Tag Archives: arte plastice

Cinci minute

26 iun.

Acest desen mi-a luat cinci minute, dar mi-au trebuit saizeci de ani ca sa ajung sa-l fac.” – Auguste Renoir

Ce poti sa faci in cinci minute – intr-o  farama din timpul pe care-l avem alocat vietii? Daca nu stai sa te gandesti putin, poti spune ca in 5 minute n-ai cum sa faci prea multe lucruri. Si totusi…

In cinci minute poti:

– sa faci o cafea

– sa fumezi o tigara

– sa-ti pregatesti o omleta

– sa te speli pe fata si pe dinti dimineata

– sa trimiti un e-mail

– sa inveti cateva cuvinte noi

– sa te uiti la rubrica Meteo

– sa te hotarasti cu ce te imbraci

– sa faci un dus

– sa prepari o supa instant.

Si lista poate fi completata cu tot soiul de lucruri, care nu au o asa de mare importanta in existenta noastra. Cu toate acestea, cate cinci, cate cinci, se aduna ca intr-un ciorchine despre care, in urmatoarea clipa, poti vorbi la trecut.

Pentru unii, cele mai dulci cinci minute sunt cele de dimineata, imediat dupa ce suna alarma de la ceas. In pat inca e cald si bine. Inevitabil, vine si acel „mai stau 5 minute”, atat de imbietor.

De multe ori folosim aceasta formula magica pentru a amana diverse actiuni: „inca 5 minute si plec”, „ajung in 5 minute”, „in 5 minute ma apuc de treaba”, „peste 5 minute dau un telefon”… Ma intreb, poate retoric, cate siruri de cinci minute se pierd, intr-o viata de om, fara sa fie folosite?

Aseara, in cinci minute, am facut un desen. Am furat din desaga timpului 300 de secunde si le-am folosit la maxim. Asa, am mai recuperat inca 5 minute din viata mea!

Flori

Flori