Tag Archives: arta plastica

Dansul culorilor

7 ian.

Deschid ochii si parca ar fi pentru intaia data. Iubirea si culorile se tin strans de maini si danseaza in jurul meu, intr-un ritm stiut numai de ele. Clipesc de cateva ori ca sa-mi dau seama daca e real sau e aievea. Mai am putin si parca le pot atinge cu varful degetelor. Strengarul ALBASTRU imi face cu ochiul. ROSUL nu se lasa mai prejos si face o pirueta, numai sa iasa in evidenta in fata celorlalte culori. VERDELE, mai timid, incearca sa tina pasul si sa nu greseasca, iar VIOLETUL, stapan pe sine, impune cadenta si le tine pe toate in formatie.

Dintr-o data, ritmul creste si imi este din ce in ce mai greu sa le urmaresc cu privirea pe fiecare. Galbenul se amesteca in valtoarea miscarii cu albastrul, transformandu-se intr-un verde primavaratic. Frenezia dansului atinge apogeul si toate culorile se unesc intr-una singura: ALBUL. Un alb imaculat, ca al primilor fulgi de zapada. Ca dintr-un boboc de floare, din aceasta culoare se ridica maiestuos IUBIREA. Ea este cea cea care tine toate culorile aproape de inima mea.

Se face liniste si imaginea incremeneste. Albul iubirii se desface intr-un curcubeu de culori care se intinde peste sufletul meu. Albul iubirii se transforma in rosul pasiunii, in verdele echilibrului, in albastrul linistii, in galbenul impacarii, in violetul intelepciunii. In mijlocul lor ma aflu eu, ARTISTUL, impacat cu propria persoana si cu lumea din jurul meu…

 

Tango passion

„Tango passion” – pictura in acrilice pe panza / acrylic on canvas                                dimensiune 60 x 45 cm

 

Ordinea haosului

28 aug.

“Ai nevoie de haos in sufletul tau pentru a da nastere unei stele” – Friederich Nietzsche

De vreo doua zile dau tarcoale foii de hartie, facandu-mi curaj sa ma apuc de scris. De ceva vreme ma consider o mica artista, nicidecum o scriitoare desavarsita. Dar n-as putea sa va prezint o lucrare fara sa fie insotita de cateva cuvinte izvorate din inima si suflet, pentru ca desenul sau pictura, odata terminate, imi soptesc si-mi induc o anumita stare sufletesca.

Tripticul pe care vreau sa vi-l arat azi imi sugereaza, pana la obsesie, doua cuvinte: “haos” si “ordine”. Da, stiu, nici o minte patrata n-ar putea pune laolalta acesti doi termeni antagonici. Insa, cum neuronii mei nu zac pe la colturi, m-am hotarat sa abordez acesta problema spinoasa a haosului ordonat.

Chaos and order

"Chaos and order" - triptic, pictura abstracta in acuarele pe carton

Citește în continuare

Cinci minute

26 iun.

Acest desen mi-a luat cinci minute, dar mi-au trebuit saizeci de ani ca sa ajung sa-l fac.” – Auguste Renoir

Ce poti sa faci in cinci minute – intr-o  farama din timpul pe care-l avem alocat vietii? Daca nu stai sa te gandesti putin, poti spune ca in 5 minute n-ai cum sa faci prea multe lucruri. Si totusi…

In cinci minute poti:

– sa faci o cafea

– sa fumezi o tigara

– sa-ti pregatesti o omleta

– sa te speli pe fata si pe dinti dimineata

– sa trimiti un e-mail

– sa inveti cateva cuvinte noi

– sa te uiti la rubrica Meteo

– sa te hotarasti cu ce te imbraci

– sa faci un dus

– sa prepari o supa instant.

Si lista poate fi completata cu tot soiul de lucruri, care nu au o asa de mare importanta in existenta noastra. Cu toate acestea, cate cinci, cate cinci, se aduna ca intr-un ciorchine despre care, in urmatoarea clipa, poti vorbi la trecut.

Pentru unii, cele mai dulci cinci minute sunt cele de dimineata, imediat dupa ce suna alarma de la ceas. In pat inca e cald si bine. Inevitabil, vine si acel „mai stau 5 minute”, atat de imbietor.

De multe ori folosim aceasta formula magica pentru a amana diverse actiuni: „inca 5 minute si plec”, „ajung in 5 minute”, „in 5 minute ma apuc de treaba”, „peste 5 minute dau un telefon”… Ma intreb, poate retoric, cate siruri de cinci minute se pierd, intr-o viata de om, fara sa fie folosite?

Aseara, in cinci minute, am facut un desen. Am furat din desaga timpului 300 de secunde si le-am folosit la maxim. Asa, am mai recuperat inca 5 minute din viata mea!

Flori

Flori