenite ale acestui anotimp. Uneori imi alint starea si-i spun astenie. Si chiar de se vrea invizibila, tot isi lasa amprenta in ceea ce fac, in special in pictura. Aleg teme mai duioase, mai calde ori mai romantice.

Ultimul tablou se incadreaza perfect in atmosfera tomnatica a sufletului meu. “Cititoarea” reprezinta un nud de femeie tanara, care tine in brate o carte deschisa. Fundalul este intunecat tocmai pentru a-i scoate in evidenta albeata pielii si privirea pierduta, undeva in zare.

The reader

"The reader" - pictura in acuarele, dimensiune 27 x 35 cm

Citește în continuare

Frumusete XXL

3 sept.

Societatea de consum si advertisingul au reusit sa schimbe perceptia unor intregi generatii in ceea ce priveste idealul feminin. Daca in trecut pictorii reuseau sa puna pe panza frumusetea in stare pura, asa cum era, acum tabloidele, revistele glossy si televiziunea ridica anorexia la rang de virtute. Formele “perfecte” implica automat un set de coaste proeminente, un fund inexistent si un bazin in ale carui oase nu poti decat sa te intepi. Sau sa inveti mai usor atonomia scheletului uman.

Laptareasa

"Laptareasa" - pictura in acuarela, dimensiune 27 x 35 cm

Citește în continuare

Ordinea haosului

28 aug.

“Ai nevoie de haos in sufletul tau pentru a da nastere unei stele” – Friederich Nietzsche

De vreo doua zile dau tarcoale foii de hartie, facandu-mi curaj sa ma apuc de scris. De ceva vreme ma consider o mica artista, nicidecum o scriitoare desavarsita. Dar n-as putea sa va prezint o lucrare fara sa fie insotita de cateva cuvinte izvorate din inima si suflet, pentru ca desenul sau pictura, odata terminate, imi soptesc si-mi induc o anumita stare sufletesca.

Tripticul pe care vreau sa vi-l arat azi imi sugereaza, pana la obsesie, doua cuvinte: “haos” si “ordine”. Da, stiu, nici o minte patrata n-ar putea pune laolalta acesti doi termeni antagonici. Insa, cum neuronii mei nu zac pe la colturi, m-am hotarat sa abordez acesta problema spinoasa a haosului ordonat.

Chaos and order

"Chaos and order" - triptic, pictura abstracta in acuarele pe carton

Citește în continuare

Cade cortina!

9 aug.

“Ca o piesa de teatru, asa este viata: nu intereseaza cat de mult a tinut, ci cat de frumos s-a desfasurat.” – Seneca

Ma apropii cu pasi grabiti spre 34. Mai am un pic. Simt ca Timpul se pregateste sa coboare cortina peste al treilea act din viata mea: tineretea. Primele doua acte din aceasta tragi-comedie existentiala au trecut in zbor: copilaria si adolescenta. Eram prea fascinata de luminile scenei si preocupata sa-i vad pe cei din jurul meu cum isi joaca rolul, ca sa-mi mai dau seama cat de rapid se scurgeau orele, zilele, anii…

Si-asa au trecut ierni, veri si primaveri de-a valma, cu miros de-acasa si gust dulce de nepasare inocenta. Am lasat in urma ciresele de la urechi, clinchetul de clopotei, literele alfabetului, emotiile primei iubiri si casa parinteasca. Am crescut mare, lucru pe care mi-l doream cu ardoare cand eram de-o schioapa. Habar n-aveam cate-am sa pierd, dar si cate lucruri noi voi castiga, mergand pe acest drum cu sens unic. Invatam replicile din mers si improvizam acolo unde lipsea scenariul.

Regizor bun, dar neiertator, viata a stiut cand sa fie blanda si sa-mi vorbeasca in soapta sau cand sa-mi dea cate-un sut in dos, ca sa pot inainta.

Rand pe rand, o parte din actorii principali alaturi de care eram obisnuita sa impart scena au disparut. Cred ca asta-i cea mai grea parte din procesul de maturizare. Odata cu tine, inevitabil, imbatranesc si cei dragi din jurul tau. Se retrag din lumina reflectoarelor, unul cate unul, si lasa in urma lor un loc gol pentru care nu exista dublura.

In timp, te perfectionezi si devii tu insuti maestru. Iti revine rolul de a-i invata pe cei tineri din propria experienta si de a le ghida primii pasi pe scena vietii. Intelepciunea nu vine, insa, fara sacrificii. La fiecare 365 de zile trebuie sa duci ofranda pe altarul existentei inca un an din viata ta. Sa-l arzi, fumul sa urce la cer, iar in urma sa nu mai ramana decat praf de stele.

Trebuie sa ma grabesc. S-a auzit gongul batand deja de doua ori, iar in curand se va lasa cortina. Nu plecati nicaieri! Artista se pregateste de actul al patrulea: a doua tinerete, dupa un scenariu original…

Red gloves

"Red gloves" - lucrare in tus si creion, dimensiune 30 x 42 cm

Joaca oamenilor mari

23 iul.

“Joaca este începutul cunoaşterii.” – George Dorsey

Ma intreb uneori de ce o parte din oameni, cand ajung mari, uita sa fie copilarosi si jucausi. Cred ca acea inocenta a copilariei ar trebui purtata, ca o pecete aplicata direct pe inima, toata viata. Ea ajuta sufletul sa nu imbatraneasca odata cu trupul, in timp ce anii se scurg nebanuiti.

Ce e rau in a fi usor alintat, din cand in cand? Ce-ar fi atat de deplasat daca ai alerga din nou dupa fluturi? De ce e atat de greu sa mai fii jucaus, dupa o anumita varsta si infinit mai usor sa fii privit ciudat de altii, daca indraznesti…

Si-acum imi place sa ma rostogolesc in iarba, sa fac coronite din flori sau baloane de sapun. Ma alint si-mi place sa fiu alintata. Uneori. As mai juca “de-a v-ati ascunselea”, daca as mai avea cu cine, sau “tara-tara, vrem ostasi”. As alerga o seara intrega, daca as mai putea, asa cum o faceam, zi de zi, cand eram tanc. Cu drag mi-aduc aminte de zilele fierbinti de vara, cand ne udam cu apa pana la piele… Sau in care eram in stare sa ma plimb, ore in sir, cu cercul, hipnotizata de miscarea lui.

Acum prioritatile sunt altele, iar varsta nu ma mai lasa sa fac multe lucruri. Daca as da ”in mintea copiilor” as risca sa fiu privita cu ochi critici de ceilalti, care ar putea crede ca imi patez statutul de “om mare”.

De ce sa nu mai plangi cand te doare sau sa razi cu pofta de-o prostie? De ce sa nu mai sari sotronul, atunci cand il intalnesti pe trotuar? Sau sa strambi din nas, in vazul tuturor, cand ceva nu-ti convine? Sunt multe lucruri care au devenit parca interzise, odata cu maturitatea…

Mi s-a intamplat sa vad doi vechi prieteni, ajunsi acum spre 40 de ani, care intalnindu-se pe strada, unul sa-l intampine cu un vesel “salut!”, iar celalat sa-i raspunda cu un sec “buna ziua”. Am senzatia ca unii oameni vor sa imbatraneasca inainte de vreme. Alunga orice urma a voiosiei de copil din suflet si se imbraca in haina sobra de „om mare”.

Odata cu trecerea anilor, ne pierdem inocenta, acea intelepciune primordiala pe care o primim mostenire, dar de care ne debarasam la primele semne ale transformarii intr-un adult. Sunt multe momente in viata cand, daca am privi totul prin ochii unui copil, cu siguranta am gasi solutii mai bune la unele probleme, iar anumite intamplari ar capata un cu totul alt sens.

Dar nu! Ne incapatanam sa fim oameni mari si ne incarcam desaga maturitatii cu tot soiul de belele, stres, nervi, responsabilitati.

Asa ca… nu vrei sa ne jucam? 😉

Fata cu fragute

"Fata cu fragute" - lucrare in acuarela dimensiune 27 x 35 cm

 

 

Valsand cu norii

28 iun.

 

M-am trezit inconjurata de toamna. E frig, ploua si-n termometre gradele se incapataneaza sa ramana sub valoarea de 15. Acum doua seri am dat drumul, din nou, la centrala. Fara sa vreau, ochii imi raman atintiti pe calendar: 28 iunie! In plina vara e o atmosfera de octombrie tarziu.

Ma gandesc, aproape cu mila, le cei care si-au programat concediul in perioada asta, inca de acum un an. “Vrei, nu vrei, bei Grigore-agheazma!” – avea o vorba bunica mea…

Nu pot spune ca ii sunt prietena vremii ploioase. Copil al Soarelui fiind, nascuta in plina vara, tanjesc dupa lumina puternica a dupa-amiezelor. Dupa campii cu flori de mac si spice de grau. Dupa miros de cirese coapte si pepeni zemosi.

Norii cenusii se invart pe cer de colo-colo. Parca n-au stare. Le place sa-i faca in ciuda auzuriului, dansand in fata lui un vals grotesc. Ploaia vrea sa-mi invite sufletul la dans, dar el nu-i aici. Zburda printr-un colt de amintire insorita. Si-atunci, suparata, sufla rafale de vant si smulge flori de tei si visine parguite, trantindu-le pe pamant. Poate ca, pana la urma, soarele va trage cortina norilor grei si va zambi din nou.

Pana atunci, consolarea zilelor senine imi ramane in cutiuta cu acuarele. Si desenez. Bucurie, lumina, flori, soare…

Joy of summer

"Joy of summer" - lucrare in acuarela, 30 x 42 cm

 

Cinci minute

26 iun.

Acest desen mi-a luat cinci minute, dar mi-au trebuit saizeci de ani ca sa ajung sa-l fac.” – Auguste Renoir

Ce poti sa faci in cinci minute – intr-o  farama din timpul pe care-l avem alocat vietii? Daca nu stai sa te gandesti putin, poti spune ca in 5 minute n-ai cum sa faci prea multe lucruri. Si totusi…

In cinci minute poti:

– sa faci o cafea

– sa fumezi o tigara

– sa-ti pregatesti o omleta

– sa te speli pe fata si pe dinti dimineata

– sa trimiti un e-mail

– sa inveti cateva cuvinte noi

– sa te uiti la rubrica Meteo

– sa te hotarasti cu ce te imbraci

– sa faci un dus

– sa prepari o supa instant.

Si lista poate fi completata cu tot soiul de lucruri, care nu au o asa de mare importanta in existenta noastra. Cu toate acestea, cate cinci, cate cinci, se aduna ca intr-un ciorchine despre care, in urmatoarea clipa, poti vorbi la trecut.

Pentru unii, cele mai dulci cinci minute sunt cele de dimineata, imediat dupa ce suna alarma de la ceas. In pat inca e cald si bine. Inevitabil, vine si acel „mai stau 5 minute”, atat de imbietor.

De multe ori folosim aceasta formula magica pentru a amana diverse actiuni: „inca 5 minute si plec”, „ajung in 5 minute”, „in 5 minute ma apuc de treaba”, „peste 5 minute dau un telefon”… Ma intreb, poate retoric, cate siruri de cinci minute se pierd, intr-o viata de om, fara sa fie folosite?

Aseara, in cinci minute, am facut un desen. Am furat din desaga timpului 300 de secunde si le-am folosit la maxim. Asa, am mai recuperat inca 5 minute din viata mea!

Flori

Flori

Sufletul meu ca o Venetie

18 iun.

 

35 de grade la umbra. Miros de tei si palma Maicii Domnului. Cei cativa trecatori care s-au incumetat sa iasa afara, se plimba incet, toropiti de arsita amiezii. Orele se tarasc lenese pe asfaltul fierbinte, tanjind dupa racoarea unei nopti de iunie tarziu.

Imi scormonesc imaginatia si las pensonul inmuiat in acuarele sa-si urmeze calea. Desenul l-am inceput acum o saptamana si jumatate. L-am schitat, i-am pus primele culori, iar apoi l-am lasat sa zaca intr-un colt. Desenez doar cand am dispozitia necesara. Inspiratia nu vine pe fuga, ca un trubadur grabit.

In timp ce pictam, ma simteam acolo. La una din ferestrele cladirilor roase de timp si de ape. Sufletul meu era o Venetie. Intr-un echilibru precar intre apa si uscat dar, totodata, temeinic si dainuind de sute de ani, deasupra lumii miscatoare. Ca o Venetie. Imi lipseau gondolierii, sa-mi cante ragusit o strofa dintr-un vechi cantec de dragoste. Strazile-mi curgatoare erau acum pustii. Carnavalul se terminase de mult, iar eu nu mai ramasesem decat cu o masca, ratacita intr-un ungher intunecat.

Incremenita intr-o clipa, pe care batranul Timp a incuiat-o in cufarul sau, imaginea incepe sa prinda contur. Luciul apei, tencuiala cazuta a unui zid, un cos afumat, florile timide din glastra de la etajul doi… Lucrez incet, cu placerea cu care toarce o pisica. Stiu ca in curand il voi termina. Si, odata cu desenul, voi pasi afara din lumea colorata a creatiei. Am o satisfactie dar, totodata, si un regret ascuns ca plec de acolo. Din Venetia mea de artist.

Venice garden

"Venice garden" - lucrare in acuarela, dimensiune 27 x 41 cm

 

 

Best of

22 mai

Am avut ragazul si rabdarea sa citesc tot ce-am scris pe blog de exact un an si trei luni. Unele postari m-au facut sa zambesc nostalgic, altele sa-mi clocoteasca sangele… Cu toate acestea, am avut placerea sa savurez fiecare cuvintel, fie ca a fost scris sub influenta unei anumite conjuncturi, fie ca a fost gandit mai indelung.

Probabil ca acest moment, in care iti recitesti blogul de la cap la coada, il traieste fiecare blogger. Sa-ti faci o imagine de ansamblu sau doar sa-ti vezi evolutia in timp.

Unele scrieri mi-au placut mai mult decat altele, asa ca am hotarat sa fac un Top 10 al tuturor articolelor asternute pe blog pana acum. Click pe fiecare dintre titluri pentru a le putea citi in intregime.

Locul 10:  „CULOAREA AMINTIRILOR” – „Amintirile, ca si visele, au intotdeauna cele mai puternice nuante. Cea mai colorata amintire o am de cand eram studenta in anul I…”

Beyond the city

Beyond the city

Locul 9: „INTOARCEREA LA INOCENTA” – „In ultimul secol omenirea si-a complicat existenta atat de mult, incat oamenii si-au uitat, pur si simplu, originile sanatoase. Daca pana nu demult omul traia intr-o comuniune absoluta cu natura, odata cu revolutia industriala a inceput si declinul…”

Return to innocence

Return to innocence

Locul 8: „PROPRIETARII DE ILUZII” –  „Am ajuns la concluzia ca lumea care ma inconjoara arata ca si cum as privi-o printr-un ciob de sticla. Deformata, urata, disproportionata, hidoasa… Incerc deseori sa ma imbat cu apa rece si sa-mi spun ca totul nu este decat o iluzie optica. Si indepartez bucata de sticla din fata ochilor. Dar, nimic nu se schimba…”

Proprietarii de iluzii

Proprietarii de iluzii

 Locul 7: „ZBURAM CU ARIPI FRANTE” – „E un zbor nebun. Un zbor imposibil. Si totusi… Asa, cu aripile frante, mai avem acel strop de putere sa ne ridicam.”

Icarus

Icarus

Locul 6: „UN STROP DE IMAGINATIE” –  „Mai pot! Mai pot sa-mi imaginez intr-o lume in care principala activitate este aceea de a-ti asigura ziua de maine. Mai pot visa cu ochii deschisi, atunci cand vad in jurul meu numai minciuna, hotie si oameni rai. Imaginatia nu mi-o poate lua nimeni…”

Un strop de imaginatie

Un strop de imaginatie

Locul 5: „ZBOR DEASUPRA UNUI CUIB DE SLUGI– „Sssttt! Vorbeste in soapta… Mergi usor pe varfuri… Sa nu cumva sa deranjezi! Ne pierdem pe zi ce trece taria din glas, puterea din brate, constiinta din suflet. Devenim marionete in mana unor papusari diabolici. Ca sa fim linistiti, cuminti, ne multumim doar cu circ. Fara paine…”

Zborul durerii

Zborul durerii

Locul 4: „STRIGATUL TACERII – „Imi vine uneori sa strig, sa urlu. Dar tipatul se opreste undeva in gat si nu vrea sa iasa. Oricum s-ar izbi in timpanele surde care ma inconjoara. E ca in vis…”

Strigat

Strigat

Locul 3: „IN SOAPTA… – „Azi am sa-ti vorbesc in soapta… pentru ca de undeva, de departe, se aude in surdina un glas stins de chitara. Voi vorbi soptit ca sa-ti poti auzi si gandurile…”

Guitar

Guitar

Locul 2: „MAGIA CUVINTELOR – „Cuvintele sunt printre primele lucruri pe care le invata un om in viata. Si cat traim, invatam alte si alte cuvinte. Ne imbogatim vocabularul pentru a putea comunica… Dar ce-ar fi daca ne-am trezi intr-o dimineata si am realiza ca nu mai putem spune nimic? Si nu, nu am devenit muti peste noapte! Doar ca… am uitat toate cuvintele…”

Cuvinte I – Ideal

Cuvinte I – Ideal

And the winner is…

Locul 1 : „VIATA CA O SALA DE ASTEPTARE– ”

O camaruta inghesuita, cu scaune de plastic asezate langa perete. Unii oameni se ridica si pleaca, altii nerabdatori le iau locul. Toti asteapta, dar nimanui nu-i place asteptarea…”

Asteptare

Asteptare

>Coconul creatiei

6 apr.

>

“In desert, se zice, nu se duc decat indragostitii si nebunii. Eu mai cunosc o categorie, in care ma includ. Cei care nu se descurca prea bine in vacarm si tanjesc dupa un loc de unde, speriindu-se de izolare, sa se intoarca pocaiti in societate.” Octavian Paler


Am incuiat usa catre lumea exterioara. O lume intr-o continua schimbare in mai rau. M-am invelit in coconul creatiei si nu am lasat dacat o fanta, cat o gaura de cheie, prin care mai arunc un ochi la ce se petrece dincolo. M-am inconjurat de culori, de iubire si de bucatele de hartie. Simt ca sunt in siguranta. Si fericita.


Am un chef nebun sa creez. Picturi, desene in creion sau carbune, colaje. Lucrez in fiecare zi la ceva nou. Imaginatia mea se joaca in voie cu sute de nuante si zeci de decupaje. E lumea mea. Pestrita, colorata si fara limitari. Ca orice artist care se respecta, cred ca am nevoie si de acest tip de evadare din obisnuit. Din normalul cu care sunt incorsetati ceilalti.


Am incuiat usa spre lumea exterioara. Si, pentru moment, prefer sa ascund cheia intre tuburile de acuarele…

„Faetus” – mix media realizat din acuarela si colaj
dimensiune 32 x 41 cm

>Maretia unei clipe

8 mart.

>

“Clipa, intarzie putin, esti atat de frumoasa…” – Goethe


Am luat in palme clipa de singuratate si am asezat-o langa o stea. Invaluita in lumina ei blanda, i-au crescut aripi de fluture si a inceput sa zboare. Nu mai era singura! Milioane de clipe zburdau vesele pe langa ea. De undeva de sus, le veghea jocul parintele lor, Timpul. Bland si intelept, le dadea clipelor de singuratate lectia vietii… Cu rabdarea lui ancestrala, o invata pe fiecare in parte cum sa-si traiasca scurta existenta efemera.


Am clipit. Si inca o clipa din viata mea s-a transformat in fluture si zboara! Celelate stau cuminti pe banca si isi asteapta randul. Unele sunt mai nerabdatoare si bat din picioare sau isi framanta mainile. Altele, stau sfioase si zambesc in coltul buzelor. Fiecare, insa, stie ca ii va veni randul sa se prinda in hora nesfarsitei treceri…


Odata cu zborul lor, le pierdem pentru totdeauna. Ca pe un puf de papadie, pe care adierea de vant ti-l fura miseleste. Legea batranului Timp nu mai permite niciuneia sa se mai intoarca la noi. Nici macar o singura data… Ramane din ea numai o umbra, care se imbraca in haina amintirilor si se aseaza la locul ei, in sertarele memoriei.


Nu stii niciodata care-i prima ta clipa, dar nici ultima. De aceea trebuie pretuita fiecare. Ca si cum ar fi un mic margaritar, care da vietii sens si valoare. Bunatatea, intelepciunea, bucuria, iubirea, nu sunt altceva decat acumulari de nestemate. De clipe carora li s-a acordat rabdarea, atentia si respectul cuvenit.


Fie ca este vorba de o clipa de singuratate, de iubire, de sinceritate, de adevar, de neatentie, de bucurie, toate se aseaza pe un sirag lung de margele. Cu aceste podoabe se imbraca Universul. Fiecare clipa isi are locul, timpul si rostul ei. Le pierdem incontinuu, dar le si castigam in fiecare zi, deopotriva…

“Storm” – lucrare in carbune

dimensiune 30 x 42 cm


>Je ne regrette rien!

2 mart.


“Cine se preocupa sa regrete trecutul, pierde prezentul si pune in pericol viitorul” – Francisco de Queveda


Nu am regretat niciodata ceva din trecutul meu. Ce-am facut sau ce n-am reusit sa fac. Orice lucru pozitiv a fost un pas inainte. Cu fiecare greseala comisa, primeam de la viata un sut in fund. Tot un pas inainte! Am invatat atat din victorii, cat si din esecuri. Am trecut si prin momente grele, clipe de singuratate, lacrimi si tristeti… Dar, intotdeauna, memoria a facut selectie in ele si le-a bagat intr-un saculet, croit special pentru ele. Am ramas cu amintirile placute, calde, pline de iubire si fericire. Nu mi-a fost teama niciodata s-o iau de la zero. Am avut mereu puterea sa ma ridic de jos, sa ma adun, sa ma scutur de praf si sa merg mai departe.


Cred ca sunt unele momente cand viata te incearca un pic mai tare. Vrea sa vada cu cine are de-a face! Prin astfel de clipe am trecut cand am terminat facultatea. Patru ani de munca, invatatura si ceva distractie. Sa nu uitati, totusi, ca asta se intampla acum 12 ani… Parintii mei aveau venituri modeste si nu ma puteau sustine total financiar, pe timpul scolii. Asa ca, pentru a studia mai departe, am fost nevoita sa pun osul la treaba si mintea la contributie. Voiam bursa de merit si loc de cazare in camin. Si astea nu se puteau obtine decat cu note mari. Eram si mandra. Nu voiam sa aplic pentru bursa sociala. Voiam bursa de merit si-am avut-o. Timp de 4 ani.


Momentul de cumpana a fost cand m-am vazut somera cu diploma si licentiata, pe deasupra. Aveam de ales. Fie imi gaseam un loc de munca oarecare si ramaneam in Iasi, incercand sa-mi duc zilele una dupa alta, fie ma intorceam acasa. Dilema asta cred ca o au foarte multi tineri care termina scoala. A te intoarce in casa parinteasca, de unde iti luasesi zborul cu cativa ani mai devreme, reprezinta pentru multi un pas inapoi. Nu si pentru mine. Dupa o incercare esuata de a fi ospatar, pentru o ora, m-am urcat in personalul de Adjud si am plecat la Roman. Fie ce-o fi! Hotararea am luat-o fara sa-mi fac prea multe procese de constiinta.


Destinul m-a pus atunci sa dau cu zarul si am ales calea potrivita. Viata mi-a aratat, pana la urma, ca nu am gresit. Nu am avut nici o urma de regret ca m-am intors de unde-am plecat si ca am fost nevoita s-o iau de la capat. In nici trei luni de la absolvire, ma angajam la radioul local. Nu aveam nici cea mai vaga idee despre ce aveam sa fac. Am dat o noua fila din viata mea si multe lucruri frumoase aveau sa mi se intample. Dar, despre toate astea, va voi povesti cat de curand…





„Parisienne” – lucrare mixta in creion, creioane colorate si tus

dimensiune 30 x 42 cm



Si la final, o piesa draga sufletului meu: Edith Piaf – „Non, Je ne regrette rien”




>Clepsidra cu amintiri

19 feb.

>

“Cu cat s-a scurs mai mult nisip prin clepsidra vietii noastre, cu atat mai clar ar trebui sa vedem prin ea.” Jean Paul Friedrich Richter


Incerc sa zaresc primavara printre fulgii mari de zapada. In casa miroase a placinte calde, iar sufletul meu zburda din nou printre firele de nisip ale amintirilor. Din cand in cand, intorc clepsidra vietii. Vreau sa calatoresc in timp, pana la acele momente ramase prafuite undeva, intr-un colt de memorie.


Ninsoarea de afara ma intoarce cu gandul la iernile copilariei. Atunci imi placea aceasta perioada din an… Era anotimpul derdelusului, a batailor cu bulgari, a cazematelor, a turturilor de gheata de la streasina casei. Era vremea Craciunului, a lui Mos Gerila si a Anului Nou. Dar mai era si timpul celor mai mari nazbatii…


Ma si vad de vreo opt-noua ani, cand intr-o iarna m-am dus cu un var de-al meu sa ne tragem pe gheata. Balta noastra se transformase intr-un veritabil patinoar. Saniute, papuci cu talpa fina, cazaturi in fund si rasete cat cuprinde. Toate bune si frumoase pana in momentul in care ne-am aventurat spre stufaris, iar gheata s-a crapat sub greutatea noastra. Ne-am trezit pana la brau in apa rece si namol. Varu-meu, mai curajos si mai aproape de mal, a iesit primul si m-a tras si pe mine afara. Cred ca soarta l-a impins sa devina, peste ani, pompier. Atunci a fost prima oara cand s-a manifestat in el pornirea de salvator…


Va dati seama, in schimb, ce fete au facut mamele noastre cand am intrat in curte, uzi leoarca si plini de mal pana la gat. Scena de stop cardiac si nu alta! Nu stiau, bietele de ele, ce sa faca mai intai. Sa ne traga o chelfaneala zdravana sau sa se bucure ca n-am patit nimic. Inocenta varstei ne-a facut sa nu realizam prin ce primejdie am trecut, pana n-am ajuns acasa si-am vazut reactia mamelor noastre. De-atunci, balta a ramas pentru noi taram interzis. Aveam voie doar sa ne uitam… Turbam de ciuda cand ii vedeam pe alti copii cum se joaca pe gheata.


Au trecut peste noi multe ierni. Am devenit oameni mari, cu familie, responsabilitati, copii, griji si cu… amintiri! Ganduri frumoase care ne coloreaza griul de zi cu zi. Oaze pline de seva de care avem nevoie pentru a merge mai departe. Ne ancoram puternic in amintiri ca sa nu fim luati de talazul existentei cotidiene si pentru a capata forta necesara de a razbi in viata. Un om care isi pierde memoria, cred ca-si pierde definitiv si sufletul. Ramane atarnat intr-un cui din negura timpului. Devine o clepsidra fara nisip…


„Clepsidra amintirilor” – lucrare mixta in creion si creioane colorate
dimensiune 20 x 30 cm

>Zburam cu aripi frante…

12 feb.

>



Oamenii ne invata sa gandim ca niste gaini si noi ne consideram adevarate gaini, cu toate ca suntem vulturi. Intindeti-va aripile si luati-va zborul! Sa nu va mai multumiti doar cu grauntele care vi se arunca…” – James Aggrey


E un zbor nebun. Un zbor imposibil. Si totusi… Asa, cu aripile frante, mai avem acel strop de putere sa ne ridicam.


De cand ma stiu, am avut mereu un vis obsesiv. In sensul pozitiv al cuvantului. Ma intindeam pe burta in pozitie de cruce si usor, usor, incepeam sa ma ridic de la sol. Planam ca intr-o levitatie transcedentala pret de cateva minute, dupa care mintea incepea sa comande decolarea… Urcam mai sus, si mai sus. Apoi incepeam sa vad panorama de sub mine. Culmea este ca, in viata reala, am o teama teribila de inaltimi. In vis, zborul meu este perfect. Intotdeauna este cald si, intotdeauna, punctul de plecare este in fata casei parintesti. De cativa ani am acest vis din ce in ce mai rar…


Sunt doar vise! O lume necunoscuta pe care subconstientul o transforma in imagini. Dar ce facem cu aripile pe care ni le-a lasat mostenire soarta? Da, le avem… Numai ca suntem prea fricosi sa le folosim. Traim, in suflet, cu o teama ancestrala de esec. De prabusire din inaltul cerului, pe un caldaram rece de piatra. Sau, cand incercam sa le deschidem ca sa ne luam avant in zbor, se gaseste cineva cu o foarfeca ascutita in mana, gata sa ne reteze elanul. Exact asa cum le taiau bunicii nostri varful aripilor la gaini, ca sa nu mai sara peste gard.


Ii stim pe cei care vor sa ne franga aripile. Dar ii lasam sa faca asta in continuare. Ii lasam sa ne subjuge si sa ne tina inchisi in colivii… Pentru orice om, zborul ar trebui sa insemne libertatea absoluta. De a visa. De a spera. De a trai.


De fiecare data, viata ne spune s-o luam de la capat. Ne da un set nou de aripi. O noua sansa pentru zbor. Singura noastra datorie este sa gasim curajul sa ne ridicam, sa zburam din nou, chiar si pentru o clipa…


Lectia de zbor” – Nichita Stanescu

“Mai inatai iti strangi umerii,

mai apoi te inalti pe varful picioarelor,

inchizi ochii,

refuzi auzul.

Iti spui in sine:

acum voi zbura.

Apoi zici:

Zbor.

Si acesta este zborul.”




Icarus” – lucrare in acuarela
dimensiune 27 x 39 cm

Galeria de arta I

18 nov.

>Prietenie cu termen de valabilitate

16 nov.

>

Prietenia inseamna un suflet in doua trupuri” – Aristotel

N-am avut niciodata prea multi prieteni adevarati. Nu in sensul de iubiti, amici ori cunostinte. Prieteni de suflet. N-as putea sa-mi blamez pentru asta felul de a fi. De obicei sunt vesela, calma, comunicativa si foarte sociabila. Insa sunt oameni pe care ii cunosc de ani de zile, dar pe care nu i-am putut considera niciodata prieteni.

Poate ca sunt eu prea pretentioasa in ceea ce priveste notiunea de prietenie… Sufar si incerc sa-l alin cand sufera sau este necajit. Ma bucur de bucuria sa. Fac tot posibilul sa-l ajut cand are nevoie de ajutor. Ii sar in aparare cand cineva il vorbeste de rau. Vreau sa ma pot bizui pe el atunci am nevoie de o mana de ajutor. Gasesc la el o vorba buna cand sunt la pamant. Impartasim impreuna atat momentele triste, cat si cele de fericire…

Pentru mine asta inseamna o legatura adevarata de prietenie, indiferent ca este vorba de o femeie sau de un barbat. Poate cer prea mult de la cei care ar trebui sa-mi fie prieteni! De partea mea de prietenie am avut grija intotdeauna, fara sa consider ca fac un efort deosebit pentru a demonstra cuiva ca pot oferi prietenia neconditionat, indiferent de situatie.

Dar cand si de ce o prietenie depaseste termenul de valabilitate? Cata nepasare trebuie sa suporti din partea unui om, ca sa nu mai consideri ca-ti este prieten? Cata umilinta sau cata indiferenta? Cat de mare trebuie sa fie prapastia intre doi oameni astfel incat prietenia sa inceapa sa puta, sa prinda mucegai, sa-si schimbe culoarea si aspectul… intr-un cuvant: sa expire?



„Dear friend”- lucrare mixta in creion si tus, pe carton,
dimensiune 50 x 70 cm


Maria si pictura (pentru a vedea dimensiunea reala a lucrarii)


P.S. Fiindca aceasta lucrare este una din favoritele mele si pentru ca am abordat subiectul prieteniei adevarate, as dori sa o dedic unor oameni dragi si cei mai buni prieteni ai mei: iubitului meu si Soniei

>Trece timpul, ca nebunul…

21 oct.

>


Nimic nu trece mai repede ca anii, copiii timpului” – Leonardo da Vinci


Lumea e intr-o continua schimbare. Se spune ca in bine… De cele mai multe ori, din pacate, schimbarea asta e mai mult o involutie a fiintei umane. Ma refer la suflet, la omenie, la bunatate…

Ma gandeam acum cateva minute la cum “dispar” prietenii din viata noastra. Si nu, Doamne fereste! Is bine sanatosi. Cu cat trec anii, observi ca numarul celor apropiati, care trec de testul suprem al timpului, e din ce in ce mai mic. Cu fiecare an se restrange, din ce in ce, lista de prieteni care iti dau un telefon sa-ti zica “La multi ani!” de ziua ta. Sau trec din intamplare pe la tine si habar n-au ca, taman in ziua aia, e aniversarea ta… Nu am avut niciodata pretentii pentru flori sau cadouri. Cand vad flori frumoase, mi le cumpar. Cand am nevoie de ceva, imi iau. Mi se pare stupid sa astept jumate de an, numai sa fie ziua cuiva, ca sa-i daruiesc din inima un lucru de care stiu ca are nevoie chiar atunci… Dar imi place sa cred ca se mai gandeste cineva la mine, la noi, intr-o zi din asta mai deosebita. Un gand, o imbratisare sau cateva cuvinte din suflet sunt de ajuns!

Pe de alta parte, ce asteptari sa mai ai? Oamenii uita si de ei insisi in lupta asta continua pentru supravietuire, pentru bani… Uita sa mai zambeasca. Uita sa se mai bucure. Uita prea multe lucruri esentiale, legate de calitatea de om.

Unde-s bairamele de altadat’? Unde-s prietenii cu care organizai chermeze ad-hoc cu o sticla de vin de tara, o tava cu saratele si muzica la maxim ca sa-ti terorizezi vecinii?

Acu’ pana si unui plod de clasa-ntai ii face ma-sa petrecere cu colegii la restaurant. Majoratele! Acasa? Nici vorba… In club frate, ca asa-i la moda acum. Revelion acasa la cineva cu salata de boeuf, sampanie, fursecuri si artificii? Nu! Categoric nu. Pentru asta faci rezervari cu 6-8 luni inainte la pension sau la hotel, de preferat in strainatate. Sa-ti cheltuiesti toti banii stransi intr-un an. Dar inainte sa te-ntorci acasa, faci si-un shopping mic in Austria, ca-s reduceri… Vii rupt in fund, dar macar ai matu’ plin si geamantanul burdusit cu chiloti de firma.

De asta am spus ca lumea se transforma. Nu neaparat in ceva mai bun… Chiar daca am ajuns in acest punct al existentei noastre, sa nu uitam de unde-am plecat. Sa nu uitam cine suntem. Sa nu ne uitam familia si prietenii adevarati!

P.S.: Iubitul meu, iti ofer acum o floare strategic plasata, la 6 ani de cand am devenit doamna inimii tale…





Rose for you” – lucrare mixta in creion si tus

dimensiune 42 x 30 cm



>Ospatar pentru o ora

14 oct.

>


Nu conteaza ce meserie ai, conteaza sa fii cel mai bun!” – Abraham Lincoln


Nici nu implinisem 22 de ani, cand m-am trezit licentiata si somera cu diploma! Terminasem cei 4 ani de facultate pe care mi-i propusesem sa-i fac. Pe vremea aia masterul era mai mult un moft. Oricum, privind azi in urma, ma gandesc ca l-as fi facut degeaba…


Deci, asa cum va ziceam, ma trezesc cu diploma-n buzunar si dornica sa fac primii bani din munca cinstita. M-am prezentat la cel dintai interviu pe care mi-au picat ochii, intr-un anunt din ziar. Ospatar la o terasa imensa (Corso, parca) din spatele Hotelului Traian din Iasi. Tipa care se ocupa de selectie a cam facut ochii mari la mine si m-a intrebat candid: “Esti sigura ca vrei sa faci asta? Abia ai terminat si din cate vad eu, cu note mari…” Ferma pe pozitii, am zis ca vreau. Macar sezoniera, ca vara abia incepuse, iar eu inca nu eram pregatita sa parasesc Iasul si sa ma-ntorc acasa…


Zis si facut! Raman la munca imediat dupa interviu. Mi s-a dat un tricou personalizat si-un sortulet. “Ce mare stiinta”, ma intrebam eu, “sa servesti niste bere si inghetata la musterii?”. Ei bine, spre rusinea mea, dupa o ora ma intorceam la doamna care ma “angajase” (oricum eram in probe) si ii spuneam ca meseria asta nu-i de mine! Mi-era o jena… Ma gandeam ca se va supara pe mine. De unde! A zambit amabila si mi-a zis doar cateva cuvinte:

”Tu, fetita, urmeaza-ti destinul! Nu-i acesta… Lasa-i pe altii, care nu pot sau nu au alta varianta, sa faca asta in locul tau. Poti pleca linistita. Sa ai o viata frumoasa!”


Uite-asa s-a terminat vasta mea experienta de barman-ospatar. Intr-o ora! Acum la mai bine de 11 ani mi-am amintit, fara sa vreau, de spusele femeii… De-atunci am devenit mult mai intelegatoare si indulgenta cu ospatarii mai putin indemanatici. Ma gandesc ca poate ei n-au avut sansa de a da peste cineva care sa le spuna ca au un alt destin…


Cred ca fiecaruia dintre noi ii trebuie un dram de noroc, de talent sau de har ca sa practice o meserie. Nu toti oamenii pot fi medici. Sau directori, aviatori, muzicieni, ingineri, dascali… In viata, de cele mai multe ori, pornesti de jos ca sa poti ajunge acolo unde iti doresti. Insa, oricat de “jos” ar fi, nici o munca nu este degradanta ori injositoare… Cel mult poate sa nu-ti placa! Trebuie sa existe si gunoieri, hingheri, gropari, femei de serviciu, muncitori necalificati – fiecare dintre ei este o piesa importanta dintr-un puzzle complicat.


Exista si momente cand trebuie s-o iei de la capat. De la zero sau chiar de la minus… Important este sa nu-ti pierzi niciodata dorinta de a invata lucruri noi. Sa nu te sperie un alt inceput de drum… Pot fi mai multe incercari pana ajungi unde-ti doresti. De cele mai multe ori faci ceea ce poti si mai putin ceea ce-ti doresti. Sau ce-ti place. Abia in momentul in care reusesti sa le faci pe ambele, in acelasi timp, te poti considera un om norocos.





Martini” – lucrare mixta in creion si creioane colorate,
dimensiune 42 x 30 cm


>Anita – episodul III

24 sept.

>


„Sexul este arta de a controla lipsa de control” – Paulo Coelho


Primul gand care-i trecu prin minte era sa lase telefonul sa sune… Dar, daca o fi Tudor? In doua secunde ajunsese la telefon.

– Da…

– ‘Neata fetita! se auzi in difuzor vocea vesela a Ioanei.

Intr-un fel era dezamagita… Sperase sa auda vocea lui calda.

– ‘Neata bobocule! ii raspunse Anita ca o piscuta lenesa. Ce s-a intamplat de suni asa devreme? Si e si duminica…

– Diavol mic ce esti! Credeai ca scapi asa usor de mine? Mor de curiozitate… ai plecat de la mine cu Tudor… Vreau sa-mi spui tot, tot, tot!

Anita si-o inchipui pe Oana. Cu ochi sclipitori si scormonitori, gata sa obtina orice informatie, oricat de picanta, care i-ar fi potolit curiozitatea. A reusit s-o convinga ca ii povesteste totul, dar mai tarziu, la o cafea.

Ramasa din nou singura cu gandurile ei, simti cum o invaluie din cap pana in picioare un soi de placere vinovata. Oh, Doamne, Tudor!… Nu mai credea ca destinul i-l va mai scoate in cale. Pentru ea, capitolul se incheiase de mult. De ce dupa atatia ani? Nici macar nu fusese o relatie propriu-zisa. Se bazase mai mult pe chimie, pe faptul ca se potriveau atat de bine in pat! Poate si de asta, cu o seara in urma, n-a stat mult pe ganduri… Faceau sex ori de cate ori se ivea ocazia. Fara limite. Pasional. Carnal. Incercasera aproape tot ce le provoca placere. Erau tineri si viata le asternea lumea la picioare…

In coltul buzelor, ii infloreste deodata un zambet de dracusor. Ii tot revenea in minte seara in care pusese la cale un plan s-o faca in trei. Era ziua lui si voia sa-i faca o surpriza de proportii. Stia ca asta este una din cele mai mari fantezii ale lui. Si ale ei, de ce sa nu recunoasca? Bisexuala nu se stia, poate doar usor bi-curioasa, ca tot era un termen trendy. Oricum, o fascinasera dintodeauna sanii altor femei si, in sfarsit, avea ocazia sa-i mangaie si cu mainile, nu numai cu ochii…

Vorbise din timp cu Nicole, amica ei de baut cafele si de mers prin discoteci. O brunetica nu prea inalta, libertina in gandire si purtare, dar inzestrata cu o pereche de tate care le-ar fi facut invidioase si pe cele mai retusate vedete de la Hollywood! Nici una dintre ele nu avea experienta intr-un ménage à trois, dar… erau dornice sa invete. Erau usor fastacite, dar si excitate… Cate un gin tonic, la cafeneaua de la parterul blocului unde statea Tudor, le dadu curajul necesar sa urce-n lift.

Tudor facuse ochii mari cand le vazu pe amandoua la usa, radiind erotism si frumusete.

– La multi ani! ii zise Anita, in timp ce se lipea firbinte de el… Sper sa-ti placa darul meu pentru tine… Il meriti! si se intoarce brusc spre Nicole. Ii prinse gingas capul intre palme, sarutand-o apasat pe buzele umede. Putem intra? Sau vrei sa oferim vecinilor tai un spectacol de pomina…

– Cum sa nu…, le raspunse in reluare Tudor, in timp ce se dadea usor inapoi. Bonsoir Nicole! Ce surpriza placuta…

– La multi ani si din partea mea, chicoti Nicole in timp ce se ridica pe varfuri sa-l sarute.

Jocul incepuse! Zarurile se rostogoleau intruna…

Va urma…



Sweet Kiss” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 42 x 30 cm


Click pe fiecare pentru:

>Dilema existentiala

19 sept.

>


O existenta care nu ascunde nici o nebunie n-are nici o valoare” – Emil Cioran

Dilema existentiala


Ce esti tu pentru mine?

E-o intrebare buna…

Esti fulger sau lumina?

Esti soare sau esti nor?

Esti lacrima sau zambet?

Esti locul meu de dor…

Esti munte ori esti mare,

Esti varf sau hau adanc?

Esti frunza sau esti floare?

ESTI TU! Eu, oare sunt?

Roman, Octombrie 2000


Blue eyes„- lucrare mixta in creion si creioane colorate
dimensiune 21 x 30 cm


Viata ca o sala de asteptare

2 aug.

Uneori asteptarea ne maturizeaza, alteori ne omoara. V-ati gandit vreodata ca o asteptare nu seamana cu alte asteptari? Asteptarile difera intre ele ca oamenii.” – Octavian Paler

O camaruta inghesuita, cu scaune de plastic asezate langa perete. Unii oameni se ridica si pleaca, altii nerabdatori le iau locul. Toti asteapta, dar nimanui nu-i place asteptarea.


Domnul din colt abia s-a asezat pe scaun si se uita des la ceas. Cred ca asteapta un tren. Nu conteaza care. In ochii lui se vede ca-i ultimul… Cuplul de langa el e numai un zambet. Asteptarea lor a luat sfarsit. A sosit momentul sa plece in vacanta. O asteapta de un an, timp in care au muncit pe branci sa puna un ban deoparte. Ceea ce nu stiu ei, inca, e faptul ca peste o saptamana, cand li se termina concediul, isi vor relua locul, cuminti, in sala de asteptare. La doua scaune mai incolo, da nervoasa din picioare o pustoaica de 16-17 ani. Asteapta sa devina majora si independenta. S-a saturat de babalacii invechiti, cu regulile lor cu tot! Inca nu stie ce-o asteapta dincolo de bariera maturitatii… Langa ea stau linistiti o fetita si-un baietel. Il asteapta pe Mosu’. La varsta lor, asteptarile sunt de scurta durata si, de obicei au finaluri fericite. Eh, ce vremuri, fara asteptari inutile!… Tinerei din dreapta lor, aranjata impecabil si imbracata elegant, i se citeste pe chip ca are asteptari mari de la viata. Timpul se scurge pe langa ea, de parca nici n-o baga in seama. Asteapta promovarea pe care i-a propus-o seful ei acum vreo doi ani, cand a luat-o cu el intr-o calatorie de afaceri… Si mai asteapta ceva. Sa devina cat mai repede doamna X. Batranica de alaturi se uita la ea cu mila. Ea nu mai asteapta nimic. Poate doar sfarsitul… Dar ea stie ce este cu adevarat asteptarea. Unii pleaca, altii vin. Fiecare cu asteptarile si cu povestile lor.


Ce caut eu in sala de asteptare? Nu stiu, poate ceea ce cautam cu totii. Inevitabil, fiecare dintre noi poposeste, la un moment dat, pe un scaun de plastic intr-o sala inghesuita…


Intre speranta si resemnare, intre plictiseala si dorinta, intre regrete si confuzie, intre pasiune si stabilitate, se afla undeva interminabila asteptare a omului trecator prin viata. In asteptarile noastre, pentru a ne implini spiritual, incercam mai intai sa ne multumim material. Avem mereu alte si alte asteptari… Si uneori mai dam nas in nas si cu Sfantu’ Asteapta!


Timpul nu trece mai usor daca astepti. Esti mai degraba obligat sa-l induri, pentru ca asteptarea il face sa para lent si greoi. Sa astepti nu-i romantic, nici macar interesant. Dar, asa suntem construiti! Sa asteptam, continuu, o alta asteptare…






Asteptare” – lucrare mixta in creion si creioane colorate
dimensiune 30 x 42 cm

>Speranta… si mai cum?

2 iul.

>

Nu mi-am pierdut cu totul speranta niciodată. Uneori imi repet ca pentru a redescoperi paradisul trebuie sa treci prin infern.” – Octavian Paler


Cine-i Speranta asta? O cunoastem cu totii, apare pe langa noi mai ales in momentele grele. Ne face siret cu ochiul si o acceptam fara tagada. Dar mai stim ceva despre ea. E faptura aceea plapanda si fara vlaga, care nu a mai avut puterea sa zboare din cutia Pandorei. De fapt acolo, in cutie, era sora tuturor nenorocirilor trimise de Zeus pamantenilor. Faptul ca omul i-a trantit capacul in nas tocmai cand se pregatea sa zboare, nu a fost de prea mare ajutor. Din moment ce, mai ales in zilele noastre, o intalnim la tot pasul, inseamna ca a gasit pe undeva o crapatura prin care sa iasa.


Ori de cate ori ne simtim dezamagiti, suparati, tristi, fara scapare, Speranta este acolo, prezenta in sufletele noastre, iar noi ne agatam cu disperare de ea pentru a ne readuce bucuria in suflet. Dezamagirea este insa si mai profunda cand doamna Speranta da chix. In cazul asta cum sa gandim despre ea? Ca este cea mai buna prietena a omului sau cel mai mare dusman?


Nici una, nici alta. Uneori percepem gresit rolul Sperantei in viata noastra. Ar trebui sa ne gandim la ea doar ca la o cale prin care putem atinge un scop, nu sa stam cu Speranta-n san si sa asteptam sa le rezolve pe toate. Poti spera sa se intample ceva bun, dar, ca sa se materializeze, trebuie sa pui osul la treaba. Timp avem. Nu se spune mereu ca „Speranta moare ultima”? E ca Duncan McLeod from the clan McLeod. Pana nu-i taie careva capul!


PS. Lucrarea de azi nu’s daca are vreo treaba cu speranta, insa, dupa atatea ploi si viituri, m-am gandit ca ar prinde bine si blogului meu o umbrela…





Umbrella” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 30 x 42 cm


>Copilarie cu cirese la urechi

13 mai

>

Un copil poate oricand sa invete un adult trei lucruri: cum sa fie multumit fara motiv, cum sa nu stea locului niciodata si cum sa ceara cu insistenta ceea ce isi doreste.” – Paulo Coelho





Am avut o copilarie fericita! Si lipsita de griji. O copilarie cu sotron, cu de-a v-ati ascunselea, cu flori, fete sau baieti, cu tara-tara, vrem ostasi. N-am avut televiziune decat cu ora, n-am avut calculator si internet, n-am avut telefon mobil sau mp3-player. Cu toate astea, ma gandesc cu drag la anii inocentei: jucariile “mostenite” de la fratii mai mari, coronitele facute din flori culese de pe marginea drumului, patura agatata ca un cort in gard, juliturile de la genunchi, mentosanele sau eugeniile cumparate de la cofetarie cu ratia, povestile “Noapte buna, copii!” de la radio, desenele animate cu Pic si Poc, sau lectiile facute, uneori, la lumina lumanarii. Nu ne duceau parintii la scoala cu masina. Nu mancam snaksuri, chipsuri sau McDonald’s. Nu aveam Hannah Montana sau NFS.



Nu aveam multe din lucrurile pe care le au copiii din ziua de azi. Si totusi nu duceam lipsa de nimic. Nu ne plictiseam niciodata. Eram fericiti! Iar ciresele ne atarnau la urechi…







Fetita cu cirese” – lucrare mixta in creion, culori pastel si carbune

(dimensiune- 42 x 30 cm)

(etape de lucru si desenul final)









>Arta si poezia

25 apr.

>

De cand n-ati mai citit o poezie?…



Imbratisarea



“Cand ne-am zarit, aerul dintre noi

si-a aruncat dintr-o data

imaginea copacilor, indiferenti si goi,

pe care-o lasa sa-l strabata.



Oh, ne-am zvarlit, strigandu-ne pe nume,

unul spre celalalt, si-atat de iute,

ca timpul se turti-ntre piepturile noastre,

si ora, lovita, se sparse-n minute.



As fi vrut sa te pastrez in brate

asa cum tin trupul copilariei, intrecut,

cu mortile-i nerepetate.

Si sa te-mbratisez cu coastele-as fi vrut.”



Nichita Stanescu






Meditation” – lucrare in creion, graphite si culori pastel

de dimensiune 21 x 30 cm

>"Anita" – episodul 2

23 apr.

>

„Lust”

Statea inca ascunsa sub cearsaf. Acolo putea sa-si aminteasca in liniste, fara sa se rusineze, de ceea ce facuse.


Cu cateva zile in urma, o sunase Ioana, prietena ei cea mai buna inca din liceu. Se casatorise in urma cu 5 ani cu Sergiu si in acest weekend voiau sa cheme cativa prieteni, la ei acasa, pentru a sarbatori. La inceput Anita incerca sa se eschiveze. Nu voia sa se duca, mai ales ca ar fi trebuit sa mearga singura. Ioana insista insa atat de mult, incat pana la urma ii promisese ca sambata va fi la ei.

Ieri isi cautase ceva in garderoba pentru petrecere, si-si luase in graba bluza purpurie si o fusta lejera. In fine, nu trebuia sa fie nimic formal. Erau intre prieteni. In schimb, atenta ca intotdeauna, isi alesese desuurile de dantela neagra, preferatele ei.

Aseza punga cu cadoul pe bancheta din spate si pleca spre locul petrecerii. Stateau intr-o casa cocheta, mansardata, cu o superba gradina de flori si un gardut alb in fata.

Toata agitatia era inauntru. Ii cauta din priviri pe prietenii ei dragi. O zari pe Onuta, cum ii placea sa-i spuna inca de cand erau colege de banca, si se grabi spre ea cu bratele deschise.

– Ma bucur enorm ca ai venit! Cred ca as fi fost foarte mahnita daca nu puteai sa ajungi…
– Nu m-a lasat inima sa nu te strang in brate si sa-ti doresc tot binele din lume!
– Hai, intra. Cred ca pe cei mai multi ii cunosti. Mai sunt cativa care au venit cu prietenii lui Sergiu de la munca, dar stai linistita, ca nici eu nu-i stiu. Fa-te comoda si ia-ti un pahar de vin, simte-te ca la tine acasa. Sa-l caut si pe Sergiu sa-i zic ca ai ajuns.
– Bine, vezi-ti de musafiri, Onuta, ca eu ma descurc.

Afara, langa gratar, il zari pe Sergiu, mare bucatar, invartind de zor la mici si cotlete. Radea cu gura pana la urechi ca intotdeauna. Atenta sa nu-si prinda tocurile cui in dalele de piatra, Anita se indrepta zambitoare spre Sergiu, care o vazuse inca de cand intrase pe poarta.

– Rapitoare ca intotdeauna… Bine-ai venit! ii zise, indreptandu-se catre ea, cu clestele de la gratar intr-o mana.
– La multi ani, Sergiu! Galant, ca de obicei… Ma-nclin! Il stranse in brate si-l pupa zgomotos pe amandoi obrajii, rosii si fierbinti de la foc. M-am vazut cu Onuta, sa stii…
– Hai sa te prezint. Nu cred ca va cunoasteti, spuse aratand in acelasi timp cu clestele, catre cel cu care radea mai devreme. Abia s-a intors din Franta.

Statea cu spatele. Era un barbat inalt, bine facut, imbracat cu o camasa lejera si pantaloni din in, deschisi la culoare, prin care se deslusea curba ferma a feselor.
– Anita, vreau sa-ti prezint un vechi prieten… Sergiu nu mai apuca sa faca prezentarile, pentru ca in acel moment barbatul misterios se intoarse catre ei si Anita ii vazu ochii. Mai mult sopti:
– Tudor…
– Anita, tu esti?
-Sa inteleg ca va stiti… zambi cu subinteles Sergiu. Si eu care credeam ca voi fi Cupidon in seara asta.
-Da, ne stim de mult, dar… parca au trecut 1000 de ani! spuse ea dintr-o suflare.
– Cat sa fie, Anita? Opt, noua ani? Tudor ii prinse mainile moi intr-ale lui si o saruta dulce pe un obraz.
– Cam asa, raspunse ea, inrosindu-se involuntar pana in varful nasului.
– Sergiu, vino te rog sa ma ajuti la bucatarie! striga Ioana de pe veranda.
– Am plecat. Datoria ma cheama!

Au ramas tinandu-se de mana, neindraznind parca sa-si ia ochii unul de la celalalt.
Tudor. Mintea Anitei lucra frenetic. O, Doamne, ce de timp trecuse de atunci… Ea studenta in anul II, el masterand. Ea nebunatica si cu tineretea pulsandu-i prin vene, el atragator, matur si avand mereu un zambet placut pentru toata lumea. Mai ales pentru ea. Nopti de iubire arzatoare. Zile de o senzualitate nemasurata. Doar amintindu-si franturi din acele vremuri, ca si incepu sa fie rascolita de placeri vinovate.

– Te-ai facut si mai frumoasa… o trezi din amintiri Tudor.
– Ei, ce-ai sa zici si tu acum?

Vorbea cu el, insa cuvintele parca i se innodau in gat. Nu se putea aduna. Nu-i venea sa creada ca se reintalnisera.
Cele cateva ore trecura pe furis pe langa ei. Amintiri, povesti. In jurul ei era numai el. Ceilalti 30 de invitati nu mai contau.
Incepu sa-si revina din reverie cand erau aproape de usa. Tudor o tinea tandru, de dupa talie. Ea, fastacita ca nu nimereste cheia de la yala. In sfarsit in casa.

„Lust” – desen in creion

de dimensiune 21 x 30 cm

– Te servesc cu ceva?

Raspunsul nu-l mai primi. O trase la pieptul sau, sarutand-o cand tandru, cand salbatic.

– Uitasem cat de dulce esti…

Mangaiere. Sarut. Buze umede. Piele fina. Miros de after-shave amestecat cu tutun. Coapse fierbinti

O aseza pe spate, cu picioarele atarnate de marginea patului. Apoi ingenunchie si-i trase delicat desuul negru peste pulpe…

O trezi din visare telefonul mobil. Isi scoase capul de sub cearsaf si incepu sa caute in jur obiectul nedorit care o adusese la realitate.

Va urma…

>Nuditatea, intre erotism si sublim

20 apr.

>

Anita” – episodul 1



Femeia este lucrarea de diploma a lui Dumnezeu, la examenul de estetica” – Vasile Ghica.


Istoria artei poate fi apreciata ca fiind istoria nudului, pentru ca nuditatea este o forma de exprimare artistica, pornind de la perfectiunea trupului omenesc. Toti marii artisti au pictat nuduri. Ca forma de arta a fost inventata de greci in secolul al V-lea i. H. Ei au adus trupul la perfectiune pentru a arata ca omul este un zeu. Nudul in arta plastica ramane unul din subiectele majore, iar de la Venus pana la arta moderna, femeia pare a fi pe primul loc in atentia artistului, indiferent de epoca.


Dumnezeu, conform Genezei, a facut omul dupa chipul si asemanarea sa, si ne-a programat goi pentru eternitate. Istoria, insa, ne-a imbracat…


Sa lasam hainele la o parte (macar un timp) pentru ca, incepand de azi, vreau sa va captez atentia cu un secvential de nuduri in creion si carbune, impletit cu o povestire erotica structurata in episoade scurte. “Anita” este o fictiune erotica, asa ca orice asemanare cu personaje reale este pur intamplatoare…



Totul incepe cu o foaie alba si o schita in creion…
apoi umbrele isi fac datoria…


… si scot la iveala frumuseti nebanuite.
Ma propii incet, dar sigur, de final.

Anita” – nud in creion si carbune

de dimnsiune 21 x 30 cm

(etape de lucru si desenul final)




Anita” – episodul 1


Prima raza de soare a diminetii cade timida pe sanul moale si cald. Ca un amant priceput, soarele incepe sa-i mangaie trupul gol. Se joaca si deseneaza cu razele sale curbe intunecate pe cearsaful de satin. Cand ultima si cea mai sprintena raza ii atinge pleoapele, Anita se trezeste. Deschide usor ochii si se intinde lasciv, ca o pisica. Ii apare in coltul gurii un zambet sagalnic. Si-a amintit…

Raza jucausa nu-i da pace. Parca ii sopteste ca e dimineata si trebuie sa se ridice. Nu are chef. Inchide ochii si se intoarce cu spatele la fereastra.

Mana calda, asezata pe umar. Suflarea sacadata, firbinte, de pe ceafa. Cealalta mana care cuprinde tandru, pe la spate, sanul drept peste bluza purpurie…

Isi aminteste si nu vrea sa-i faca soarelui pe plac. Trage cearsaful peste cap si se ascunde.

Mangaiere. Sarut. Buze umede. Piele fina. Miros de after-shave amestecat cu tutun. Coapsa fierbinte…

Ca un regizor priceput, creierul Anitei ia franturi, senzatii si le transforma in imagini care se deruleaza cu incetinitorul.


Va urma…


>Ferestre prin timp

4 apr.

>

Timpul sterge…da, dar el stie sa pastreze, ca nimeni altul, ceea ce nu trebuie pierdut…” Amza Pellea


Tic-tac. Este TIMPUL. Se rostogoleste peste noi, peste lume, peste univers. Ireversibil. Lasa in urma lui doar amintirea care se asterne peste o viata, peste un secol, peste o vesnicie.


Viata unui om este doar o picatura in oceanul timpului. O clipire a CREATORULUI. Cu toate acestea, in decursul istoriei, OMUL a reusit in clipirea de trai sa lase in urma rodul imaginatiei si inteligentei sale. Au trecut de bariera timpului mari realizari ingineresti, picturi, sculpturi sau contructii impresionante.


Cred ca traim o existenta limitata tocmai pentru a fi obligati sa lasam ceva in urma noastra. Sa nu fim uitati. Memoria TIMPULUI este limitata daca nu are o baza solida de care sa se prinda.


Unii lasa urmasilor averi, case, afaceri prospere. Altii se straduiesc o viata sa lase in urma o mostenire culturala sau sufleteasca. Incerc acum sa pun in balanta cele doua antigone. Averi versus mostenire culturala. O carte, o pictura, o sculptura sau chiar o poezie au mai multe sanse sa dainuie peste timp decat banii (care se pot devaloriza si sa nu mai insemne nimic), viloaiele cu n etaje (cu care Mama-Natura se pate “juca” oricand) sau afacerile “prospere” (care la timp de criza economica pot deveni falimente de succes).


In concluzie ajung tot la vorba bunicii mele: “nu ia mama, nimeni, nimic cu el intre patru scanduri…” Am ales sa traiesc si sa fac parte din categoria celor care pot lasa mostenire suflet, arta, cultura. Refuz sa cred ca, in existenta asta efemera din buzunarul timpului, trebuie doar sa mancam si sa dormim.


Vreau sa las ceva in urma, iar voi sa fiti martorii tacuti la scrierea testamentului universal.



Acuarele (realizate cu cel putin 10 ani in urma)

„Purple” – acuarela de dimensiune 21 x 30 cm



„Flori de camp” – lucrare realizata in acuarela
de dimensiune 21 x 30 cm


Desene in creion (ultimele lucrari)

Colaj cu etape si detalii


„Pascalia” – desen in creion si creioane colorate
dimensiune 30 x 42 cm


Colaj cu etapele de lucru


„Fetita cu buburuze” – lucrare realizata in creion si creioane cu
mina pastelata de dimensiune 21 x 30 cm

>Eternul feminin in portretistica

20 mart.

>

Cu cat cunosti mai mult, cu atat iubesti mai mult…” – Leonardo da Vinci


S-a spus ca artistul isi ajunge sie insusi. Nu-i adevarat! Un artist nu-si poate permite sa fie egoist cu lucrarile lui. Are nevoie de priviri, de aprobari sau de critici. O opera nu este completa pana nu trece prin filtrul celor din jur.
Pe o insula pustie artistul ar fi nevoit sa lucreze pamantul cu mainile lui ca sa poata trai, nu ar crea lucrari de arta. N-ar avea spectatori… Nimeni nu are mai multa nevoie, decat un artist, de prezenta si aprobarea oamenilor. Pentru asta sunt pe blog…


Pasiunea pentru detalii si jocul umbrelor mi-au purtat pasii spre portretistica in creion sau carbune. Se spune ca ochii unui om sunt oglinda sufletului sau. De aceea, intr-un portret pun mare accent pe expresivitatea ochilor, adancimea si acuratetea lor.
Poate ca acesta este motivul primar pentru care, de fiecare data la un portret, ochii sunt cei dintai care dau viata lucrarii.




Apoi se astern firesc umbrele, cele care fac diferenta dintre schita si desen.








Detaliile sau aplicarea de culori pastelate (creioane colorate), la final, nu fac decat sa intregeasca imaginea ideii cu care pornesc la drum.



Imaginea este, in fond, un rezumat simbolic al ideii pe care si-o face artistul despre lumea nelimitata a senzatiilor si a formelor…

La belle” – lucrare mixa in creion, culori pastel si carbune
(dimensiune- 42 x 30 cm)


La neige” – desen in creion
(dimensiune – 31 x 22 cm)


La rose” – lucrare in creion si creioane colorate
(dimensiune 31 x 22 cm)



>Super-femei si Pin-up Art

8 mart.

>

De super-eroi a auzit toata lumea. Cine nu stie de Superman, Spiderman sau Batman? Dar, in spatele fiecarui barbat (puternic sau nu), sta intotdeauna o femeie. Creatorii de personaje de benzi desenate s-au gandit: de ce nu ar exista si femei cu puteri supranaturale? In plus, ar fi si sexy…


Cultul pentru benzi desenate s-a nascut in State, unde pasiunea colectionarilor inraiti de reviste si astfel de personaje nu s-a diminuat in timp. Inspirat de personajele celebre, Hollywood-ul a lansat in ultimii ani tot mai multe filme cu si despre super-eroi, fie ca ii reinventeaza pe cei de altadata, fie ca incearca crearea altora care sa devina cel putin la fel de populari.


Astazi am sa va prezint prima parte din colectia de Super-eroine, pe care le-am realizat in creion anul trecut.


1. Red Monika este unul din personajele cele mai usor de recunoscut din “Battle Chasers”, o serie de benzi desenate foarte populara la sfarsitul anilor ’90.



2. Red Sonja (She-Devil with a Sword) este un personaj fictiv creat de Roy Thomas si Barry Windsor-Smith. Ea a aparut prima oara in „Conan the Barbarian” (Marvel Comics).



3. Vampirela a aparut ca personaj fictiv intr-o revista horror din anul 1969. Inventata mai mult spre bucuria adultilor, Vampirela se remarca fara indoiala prin sex-appeal.


4. Catwoman – adversara lui Batman a fost creata in anul 1940 de Bill Finger si Bob Kane. Mult mai sexy decat alte eroine costumate in negru, Catwoman a facut furori si ca personaj „real” pe marele ecran, odata cu lansarea filmului omonim in 2004.



5. Wonder Woman, fara indoiala una dintre cele mai sexy eroine clasice, a debutat sub forma unui caracter fictiv creat de William Moulton Marston si prezentat publicului inca din 1944. Wonder Woman, membra a echipei “Justice League”, a fost descrisa in paginile revistei „All Star Comics” drept “frumoasa precum Afrodita si inteleapta precum Atena, mai dibace decat Hermes si mai puternica decat Hercule”.


Am fost placut surprinsa atunci cand aceasta lucrare a fost adjudecata la o licitatie pe Ebay, de cine credeti :)? Un puscas marin american…

>Cand peretii devin povesti

3 mart.

>

Cele mai frumoase si hazlii intamplari din viata unui om se petrec in copilarie. Cand ajungem la maturitate, incercam din cand in cand, sa ne rupem de valtoarea traiului de zi cu zi, aducandu-ne aminte de franturi din perioada frumoasa a vietii, in care nu aveam nici o grija.


Cred ca asta m-a impins sa realizez primele desene murale: picturi pe perete pentru camere de copii. Cum a inceput? Tocmai terminasem de facut curatenia in casa (cu tot tacamul: varuit, vopsit, schimbat tot, aruncat vechituri). In acceasi perioada cochetam cu pictura murala si ma documentasem (pe net, bineinteles) pentru partea tehnica. Dormitorul ramasese usor golas, ca nu ne instalasem acolo, si uite-asa am avut parte de prima “panza” uriasa, pe care sa-mi las creativitatea artistica sa zburde-n voie (cu dezlegare de la „stapanire… :))

Din start am vrut sa fac o pictura murala de proportii: o scena din “Alba ca zapada si cei Sapte Pitici”, pe 3,5 m lungime si 2,5 m inaltime.

Munca de Sisif a pornit de la o schita scoasa la imprimanta, pe care am impartit-o in patratele. Pe perete, au devenit patrate de 30 de centimetri, si tot desenul de pe foaie l-am trecut, in creion, pe suprafata de lucru. Imi pare rau ca nu mai am pozele din timpul “creatiei”, insa le-am pierdut odata cu hard-disk-ul de la calculatorul care s-a busit acum doi ani… 😦


Din momentul in care am creionat totul pe perete, am trecut la aplicarea culorilor, una cate una. Ce-a iesit? Va las sa va delectati cu cateva fotografii pe care le-am facut pe 1 Martie.













Snow White and the Seven Dwafs„, este filmul de animatie lansat in 1937, produs de Walt Disney si regizat de David Dodd Hand. Este bazat pe povestirea Fratilor Grimm si a avut cele mai mari incasari pentru un film de animatie clasica.


Alba ca Zapada si cei sapte pitici” ne-a fascinat copilaria si imi aduc aminte ca, pe vremea lui Ceasca, era sarbatoare cand TVR-ul dadea filme de animatie de lung metraj. A incantat cel putin trei generatii… Acum e vremea copiilor sa mosteneasca de la noi nepretuita “comoara”.


P.S. Poza cu piticii este dedicatie speciala pentru Bonzai mititel, care, cat a stat la noi pentru nunta Dianei, nu a vrut sa manance decat “cu piticii lu’ Moni”.



>Tribute to Vargas

25 feb.

>

Vargas. Alberto Vargas. A fost unul dintre pionierii pin-up-ului american adevarat, de la el plecand o adevarata industrie care dureaza si astazi. Din momentul in care am descoperit imaginile vintage cu pin-up-uri, mi-am dorit sa le transpun pe hartie, in creion. M-a fascinat modul in care s-a reusit sa se redea frumusetea si goliciunea femeii, fara sa bata, nici macar de departe, in indecenta sau pornografie. Ca el, cam in aceeasi perioada, au fost mai multi artisti, insa cel mai mult m-a incantat frumusetea artei lui Vargas.

Usor nu este sa-l imiti pe maestru, insa cu putin talent si cu multa rabdare am reusit sa realizez primele mele schite in creion, replici dupa desenele celebrului Vargas.


„Frumoasa cu floare” – Replica realizata de mine in creion, in format A3
(asta este preferata lui kolector)

„I am pretty” – Format A4, desen in creion realizat pe hartie galbuie,
(cred ca are vreo 20 si ceva de ani topul acela)

„Fata pe scaun” – Format A4, pin-up art in creion

„La plaja” – Format A4, pin-up art realizat in creion pe carton alb


… si viata e frumoasa!