Tag Archives: colour pencil
Galerie

Galeria de arta XIX – Muzica si dansul in pictura

26 nov.

Galeria de arta XIII – ACEO „Vulturi” (Eagles)

7 mart.

„Proud Eagles” – complete set of ACEO, watercolor, 2,5″ x 3,5″ (6,4cm x 8,9 cm)

"Proud Eagles" - complete set of ACEO, watercolor, 2,5" x 3,5" (6,4cm x 8,9 cm)

Citește în continuare

Noapte de vis

24 dec.

E noaptea in care toate dorintele ar trebui sa se indeplineasca. E seara magica in care copiii cuminti asteapta cu sufletul la gura vizita lui Mos Craciun. E 24 decembrie in anul de gratie 2011. Ne-am facut oameni mari si a venit randul nostru sa le facem surprize celor mici.

Insa, undeva pe drum, am pierdut traditia, radacinile si identitatea noastra. Am uitat sa ne bucuram asa cum o faceam odinioara. Stratul gros de poleiala aurie, cu care era invesmantat batranul Craciun, s-a ros. Acum nu ne-a mai ramas decat sa-l peticim cu bucatele de hartie colorata ca sa nu se vada rugina. Purtam in spate o desaga greoaie, dar nu plina cu daruri, ci cu toate necazurile de peste an. Si ne-am obisnuit atat de mult cu ea, incat nici acum in Ajun, nu ne vine usor s-o aruncam cat mai departe de sufletul nostru.

Totusi, e noaptea in care ingandurarile si cuvintele ar trebui sa faca loc colindelor si iubirii. E vremea sa redevenim copii, sa ne bucuram de bradul impodobit si sa zambim din toata inima. Pentru cateva clipe sa oprim timpul pe loc si sa scoatem la lumina bunatatea si dragostea. Spiritul Craciunului exista in toti. Depinde de noi sa-i mentinem flacara vie.

Noaptea de vis incepe. Imbratisati-i pe cei dragi si impartiti ganduri bune. Vine Craciunul!

“… Si nu uita cand esti voios

Romane sa fi bun!…”

Portret de copil

Portret de copil

 

Little girl

Little girl

Cherry girl

Cherry girl

Little man

Little man

Fetita cu buburuze

Fetita cu buburuze

Blue sky

Blue sky

Galeria de arta XII – Cupluri

15 nov.

Momentele adevarului

22 oct.

Te asezi in fata oglinzii si incepi. Esti procurorul si avocatul tau, deopotriva. Iti place ce vezi, ce esti, cum esti si unde ai ajuns? Sau recunosti din ce in ce mai greu imaginea reflectata? Acestea sunt micile momente ale adevarului, cand te asezi fata in fata cu tine si incerci sa te redescoperi.

Ridica-te in picioare! Prezideaza onorobilul judecator Timpul. Pledoaria de inceput apartine acuzarii. Est invinuit ca te-ai neglijat, ca ai uitat lucruri importante ce tin de esenta vietii. Ca ai lasat sa se stinga flacara iubirii si ca ti-ai pierdut respectul de sine. Cu degetul indreptat catre sufletul tau, acuzarea iti spune taios ca ai uitat sa fii om si sa te bucuri de micile placeri ale vietii. Ca pe scara ierarhica a valorilor tale ai disparut de pe primul loc.

Road to perdition

Road to perdition - desen in creion si tus, 30 x 42 cm

Citește în continuare

Lectia de pictura – ACEO

8 oct.

Probabil ca titlul a adus cu sine multe semne de intrebare. Nu este nici curent, nici stil, nici tehnica… Atunci, ce este ACEO? Art Cards, Editions and Original! Mai pe romaneste, niste cartonase pictate sau desenate, un pic mai mari decat cartile de joc. Ele reprezinta adevarate opere de arta in miniatura. Sunt si colectionari impatimiti pentru aceste carduri, mai ales in Statele Unite, acolo unde exista o adevarata cultura pentru ele.

Horses - ACEO

Horses - ACEO 2,5'' x 3,5'', acuarela, watercolour

Citește în continuare

PORTRETE

16 sept.

 

Autoportret

Autoportret

Portret de batrana

Portret de batrana

Portret de fetita

Portret de fetita

Fetita cu buburuze

Fetita cu buburuze

Daniel

Daniel

Alb si negru

Alb si negru

Alexandra

Alexandra

Portret in TUS

Portret in TUS

Lena

Lena

Diferiti, dar la fel…

22 aug.

Cu ochii albastri sau caprui, cu pielea neagra sau cu par roscat, din strafundurile Asiei sau de la Polul Nord, cu totii, noi oamenii, suntem la fel. Aproape la fel. Mai exact 99,99%. In afara de factorul genetic mai exista ceva care, de data asta ne deosebeste in proportie de 99,99%… Educatia, cultura, inteligenta. Si ne ajuta sa devenim fiinte superioare regnului animal din care, sa recunoastem, ne tragem.

Tattoo girl

"Tattoo girl" - desen in creion, tus si creioane colorate, dimensiune 30 x 42 cm

Citește în continuare

>Je ne regrette rien!

2 mart.


“Cine se preocupa sa regrete trecutul, pierde prezentul si pune in pericol viitorul” – Francisco de Queveda


Nu am regretat niciodata ceva din trecutul meu. Ce-am facut sau ce n-am reusit sa fac. Orice lucru pozitiv a fost un pas inainte. Cu fiecare greseala comisa, primeam de la viata un sut in fund. Tot un pas inainte! Am invatat atat din victorii, cat si din esecuri. Am trecut si prin momente grele, clipe de singuratate, lacrimi si tristeti… Dar, intotdeauna, memoria a facut selectie in ele si le-a bagat intr-un saculet, croit special pentru ele. Am ramas cu amintirile placute, calde, pline de iubire si fericire. Nu mi-a fost teama niciodata s-o iau de la zero. Am avut mereu puterea sa ma ridic de jos, sa ma adun, sa ma scutur de praf si sa merg mai departe.


Cred ca sunt unele momente cand viata te incearca un pic mai tare. Vrea sa vada cu cine are de-a face! Prin astfel de clipe am trecut cand am terminat facultatea. Patru ani de munca, invatatura si ceva distractie. Sa nu uitati, totusi, ca asta se intampla acum 12 ani… Parintii mei aveau venituri modeste si nu ma puteau sustine total financiar, pe timpul scolii. Asa ca, pentru a studia mai departe, am fost nevoita sa pun osul la treaba si mintea la contributie. Voiam bursa de merit si loc de cazare in camin. Si astea nu se puteau obtine decat cu note mari. Eram si mandra. Nu voiam sa aplic pentru bursa sociala. Voiam bursa de merit si-am avut-o. Timp de 4 ani.


Momentul de cumpana a fost cand m-am vazut somera cu diploma si licentiata, pe deasupra. Aveam de ales. Fie imi gaseam un loc de munca oarecare si ramaneam in Iasi, incercand sa-mi duc zilele una dupa alta, fie ma intorceam acasa. Dilema asta cred ca o au foarte multi tineri care termina scoala. A te intoarce in casa parinteasca, de unde iti luasesi zborul cu cativa ani mai devreme, reprezinta pentru multi un pas inapoi. Nu si pentru mine. Dupa o incercare esuata de a fi ospatar, pentru o ora, m-am urcat in personalul de Adjud si am plecat la Roman. Fie ce-o fi! Hotararea am luat-o fara sa-mi fac prea multe procese de constiinta.


Destinul m-a pus atunci sa dau cu zarul si am ales calea potrivita. Viata mi-a aratat, pana la urma, ca nu am gresit. Nu am avut nici o urma de regret ca m-am intors de unde-am plecat si ca am fost nevoita s-o iau de la capat. In nici trei luni de la absolvire, ma angajam la radioul local. Nu aveam nici cea mai vaga idee despre ce aveam sa fac. Am dat o noua fila din viata mea si multe lucruri frumoase aveau sa mi se intample. Dar, despre toate astea, va voi povesti cat de curand…





„Parisienne” – lucrare mixta in creion, creioane colorate si tus

dimensiune 30 x 42 cm



Si la final, o piesa draga sufletului meu: Edith Piaf – „Non, Je ne regrette rien”




>Clepsidra cu amintiri

19 feb.

>

“Cu cat s-a scurs mai mult nisip prin clepsidra vietii noastre, cu atat mai clar ar trebui sa vedem prin ea.” Jean Paul Friedrich Richter


Incerc sa zaresc primavara printre fulgii mari de zapada. In casa miroase a placinte calde, iar sufletul meu zburda din nou printre firele de nisip ale amintirilor. Din cand in cand, intorc clepsidra vietii. Vreau sa calatoresc in timp, pana la acele momente ramase prafuite undeva, intr-un colt de memorie.


Ninsoarea de afara ma intoarce cu gandul la iernile copilariei. Atunci imi placea aceasta perioada din an… Era anotimpul derdelusului, a batailor cu bulgari, a cazematelor, a turturilor de gheata de la streasina casei. Era vremea Craciunului, a lui Mos Gerila si a Anului Nou. Dar mai era si timpul celor mai mari nazbatii…


Ma si vad de vreo opt-noua ani, cand intr-o iarna m-am dus cu un var de-al meu sa ne tragem pe gheata. Balta noastra se transformase intr-un veritabil patinoar. Saniute, papuci cu talpa fina, cazaturi in fund si rasete cat cuprinde. Toate bune si frumoase pana in momentul in care ne-am aventurat spre stufaris, iar gheata s-a crapat sub greutatea noastra. Ne-am trezit pana la brau in apa rece si namol. Varu-meu, mai curajos si mai aproape de mal, a iesit primul si m-a tras si pe mine afara. Cred ca soarta l-a impins sa devina, peste ani, pompier. Atunci a fost prima oara cand s-a manifestat in el pornirea de salvator…


Va dati seama, in schimb, ce fete au facut mamele noastre cand am intrat in curte, uzi leoarca si plini de mal pana la gat. Scena de stop cardiac si nu alta! Nu stiau, bietele de ele, ce sa faca mai intai. Sa ne traga o chelfaneala zdravana sau sa se bucure ca n-am patit nimic. Inocenta varstei ne-a facut sa nu realizam prin ce primejdie am trecut, pana n-am ajuns acasa si-am vazut reactia mamelor noastre. De-atunci, balta a ramas pentru noi taram interzis. Aveam voie doar sa ne uitam… Turbam de ciuda cand ii vedeam pe alti copii cum se joaca pe gheata.


Au trecut peste noi multe ierni. Am devenit oameni mari, cu familie, responsabilitati, copii, griji si cu… amintiri! Ganduri frumoase care ne coloreaza griul de zi cu zi. Oaze pline de seva de care avem nevoie pentru a merge mai departe. Ne ancoram puternic in amintiri ca sa nu fim luati de talazul existentei cotidiene si pentru a capata forta necesara de a razbi in viata. Un om care isi pierde memoria, cred ca-si pierde definitiv si sufletul. Ramane atarnat intr-un cui din negura timpului. Devine o clepsidra fara nisip…


„Clepsidra amintirilor” – lucrare mixta in creion si creioane colorate
dimensiune 20 x 30 cm

>Iubire la kilogram

14 feb.

>


Un an are un Valentine’s Day şi 364 de zile de iubire.” – Catalin Dupu



Ar trebui sa ne iubim mai mult intr-o anumita zi, pentru ca asa spun altii? Sarbatorile de import ma lasa rece. De fapt, toate zilele de sarbatoare au acum un puternic iz comercial. Who the fuck is Valentine? Mi-a dat in greata de atatea inimioare, ingerasi si floricele… Daca vreau sa iubesc, o fac in fiecare zi, la fel de frumos. Si o arat in fiecare zi. Nu astept, neaparat, sa vina 14 februarie. Mai, al naibii!… Te pomenesti ca daca nu veneau americanii cu Valentine’s Day, am fi ramas neindragostiti! S-a incercat un contraatac cu Dragobetele, dar a fost firav si a ramas la un nivel scazut. Dar tot comercial.

Floraresele au iesit azi cu buchetele la vedere. Le-a inghetat inima de frig, in speranta ca vor face mai multa vanzare. Daca stai sa te gandesti bine, pana si florile lor sunt tot de import. Ca, de! Ziua asta a indragostitilor pica in februarie iar iubirea zboara in aer, fal-fal, pe aripile gerului venit din Siberia. Ce romantic! Il vedeti voi pe Cupidon cumva, cu “printisorul” gol in frig si cu manutele vinete pe arcul lui buclucas? Greu de imaginat scena asta, la minus 14 grade…


Astfel de sarbatori au fost inventate pentru ca unii, sau altii (si aici ma refer la corporatii si lanturi mari de magazine) sa faca profit pe spinarea iubaretilor. Bani multi. Cele mai multe cadouri pentru Ziua indragostilor sunt kitsch-uri veritabile. Dar se cumpara ca painea calda.


Dragostea este un sentiment atat de frumos si inaltator, incat nu ar trebui pus un pret pe capul sau. Fiecare ar trebui sa-si manifeste emotia atunci cand poate si vrea. Nu la modul: “A! Stai ca azi e Valentine’s Day… Trebuie sa-i spun ca o iubesc si, neaparat, sa ma duc acasa cu un trandafir in dinti si cu o pernuta sub forma de inimioara!”. Nu e corect sa-ti aminteasca o sarbatoare adusa de peste mari si tari, ca intr-o zi sau alta, trebuie sa-i spui celui de langa tine cat de mult il iubesti. Unde-i suspansul? Unde-i firescul? Unde-i originalitatea?


Sunt convinsa ca, la sfarsitul zilei, atunci cand se inchid tarabele si magazinele, patronii isi freaca multumiti mainile si numara teancuri, teancuri de bani. Ete-na, cata iubire am vandut azi!


Iubiti frumos, iubiti mult, iubiti oricand! Nu asteptati ca o pseudo-sarbatoare sa va faca sa spuneti cuvinte de amor. Sau sa-l faceti… Ce ar trebui sa mai urmeze, ca sa fie tacamul complet? Eventual, sa decretam 4 iulie drept Zi Nationala!…




Cupid?„- lucrare mixta realizata in creion, carbune si creioane colorate
dimensiune 30 x 42 cm

>Ospatar pentru o ora

14 oct.

>


Nu conteaza ce meserie ai, conteaza sa fii cel mai bun!” – Abraham Lincoln


Nici nu implinisem 22 de ani, cand m-am trezit licentiata si somera cu diploma! Terminasem cei 4 ani de facultate pe care mi-i propusesem sa-i fac. Pe vremea aia masterul era mai mult un moft. Oricum, privind azi in urma, ma gandesc ca l-as fi facut degeaba…


Deci, asa cum va ziceam, ma trezesc cu diploma-n buzunar si dornica sa fac primii bani din munca cinstita. M-am prezentat la cel dintai interviu pe care mi-au picat ochii, intr-un anunt din ziar. Ospatar la o terasa imensa (Corso, parca) din spatele Hotelului Traian din Iasi. Tipa care se ocupa de selectie a cam facut ochii mari la mine si m-a intrebat candid: “Esti sigura ca vrei sa faci asta? Abia ai terminat si din cate vad eu, cu note mari…” Ferma pe pozitii, am zis ca vreau. Macar sezoniera, ca vara abia incepuse, iar eu inca nu eram pregatita sa parasesc Iasul si sa ma-ntorc acasa…


Zis si facut! Raman la munca imediat dupa interviu. Mi s-a dat un tricou personalizat si-un sortulet. “Ce mare stiinta”, ma intrebam eu, “sa servesti niste bere si inghetata la musterii?”. Ei bine, spre rusinea mea, dupa o ora ma intorceam la doamna care ma “angajase” (oricum eram in probe) si ii spuneam ca meseria asta nu-i de mine! Mi-era o jena… Ma gandeam ca se va supara pe mine. De unde! A zambit amabila si mi-a zis doar cateva cuvinte:

”Tu, fetita, urmeaza-ti destinul! Nu-i acesta… Lasa-i pe altii, care nu pot sau nu au alta varianta, sa faca asta in locul tau. Poti pleca linistita. Sa ai o viata frumoasa!”


Uite-asa s-a terminat vasta mea experienta de barman-ospatar. Intr-o ora! Acum la mai bine de 11 ani mi-am amintit, fara sa vreau, de spusele femeii… De-atunci am devenit mult mai intelegatoare si indulgenta cu ospatarii mai putin indemanatici. Ma gandesc ca poate ei n-au avut sansa de a da peste cineva care sa le spuna ca au un alt destin…


Cred ca fiecaruia dintre noi ii trebuie un dram de noroc, de talent sau de har ca sa practice o meserie. Nu toti oamenii pot fi medici. Sau directori, aviatori, muzicieni, ingineri, dascali… In viata, de cele mai multe ori, pornesti de jos ca sa poti ajunge acolo unde iti doresti. Insa, oricat de “jos” ar fi, nici o munca nu este degradanta ori injositoare… Cel mult poate sa nu-ti placa! Trebuie sa existe si gunoieri, hingheri, gropari, femei de serviciu, muncitori necalificati – fiecare dintre ei este o piesa importanta dintr-un puzzle complicat.


Exista si momente cand trebuie s-o iei de la capat. De la zero sau chiar de la minus… Important este sa nu-ti pierzi niciodata dorinta de a invata lucruri noi. Sa nu te sperie un alt inceput de drum… Pot fi mai multe incercari pana ajungi unde-ti doresti. De cele mai multe ori faci ceea ce poti si mai putin ceea ce-ti doresti. Sau ce-ti place. Abia in momentul in care reusesti sa le faci pe ambele, in acelasi timp, te poti considera un om norocos.





Martini” – lucrare mixta in creion si creioane colorate,
dimensiune 42 x 30 cm


>Un strop de imaginatie

3 oct.

>


Fiecare are mai multa imaginatie decat curaj!” – Nicolae Iorga

Mai pot! Mai pot sa-mi imaginez intr-o lume in care principala activitate este aceea de a-ti asigura ziua de maine. Mai pot visa cu ochii deschisi, atunci cand vad in jurul meu numai minciuna, hotie si oameni rai. Imaginatia nu mi-o poate lua nimeni… E lumea mea in care, uneori, imi fac bagajele si plec. E oaza mea de liniste, supapa de siguranta. Este metoda mea de autoaparare la mizeriile care ne inconjoara!

Taramul imaginatiei mele este un loc plin de culoare, de bucurie, de impliniri. De aici imi extrag seva de artist, fara de care nu as mai putea crea frumosul, intr-o lume a hidoseniei.

Nu-mi poate interzice nimeni sa nu-mi imaginez un apus de soare albastru… Sau ca, in acest moment, ma aflu in varful turnului Eiffel, iar la picioarele mele se asterne Parisul. Nu-mi trebuie nici aprobare, nici bani sa-mi imaginez ca ma plimb pe malul unei mari inexistente si ascult muzica valurilor care se sparg de tarm… Nu ma poate impiedica nimeni sa-mi inchipui ca ma trezesc intr-o dimineata si vad ca toti oamenii zambesc, ca nu mai exista sarlatani, ca lumea nu se mai invarte in jurul atotputernicului ban, ca nu mai sunt oameni care sufera de foame, ca… Ai inceput deja sa-ti inchipui, nu-i asa? Ti-am starnit dorinta de a-ti imagina o lume doar a ta?

Imagineaza-ti! Stiu ca poti! Asa…



Calatorie imaginara” – lucrare mixta in creion si creioane colorate
dimensiune 42 x 30 cm

>Dilema existentiala

19 sept.

>


O existenta care nu ascunde nici o nebunie n-are nici o valoare” – Emil Cioran

Dilema existentiala


Ce esti tu pentru mine?

E-o intrebare buna…

Esti fulger sau lumina?

Esti soare sau esti nor?

Esti lacrima sau zambet?

Esti locul meu de dor…

Esti munte ori esti mare,

Esti varf sau hau adanc?

Esti frunza sau esti floare?

ESTI TU! Eu, oare sunt?

Roman, Octombrie 2000


Blue eyes„- lucrare mixta in creion si creioane colorate
dimensiune 21 x 30 cm


>Adevarul gol-golut

17 aug.

>


Adevarul este o flacara atat de intensa, incat multi oameni nu-i pot suporta lumina. Unii inchid ochii ca sa nu-l vada, iar altii fug ca sa nu fie arsi.” – Goethe.


In DEX, adevarul gol are urmatoarea definitie: „adevar spus direct, fara menajemente; adevar evident, care nu poate fi negat.” Pana si simplul cuvant „ADEVAR” are ceva care parca zgarie urechea. Insa, exista momente in viata cand dam nas in nas cu adevarul gol-golut. Cu acel adevar pur, dar nemilos, care ne pune in postura de a alege. Fie il acceptam asa cum este, fie fugim de el cat ne tin picioarele. A doua varianta este intotdeauna calea cea mai simpla… Stiti cum se spune: „mai bine o minciunica dulce, decat un adevar care doare”. Dar a fugi de adevar nu este solutia finala, pentru ca minciuna are picioare scurte si adevarul te ajunge in cele din urma.


Pe mine m-a frapat intotdeuna faptul ca dintre toate vietuitoarele pamantului, fiinta umana este singura capabila sa minta! Cu exceptia oamenilor, intreaga suflare a Terrei traieste intr-un adevar absolut, de o frumusete coplesitoare. Acest adevar reprezinta tocmai esenta vietii, a naturii. O tufa de trandafiri nu stie sa minta… nu va inflori niciodata cu flori de iasomie.


Cuvantul „adevar”, cu toate ca reprezinta o emotie pozitiva, a fost mereu asociat cu sentimente negative si confuze: „tristul adevar”, „crudul adevar”, „adevar care doare”, „un adevar incomod”… Cu toate acestea, inca suntem in cautarea adevarului absolut, a adevarului care sa ne elibereze mintea si sufletul, prin stiinta, religie, arta, iubire sau cunoastere.


Psihologic, adevarul a fost asemuit unei traume. Asa de puternic poate fi. Atat timp cat nimeni nu detine adevarul intr-o forma deplina, toti vom avea dreptate intr-o oarecare masura. Fiecare cu adevarul lui… Celalat adevar, cel adevarat, se ascunde de omul care vrea ca lucrurile sa fie cu totul altfel de cum sunt in realitate. Prin mascarea adevarului nu facem altceva decat sa ne autosustinem vanitatea. Pana nu suntem 100% sinceri cu noi insine, nu vom putea spune adevarul nici celorlalti. Vom prefera „jumatate de adevar” sau „jumatate de minciuna”. Dar, de cele mai multe ori, este la fel de greu sa spui un adevar, pe cat este de greu sa ascunzi o minciuna.


Adevarul trebuie sa vina in doze mici, pentru ca este ca un parfum de esenta foarte tare, tinut in recipiente mici. Cred ca putem suporta doar cate o picatura, atat cat sa nu ne taie rasuflarea…






Naked truth” – lucrare mixta realizata in creion, tus si
creioane colorate, de dimensiune 32 x 40 cm

Viata ca o sala de asteptare

2 aug.

Uneori asteptarea ne maturizeaza, alteori ne omoara. V-ati gandit vreodata ca o asteptare nu seamana cu alte asteptari? Asteptarile difera intre ele ca oamenii.” – Octavian Paler

O camaruta inghesuita, cu scaune de plastic asezate langa perete. Unii oameni se ridica si pleaca, altii nerabdatori le iau locul. Toti asteapta, dar nimanui nu-i place asteptarea.


Domnul din colt abia s-a asezat pe scaun si se uita des la ceas. Cred ca asteapta un tren. Nu conteaza care. In ochii lui se vede ca-i ultimul… Cuplul de langa el e numai un zambet. Asteptarea lor a luat sfarsit. A sosit momentul sa plece in vacanta. O asteapta de un an, timp in care au muncit pe branci sa puna un ban deoparte. Ceea ce nu stiu ei, inca, e faptul ca peste o saptamana, cand li se termina concediul, isi vor relua locul, cuminti, in sala de asteptare. La doua scaune mai incolo, da nervoasa din picioare o pustoaica de 16-17 ani. Asteapta sa devina majora si independenta. S-a saturat de babalacii invechiti, cu regulile lor cu tot! Inca nu stie ce-o asteapta dincolo de bariera maturitatii… Langa ea stau linistiti o fetita si-un baietel. Il asteapta pe Mosu’. La varsta lor, asteptarile sunt de scurta durata si, de obicei au finaluri fericite. Eh, ce vremuri, fara asteptari inutile!… Tinerei din dreapta lor, aranjata impecabil si imbracata elegant, i se citeste pe chip ca are asteptari mari de la viata. Timpul se scurge pe langa ea, de parca nici n-o baga in seama. Asteapta promovarea pe care i-a propus-o seful ei acum vreo doi ani, cand a luat-o cu el intr-o calatorie de afaceri… Si mai asteapta ceva. Sa devina cat mai repede doamna X. Batranica de alaturi se uita la ea cu mila. Ea nu mai asteapta nimic. Poate doar sfarsitul… Dar ea stie ce este cu adevarat asteptarea. Unii pleaca, altii vin. Fiecare cu asteptarile si cu povestile lor.


Ce caut eu in sala de asteptare? Nu stiu, poate ceea ce cautam cu totii. Inevitabil, fiecare dintre noi poposeste, la un moment dat, pe un scaun de plastic intr-o sala inghesuita…


Intre speranta si resemnare, intre plictiseala si dorinta, intre regrete si confuzie, intre pasiune si stabilitate, se afla undeva interminabila asteptare a omului trecator prin viata. In asteptarile noastre, pentru a ne implini spiritual, incercam mai intai sa ne multumim material. Avem mereu alte si alte asteptari… Si uneori mai dam nas in nas si cu Sfantu’ Asteapta!


Timpul nu trece mai usor daca astepti. Esti mai degraba obligat sa-l induri, pentru ca asteptarea il face sa para lent si greoi. Sa astepti nu-i romantic, nici macar interesant. Dar, asa suntem construiti! Sa asteptam, continuu, o alta asteptare…






Asteptare” – lucrare mixta in creion si creioane colorate
dimensiune 30 x 42 cm

>Speranta… si mai cum?

2 iul.

>

Nu mi-am pierdut cu totul speranta niciodată. Uneori imi repet ca pentru a redescoperi paradisul trebuie sa treci prin infern.” – Octavian Paler


Cine-i Speranta asta? O cunoastem cu totii, apare pe langa noi mai ales in momentele grele. Ne face siret cu ochiul si o acceptam fara tagada. Dar mai stim ceva despre ea. E faptura aceea plapanda si fara vlaga, care nu a mai avut puterea sa zboare din cutia Pandorei. De fapt acolo, in cutie, era sora tuturor nenorocirilor trimise de Zeus pamantenilor. Faptul ca omul i-a trantit capacul in nas tocmai cand se pregatea sa zboare, nu a fost de prea mare ajutor. Din moment ce, mai ales in zilele noastre, o intalnim la tot pasul, inseamna ca a gasit pe undeva o crapatura prin care sa iasa.


Ori de cate ori ne simtim dezamagiti, suparati, tristi, fara scapare, Speranta este acolo, prezenta in sufletele noastre, iar noi ne agatam cu disperare de ea pentru a ne readuce bucuria in suflet. Dezamagirea este insa si mai profunda cand doamna Speranta da chix. In cazul asta cum sa gandim despre ea? Ca este cea mai buna prietena a omului sau cel mai mare dusman?


Nici una, nici alta. Uneori percepem gresit rolul Sperantei in viata noastra. Ar trebui sa ne gandim la ea doar ca la o cale prin care putem atinge un scop, nu sa stam cu Speranta-n san si sa asteptam sa le rezolve pe toate. Poti spera sa se intample ceva bun, dar, ca sa se materializeze, trebuie sa pui osul la treaba. Timp avem. Nu se spune mereu ca „Speranta moare ultima”? E ca Duncan McLeod from the clan McLeod. Pana nu-i taie careva capul!


PS. Lucrarea de azi nu’s daca are vreo treaba cu speranta, insa, dupa atatea ploi si viituri, m-am gandit ca ar prinde bine si blogului meu o umbrela…





Umbrella” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 30 x 42 cm


>Life is a cabaret

13 iun.

>

Viseaza ca si cum ai trai vesnic, dar traieste ca si cum ai muri azi, caci nu conteaza anii din viata ta, ci viata din anii tai” – James Dean



Viata noastra este ca un spectacol de cabaret, o forma de divertisment cu muzica, dans, comedie, teatru… Fiecare dintre noi are rolul sau bine definit, cu exceptia momentelor cand suntem capabili sa improvizam. Cabaretul este un show colorat, misterios, in care se imbina prestatiile artistice cu senzualitatea.



Ca fiecare spectacol, si viata noastra se desfasoara pe doua planuri: pe scena si in culise. In lumina reflectoarelor trebuie sa fim mereu veseli, plini de viata, teatrali, uneori exagerati. Durerea de picioare, machiajul curs pe fata, spatele intepenit, tristetea, le simtim doar atunci cand cade cortina…



Pentru oamenii care iubesc, cabaretul este raiul – viata simpla, insipida devine neinteresanta. Uram iluziile, dar totodata iubim aplauzele, luminile colorate, fumul de tigara si praful scenei.



Cabaretul este locul acela magic, care prinde viata doar dupa miezul noptii. Putem sa fim ori artisti, ori spectatori cuminti asezati la mese mici, rotunde, lasandu-i pe ceilalti sa ne veseleasca, sa ne incante sau sa ne incite.



Inca de la inceputuri artistele de cabaret au fost categorisite drept femei usoare, insa admirate si adorate. Pline de viata, isi expun in valtoarea dansului chiloteii cu manecuta si sanii pe jumatate acoperiti de corsete cochete. In orice femeie ar trebui sa existe, ascunsa acolo pe undeva, o mica vedeta de cabaret. O dansatoare de can-can care, la un moment dat, sa-si poata ridica poalele in cap in fata spectatorilor. Din pacate, multe dintre noi isi reprima aceste porniri, preferand cenusa-n cap in locul penelor frumos colorate si a fustelor cu volanase.



Cred ca merita din plin ca, macar o data in viata, sa aruncam la gunoi costumele rigide in care ne-a imbracat societatea si sa fim artisti de cabaret. Care rad, danseaza, iubesc, traiesc…



Cabaret” – lucrare mixta in

creion, tus si creioane colorate

de dimensiune 30 x 42 cm
















>Destin sau liber arbitru?

22 mai

>



Destin inseamna a lupta deasupra sau alaturi de viata, a-i face concurenta in pasiune, razvratire si suferinta.” – Emil Cioran



Cred ca existenta noastra este influentata,in egala masura, atat de destin, cat si de liberul arbitru.



De-a lungul vietii, destinul isi face simtita prezenta de foarte multe ori. Dar asta nu inseamna ca nu avem si noi un cuvant de spus in ceea ce ne priveste. Aici intervine liberul arbitru. De cele mai multe ori avem de ales intre doua sau mai multe directii. O alegem pe cea care ne este mai favorabila, in momentul respectiv.



Faptul ca, poate mai tarziu, ne dam seama ca am gresit, ne aduce exact de unde am plecat. In punctul in care destinul ne da, din nou, posibilitatea de a alege.



Toti oamenii impartasesc acelasi destin. Nu, nu ma hazardez cand spun asta, pentru ca urmam acelasi tipar: ne nastem si murim. Nu putem devia, sub nici o forma, de la aceste doua evenimente fundamentale. Ce se intampla intre ele cu viata noastra este o cu totul alta poveste. Abia de aici incepem sa ne diferentiem ca entitati separate, cu coduri genetice unice.



De cele mai multe ori punem in carca destinului atat lucrurile bune, placute, realizarile, dar mai ales necazurile, neplacerile, greselile noastre, uitand de fapt ca multe dintre ele reprezinta rezultatul direct al propriilor noastre actiuni.



De cate ori nu ati auzit expresii de genul: “asta-i soarta”, “asa a vrut Dumnezeu”, “ce ti-e scris, in frunte ti-e pus”, “a fost o coincidenta nefericita / fericita”, “a fost sortit esecului” sau “asa a fost sa fie”?

Mi-as dori sa vad mai multa lume ca profita de acest imens dar pe care il avem, ca fiinte superioare si inteligente ce suntem.

Avem dreptul de a alege.

Avem dreptul de a hotari ce este bine si ce-i rau.

Avem dreptul de a spune DA sau NU.

Trebuie sa vedem, de fapt, ca intre ALB si NEGRU exista milioane de culori si nuante.




Rouge et noir– lucrare in tus

de dimensiune 42 x 30 cm



Allegretto” – lucrare pen & ink

de dimensiune 42 x 30 cm

PS: Aceasta lucrare se afla acum in posesia unei bune prietene, Teo, care a primit-o cadou de ziua ei :).

>Copilarie cu cirese la urechi

13 mai

>

Un copil poate oricand sa invete un adult trei lucruri: cum sa fie multumit fara motiv, cum sa nu stea locului niciodata si cum sa ceara cu insistenta ceea ce isi doreste.” – Paulo Coelho





Am avut o copilarie fericita! Si lipsita de griji. O copilarie cu sotron, cu de-a v-ati ascunselea, cu flori, fete sau baieti, cu tara-tara, vrem ostasi. N-am avut televiziune decat cu ora, n-am avut calculator si internet, n-am avut telefon mobil sau mp3-player. Cu toate astea, ma gandesc cu drag la anii inocentei: jucariile “mostenite” de la fratii mai mari, coronitele facute din flori culese de pe marginea drumului, patura agatata ca un cort in gard, juliturile de la genunchi, mentosanele sau eugeniile cumparate de la cofetarie cu ratia, povestile “Noapte buna, copii!” de la radio, desenele animate cu Pic si Poc, sau lectiile facute, uneori, la lumina lumanarii. Nu ne duceau parintii la scoala cu masina. Nu mancam snaksuri, chipsuri sau McDonald’s. Nu aveam Hannah Montana sau NFS.



Nu aveam multe din lucrurile pe care le au copiii din ziua de azi. Si totusi nu duceam lipsa de nimic. Nu ne plictiseam niciodata. Eram fericiti! Iar ciresele ne atarnau la urechi…







Fetita cu cirese” – lucrare mixta in creion, culori pastel si carbune

(dimensiune- 42 x 30 cm)

(etape de lucru si desenul final)









>Arta si poezia

25 apr.

>

De cand n-ati mai citit o poezie?…



Imbratisarea



“Cand ne-am zarit, aerul dintre noi

si-a aruncat dintr-o data

imaginea copacilor, indiferenti si goi,

pe care-o lasa sa-l strabata.



Oh, ne-am zvarlit, strigandu-ne pe nume,

unul spre celalalt, si-atat de iute,

ca timpul se turti-ntre piepturile noastre,

si ora, lovita, se sparse-n minute.



As fi vrut sa te pastrez in brate

asa cum tin trupul copilariei, intrecut,

cu mortile-i nerepetate.

Si sa te-mbratisez cu coastele-as fi vrut.”



Nichita Stanescu






Meditation” – lucrare in creion, graphite si culori pastel

de dimensiune 21 x 30 cm

>Ferestre prin timp

4 apr.

>

Timpul sterge…da, dar el stie sa pastreze, ca nimeni altul, ceea ce nu trebuie pierdut…” Amza Pellea


Tic-tac. Este TIMPUL. Se rostogoleste peste noi, peste lume, peste univers. Ireversibil. Lasa in urma lui doar amintirea care se asterne peste o viata, peste un secol, peste o vesnicie.


Viata unui om este doar o picatura in oceanul timpului. O clipire a CREATORULUI. Cu toate acestea, in decursul istoriei, OMUL a reusit in clipirea de trai sa lase in urma rodul imaginatiei si inteligentei sale. Au trecut de bariera timpului mari realizari ingineresti, picturi, sculpturi sau contructii impresionante.


Cred ca traim o existenta limitata tocmai pentru a fi obligati sa lasam ceva in urma noastra. Sa nu fim uitati. Memoria TIMPULUI este limitata daca nu are o baza solida de care sa se prinda.


Unii lasa urmasilor averi, case, afaceri prospere. Altii se straduiesc o viata sa lase in urma o mostenire culturala sau sufleteasca. Incerc acum sa pun in balanta cele doua antigone. Averi versus mostenire culturala. O carte, o pictura, o sculptura sau chiar o poezie au mai multe sanse sa dainuie peste timp decat banii (care se pot devaloriza si sa nu mai insemne nimic), viloaiele cu n etaje (cu care Mama-Natura se pate “juca” oricand) sau afacerile “prospere” (care la timp de criza economica pot deveni falimente de succes).


In concluzie ajung tot la vorba bunicii mele: “nu ia mama, nimeni, nimic cu el intre patru scanduri…” Am ales sa traiesc si sa fac parte din categoria celor care pot lasa mostenire suflet, arta, cultura. Refuz sa cred ca, in existenta asta efemera din buzunarul timpului, trebuie doar sa mancam si sa dormim.


Vreau sa las ceva in urma, iar voi sa fiti martorii tacuti la scrierea testamentului universal.



Acuarele (realizate cu cel putin 10 ani in urma)

„Purple” – acuarela de dimensiune 21 x 30 cm



„Flori de camp” – lucrare realizata in acuarela
de dimensiune 21 x 30 cm


Desene in creion (ultimele lucrari)

Colaj cu etape si detalii


„Pascalia” – desen in creion si creioane colorate
dimensiune 30 x 42 cm


Colaj cu etapele de lucru


„Fetita cu buburuze” – lucrare realizata in creion si creioane cu
mina pastelata de dimensiune 21 x 30 cm

>Eternul feminin in portretistica

20 mart.

>

Cu cat cunosti mai mult, cu atat iubesti mai mult…” – Leonardo da Vinci


S-a spus ca artistul isi ajunge sie insusi. Nu-i adevarat! Un artist nu-si poate permite sa fie egoist cu lucrarile lui. Are nevoie de priviri, de aprobari sau de critici. O opera nu este completa pana nu trece prin filtrul celor din jur.
Pe o insula pustie artistul ar fi nevoit sa lucreze pamantul cu mainile lui ca sa poata trai, nu ar crea lucrari de arta. N-ar avea spectatori… Nimeni nu are mai multa nevoie, decat un artist, de prezenta si aprobarea oamenilor. Pentru asta sunt pe blog…


Pasiunea pentru detalii si jocul umbrelor mi-au purtat pasii spre portretistica in creion sau carbune. Se spune ca ochii unui om sunt oglinda sufletului sau. De aceea, intr-un portret pun mare accent pe expresivitatea ochilor, adancimea si acuratetea lor.
Poate ca acesta este motivul primar pentru care, de fiecare data la un portret, ochii sunt cei dintai care dau viata lucrarii.




Apoi se astern firesc umbrele, cele care fac diferenta dintre schita si desen.








Detaliile sau aplicarea de culori pastelate (creioane colorate), la final, nu fac decat sa intregeasca imaginea ideii cu care pornesc la drum.



Imaginea este, in fond, un rezumat simbolic al ideii pe care si-o face artistul despre lumea nelimitata a senzatiilor si a formelor…

La belle” – lucrare mixa in creion, culori pastel si carbune
(dimensiune- 42 x 30 cm)


La neige” – desen in creion
(dimensiune – 31 x 22 cm)


La rose” – lucrare in creion si creioane colorate
(dimensiune 31 x 22 cm)