Arhiva | Desene in creion RSS feed for this section

Zbor de fluturi

5 dec.

Cred ca acel om care nu-si doreste de la viata mai mult decat ii poate oferi aceasta este un om fericit. Cu putina afectiune, poti face pana si soarele sa zambeasca. Uneori nu e nevoie decat de un gest, o privire sau un suras ca sa poti face pe cineva sa simta ca traieste cu adevarat.

Nimic nu e mai frumos pe lumea asta decat sa vezi in ochii celui drag o urma de multumire. Atunci, parca prinzi aripi si poti sa zbori asemenea unui fluture. Si-n zborul tau de cateva secunde ai puterea sa atingi miezul fericirii. Apoi te-ntorci pe pamant si speri sa mai prinzi acea scanteie in ochii iubitului, ca sa-ti poti relua zborul spre absolut.

Embraced by the light

Embraced by the light - desen in creion si carbune

Citește în continuare

Cvartetul de coarde… sensibile

28 oct.

Da, stiu… Cred ca te-a pufnit rasul! Chiar si eu am scris titlul cu zambetul pe buze. Totusi, te asigur ca este vorba de ceva cat se poate de serios. Despre coarda sensibila a unui om, sufletul, si despre patru dintre cele mai importante lucruri din viata, care reusesc sa te atinga acolo unde trebuie.

Dintre cele mai adanci mistere ale Universului, sufletul unui om este cel mai putin cunoscut. Nu este palpabil, nu se poate masura, nu se poate cantari. Apare din senin si dispare la fel de enigmatic. Insa, fiecare dintre noi este constient ca-l are, ca este numai al lui, ca uneori doare sau, alteori, nu mai incape in piept de fericire.

Cvartetul care face sufletul sa rezoneze este format din patru lucruri esentiale: iubirea, fericirea, multumirea si implinirea. Unii ar putea fi carcotasi, sa spuna ca e unul si cam acelasi lucru. Dar gresesc! Un om complet trebuie sa le simta pe toate separat si, deopotriva, strans legate unul de celalalt.

Wild rose
„Wild rose” – desen in creion, carbune si acuarele, dimensiune 27 x 35 cm

Citește în continuare

Momentele adevarului

22 oct.

Te asezi in fata oglinzii si incepi. Esti procurorul si avocatul tau, deopotriva. Iti place ce vezi, ce esti, cum esti si unde ai ajuns? Sau recunosti din ce in ce mai greu imaginea reflectata? Acestea sunt micile momente ale adevarului, cand te asezi fata in fata cu tine si incerci sa te redescoperi.

Ridica-te in picioare! Prezideaza onorobilul judecator Timpul. Pledoaria de inceput apartine acuzarii. Est invinuit ca te-ai neglijat, ca ai uitat lucruri importante ce tin de esenta vietii. Ca ai lasat sa se stinga flacara iubirii si ca ti-ai pierdut respectul de sine. Cu degetul indreptat catre sufletul tau, acuzarea iti spune taios ca ai uitat sa fii om si sa te bucuri de micile placeri ale vietii. Ca pe scara ierarhica a valorilor tale ai disparut de pe primul loc.

Road to perdition

Road to perdition - desen in creion si tus, 30 x 42 cm

Citește în continuare

PORTRETE

16 sept.

 

Autoportret

Autoportret

Portret de batrana

Portret de batrana

Portret de fetita

Portret de fetita

Fetita cu buburuze

Fetita cu buburuze

Daniel

Daniel

Alb si negru

Alb si negru

Alexandra

Alexandra

Portret in TUS

Portret in TUS

Lena

Lena

Studiu comparativ

12 sept.

In mod normal, in timp, la orice om ar trebui sa fie vizibila o evolutie. De orice fel. Capeti experienta, aduni intelepciune, te dezvolti ca fiinta superioara ce esti. Cu cat perseverezi intr-o anumita directie, cu atat ar trebui sa devii mai bun in ceea ce faci. Te perfectionezi. Cred ca tendinta asta spre perfectionism o mostenim odata cu restul tezaurului genetic. Daca nu am avea in sange dorinta de a excela, probabil ca si dezvoltarea ca om ar fi mai greoaie, iar evolutia mai anevoioasa.

Din cand in cand imi iau toate mapele cu desene si picturi. Le rasfoiesc incet, cu ochi critic si n-am cum sa nu observ evolutia tehnicii de lucru. Daca in lucrarile de inceput vad o oarecare stangacie si naivitate, cu cat ajung inspre ultimele observ cum detaliile capata o mai mare insemnatate, iar forma finala devine mult mai armonioasa si mai placuta.

In 2009, la inceput…

Swan dance - 2009

Swan dance - 2009 - desen in creion, dimensiune 30 x 42 cm

… dupa 2 ani, in 2011…

Swan dance - 2011

Swan dance - 2011 - desen in creion si creioane colorate, dimensiune 30 x 42 cm

Citește în continuare

Diferiti, dar la fel…

22 aug.

Cu ochii albastri sau caprui, cu pielea neagra sau cu par roscat, din strafundurile Asiei sau de la Polul Nord, cu totii, noi oamenii, suntem la fel. Aproape la fel. Mai exact 99,99%. In afara de factorul genetic mai exista ceva care, de data asta ne deosebeste in proportie de 99,99%… Educatia, cultura, inteligenta. Si ne ajuta sa devenim fiinte superioare regnului animal din care, sa recunoastem, ne tragem.

Tattoo girl

"Tattoo girl" - desen in creion, tus si creioane colorate, dimensiune 30 x 42 cm

Citește în continuare

Cade cortina!

9 aug.

“Ca o piesa de teatru, asa este viata: nu intereseaza cat de mult a tinut, ci cat de frumos s-a desfasurat.” – Seneca

Ma apropii cu pasi grabiti spre 34. Mai am un pic. Simt ca Timpul se pregateste sa coboare cortina peste al treilea act din viata mea: tineretea. Primele doua acte din aceasta tragi-comedie existentiala au trecut in zbor: copilaria si adolescenta. Eram prea fascinata de luminile scenei si preocupata sa-i vad pe cei din jurul meu cum isi joaca rolul, ca sa-mi mai dau seama cat de rapid se scurgeau orele, zilele, anii…

Si-asa au trecut ierni, veri si primaveri de-a valma, cu miros de-acasa si gust dulce de nepasare inocenta. Am lasat in urma ciresele de la urechi, clinchetul de clopotei, literele alfabetului, emotiile primei iubiri si casa parinteasca. Am crescut mare, lucru pe care mi-l doream cu ardoare cand eram de-o schioapa. Habar n-aveam cate-am sa pierd, dar si cate lucruri noi voi castiga, mergand pe acest drum cu sens unic. Invatam replicile din mers si improvizam acolo unde lipsea scenariul.

Regizor bun, dar neiertator, viata a stiut cand sa fie blanda si sa-mi vorbeasca in soapta sau cand sa-mi dea cate-un sut in dos, ca sa pot inainta.

Rand pe rand, o parte din actorii principali alaturi de care eram obisnuita sa impart scena au disparut. Cred ca asta-i cea mai grea parte din procesul de maturizare. Odata cu tine, inevitabil, imbatranesc si cei dragi din jurul tau. Se retrag din lumina reflectoarelor, unul cate unul, si lasa in urma lor un loc gol pentru care nu exista dublura.

In timp, te perfectionezi si devii tu insuti maestru. Iti revine rolul de a-i invata pe cei tineri din propria experienta si de a le ghida primii pasi pe scena vietii. Intelepciunea nu vine, insa, fara sacrificii. La fiecare 365 de zile trebuie sa duci ofranda pe altarul existentei inca un an din viata ta. Sa-l arzi, fumul sa urce la cer, iar in urma sa nu mai ramana decat praf de stele.

Trebuie sa ma grabesc. S-a auzit gongul batand deja de doua ori, iar in curand se va lasa cortina. Nu plecati nicaieri! Artista se pregateste de actul al patrulea: a doua tinerete, dupa un scenariu original…

Red gloves

"Red gloves" - lucrare in tus si creion, dimensiune 30 x 42 cm

Best of

22 mai

Am avut ragazul si rabdarea sa citesc tot ce-am scris pe blog de exact un an si trei luni. Unele postari m-au facut sa zambesc nostalgic, altele sa-mi clocoteasca sangele… Cu toate acestea, am avut placerea sa savurez fiecare cuvintel, fie ca a fost scris sub influenta unei anumite conjuncturi, fie ca a fost gandit mai indelung.

Probabil ca acest moment, in care iti recitesti blogul de la cap la coada, il traieste fiecare blogger. Sa-ti faci o imagine de ansamblu sau doar sa-ti vezi evolutia in timp.

Unele scrieri mi-au placut mai mult decat altele, asa ca am hotarat sa fac un Top 10 al tuturor articolelor asternute pe blog pana acum. Click pe fiecare dintre titluri pentru a le putea citi in intregime.

Locul 10:  „CULOAREA AMINTIRILOR” – „Amintirile, ca si visele, au intotdeauna cele mai puternice nuante. Cea mai colorata amintire o am de cand eram studenta in anul I…”

Beyond the city

Beyond the city

Locul 9: „INTOARCEREA LA INOCENTA” – „In ultimul secol omenirea si-a complicat existenta atat de mult, incat oamenii si-au uitat, pur si simplu, originile sanatoase. Daca pana nu demult omul traia intr-o comuniune absoluta cu natura, odata cu revolutia industriala a inceput si declinul…”

Return to innocence

Return to innocence

Locul 8: „PROPRIETARII DE ILUZII” –  „Am ajuns la concluzia ca lumea care ma inconjoara arata ca si cum as privi-o printr-un ciob de sticla. Deformata, urata, disproportionata, hidoasa… Incerc deseori sa ma imbat cu apa rece si sa-mi spun ca totul nu este decat o iluzie optica. Si indepartez bucata de sticla din fata ochilor. Dar, nimic nu se schimba…”

Proprietarii de iluzii

Proprietarii de iluzii

 Locul 7: „ZBURAM CU ARIPI FRANTE” – „E un zbor nebun. Un zbor imposibil. Si totusi… Asa, cu aripile frante, mai avem acel strop de putere sa ne ridicam.”

Icarus

Icarus

Locul 6: „UN STROP DE IMAGINATIE” –  „Mai pot! Mai pot sa-mi imaginez intr-o lume in care principala activitate este aceea de a-ti asigura ziua de maine. Mai pot visa cu ochii deschisi, atunci cand vad in jurul meu numai minciuna, hotie si oameni rai. Imaginatia nu mi-o poate lua nimeni…”

Un strop de imaginatie

Un strop de imaginatie

Locul 5: „ZBOR DEASUPRA UNUI CUIB DE SLUGI– „Sssttt! Vorbeste in soapta… Mergi usor pe varfuri… Sa nu cumva sa deranjezi! Ne pierdem pe zi ce trece taria din glas, puterea din brate, constiinta din suflet. Devenim marionete in mana unor papusari diabolici. Ca sa fim linistiti, cuminti, ne multumim doar cu circ. Fara paine…”

Zborul durerii

Zborul durerii

Locul 4: „STRIGATUL TACERII – „Imi vine uneori sa strig, sa urlu. Dar tipatul se opreste undeva in gat si nu vrea sa iasa. Oricum s-ar izbi in timpanele surde care ma inconjoara. E ca in vis…”

Strigat

Strigat

Locul 3: „IN SOAPTA… – „Azi am sa-ti vorbesc in soapta… pentru ca de undeva, de departe, se aude in surdina un glas stins de chitara. Voi vorbi soptit ca sa-ti poti auzi si gandurile…”

Guitar

Guitar

Locul 2: „MAGIA CUVINTELOR – „Cuvintele sunt printre primele lucruri pe care le invata un om in viata. Si cat traim, invatam alte si alte cuvinte. Ne imbogatim vocabularul pentru a putea comunica… Dar ce-ar fi daca ne-am trezi intr-o dimineata si am realiza ca nu mai putem spune nimic? Si nu, nu am devenit muti peste noapte! Doar ca… am uitat toate cuvintele…”

Cuvinte I – Ideal

Cuvinte I – Ideal

And the winner is…

Locul 1 : „VIATA CA O SALA DE ASTEPTARE– ”

O camaruta inghesuita, cu scaune de plastic asezate langa perete. Unii oameni se ridica si pleaca, altii nerabdatori le iau locul. Toti asteapta, dar nimanui nu-i place asteptarea…”

Asteptare

Asteptare

Povestea unei carti

12 mai

“Cine are carte, are parte” spune un proverb vechi, din batrani. Vorbe de demult care, usor-usor, se pierd in negura timpului. Din fericire, mai exista cate-un suflet mare ce sterge praful uitarii de pe zicalele strabunilor nostri si le oranduieste frumos in carti. Acestea raman marturie peste timp…


Am avut onoarea, prin intermediul Doinei Popescu, cunoscuta scriitoare de proza “afurisita” de la Braila, sa particip si eu la aparitia unei astfel de lucrari. Intitulata simplu “Proverbe”, cartea profesorului Gabriel Chirtan de la Turnu Magurele cuprinde vorbe adunate din intelepciunea stramosilor, asezate in ordine alfabetica, dupa cum spune chiar autorul.


Contributia mea la acesta carte se regaseste pe coperta, acolo unde sade mandru un desen realizat in creion si creioane colorate, pe care l-am realizat special pentru acest volum. Inspirat dintr-o carte postala veche din colectia domnului inimii mele, desenul este reprezentativ pentru “bogatul tezaur de gandire, simtire si intelepciune al poporului roman”.

„Proverbe”– cartea profesorului Cirtan,
grafica semnata Maria PopArt

„Tarani la poarta” – lucrarea originala
realizata in creion si creioane colorate
dimensiune 21 x 30 cm

Linistea ca zgomot de fond

30 apr.

“Cand nu iti gasesti linistea in tine insuti, zadarnic o cauti in alta parte”Francois de La Rochefoucauld


Mi-as dori sa stau intinsa si sa ma uit printre ramuri la cerul albastru. Sa simt racoarea umeda a padurii in spate, iar in nari aerul tare si curat. Sa ascult linistea…


In locul masinilor care trec necontenit pe sosea, mi-as dori sa privesc cum isi croieste drum printre pietre apa rece si limpede a unui parau de munte. In locul copiilor care fac o galagie teribila in fata blocului, mi-ar placea sa ascult cantecul pasarelelor si fosnetul frunzelor. In loc sa iau telecomanda si sa incerc sa gasesc ceva interesant la televizor, as vrea sa privesc jocul hipnotizant al unui foc de tabara.


De aici, din oras, linistea a fugit de mult. S-a ascuns, ca un animal haituit, cat mai departe de noi. Acum ea trebuie cautata mai mult, in adancuri de padure sau pe creasta golasa a muntelui.


Mi-as dori sa ascult, din nou, linistea. Sa pasesc usor si sa vorbesc in soapta, ca nu cumva s-o tulbur cu prezenta mea. Sa ma las invaluita si sa devin una cu natura. Sa uit, pentru cateva clipe, de zumzetul continuu al orasului.


Abia acum, spre final, mi-am dat seama ca e destul de greu sa scriu despre liniste in timp ce undeva, in fundal, se aud masinile pe strada, copiii care tipa afara si stirile de la ora 7…


„Listen to the silence” – pictura in acuarele tempera
dimensiune 32 x 41 cm

Lectia de pictura – Pop Art

23 apr.

La inceputul anilor ‘60, aparea curentul Pop Art – arta publicului larg. Reprezentantii lui au incercat sa inlocuiasca arta abstracta cu un nou tip de realism, folosind in compozitiile lor obiecte din viata cotidiana, reproduceri din reviste, ilustrate, fotografii, ridicand la nivel de conceptie artistica combinatiile unite intamplator.

Avandu-si inceputurile in Marea Britanie si atingand apogeul in America, spre sfarsitul deceniului 7, miscarea Pop Art preia imaginile din celelalte forme de arta populara: publicitate, benzi desenate, arta urbana, cinema. Miscare ironic-contestatara, Pop Art-ul si-a pastrat conotatia protestatara in multe alte domenii, nu numai in arta.

Cea mai notabila personalitate Pop Art a fost Andy Warhol. El initiaza seria “Sticlele de Coca-Cola” si “Cutiile de conserve”, reprezentari ale obiectelor de uz casnic, produse industriale sau motive de reclama. Ulterior el insereaza in pictura sa fragmente de benzi desenate, cu structuri rezistente sau elastice si chiar reproduce, in unele lucrari, obiecte de dimensiuni reale.

Primele expozitii ale curentului Pop Art american declanseaza o reactie negativa in randul publicului. Cu timpul, insa, aceasta directie incepe sa fie tratata cu seriozitate, gratie expozitiei consacrate colajului si asamblajului, organizata de Museum of Modern Art din New York.

Miscarea Pop Art este una dintre cele mai colorate si „jucause” miscari artistice ale secolului trecut. Inspirata de bogatia imagistica a societatii de consum, ea a intrat rapid si in domenii ca moda sau design interior, ramanand pana in zilele noastre un reper stilistic constant.

Ludica si optimista, chiar daca usor ironica, miscarea Pop Art a adus un strop de frivolitate necesara intr-o lume inca marcata de iesirea din razboi. In zilele noastre, ea constituie o oaza permanenta de culoare in mijlocul „desertificarii” minimaliste.

„Red shoes boulevard” – colaj Pop Art realizat din 41 de decupaje
dimensiune 35 x 25 cm

„Disco night fever” – pictura Pop Art realizata in acuarela
dimensiune 21 x 32 cm

>Dor si doruri

17 mart.

>

“Dorul este focul care arde sperantele, dorintele, durerile… iar cenusa care ramane reprezinta amintirile…” Octavian Paler


Miroase a primavara! E vremea inceputurilor, dar, totodata, timpul in care nostalgia si astenia devin prietene foarte bune. Aceste doua copile zburdalnice ale primului anotimp ne dau de furca multora dintre noi.


Am momente cand ma cuprinde un dor nebun. Dor de verde, dor de soare, dor de munte, dor de copilarie, dor de viata… Pe mine dorul nu ma doare, pentru ca nu e dor de iubire. De ea am parte din plin in fiecare zi, la acceasi intensitate. E vorba despre alte nostalgii, ale unor momente trecute pe care nu mai am cum sa le experimentez. Sa simt din nou emotiile scolaritei care merge in clasa I. Sa ma cred stapana lumii pentru ca tocmai am implinit 18 ani. Sa adulmec, de la poarta, mirosul placintelor cu branza facute de bunica…


Dorurile ma napadesc si ma cuprind ca o plasa de pescar. Ele vin si pleaca. Lasa in urma doar parfumul unor emotii de prea mult timp trecute. Mi-e dor de vacanta de vara, de culorile ireale ale toamnelor de altadat’, de serile in care ma plimbam pe Copou in miros de tei. Mi-e dor de tacere, de frumusete, de timp. Mi-e dor de mine, cea de la 20 de ani. De clipele acelea magice, pe care numai tineretea le ofera, cand n-aveam nici o grija si o lume intreaga se intindea la picioarele mele…


Dor si doruri. Nu dureaza mult, dar isi au radacinile adanc infipte in amintiri placute. Sunt sarea si piperul vietii. Cu ele, poate devin mai visatoare, dar fara ele as risca sa pierd esenta umana. Mai puternic sau mai sfios, dorul ma ajuta sa nu uit. Locuri, oameni, intamplari, sentimente.


Asa ca, le las sa-si faca de cap! Primavara mai mult decat oricand. Sunt binevenite pentru ca sunt dorurile mele. Prin ele ma definesc ca om. Cu ele reusesc sa ma furisez din lumea in care traiesc zi de zi. Ele ma ajuta sa creez si sa nu devin parte integranta a turmei.


Aleanuri, nostalgii, melancolii, doruri, veniti! Usa va este larg deschisa…

„Dor de munte” – lucrare in acuarela
dimensiune 21 x 30 cm

>Intoarcerea la inocenta

12 mart.

>

“Simplitatea este sofisticarea extrema” – Leonardo da Vinci


In ultimul secol omenirea si-a complicat existenta atat de mult, incat oamenii si-au uitat, pur si simplu, originile sanatoase. Daca pana nu demult omul traia intr-o comuniune absoluta cu natura, odata cu revolutia industriala a inceput si declinul. Stiu, e un paradox. Tehnologiile au fost inventate pentru a ne face viata mai usoara dar, pe de alta parte, tot ele ne-au facut sa ne indepartam de adevaratul sens al vietii. Pe altarul progresului se jertfesc cele mai de pret lucruri: simplitatea, respectul, naturaletea si bunatatea. In fiecare zi ne pierdem cate un strop de suflet curat.


Exista acum doua lumi complet diferite. Una simpla, lejera, apropiata de natura si una cu extrem de multe complicatii. Chiar daca beneficiem de caldura centralizata, de avantajul unui transport rapid cu masina, de mancarea semipreparata pe care nu mai trebuie s-o producem, ci o gasim pe rafturile magazinelor, de televiziunea in timp real sau de internet, totusi viata noastra nu s-a simplificat. Avem din ce in ce mai putin timp se ne bucuram de adevaratele valori si principii.


Ceea ce ma intristeaza, de multe ori, este faptul ca pe un om simplu, de la tara, societatea are tendinta de a-l clasifica drept prost. Simplitatea a devenit un soi de stigmat in epoca asta moderna. Unele personaje scolite, cu doua-trei facultati si cu nenumarate masterate, uita ca radacinile arborelui lor genealogic sunt infipte adanc in basicul existential. Lumea de azi a dezvoltat o teribila aversitate pentru simplitate. Oamenii nu o mai accepta si le este foarte greu s-o inteleaga.


Totusi, in valtoarea asta data pe rapid inainte, sunt tot mai multi cei care tanjesc sa se reintoarca in sanul naturii si la un trai nefiresc de simplu. Sunt acei oameni care s-au saturat de fuga nesfarsita dupa bani, de lipsa timpului pentru sine si de mocirla in care s-a transformat societatea asta “multilateral dezvoltata”…


Pe parcursul vietii, un om este capabil sa-si desavarseasca nenumarate calitati: sa fie generos, politicos, curajos sau cumpatat. Una singura este mai presus de toate, e mai mult decat o virtute. E simplitatea. Un om simplu traieste si nu se preface. Un om simplu nu-si pierde niciodata respectul fata de semeni si de Dumnezeu. Fiinta aceea simpla are mai mult simt practic si un instinct de conservare mai ridicat decat un etaj intreg de corporatisti educati. Acel om simplu traieste, dintr-o zi, mai mult decat noi. Viata simplificata devine, astfel, un ideal pentru multi. E acel trai care nu te transforma, peste noapte, intr-un batran ce-si deplange zilele netraite la timpul lor . E acea fireasca existenta, care iti inapoiaza inocenta….

„Return to innocence” – lucrare in acuarela
dimensiune 21 x 30 cm

>Maretia unei clipe

8 mart.

>

“Clipa, intarzie putin, esti atat de frumoasa…” – Goethe


Am luat in palme clipa de singuratate si am asezat-o langa o stea. Invaluita in lumina ei blanda, i-au crescut aripi de fluture si a inceput sa zboare. Nu mai era singura! Milioane de clipe zburdau vesele pe langa ea. De undeva de sus, le veghea jocul parintele lor, Timpul. Bland si intelept, le dadea clipelor de singuratate lectia vietii… Cu rabdarea lui ancestrala, o invata pe fiecare in parte cum sa-si traiasca scurta existenta efemera.


Am clipit. Si inca o clipa din viata mea s-a transformat in fluture si zboara! Celelate stau cuminti pe banca si isi asteapta randul. Unele sunt mai nerabdatoare si bat din picioare sau isi framanta mainile. Altele, stau sfioase si zambesc in coltul buzelor. Fiecare, insa, stie ca ii va veni randul sa se prinda in hora nesfarsitei treceri…


Odata cu zborul lor, le pierdem pentru totdeauna. Ca pe un puf de papadie, pe care adierea de vant ti-l fura miseleste. Legea batranului Timp nu mai permite niciuneia sa se mai intoarca la noi. Nici macar o singura data… Ramane din ea numai o umbra, care se imbraca in haina amintirilor si se aseaza la locul ei, in sertarele memoriei.


Nu stii niciodata care-i prima ta clipa, dar nici ultima. De aceea trebuie pretuita fiecare. Ca si cum ar fi un mic margaritar, care da vietii sens si valoare. Bunatatea, intelepciunea, bucuria, iubirea, nu sunt altceva decat acumulari de nestemate. De clipe carora li s-a acordat rabdarea, atentia si respectul cuvenit.


Fie ca este vorba de o clipa de singuratate, de iubire, de sinceritate, de adevar, de neatentie, de bucurie, toate se aseaza pe un sirag lung de margele. Cu aceste podoabe se imbraca Universul. Fiecare clipa isi are locul, timpul si rostul ei. Le pierdem incontinuu, dar le si castigam in fiecare zi, deopotriva…

“Storm” – lucrare in carbune

dimensiune 30 x 42 cm


>Je ne regrette rien!

2 mart.


“Cine se preocupa sa regrete trecutul, pierde prezentul si pune in pericol viitorul” – Francisco de Queveda


Nu am regretat niciodata ceva din trecutul meu. Ce-am facut sau ce n-am reusit sa fac. Orice lucru pozitiv a fost un pas inainte. Cu fiecare greseala comisa, primeam de la viata un sut in fund. Tot un pas inainte! Am invatat atat din victorii, cat si din esecuri. Am trecut si prin momente grele, clipe de singuratate, lacrimi si tristeti… Dar, intotdeauna, memoria a facut selectie in ele si le-a bagat intr-un saculet, croit special pentru ele. Am ramas cu amintirile placute, calde, pline de iubire si fericire. Nu mi-a fost teama niciodata s-o iau de la zero. Am avut mereu puterea sa ma ridic de jos, sa ma adun, sa ma scutur de praf si sa merg mai departe.


Cred ca sunt unele momente cand viata te incearca un pic mai tare. Vrea sa vada cu cine are de-a face! Prin astfel de clipe am trecut cand am terminat facultatea. Patru ani de munca, invatatura si ceva distractie. Sa nu uitati, totusi, ca asta se intampla acum 12 ani… Parintii mei aveau venituri modeste si nu ma puteau sustine total financiar, pe timpul scolii. Asa ca, pentru a studia mai departe, am fost nevoita sa pun osul la treaba si mintea la contributie. Voiam bursa de merit si loc de cazare in camin. Si astea nu se puteau obtine decat cu note mari. Eram si mandra. Nu voiam sa aplic pentru bursa sociala. Voiam bursa de merit si-am avut-o. Timp de 4 ani.


Momentul de cumpana a fost cand m-am vazut somera cu diploma si licentiata, pe deasupra. Aveam de ales. Fie imi gaseam un loc de munca oarecare si ramaneam in Iasi, incercand sa-mi duc zilele una dupa alta, fie ma intorceam acasa. Dilema asta cred ca o au foarte multi tineri care termina scoala. A te intoarce in casa parinteasca, de unde iti luasesi zborul cu cativa ani mai devreme, reprezinta pentru multi un pas inapoi. Nu si pentru mine. Dupa o incercare esuata de a fi ospatar, pentru o ora, m-am urcat in personalul de Adjud si am plecat la Roman. Fie ce-o fi! Hotararea am luat-o fara sa-mi fac prea multe procese de constiinta.


Destinul m-a pus atunci sa dau cu zarul si am ales calea potrivita. Viata mi-a aratat, pana la urma, ca nu am gresit. Nu am avut nici o urma de regret ca m-am intors de unde-am plecat si ca am fost nevoita s-o iau de la capat. In nici trei luni de la absolvire, ma angajam la radioul local. Nu aveam nici cea mai vaga idee despre ce aveam sa fac. Am dat o noua fila din viata mea si multe lucruri frumoase aveau sa mi se intample. Dar, despre toate astea, va voi povesti cat de curand…





„Parisienne” – lucrare mixta in creion, creioane colorate si tus

dimensiune 30 x 42 cm



Si la final, o piesa draga sufletului meu: Edith Piaf – „Non, Je ne regrette rien”




>Un an la blog!

25 feb.

>

Tic-tac! Tic-tac! A trecut un an… Mai exact, 368 de zile de cand mi-am facut blogul. Poarta mea catre lume. Am incercat, cat am putut, sa va incant ochii cu desenele sau picturile mele si sufletul cu cele cateva cuvinte care le-au insotit mereu. Duioasa, taioasa, militanta sau indragostita, v-am impartasit si voua, timp de un an, o parte din trairile mele.

Mi-am facut si o gramada de prieteni in blogosfera. Unii pe care ii cunosteam de mai inainte, altii cu care nu am “vorbit” decat prin intermediul comentariilor. Dar vreau sa le multumesc tuturor pentru ca mi-au fost mereu aproape.

Cand am inspiratie, pictez. Cand simt nevoia, scriu. Stiu ca intotdeauna va fi cineva, acolo, sa-si arunce ochii peste munca mea… Unii, poate, trec indiferenti sau doar se uita la “poze”, altii au rabdarea sa ma citeasca si sa inteleaga mesajul. Mi s-a parut absurd, la ceas aniversar, sa va umplu capul cu statistici si cifre. Prefer sa va am alaturi de mine, in continuare, ca si pana acum. Multi, putini, sunteti cititorii, privitorii si spectatorii mei. Asta e tot ce conteaza pentru mine!

Ma-nclin in fata voastra, ca o balerina gingasa care si-a terminat dansul. Insa, cortina va continua sa se ridice! Incepe actul al doilea…

Va multumesc si va imbratisez!

„Ballerina” – pictura in acuarela
dimensiuni 30 x 42 cm

>Clepsidra cu amintiri

19 feb.

>

“Cu cat s-a scurs mai mult nisip prin clepsidra vietii noastre, cu atat mai clar ar trebui sa vedem prin ea.” Jean Paul Friedrich Richter


Incerc sa zaresc primavara printre fulgii mari de zapada. In casa miroase a placinte calde, iar sufletul meu zburda din nou printre firele de nisip ale amintirilor. Din cand in cand, intorc clepsidra vietii. Vreau sa calatoresc in timp, pana la acele momente ramase prafuite undeva, intr-un colt de memorie.


Ninsoarea de afara ma intoarce cu gandul la iernile copilariei. Atunci imi placea aceasta perioada din an… Era anotimpul derdelusului, a batailor cu bulgari, a cazematelor, a turturilor de gheata de la streasina casei. Era vremea Craciunului, a lui Mos Gerila si a Anului Nou. Dar mai era si timpul celor mai mari nazbatii…


Ma si vad de vreo opt-noua ani, cand intr-o iarna m-am dus cu un var de-al meu sa ne tragem pe gheata. Balta noastra se transformase intr-un veritabil patinoar. Saniute, papuci cu talpa fina, cazaturi in fund si rasete cat cuprinde. Toate bune si frumoase pana in momentul in care ne-am aventurat spre stufaris, iar gheata s-a crapat sub greutatea noastra. Ne-am trezit pana la brau in apa rece si namol. Varu-meu, mai curajos si mai aproape de mal, a iesit primul si m-a tras si pe mine afara. Cred ca soarta l-a impins sa devina, peste ani, pompier. Atunci a fost prima oara cand s-a manifestat in el pornirea de salvator…


Va dati seama, in schimb, ce fete au facut mamele noastre cand am intrat in curte, uzi leoarca si plini de mal pana la gat. Scena de stop cardiac si nu alta! Nu stiau, bietele de ele, ce sa faca mai intai. Sa ne traga o chelfaneala zdravana sau sa se bucure ca n-am patit nimic. Inocenta varstei ne-a facut sa nu realizam prin ce primejdie am trecut, pana n-am ajuns acasa si-am vazut reactia mamelor noastre. De-atunci, balta a ramas pentru noi taram interzis. Aveam voie doar sa ne uitam… Turbam de ciuda cand ii vedeam pe alti copii cum se joaca pe gheata.


Au trecut peste noi multe ierni. Am devenit oameni mari, cu familie, responsabilitati, copii, griji si cu… amintiri! Ganduri frumoase care ne coloreaza griul de zi cu zi. Oaze pline de seva de care avem nevoie pentru a merge mai departe. Ne ancoram puternic in amintiri ca sa nu fim luati de talazul existentei cotidiene si pentru a capata forta necesara de a razbi in viata. Un om care isi pierde memoria, cred ca-si pierde definitiv si sufletul. Ramane atarnat intr-un cui din negura timpului. Devine o clepsidra fara nisip…


„Clepsidra amintirilor” – lucrare mixta in creion si creioane colorate
dimensiune 20 x 30 cm

>Iubire la kilogram

14 feb.

>


Un an are un Valentine’s Day şi 364 de zile de iubire.” – Catalin Dupu



Ar trebui sa ne iubim mai mult intr-o anumita zi, pentru ca asa spun altii? Sarbatorile de import ma lasa rece. De fapt, toate zilele de sarbatoare au acum un puternic iz comercial. Who the fuck is Valentine? Mi-a dat in greata de atatea inimioare, ingerasi si floricele… Daca vreau sa iubesc, o fac in fiecare zi, la fel de frumos. Si o arat in fiecare zi. Nu astept, neaparat, sa vina 14 februarie. Mai, al naibii!… Te pomenesti ca daca nu veneau americanii cu Valentine’s Day, am fi ramas neindragostiti! S-a incercat un contraatac cu Dragobetele, dar a fost firav si a ramas la un nivel scazut. Dar tot comercial.

Floraresele au iesit azi cu buchetele la vedere. Le-a inghetat inima de frig, in speranta ca vor face mai multa vanzare. Daca stai sa te gandesti bine, pana si florile lor sunt tot de import. Ca, de! Ziua asta a indragostitilor pica in februarie iar iubirea zboara in aer, fal-fal, pe aripile gerului venit din Siberia. Ce romantic! Il vedeti voi pe Cupidon cumva, cu “printisorul” gol in frig si cu manutele vinete pe arcul lui buclucas? Greu de imaginat scena asta, la minus 14 grade…


Astfel de sarbatori au fost inventate pentru ca unii, sau altii (si aici ma refer la corporatii si lanturi mari de magazine) sa faca profit pe spinarea iubaretilor. Bani multi. Cele mai multe cadouri pentru Ziua indragostilor sunt kitsch-uri veritabile. Dar se cumpara ca painea calda.


Dragostea este un sentiment atat de frumos si inaltator, incat nu ar trebui pus un pret pe capul sau. Fiecare ar trebui sa-si manifeste emotia atunci cand poate si vrea. Nu la modul: “A! Stai ca azi e Valentine’s Day… Trebuie sa-i spun ca o iubesc si, neaparat, sa ma duc acasa cu un trandafir in dinti si cu o pernuta sub forma de inimioara!”. Nu e corect sa-ti aminteasca o sarbatoare adusa de peste mari si tari, ca intr-o zi sau alta, trebuie sa-i spui celui de langa tine cat de mult il iubesti. Unde-i suspansul? Unde-i firescul? Unde-i originalitatea?


Sunt convinsa ca, la sfarsitul zilei, atunci cand se inchid tarabele si magazinele, patronii isi freaca multumiti mainile si numara teancuri, teancuri de bani. Ete-na, cata iubire am vandut azi!


Iubiti frumos, iubiti mult, iubiti oricand! Nu asteptati ca o pseudo-sarbatoare sa va faca sa spuneti cuvinte de amor. Sau sa-l faceti… Ce ar trebui sa mai urmeze, ca sa fie tacamul complet? Eventual, sa decretam 4 iulie drept Zi Nationala!…




Cupid?„- lucrare mixta realizata in creion, carbune si creioane colorate
dimensiune 30 x 42 cm

>Zburam cu aripi frante…

12 feb.

>



Oamenii ne invata sa gandim ca niste gaini si noi ne consideram adevarate gaini, cu toate ca suntem vulturi. Intindeti-va aripile si luati-va zborul! Sa nu va mai multumiti doar cu grauntele care vi se arunca…” – James Aggrey


E un zbor nebun. Un zbor imposibil. Si totusi… Asa, cu aripile frante, mai avem acel strop de putere sa ne ridicam.


De cand ma stiu, am avut mereu un vis obsesiv. In sensul pozitiv al cuvantului. Ma intindeam pe burta in pozitie de cruce si usor, usor, incepeam sa ma ridic de la sol. Planam ca intr-o levitatie transcedentala pret de cateva minute, dupa care mintea incepea sa comande decolarea… Urcam mai sus, si mai sus. Apoi incepeam sa vad panorama de sub mine. Culmea este ca, in viata reala, am o teama teribila de inaltimi. In vis, zborul meu este perfect. Intotdeauna este cald si, intotdeauna, punctul de plecare este in fata casei parintesti. De cativa ani am acest vis din ce in ce mai rar…


Sunt doar vise! O lume necunoscuta pe care subconstientul o transforma in imagini. Dar ce facem cu aripile pe care ni le-a lasat mostenire soarta? Da, le avem… Numai ca suntem prea fricosi sa le folosim. Traim, in suflet, cu o teama ancestrala de esec. De prabusire din inaltul cerului, pe un caldaram rece de piatra. Sau, cand incercam sa le deschidem ca sa ne luam avant in zbor, se gaseste cineva cu o foarfeca ascutita in mana, gata sa ne reteze elanul. Exact asa cum le taiau bunicii nostri varful aripilor la gaini, ca sa nu mai sara peste gard.


Ii stim pe cei care vor sa ne franga aripile. Dar ii lasam sa faca asta in continuare. Ii lasam sa ne subjuge si sa ne tina inchisi in colivii… Pentru orice om, zborul ar trebui sa insemne libertatea absoluta. De a visa. De a spera. De a trai.


De fiecare data, viata ne spune s-o luam de la capat. Ne da un set nou de aripi. O noua sansa pentru zbor. Singura noastra datorie este sa gasim curajul sa ne ridicam, sa zburam din nou, chiar si pentru o clipa…


Lectia de zbor” – Nichita Stanescu

“Mai inatai iti strangi umerii,

mai apoi te inalti pe varful picioarelor,

inchizi ochii,

refuzi auzul.

Iti spui in sine:

acum voi zbura.

Apoi zici:

Zbor.

Si acesta este zborul.”




Icarus” – lucrare in acuarela
dimensiune 27 x 39 cm

>Cod portocaliu

5 feb.

>


“Un kilogram de portocaliu este mai portocaliu decat 10 grame din aceeasi culoare” – Gauguin


Am ajuns sa urasc de-a dreptul culoarea portocalie! Si-mi placea… Chiar mult. Asta, inainte de momentul in care o gasca de dobitoci au transformat aceasta culoare intr-un brand nenorocit. Cladiri portocalii, steaguri portocalii, panselute portocalii, pubele portocalii… Imi da in greata! Acum, urasc atat de mult portocaliul, incat nu mai pot manca cu placere nici macar o portocala. De curand, am renuntat sa-mi iau o geaca, al carei model m-a incantat foarte mult, numai din cauza ca era portocalie! Daca te imbraci acum in culoarea asta, imediat esti privit cu alti ochi de cei din jurul tau.


Intr-o zi, cand am mers pana la mama, era pe masa o galeata cu apa. Portocalie. Am intors-o usor si, bineinteles, pe fata avea inscriptionata sigla PDL-ului. N-am mai baut apa din ea niciodata!


Sub guvernarea actuala, totul capata o nuanta portocalie. Pana si banii impartiti de la buget. Tentaculele orange s-au intins peste tot, incat cu greu te-abtii sa nu te-ntrebi daca unii, sau altii, n-au pe dedesubt chiloti portocalii… E ca un blestem. Sa nu mai scapam niciodata de culoarea asta imputita!


Despre portocaliu se spune ca este o culoare “zgomotoasa”. Si ca, atunci cand echilibrul dintre galben si rosu se rupe, portocaliul se transforma fie in revelatia iubirii divine, fie in emblema desfraului…


De cativa ani traim sub imperiul unui cod portocaliu perpetuu. Un cod care anunta un pericol iminent. O amenintare pe care, pana acum, multi dintre noi au ignorat-o total. Sper sa vina si ziua in care portocaliul isi va redobandi semnificatia primordiala. Aceea de a fi doar o culoare a curcubeului. O nuanta pe care artistul din mine s-o iubeasca din nou. Sa pot purta, iar, o geaca sau o caciula portocalie, fara ca acest lucru sa capete o conotatie politica. Sa pot asterne aceasta culoare in desenele mele, fara sa mai am vreo urma de indoiala daca e bine, sau nu, s-o folosesc…


Cat despre strumf cel mic din desenul de azi, nu cred ca va indoiti ca nu are nici cea mai mica urma de portocaliu in suflet! Doar pe caciulita…



„Little man” – lucrare mixta in creion si creioane colorate
dimensiune 30 x 42 cm

>Culoarea amintirilor

30 ian.

>



“Cand Natura se hotaraste sa zamisleasca o faptura cu adevarat frumoasa, pare sa-si dea silinta sa o faca desavarsita!” Armando Palacio Valdes


Amintirile, ca si visele, au intotdeauna cele mai puternice nuante. Cea mai colorata amintire o am de cand eram studenta in anul I. Inarmati cu ierbare si cu fluturalnite (asa le spuneam noi plaselor pentru prins insecte si fluturi), am fost dusi in prima aplicatie practica in zona Carpatilor nostri Orientali. Fiind boboci de anul I, eram ca niste buretei setosi de drumetii si informatii noi. Descopeream in fiecare zi cate o buruiana noua si denumirea ei in latina. Sfarsit de octombrie bland… Eram deja in autocare si ne pregateam sa ne intoarcem la Iasi pentru primele cursuri, dupa doua saptamani de incantare.


Amintirea de care va vorbeam o am din autocar, in momentul cand am iesit din zona padurilor de brad si molid. Am intrat dintr-o data intr-o feerica atmosfera, plina de o explozie de culoare. Trecuseram granita padurii de foiase, la o altitudine mai mica, iar copacii stateau drepti si erau impodobiti in culorile toamnei, ca soldatii din garda reginei Angliei. Am trait o emotie atat de puternica si aveam asa o parere de rau ca las padurile in urma, incat mi-au dat lacrimile. A fost prima oara cand aveam regrete ca ma intorc in “civilizatie”… Chiar si dupa atatia ani, daca inchid ochii, pastrez in gand imaginea vie a culorilor din acea toamna.


Imi place Natura, muntele, padurea si izvorul grabit si limpede. Niciodata nu m-a impresionat un zgarie-nori, oricat de inalt si de mare ar fi el, asa cum imi ramane intiparita in memorie imaginea unui versant golas de stanca sau mireasma unei poienite din inima padurii. Nu ar trebui sa uitam niciodata ca in spatele oricarui oras, ridicat din betoane si sticla, se afla intotdeauna Natura. O fiinta vie de care ne indepartam din ce in ce mai mult. De care uitam de fiecare data cand dam drumul la robinet sau pornim masina. Pe care o ignoram cu fiecare ambalaj de plastic aruncat la cosul de gunoi…


Nici nu ne dam seama de cat de mici si neputinciosi suntem in fata ei. Noi, cei din varful piramidei trofice, in “palatele” noastre indestructibile! E de ajuns ca Natura sa-si scuture o data fiinta, ca sa transforme in moloz orase intregi. E de ajuns sa planga o data cu lacrimi amare, ca sa inece o tara. E de ajuns sa-si sufle supararea din suflet, ca sa ne zboare acoperisul de deasupra capului. Si, in final, sa ne lase fara nimic…


Incet-incet, omenirea va fi fortata sa se intoarca din nou spre Natura. Sa-i lucreze pamantul ca sa aiba ce manca. Sa-i foloseasca lemnul uscat pentru a se incalzi. Sa-i ceara adapost pe vreme de furtuna… Oamenii nu vor mai avea atunci nevoie de bani si bijuterii si astfel nu-i vor mai rascoli maruntaiele, in cautare de aur si petrol.


Poate ca nu este decat un scenariu. O fila de poveste dintr-un viitor nu prea indepartat…


„Beyond the city” – colaj popart realizat din peste 20 de decupaje
dimensiune 32 x 37 cm

>Dulceata de trandafir

26 ian.

>



“Purifica-ti inima inainte de a ingadui iubirii sa salasluiasca in ea: chiar si dulceata cea mai buna se amaraste intr-un vas murdar”Pitagora


Sunt o dulceata! Inca de mica am fost un copil dulce. Mezina familiei, ocrotita de pe toate fronturile. Imi placeau florile si dulceata. Terminam pe nerasuflate cate o jumatate de borcan, cand dadeam iama in camara matusii… In gradina cu flori din fata casei stateam aproape toata ziua. Cu nasul in parfum de zambile, lalele si trandafiri. Mama nu mai statea de mult cu ochii pe mine… Isi daduse seama ca nu-i stric nici o floare. Numai ca eram ca o albinuta. De fiecare data ieseam plina de polen pana la urechi!


Am fost o pustoaica linistita si cuminte. O adolescenta timida si tacuta. Dar, tot dulce! Ca un boboc de trandafir, fricos sa se deschida si sa rada la soare. De-atunci, anii au trecut ca un tren accelerat! Bobocul a inflorit si nu-i mai este teama de lumina. S-a transformat intr-o floare frumoasa. Nimeni nu are cum sa-i faca rau, sa o rupa, pentru ca sub gingasia petalelor sunt spini… Ascutiti si durerosi. Cu toate astea sunt o dulceata de femeie! Cu cine vreau si cu cine merita.


Uneori, sunt ca o dulceata de capsuni. Proaspata, vesela, jucausa, care te invioreaza si-ti face ziua mai frumoasa. Alteori, pot sa fiu ca o dulceata de cirese amare. Puternica, aromata si cu trairi intense. Gem de prune n-am sa fiu niciodata! Pentru ca am coloana vertebrala, sunt ambitioasa si incapatanata. In schimb, in fiecare zi pot sa-i fiu domnului inimii mele, o dulceata de pere. Atenta, delicata, iubitoare si cu un parfum fin.


Indiferent ca e de fructe sau de flori, dulceata tot ramane favorita tuturor. Servita in portii mici, ca sa-i poti simti savoarea si buchetul. Si oricat de copil cuminte ai fi, tot esti tentat sa furi macar o lingurita din borcanul cu dulceata!

Pentru tine, iubitul meu, in seara asta am sa fiu o dulceata de trandafir…



„Dulceata de trandafir” – pictura in acuarela pe carton negru
dimensiune 35 x 50 cm

>Proprietarii de iluzii

21 ian.

>



“Realitatea este doar o iluzie, insa una foarte persistenta.” – Albert Einstein


Am ajuns la concluzia ca lumea care ma inconjoara arata ca si cum as privi-o printr-un ciob de sticla. Deformata, urata, disproportionata, hidoasa… Incerc deseori sa ma imbat cu apa rece si sa-mi spun ca totul nu este decat o iluzie optica. Si indepartez bucata de sticla din fata ochilor. Dar, nimic nu se schimba…


Timpurile pe care le traim si oamenii care ne conduc ne-au facut sa nu mai putem distinge frumosul din spatele tufelor de balarii. Am ajuns pana acolo incat, daca ne da cineva un telefon sa ne intrebe ce mai facem, ne gandim automat, aproape inconstient: “oare asta ce-o mai fi vrand de la mine?”. Ne-am invatat cu indivizi mincinosi, rai, josnici, incat orice urma de bunatate care mai exista intr-un om o privim cu scepticism.


Ne-am afundat atat de tare in mocirla asta romanesca! Nu ne mai vine sa credem pe nimeni si nimic. Nici c-o sa fie mai bine, nici c-o sa fie si mai rau. Am auzit din ce in ce mai multi oameni ca vor sa plece definitiv din tara. Nu, nu-s capsunari! Sunt medici, profesori, oameni care nu o duc nici acum foarte greu, dar care doresc sa le ofere macar copiilor sansa la o viata mai buna. Pentru ca in Romania au ajuns la concluzia ca nu se mai poate!


Sa fie oare atat de deformata realitatea? Sa fie oare de vina bucatica aceea de sticla sparta sau asta este crudul adevar? De promisiuni ne-am saturat, de minciuni nici nu mai zic. Ce rost ar mai avea sa aduci acum pe lume un copil, daca intuiesti traiul pe care poti sa i-l oferi, ca o povara?… Tinerii nu mai au nici un viitor, iar la cei trecuti de a doua tinerete ne gandim aproape cu mila.


Mai ramanem noi, generatiile de sacrificiu care nu mai au altceva de facut decat sa lupte in continuare. Sa-si ingroape batranii si sa incerce, atat cat mai pot, sa-i ridice pe tineri. Asta este aluatul din care suntem facuti! Dur, calit de toate loviturile incasate pe nedrept.


Cel mai mare iluzionist, insa, este pana la urma mintea noastra! In fiecare zi ne face sa credem ca de maine va fi mai bine. Ca de maine lucrurile se vor schimba. Ca de maine vom fi mai multumiti si mai fericiti. Ca de maine nu o sa mai fim mintiti in fata. Ca de maine ne va surade, mai des, norocul.

Suntem proprietari de iluzii…



„Proprietarul de iluzii I” – lucrare in tus
dimensiune 30 x 42 cm


>Priveste-ma in ochi!

17 ian.

>


Cand cineva nu intelege o privire, cu atat mai mult nu va intelege o lunga explicatie” – proverb arab.


De cand ma stiu, mi-a placut sa ma uit direct in ochii celui cu care vorbesc. Pe cei mai multi, insa, i-am vazut cum isi pleaca privirea intr-o discutie. Atentia sporita pentru detalii m-a ajutat foarte mult in a-i cunoaste foarte usor pe cei din jurul meu. Nu-mi trebuie decat un minut, doua, ca sa-mi dau seama daca un om este sau nu pe placul meu. Privirea este pentru mine ca un radar performant. Pot “citi” pe oricine, ca pe o carte deschisa, dupa cateva vorbe si priviri… Culmea e ca nu m-a inselat niciodata acest feeling primar! Daca un om nu-mi place din prima, poate sa faca si pe dracu-n patru sa-mi demonstreze ca n-am dreptate… Pana la urma isi da arama pe fata si imi dovedeste ca prima mea impresie nu m-a mintit. Am patit-o de prea multe ori ca sa nu-mi ascult instinctul!


Pentru mine, privirea celor care imi sunt aproape e ca o oglinda in care imi pot vedea sufletul. Felul meu de a fi… Privirea iubitului meu este un remediu garantat pentru orice suferinta a mea. E de ajuns sa se uite la mine duios ca sa-mi alunge toate tristetile sau nefericirile pricinuite de altii. Noi vorbim mult… Uneori si cateva ceasuri, dar de fiecare data, ne privim ochi in ochi, indiferent de tema discutiei. Cred ca abia asta inseamna sa comunici deschis cu cineva…


Un om care isi fereste privirea, ori este prea timid, ori are ceva de ascuns. Nu am avut niciodata incredere in oamenii care nu au curaj sa ma priveasca in ochi. Mi s-a intamplat sa fiu catalogata drept “prea tacuta” in anumite cercuri de cunostinte. Pentru ca de multe ori vorbesc prea putin… Insa, cei mai multi nu-si dau seama ca eu privesc foarte mult. Ii privesc si le analizez comportamentele si felurile lor de a fi. La final, prin sita trec prea multi si raman prea putini… Cei care ma cunosc indeajuns stiu ca pot, cu o simpla privire, sa “pun la punct” pe oricine. Si nu trebuie sa tip ca sa ma fac bine inteleasa.


De cele mai multe ori, in incercarea de a ne cunoaste pe noi insine, facem o mare greseala… Uitam sa privim tocmai acolo unde ne-am putea descoperi cel mai usor. In suflet! Atata timp cat nu ne intelegem si nu ne cunoastem, nu putem avea pretentia sa ne priceapa ceilalti… Vom ramane o vesnica enigma. Un puzzle din care lipsesc prea multe piese pentru a deveni un intreg…


100 eyes” – colaj popart realizat din peste 54 de decupaje
de dimensiune 50 x 42,5 cm

Din seria „100 de …” puteti sa mai trageti un ochi la „100 de motive sa zambesti”

>Cersetori la mana sortii

10 ian.

>


Fiecare om este propriul lui cersetor” – Emil Cioran, “Amurgul gandurilor”


Suntem cu totii cersetori! Curati, bine imbracati, cu un acoperis deasupra capului, chiar posesori ai unei masini si ai unui cont (gol) in banca… Cu toate astea, suntem cersetori. Nu va simtiti ofensati! Cu totii cersim fie atentie, fie un trai mai bun, fie o zi in plus de la viata. A fi cersetor nu inseamna ca, neaparat, trebuie sa iesim cu mana intinsa la colt de strada. E de ajuns ca ne-am asezat cuminti, resemnati, in rand la poarta vietii, cersind fiecare cate ceva…


De ce suntem cersetori? Pentru ca avem o astfel de mentalitate. Si pentru ca suntem dependenti de un sistem bolnav. Un sistem care, in ziua de azi, ne priveste pe toti ca pe niste milogi de profesie. Mamele cersesc bani pentru a-si creste copilul pana la 2 ani. Batranii cersesc pentru a nu li se micsora pensia, dupa o viata de truda. Copiii cersesc pentru o alocatie decenta. Bugetarii cersesc pentru a nu ramane fara un loc de munca, si-asa platit prost. Iar statul? Statul e cel mai mare dintre cersetori! Sta la mila FMI-ului si a bancilor. Romania a ajuns sa fie o adevarata fabrica de cersetori…


Cerem in gand sau cerem in gura mare. CERSIM! Cerem din ochi sau cerem cu mana intinsa. CERSIM!


Ca si milogii de pe strada, ne umilim, facem eforturi penibile, cadem sub propria noastra demnitate, stam ghemuiti la mila sortii. Uneori, povara existentei lasa pe chipul nostru o durere mai mare decat cea intiparita pe fata cersetorului fara picioare, care canta in fata bisericii…


De fapt, cersetorul ponosit care striga in gura mare “da si mie-un ban, bogdaproste!”, nu este decat proiectia de pe strada a fiecaruia dintre noi. Nu exista diferente prea mari intre propriile noastre slabiciuni si agonia unui cersetor… Asta ne transforma in fantome. Spirite care bantuie prin viata, in cautarea linistii absolute, cu mana intinsa. Ironia sortii este ca, de fapt, uitam s-o cautam tocmai acolo unde ea exista cu adevarat! In suflet…




La mana sortii” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 42 x 30 cm



>In soapta…

6 ian.

>



“Muzica este un raspuns caruia nu i s-a pus nici o intrebare” – Nichita Stanescu

Azi am sa-ti vorbesc in soapta… pentru ca de undeva, de departe, se aude in surdina un glas stins de chitara. Voi vorbi soptit ca sa-ti poti auzi si gandurile…

Opreste-te putin din fuga! Ai prea multe intrebari de pus si nu-ti mai dai ragaz de a gasi raspunsurile. Relaxeaza-te… Altfel, ziua de azi va trece la fel de repede si de neobservata ca si cea de ieri. Iar anul acesta va trece in goana ca si cel care tocmai s-a dus. Te vei trezi la un moment dat batran… Batran de tine, de gandurile si de intrebarile tale fara raspuns. Lasa totul deoparte si permite-ti, din cand in cand, o clipa de liniste.

Aminteste-ti cine esti si ce-si doreste, de fapt, sufletul tau. Ssst! Nu te grabi! Nu te grabi sa dai raspunsuri din carti sau raspunsurile pe care le asteapta altii sa le auda din gura ta! Cauta-le adanc in inima ta… Inchide ochii si asculta chitara. Se aude din ce in ce mai limpede. Parca ar fi la cativa centimetri de tine…

Agata frumos, ca pe o haina scumpa, amintirile placute. Lasa-le sa-ti invadeze mintea! Sa te incarci cu acea stare sufleteasca in care esti impacat cu tine insuti si cu cei din jur. Doar asa poti sa raspunzi sincer la intrebarile tale… Doar asa poti realiza cate clipe din viata s-au irosit pe nimicuri… Doar asa poti sa-ti gasesti echilibrul de care ai atata nevoie…

De fapt, toata viata este un cantec de chitara. Uneori, abia atingi coardele si muzica lina te infasoara ca o imbratisare calda. Alteori, pana se rupe de furie si neputinta… Azi poti sa canti o balda suava, iar maine chitara poate sa vibreze orgasmic in acordurile unui tango fierbinte.

Astazi eu mi-am acordat chitara sufletului si ti-am soptit un cantec despre tine. Sau despre mine. Azi mi-am luat o clipa de ragaz si am gasit raspunsurile multor intrebari. Maine chitara mea poate va rade. Sau poate va plange… Important este faptul ca muzica ei ma insoteste in fiecare zi si ma face mereu sa-mi aduc aminte de mine. Abia atunci cand n-o voi mai auzi, am sa ma intreb daca nu cumva mi-am pierdut pe undeva sufletul…




Guitar” – lucrare mixta i creion si tus
dimensiune 30 x 42 am




>Tragem linie!

1 ian.

>

Daca acum 20 – 30 de ani ne-am fi uitat la un film in care actiunea se petrecea undeva in anul 2010, deja puteam spune ca ne uitam la SF-uri… Iaca am ajuns sa consideram ca, de azi, 2011 este anul curent! N-au aparut nici OZN-urile, nici extraterestrii, n-am colonizat nici Luna si nici nu s-au descoperit leacuri la boli incurabile… Noi suntem aici, tot la fel! Ei hai, poate doar un pic mai batrani. Tragem linie la 2010? Sa vedem ce-a fost?

Nu stiu cum e la voi, dar pentru mine anul ce-a trecut a fost unul al controverselor. A fost ca o plimbare intr-un montagne russe, legata la ochi. Sau, ca si Michelangelo, am trecut de la agonie la extaz, uneori chiar de la o zi la alta…

L-am pierdut pe tata inca din primele zile ale lui Ianuarie trecut, la nici 3 luni dupa ce-l pierdusem si pe tatal lui Daniel. Dar am reusit sa-mi fac blogul si incet-incet, munca mea sa devina cunoscuta, iar lucrarile si vorbele mele sa fie apreciate. Am trecut prin depresiile ambelor mame, pricinuite de moartea tatilor nostri, facand slalom de la una la alta si incercand sa le aducem pe linia de plutire. Dar am si reusit in decurs de cateva luni, mai exact mai-septembrie, sa slabim eu 16 kg, iar Daniel 24…

Am luat in plin criza economica si ne-am trezit intr-o tara in care nimeni nu stia sau nu voia sa faca nimic si pentru noi, pentru a ne fi un pic mai bine… Cu toate astea, domnul inimii mele a reusit sa-si publice prima carte de care suntem atat de mandri, de parca ar fi primul nostru copil! Am trecut si printr-o saptamana de cosmar cu sanatatea, chiar inainte de Craciun, dar cu ajutorul celor care ma iubesc (si, desigur, al unui medic :)), am trecut peste toate si am avut parte de de un Craciun minunat (tin sa va multumesc si voua, celor care mi-ati trimis mesajele de incurajare acum 2 saptamani!).

S-ar putea spune ca ar fi timpul sa trag linie, nu? Stati asa si nu manati, langa boi v-alaturati, ca n-am terminat! Cu doua zile inainte de Revelion eram intr-o rezerva de spital asteptand-o pe Alexandra, nepoata mea, sa se trezeasca din anestezie, in urma unei operatii la picior… Insa, cu ajutorul lui Dumnezeu, fiind o interventie minora, in aceeasi seara a fost externata! A trebuit sa i se scoata din talpa o bucata zdravana de ac, ce statuse bine-mersi acolo vreme de o luna jumate , timp in care, cum spunea dulcea mea nepoata, nu “platise nici chirie”:). Astfel am reusit sa fim cu totii (sora mea cu ambii copii, Iuli si Alexandra), la noi acasa, in noaptea de Revelion. Si s-a lasat cu o petrecere de pomina, una din cele mai frumoase… Eu mi-am redescoperit meseria de DJ si cu totii am dansat cot la cot si pe muzica noastra, a “batranilor”, dar si pe muzica lor :)! Pozele fac mai mult decat o mie de cuvinte!





Gasca din Smirodava, cu valuta la purtator :)!

Cert este faptul ca aseara am simtit, pentru prima oara in viata, un soi de liniste sufleteasca in pragul noului an, cum n-am mai avut niciodata! Eram senina atat in ganduri, in priviri, cat si in inima… Eram mai batrana cu o zi, dar mai inteleapta cu un an!

Gata! Am tras linia! O fi cea de sosire sau de plecare…?

Un an bun si fara griji, doresc la toata lumea. Si… va iubesc mult pe toti!

>Destinatie – orice generatie!

27 dec.

>

Pentru mine viata nu este doar o lumanare, e un fel de splendida torta care acum e in mainile mele si pe care vreau sa o fac sa arda cu cea mai mare stralucire posibila inainte de a o preda generatiilor viitoare!” – Stephen Covey


Asa se numea una din emisiunile pe care le-am realizat la Radio NE Roman, cu mai bine de 10 ani in urma. Dar nu am sa va vorbesc despre asta acum. Va fi un subiect separat, in care va voi povesti despre picanteriile, noptile nedormite si bairamele superfaine ale vietii de om de radio (ca jurnalist nu m-am considerat niciodata. Eu cu Badea…).


De ce “Destinatie – orice generatie”? Pentru ca am descoperit-o intamplator intr-un sertaras cu amintiri si mi-a dat un strop de inspiratie. Consider ca am ajuns la o varsta cand am destula maturitate pentru a purta o discutie inteligenta cu o persoana care a atins intelepciunea batranetii, dar am acumulat si suficienta experienta de viata pentru a putea da sfaturi pertinente unui adolescent. Ca si in emisiunea de la radio, si in viata am incercat mereu sa fiu un liant intre generatii, o punte de legatura, un translator de idei intr-o limba universala…


Mereu am trait cu convingerea ferma ca la baza oricarei relatii stau COMUNICAREA si IUBIREA. Fie ca este vorba de o legatura de iubire, de rudenie sau de prietenie. Fara comunicare totul este pustiu, fad, fatarnic si efemer… insa fara iubire, nu este nimic!


Ma gandesc acum, pe 27 decembrie, ca a mai trecut un an prin noi… Pe unii ne-a imbatranit, pe altii i-a maturizat. Cu fiecare an care trece, simt ca fac parte din alta generatie. Ii vad pe cei mai tineri si ma gandesc ca, uneori, se gandesc la cei ca noi ca la niste invechiti, babalaci… Noi nu avem timp sa ne plictisim asa cum o fac cei tineri. Viata nu ne da acest ragaz de lux. Dar este la fel de important sa nu uitam de noi si de ceea ce suntem. Prin varsta pe care o avem trebuie sa fim puntea de legatura intre celelalte doua generatii: copiii si parintii nostri, care gasesec din ce in ce mai putine cuvinte comune in comunicarea lor, si asa destul de monosilabica…


Fiecare generatie are idealurile sale, muzica sa, limbajul sau, felul ei de a percepe viata. Si chiar daca acestea difera de la o generatie la alta sunt si foarte multe puncte in comun. Bunicii nostri iubeau muzica vremurilor lor, sa mearga la baluri, sa iubeasca, sa fie in compania unor oameni dragi. Noua nu? Voua, celor mai tineri nu va plac tot cam aceleasi lucruri? Nu va place sa mergeti in cluburi? Nu va place muzica? Nu va place sa iubiti si sa fiti iubiti? Concluzia este ca singurul lucru care ne deosebeste este strict diferenta de varsta. Poate ca pe masura ce imbatranim ne mai pierdem din rabdarea pe care trebuie s-o avem fata de ceilalti. Poate ca voi, cei foarte tineri, sunteti prea rebeli si nici voi nu mai aveti rabdare. Deci, inca un punct comun…


De cele mai multe ori puntea asta intre generatii exista, dar este lasata in paragina, ii mai sare cate-o scandura, o napadesc paianjenii si la un moment dat se prabuseste… Si vinovati pentru asta suntem toti: copii, parinti, bunici…


Young lady in black” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 30 x 42 cm

>Craciun cu aroma de copilarie

18 dec.

>



„Craciunul fericit este acela care ne poate inapoia iluziile copilariei; care ii poate reaminti unui varstnic placerile tineretii; care poate transmuta calatorul, peste sute de mile, direct in sanul cald si linistit al familiei.” – Charles Dickens



E primul an in care sarbatorile de iarna vin parca pe furis… Craciunul nu mai miroase ca in copilarie, a brad si cozonac. Cu fiecare an care trece e parca mai timid, mai saracacios, mai lipsit de stralucire si are, din ce in ce mai tare, aroma de supermarket…

Mi-aduc aminte cu drag, dar si cu regret, de Craciunul inocentei… Cum alergam in ultima camera a casei si-mi puneam sapte perne-n cap, numai sa nu aud purcelul cum guita inaintea taierii. Cum ma bagam in sufletul mamei cand intindea turtele pe soba, numai cu gandul c-am sa-i fur cateva ca sa le rontai, asa fierbinti. Cum ne mai invarteam, eu si sor-mea, ca niste dracusori in jurul bunicii, care batea semintele de canepa pentru julfa! Sau cum nu ne mai dezlipeam ochii de pe geam, asteptandu-l pe tata sa apara cu bradu-n spate…

Eu cu Moshu (Gerila) la gradinita…


Ca se chema Mos Gerila sau Mos Craciun, conta mai putin! Cu adevarat importante erau trairile noastre de copii fara griji, bucuria din suflete si stelutele care straluceau in ochii nostri pe toata perioada vacantei de iarna!

Pe masura ce-am crescut, spiritul sarbatorilor de iarna a inceput sa paleasca putin cate putin… Si iata, ne-a prins un 2010 anost, cu un Mos Craciun ciuruit de criza, cu acelasi brad artificial de anul trecut, cu daruri mai modeste, cu veselie mai putina, cu plictiseala de a mai asculta colinde si cu mai putina bucurie in suflet. Aud din ce in ce mai multi oameni care-mi zic: „Of, de-ar trece mai repede si sarbatorile astea…”

E primul an in care m-a prins 18 decembrie cu bradul nefacut, cu traditionala curatenie de dinainte de sarbatori neterminata, cu turtele cu nuca inca in stadiu de proiect si… cu un gust amar… Un gust amar ca, anul asta, Craciunul incarca sa se furiseze in casele noastre ca un musafir nedorit.

Dar mai e o saptamana… Sapte zile in care se pot intampla si face multe. Trebuie doar sa scormonesc in cutia cu amintiri si sa scot de la naftalina Craciunul cu aroma de copilarie! Minuni marunte se pot intampla mereu… Mai ales acum, de Craciun!





Eyes on you” – lucrare in acuarela pe carton
dimensiune 27 x 39 cm


>Magia cuvintelor

30 nov.

>


Cuvintele sunt toata averea noastra” – Samuel Beckett

Cuvintele sunt printre primele lucruri pe care le invata un om in viata. Si cat traim, invatam alte si alte cuvinte. Ne imbogatim vocabularul pentru a putea comunica… Dar ce-ar fi daca ne-am trezi intr-o dimineata si am realiza ca nu mai putem spune nimic? Si nu, nu am devenit muti peste noapte! Doar ca… am uitat toate cuvintele. Le-am pierdut pentru totdeauna. N-am mai putea vorbi, n-am mai putea sa scriem sau sa citim…

Ar fi sfarsitul… Ne-am da seama ca, de fapt, intre noi si necuvantatoare, nu mai este nici o diferenta! Nu ne-ar mai ramane dacat gandurile si un trai trist intr-o lume pustie de cuvinte…

Am plange cu lacrimi amare dupa fiecare cuvant pe care nu l-am rostit la timpul lui, pentru fiecare carte pe care n-am citit-o, pentru fiecare poezie pe care n-am mai apucat sa o scriem… Am avea ochii inlacrimati pana la sfarsitul vietii.

Dar ce bine e ca nu-i adevarat! Ca nu e decat un scenariu. Ca maine ne vom trezi veseli si cu un chef nebun de cuvinte. Ca vom avea posibilitatea de a termina cartea pe care tocmai am inceput s-o citim. Ca maine ne vom lua inima in dinti si-i vom spune : „te iubesc”. Ca va fi o noua zi in care vom spune cuvinte dulci sau taioase.

Ca si maine voi fi magicianul cuvintelor…

Cuvinte I – Ideal” – lucrare in tus pe tiparitura
dimensiune 24 x 16 cm


Cuvinte II – Hotarare” – lucrare in tus pe tiparitura
dimensiune 24 x 16 cm


Cuvinte III – Visare„- lucrare in tus pe tiparitura
dimensiune 22 x 32 cm



>Prietenie cu termen de valabilitate

16 nov.

>

Prietenia inseamna un suflet in doua trupuri” – Aristotel

N-am avut niciodata prea multi prieteni adevarati. Nu in sensul de iubiti, amici ori cunostinte. Prieteni de suflet. N-as putea sa-mi blamez pentru asta felul de a fi. De obicei sunt vesela, calma, comunicativa si foarte sociabila. Insa sunt oameni pe care ii cunosc de ani de zile, dar pe care nu i-am putut considera niciodata prieteni.

Poate ca sunt eu prea pretentioasa in ceea ce priveste notiunea de prietenie… Sufar si incerc sa-l alin cand sufera sau este necajit. Ma bucur de bucuria sa. Fac tot posibilul sa-l ajut cand are nevoie de ajutor. Ii sar in aparare cand cineva il vorbeste de rau. Vreau sa ma pot bizui pe el atunci am nevoie de o mana de ajutor. Gasesc la el o vorba buna cand sunt la pamant. Impartasim impreuna atat momentele triste, cat si cele de fericire…

Pentru mine asta inseamna o legatura adevarata de prietenie, indiferent ca este vorba de o femeie sau de un barbat. Poate cer prea mult de la cei care ar trebui sa-mi fie prieteni! De partea mea de prietenie am avut grija intotdeauna, fara sa consider ca fac un efort deosebit pentru a demonstra cuiva ca pot oferi prietenia neconditionat, indiferent de situatie.

Dar cand si de ce o prietenie depaseste termenul de valabilitate? Cata nepasare trebuie sa suporti din partea unui om, ca sa nu mai consideri ca-ti este prieten? Cata umilinta sau cata indiferenta? Cat de mare trebuie sa fie prapastia intre doi oameni astfel incat prietenia sa inceapa sa puta, sa prinda mucegai, sa-si schimbe culoarea si aspectul… intr-un cuvant: sa expire?



„Dear friend”- lucrare mixta in creion si tus, pe carton,
dimensiune 50 x 70 cm


Maria si pictura (pentru a vedea dimensiunea reala a lucrarii)


P.S. Fiindca aceasta lucrare este una din favoritele mele si pentru ca am abordat subiectul prieteniei adevarate, as dori sa o dedic unor oameni dragi si cei mai buni prieteni ai mei: iubitului meu si Soniei

>Cel mai de pret dar

7 nov.

>


M-am nascut sub o stea norocoasa. O stea care nu a incetat niciodata sa-mi lumineze calea. Sa-mi indrume pasii. Ma uit acum la mine si-mi place ceea ce vad. Imi place cum sunt si unde-am ajuns. Sunt impacata cu mine insami si cu cei din jur. Stiu cine sunt si ce vreau de la viata.

Inca din prima clipa cand am deschis ochii, am vazut langa mine IUBIREA. O iubire sincera izvorata din suflete deosebite. Fiind mezina familiei, cred ca am fost un pic rasfatata si de soarta. De primii ani ai copliariei imi amintesc vag. Am mai umplut din amintiri cu ceea ce-mi povesteau ai mei cand ne uitam pe poze. Un copil balai cu ochii mari si jucausi. Mama-mi zice ca am fost cuminte si nu vad de ce as contrazice-o! Mi-aduc aminte doar ca veneam cu rochita mozolita de la joaca, iar vecina noastra imi spunea tot timpul “vai, ce te-ai murdarit!”. Eu aveam invariabil, de fiecare data, acelasi raspuns: “las’ ca pala mama!”…

M-am ridicat dintr-o familie modesta, dar am avut o copilarie fericita. Dragostea parintilor, a fratilor si a bunicii, cu care am crescut in aceeasi curte, mi-a insotit toata dezvoltarea mea ca om. Din cand in cand imi vin in minte imagini si intamplari care uneori ma amuza, alteori fac sa-mi lacrimeze ochii. Crampeie, franturi din cea mai frumoasa si lipsita de griji perioada a vietii…

Draga de mama, cum se trezea dimineata inaintea tuturor ca sa ne pregateasca hainutele pentru scoala si nelipsitul, dar sanatosul mic dejun cu ceai sau lapte cu nechezol si friganele. Sau cum nu inchidea un ochi toata noaptea cand eram bolnaviori, cu toate ca a doua zi se ducea la munca. Cum a facut ea, impreuna cu noi, 40 de ani de scoala…


„Cei 3 muschetari” – Irina, Costin si mezina de mine


Cum as putea sa nu mi-l amintesc pe tata, Dumnezeu sa-l odihneasca in pace, cum invartea clatitele in aer cu tigaia, iar noi ne repezeam razand la farfurie, imediat cum termina una de facut? Cum as putea sa-l uit cand, de fiecare data cand desenez, ma gandesc ca acest har il am mostenire de la el. Spirit creator si plin de dragoste pentru noi, nu lasa sa treaca neobservat nici un 1 sau 8 martie sau vreo zi de nastere. Chiar daca stateam mai prost cu banii, oricare dintre noi primea o mica atentie si o felicitare facuta de mana lui, insotita de cateva cuvinte duioase…


„Cu drag, taticu”


Bunica mea, Mamaia cum ii spuneau toti nepotii, s-a dus langa ingeri acum vreo 9 ani, insa mereu am senzatia ca de undeva de acolo, ma vegheaza in continuare. Femeie puternica, dreapta si ramasa vaduva de tanara a crescut singura 5 copii. De ea imi amintesc de fiecare data cu mare drag… Cum ma descanta de deochi cu carbuni din soba, cum imi dadea, pe ascuns, cate-un banut cand veneam acasa de la facultate (cu toate ca avea o pensie de nimic de la CAP) sau cum m-a invatat sa strang masa… Imi spunea ca Maica Domnului sta in genunchi cat mananci si nu se ridica pana nu ti-ai strans si ultima firmitura de paine!


„Patru generatii” – de la stanga la drepta:
Mama, nepoata Alexandra, Irina si Mamaia



Steaua mea norocoasa continua sa ramana cu mine. Am avut sansa sa intalnesc iubirea vietii mele si o data cu ea sa intru intr-o familie la fel de frumoasa, de plina de iubire si de unita. Cel mai de pret dar pe care il am este familia. Ea este iubire, intelegere si sprijin neconditionat! Iar si iar…

Cat mai suntem, cat mai sunt,

Mangaiati-i pe parinti.”

… spunea Maestrul Paunescu, plecat si el dintre noi… Plecat poate sa reintregeasca Cercul Poetilor Disparuti, care acum ii mai recita versuri doar lui Dumnezeu…


Un dar nepretuit, pe care l-am primit de curand, este tabloul care mi-a colorat copilaria. Un desen facut de tata si care a ajuns la mine acum 2 saptamani, datorita surioarei mele dragi si iubite, Irina. Multumesc din suflet! Tuturor…


„Bamby”- tabloul cu care am crescut…


… si cu toate ca nu-l mai vazusem de ani buni, a fost sursa de inspiratie pentru prima mea pictura murala:




>Trece timpul, ca nebunul…

21 oct.

>


Nimic nu trece mai repede ca anii, copiii timpului” – Leonardo da Vinci


Lumea e intr-o continua schimbare. Se spune ca in bine… De cele mai multe ori, din pacate, schimbarea asta e mai mult o involutie a fiintei umane. Ma refer la suflet, la omenie, la bunatate…

Ma gandeam acum cateva minute la cum “dispar” prietenii din viata noastra. Si nu, Doamne fereste! Is bine sanatosi. Cu cat trec anii, observi ca numarul celor apropiati, care trec de testul suprem al timpului, e din ce in ce mai mic. Cu fiecare an se restrange, din ce in ce, lista de prieteni care iti dau un telefon sa-ti zica “La multi ani!” de ziua ta. Sau trec din intamplare pe la tine si habar n-au ca, taman in ziua aia, e aniversarea ta… Nu am avut niciodata pretentii pentru flori sau cadouri. Cand vad flori frumoase, mi le cumpar. Cand am nevoie de ceva, imi iau. Mi se pare stupid sa astept jumate de an, numai sa fie ziua cuiva, ca sa-i daruiesc din inima un lucru de care stiu ca are nevoie chiar atunci… Dar imi place sa cred ca se mai gandeste cineva la mine, la noi, intr-o zi din asta mai deosebita. Un gand, o imbratisare sau cateva cuvinte din suflet sunt de ajuns!

Pe de alta parte, ce asteptari sa mai ai? Oamenii uita si de ei insisi in lupta asta continua pentru supravietuire, pentru bani… Uita sa mai zambeasca. Uita sa se mai bucure. Uita prea multe lucruri esentiale, legate de calitatea de om.

Unde-s bairamele de altadat’? Unde-s prietenii cu care organizai chermeze ad-hoc cu o sticla de vin de tara, o tava cu saratele si muzica la maxim ca sa-ti terorizezi vecinii?

Acu’ pana si unui plod de clasa-ntai ii face ma-sa petrecere cu colegii la restaurant. Majoratele! Acasa? Nici vorba… In club frate, ca asa-i la moda acum. Revelion acasa la cineva cu salata de boeuf, sampanie, fursecuri si artificii? Nu! Categoric nu. Pentru asta faci rezervari cu 6-8 luni inainte la pension sau la hotel, de preferat in strainatate. Sa-ti cheltuiesti toti banii stransi intr-un an. Dar inainte sa te-ntorci acasa, faci si-un shopping mic in Austria, ca-s reduceri… Vii rupt in fund, dar macar ai matu’ plin si geamantanul burdusit cu chiloti de firma.

De asta am spus ca lumea se transforma. Nu neaparat in ceva mai bun… Chiar daca am ajuns in acest punct al existentei noastre, sa nu uitam de unde-am plecat. Sa nu uitam cine suntem. Sa nu ne uitam familia si prietenii adevarati!

P.S.: Iubitul meu, iti ofer acum o floare strategic plasata, la 6 ani de cand am devenit doamna inimii tale…





Rose for you” – lucrare mixta in creion si tus

dimensiune 42 x 30 cm



>Ospatar pentru o ora

14 oct.

>


Nu conteaza ce meserie ai, conteaza sa fii cel mai bun!” – Abraham Lincoln


Nici nu implinisem 22 de ani, cand m-am trezit licentiata si somera cu diploma! Terminasem cei 4 ani de facultate pe care mi-i propusesem sa-i fac. Pe vremea aia masterul era mai mult un moft. Oricum, privind azi in urma, ma gandesc ca l-as fi facut degeaba…


Deci, asa cum va ziceam, ma trezesc cu diploma-n buzunar si dornica sa fac primii bani din munca cinstita. M-am prezentat la cel dintai interviu pe care mi-au picat ochii, intr-un anunt din ziar. Ospatar la o terasa imensa (Corso, parca) din spatele Hotelului Traian din Iasi. Tipa care se ocupa de selectie a cam facut ochii mari la mine si m-a intrebat candid: “Esti sigura ca vrei sa faci asta? Abia ai terminat si din cate vad eu, cu note mari…” Ferma pe pozitii, am zis ca vreau. Macar sezoniera, ca vara abia incepuse, iar eu inca nu eram pregatita sa parasesc Iasul si sa ma-ntorc acasa…


Zis si facut! Raman la munca imediat dupa interviu. Mi s-a dat un tricou personalizat si-un sortulet. “Ce mare stiinta”, ma intrebam eu, “sa servesti niste bere si inghetata la musterii?”. Ei bine, spre rusinea mea, dupa o ora ma intorceam la doamna care ma “angajase” (oricum eram in probe) si ii spuneam ca meseria asta nu-i de mine! Mi-era o jena… Ma gandeam ca se va supara pe mine. De unde! A zambit amabila si mi-a zis doar cateva cuvinte:

”Tu, fetita, urmeaza-ti destinul! Nu-i acesta… Lasa-i pe altii, care nu pot sau nu au alta varianta, sa faca asta in locul tau. Poti pleca linistita. Sa ai o viata frumoasa!”


Uite-asa s-a terminat vasta mea experienta de barman-ospatar. Intr-o ora! Acum la mai bine de 11 ani mi-am amintit, fara sa vreau, de spusele femeii… De-atunci am devenit mult mai intelegatoare si indulgenta cu ospatarii mai putin indemanatici. Ma gandesc ca poate ei n-au avut sansa de a da peste cineva care sa le spuna ca au un alt destin…


Cred ca fiecaruia dintre noi ii trebuie un dram de noroc, de talent sau de har ca sa practice o meserie. Nu toti oamenii pot fi medici. Sau directori, aviatori, muzicieni, ingineri, dascali… In viata, de cele mai multe ori, pornesti de jos ca sa poti ajunge acolo unde iti doresti. Insa, oricat de “jos” ar fi, nici o munca nu este degradanta ori injositoare… Cel mult poate sa nu-ti placa! Trebuie sa existe si gunoieri, hingheri, gropari, femei de serviciu, muncitori necalificati – fiecare dintre ei este o piesa importanta dintr-un puzzle complicat.


Exista si momente cand trebuie s-o iei de la capat. De la zero sau chiar de la minus… Important este sa nu-ti pierzi niciodata dorinta de a invata lucruri noi. Sa nu te sperie un alt inceput de drum… Pot fi mai multe incercari pana ajungi unde-ti doresti. De cele mai multe ori faci ceea ce poti si mai putin ceea ce-ti doresti. Sau ce-ti place. Abia in momentul in care reusesti sa le faci pe ambele, in acelasi timp, te poti considera un om norocos.





Martini” – lucrare mixta in creion si creioane colorate,
dimensiune 42 x 30 cm


>Cu pumnul in gura!

9 oct.

>


Nu poate fi o nenorocire mai mare pentru oamenii liberi decat pierderea libertatii cuvantului.” – Demostene


M-am nascut intr-o generatie care a prins cea mai neagra parte a comunismului. Ultimii ani in care romanul de rand a trait cu frica-n san si a indurat cele mai grele conditii de trai si de exprimare. Eram copil si totusi am vazut multe… Am vazut cum parintii imi spuneau: “Shttt! …asta nu-i voie sa zici! …despre asta nu-i voie sa vorbesti!”. Am crescut cu “nu-i voie”. Nu era voie sa zici ca nu ai ce manca. Nu era permis sa spui ca ti-e frig sau ca n-ai lumina si-ti faci lectiile la flacara lumanarii sau a lampii pe gaz. Nu era voie sa spui ca nu-ti place regimul sau ca nu-ti ajunge ratia de pe cartela de zahar, ulei sau paine…


Dar, a venit Revolutia din ’89! Ne-am luat singuri portia de libertate. Cel mai de pret drept pe care l-am castigat atunci, cu sacrificiul sutelor de tineri impuscati in strada, a fost LIBERTATEA CUVANTULUI! Puteam, in sfarsit, sa spunem deschis si in gura mare ce nu ne convenea. Puteam sa criticam si sa zicem “HUOO!”, fara sa ne fie teama ca ne salta securitatea…


“Inarmati” cu aceasta libertate de exprimare am imbatranit cu 20 de ani. Tinerii, care au iesit in ’89 cu piepturile dezgolite in fata mitralierelor, nu mai sunt atat de tineri… Taria din glasurile lor s-a transformat mai mult intr-un marait pe care, uneori, nu-l mai aud decat ei. Nu stiu ce stafeta a preluat junimea de azi. Dar sunt convinsa ca nu este aceea a tinerilor revolutionari!


S-au scris milioane de pagini de ziar, s-au facut mii de ore de talk show-uri la TV, s-a umplut internetul de oameni care au sau nu ceva de spus… Numai ca, in invalmaseala asta abramburistica, am inceput sa pierdem sau sa uitam pentru ce-am luptat acum 20 de ani! Pumnul in gura a revenit “la moda” in aproape toate domeniile. Chiar daca nu inseamna beciurile securitatii si munca silnica pentru slava partidului, tot mai multi oameni simt racoarea de otel a pumnului in gura.


Daca protestezi iti taie din leafa sau te sanctioneaza. Si daca nu te potolesti nici asa, te trezesti fara loc de munca… Doar tre’ sa se faca restructurari de criza. PUMN IN GURA!

Daca nu esti de acord cu “seful” al mare si-l comentezi pe la TV sau ai pareri diferite fata de ei, te exclud din partid de nu te vezi! PUMN IN GURA!

Daca nu te inscrii in partidul care “trebuie”, cat este la putere, nu mai primesti in veci fonduri de la stat. PUMN IN GURA!

Daca nu-l preaslavesti pe conducatorul iubit esti categorisit drept tonomat si sluga mogulilor. PUMN IN GURA!

Daca incerci sa deschizi ochii cuiva si sa-i atragi atentia ca a gresit, iar acel cineva este plin de orgoliu si de trufie, te trezesti banat si dat afara de pe mosie. PUMN IN GURA!


Problema nu este ca dispare cate un om de pe scena… De fiecare data se va gasi altcineva care sa-i ia locul! Dar azi se intampla unuia, maine altuia si tot asa. Pana intr-o zi, cand iti va veni si tie randul sa primesti un PUMN IN GURA!


Aceste randuri nu se adreseaza tuturor! Pentru ca nu vreau sa-i bag in aceeasi oala, cu mine sau cu cei care-mi seamana, pe ceilalti: pupincuristii, lingaii, slugile, fanaticii, iscoadele, tradatorii… Soarta acestora din urma nu ma intereseaza!


La cati pumni in gura am luat NOI, ar fi trebuit ca acum sa inmuiem painea-ntre gingii… Dar stiti ce? Dintii nostri s-au dovedit a fi mai tari decat pumnul lor. In fata tuturor marsaviilor inca avem taria sa raspundem la atacuri cu un zambet larg si sanatos la cap!



Freedom” – lucrare mixta in creion si tus

dimensiune 42 x 30 cm

>Un strop de imaginatie

3 oct.

>


Fiecare are mai multa imaginatie decat curaj!” – Nicolae Iorga

Mai pot! Mai pot sa-mi imaginez intr-o lume in care principala activitate este aceea de a-ti asigura ziua de maine. Mai pot visa cu ochii deschisi, atunci cand vad in jurul meu numai minciuna, hotie si oameni rai. Imaginatia nu mi-o poate lua nimeni… E lumea mea in care, uneori, imi fac bagajele si plec. E oaza mea de liniste, supapa de siguranta. Este metoda mea de autoaparare la mizeriile care ne inconjoara!

Taramul imaginatiei mele este un loc plin de culoare, de bucurie, de impliniri. De aici imi extrag seva de artist, fara de care nu as mai putea crea frumosul, intr-o lume a hidoseniei.

Nu-mi poate interzice nimeni sa nu-mi imaginez un apus de soare albastru… Sau ca, in acest moment, ma aflu in varful turnului Eiffel, iar la picioarele mele se asterne Parisul. Nu-mi trebuie nici aprobare, nici bani sa-mi imaginez ca ma plimb pe malul unei mari inexistente si ascult muzica valurilor care se sparg de tarm… Nu ma poate impiedica nimeni sa-mi inchipui ca ma trezesc intr-o dimineata si vad ca toti oamenii zambesc, ca nu mai exista sarlatani, ca lumea nu se mai invarte in jurul atotputernicului ban, ca nu mai sunt oameni care sufera de foame, ca… Ai inceput deja sa-ti inchipui, nu-i asa? Ti-am starnit dorinta de a-ti imagina o lume doar a ta?

Imagineaza-ti! Stiu ca poti! Asa…



Calatorie imaginara” – lucrare mixta in creion si creioane colorate
dimensiune 42 x 30 cm

>La hotarul dintre alb si negru

28 sept.

>


Si totusi cate lumini, cate culori nu se pot deslusi in desimea unei nopti plumburii!” – Cella Serghi

Sa ne imaginam, pentru o clipa, cum ar fi viata noastra fara culori! Sa nu ne putem bucura de verdele padurilor, de albastrul cerului, de rosul florilor de mac. Totul sa fie in alb, negru si nuante de gri… E un exercitiu de imaginatie destul de greu pentru ca suntem obisnuiti ca, de fiecare data cand deschidem ochii, sa fim inconjurati de culoare!

Ar fi o lume terna, posomorata, fara bucurie, apasatoare. Toate masinile ar avea aceeasi culoare. Toate hainele ar fi cenusii. Toate florile ar fi la fel! Cum ar fi sa oferim cuiva un buchet de trandafiri… gri?


Abia atunci cand ne gandim cum ar fi fara culori, ne dam seama de insemnatatea lor. Asa procedam cu mult prea multe lucruri din viata noastra, pe care ni le insusim cu drept de proprietate, fara sa banuim ca intr-o zi ar putea sa dispara!

Am trait, acum cativa ani, cu senzatia ca totul in jurul meu se transforma in cenusiu. Cladirile, orasele, trenurile, strazile, dar mai ales oamenii. Imbracati in haine gri sau in culori neutre, pareau o masa compacta de ciment. Nimeni nu mai voia sa iasa in evidenta… Cu timpul, culoarea oraselor, a strazilor, a caselor s-a schimbat. Insa, oamenii au ramas in acelasi cenusiu vesnic. Chiar si azi, mergand pe strada, am observat ca sunt mai multi oameni gri decat colorati. Multi au acceptat si si-au insusit aceste culori sterse. Le folosesc ca pe un fel de camuflaj, ascunzandu-se de ceva sau de cineva. Sau, poate, de ei insisi…

Daca intr-o zi ne-am hotari sa aruncam toate hainele gri, maro, cenusii, kaki, negre, multi dintre noi ar observa ca nu mai au cu ce sa se imbrace a doua zi!

Mai cred ca si sufletul fiecarui om are o anumita culoare. Al meu, de exemplu, este verde. Pe unii oameni ii vad cu sufletul de culoare galbena. Sau violet. Cele mai putine suflete au culoarea alba sau roz. Sunt cele de copii. La altii nu pot sa trec dincolo de intunecimea negrului. Dar cele mai nefericite suflete nu au nici o culoare…






Hotarul dintre alb si negru” – lucrare mixta in creion si tus
de dimensiune 42 x 30 cm



>Anita – episodul III

24 sept.

>


„Sexul este arta de a controla lipsa de control” – Paulo Coelho


Primul gand care-i trecu prin minte era sa lase telefonul sa sune… Dar, daca o fi Tudor? In doua secunde ajunsese la telefon.

– Da…

– ‘Neata fetita! se auzi in difuzor vocea vesela a Ioanei.

Intr-un fel era dezamagita… Sperase sa auda vocea lui calda.

– ‘Neata bobocule! ii raspunse Anita ca o piscuta lenesa. Ce s-a intamplat de suni asa devreme? Si e si duminica…

– Diavol mic ce esti! Credeai ca scapi asa usor de mine? Mor de curiozitate… ai plecat de la mine cu Tudor… Vreau sa-mi spui tot, tot, tot!

Anita si-o inchipui pe Oana. Cu ochi sclipitori si scormonitori, gata sa obtina orice informatie, oricat de picanta, care i-ar fi potolit curiozitatea. A reusit s-o convinga ca ii povesteste totul, dar mai tarziu, la o cafea.

Ramasa din nou singura cu gandurile ei, simti cum o invaluie din cap pana in picioare un soi de placere vinovata. Oh, Doamne, Tudor!… Nu mai credea ca destinul i-l va mai scoate in cale. Pentru ea, capitolul se incheiase de mult. De ce dupa atatia ani? Nici macar nu fusese o relatie propriu-zisa. Se bazase mai mult pe chimie, pe faptul ca se potriveau atat de bine in pat! Poate si de asta, cu o seara in urma, n-a stat mult pe ganduri… Faceau sex ori de cate ori se ivea ocazia. Fara limite. Pasional. Carnal. Incercasera aproape tot ce le provoca placere. Erau tineri si viata le asternea lumea la picioare…

In coltul buzelor, ii infloreste deodata un zambet de dracusor. Ii tot revenea in minte seara in care pusese la cale un plan s-o faca in trei. Era ziua lui si voia sa-i faca o surpriza de proportii. Stia ca asta este una din cele mai mari fantezii ale lui. Si ale ei, de ce sa nu recunoasca? Bisexuala nu se stia, poate doar usor bi-curioasa, ca tot era un termen trendy. Oricum, o fascinasera dintodeauna sanii altor femei si, in sfarsit, avea ocazia sa-i mangaie si cu mainile, nu numai cu ochii…

Vorbise din timp cu Nicole, amica ei de baut cafele si de mers prin discoteci. O brunetica nu prea inalta, libertina in gandire si purtare, dar inzestrata cu o pereche de tate care le-ar fi facut invidioase si pe cele mai retusate vedete de la Hollywood! Nici una dintre ele nu avea experienta intr-un ménage à trois, dar… erau dornice sa invete. Erau usor fastacite, dar si excitate… Cate un gin tonic, la cafeneaua de la parterul blocului unde statea Tudor, le dadu curajul necesar sa urce-n lift.

Tudor facuse ochii mari cand le vazu pe amandoua la usa, radiind erotism si frumusete.

– La multi ani! ii zise Anita, in timp ce se lipea firbinte de el… Sper sa-ti placa darul meu pentru tine… Il meriti! si se intoarce brusc spre Nicole. Ii prinse gingas capul intre palme, sarutand-o apasat pe buzele umede. Putem intra? Sau vrei sa oferim vecinilor tai un spectacol de pomina…

– Cum sa nu…, le raspunse in reluare Tudor, in timp ce se dadea usor inapoi. Bonsoir Nicole! Ce surpriza placuta…

– La multi ani si din partea mea, chicoti Nicole in timp ce se ridica pe varfuri sa-l sarute.

Jocul incepuse! Zarurile se rostogoleau intruna…

Va urma…



Sweet Kiss” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 42 x 30 cm


Click pe fiecare pentru:

>Dilema existentiala

19 sept.

>


O existenta care nu ascunde nici o nebunie n-are nici o valoare” – Emil Cioran

Dilema existentiala


Ce esti tu pentru mine?

E-o intrebare buna…

Esti fulger sau lumina?

Esti soare sau esti nor?

Esti lacrima sau zambet?

Esti locul meu de dor…

Esti munte ori esti mare,

Esti varf sau hau adanc?

Esti frunza sau esti floare?

ESTI TU! Eu, oare sunt?

Roman, Octombrie 2000


Blue eyes„- lucrare mixta in creion si creioane colorate
dimensiune 21 x 30 cm


>100 de motive sa zambesti

19 sept.

>



Un zambet este o modalitate necostisitoare de a-ti schimba infatisarea” – Charles Gordy


Mi-au placut dintotdeauna oamenii care zambesc. Nu ma refer aici si la cei care afiseaza un zambet fortat, artificial. Vorbesc despre acel suras natural, sincer, venit din toata inima. Oamenii care nu stiu sa zambeasca mi se par nefericiti, neimpliniti… Au colturile gurii lasate in jos chiar si atunci cand se chinuie sa rada. Sunt oameni care mie nu-mi inspira nici un strop de incredere. Taciturni, incruntati, introvertiti, inflexibili…


Atunci cand zambesc am senzatia ca eman in jurul meu o aura de energie pozitiva, calda. Un suras imi relaxeaza mintea si sufletul. Si cand ma gandesc ce simplu e… aproape involuntar. Cert este faptul ca la un zambet folosim mai putini muschi decat atunci cand ne incruntam! Si nu apar nici ridurile de expresie :)!


Suntem programati genetic sa zambim. Am aflat de curand ca bebelusii zambesc, mai ales in somn, inca din prima zi de viata. Si daca ar fi sa ma iau dupa ecografiile moderne 3D si dupa specialisti, ei zambesc inca din pantec. Asa ca nu-mi explic de ce unora le este atat de greu sa te trateze cu un zambet. De parca-i doare sau ii ustura! Acrituri!


Au fost momente in viata cand, cu un singur zambet cald, nu ironic, am reusit sa-i dezarmez si pe cei mai inversunati “parteneri de discutie”. Ma amuza furia lor vazand ca nu ma cobor la nivelul unei minti intunecate, ca imi pastrez calmul si nu-mi ies din pepeni.


Reversul acestui tip de exprimare este zambetul izvorat din iubire. Cred ca este cea mai frumoasa forma de manifestare a omului. Atunci zambesti cu totul: cu gura, cu ochii, cu inima… Un suras cald si o atingere delicata fac uneori mai mult decat o mie de cuvinte atent alese.


Nu neg faptul ca in zilele astea, ceea ce se intampla in jurul nostru nu ne mai ofera nici un motiv de bucurie, nici un motiv pentru un zambet… Dar, daca il uitam incuiat acolo, undeva, s-ar putea ca intr-o zi sa nu ne mai amintim unde l-am pus.

Sa-l folosim mai des, pentru ca stim cu totii cum sa zambim! Trebuie doar sa vrem… Sa cautam in fiecare zi cele 100 de motive pentru a zambi. Eu le-am gasit. Si descopar in continuare altele.

P.S.: La final nu va pot oferi decat 100 de zambete!

One hundred smiles” – colaj popart

realizat din peste 150 de decupaje

de dimensiune 40 x 30 cm


>Anotimpuri

7 sept.

>


In miezul iernii am invatat, in cele din urma, ca in mine exista o invincibila vara” – Albert Camus


Mi-a ajuns! Unde ma-ntorc dau peste prostie, ipocrizie, idiotenie, rautate, saracie, criminali, mincinosi si hoti. Gata! Simt ca neuronii mei nu mai suporta.


Sufletul si ochii mei plang dupa FRUMOS. Cuvinte, imagini, sentimente… Am realizat ca am uitat sa ma bucur de frumusetea domneasca a unei flori de camp, de un apus de soare parguit, de maretia apasatoare a unui copac batran, de zambetul sincer si nevinovat al unui copil.


Vreau din nou sa fiu incantata de micile detalii ale naturii. De Iarna, de Vara, de Primavara si… de ce nu, de Toamna! Sunt anotimpurile noastre, cu tot farmecul lor, pe care am uitat sa le admiram. Pana acum cativa ani ma bucuram ca un copil Primavara, cand natura oferea un regal de verde. Sufletul si inima mi se incarcau de culoarea cruda a ierbii si a frunzelor. Florile isi etalau mandre in fata mea, ca fetele la un concurs de mis, culorile si miresmele. Stiam sa ascult povestile adunate de-a lungul iernii in izvoarele care susurau… Mi-am inchipuit intotdeauna Primavara ca pe o faptura feciorelnica, dar si foarte curioasa!


Vreau din nou sa-mi alinte simturile Vara, anotimpul care mi-e cel mai drag. Anotimpul in care m-am nascut si cu care am o relatie aparte. Pana si vara vietii noastre, este perioada in care suntem la apogeul fizic si mental. Totodata, este si vremea vacantelor, cand lasi in urma tot ce te-a macinat un an de zile si te duci, fara ganduri dupa tine, in sanul naturii. Sa-i vezi maretia si sa te incarci cu energie curata.


Despre Toamna? Numai cuvinte de lauda. Nu vreau s-o mai privesc doar ca pe o perioada in care ploua, e rece, vremea e mohorata iar frunzele se astern resemnate la picioarele noastre… Vreau sa-i vad paleta de culori cu care natura, artist de seama, picteaza viata in jurul nostru. Vreau sa ma gandesc la Toamna ca la merele coapte sau ca la mirosul de struguri, gata de cules…


Se vede-n zare si Iarna… Las-o sa vie, sa ne invaluie pe toti cu lacrimi inghetate, sculptate in ochii de zei. Sa stearga din noi toate pacatele! Iar eu sa stau la gura sobei si s-o ascult pe mama depanand povesti de altadata, in timp ce pregatim turtele cu nuca si cozonacii pentru Craciun.


Daca faci un mic efort de imaginatie poti sa dai la o parte, macar pentru putin timp, uratenia din jurul tau. Atunci ramai doar cu lucrurile frumoase care te inconjoara. Ai sa descoperi ca, de fapt, ele nu au disparut niciodata. Raman acolo pana deschizi din nou ochii mari… si le vezi!


Materia prima pentru colaj…

Sexy seasons” – colaj pop-art de mari dimensiuni 58 x 34 cm,
realizat din 90 de decupaje


P.S.: La cum arata fetele astea, e un calendar care nu mai are nevoie de zile, saptamani sau date…

>Zbor deasupra unui cuib de slugi

31 aug.

>


Omul s-a nascut liber, dar este pretutindeni in lanturi” – Jean-Jacques Rousseau


Sssttt! Vorbeste in soapta… Mergi usor pe varfuri… Sa nu cumva sa deranjezi!

Ne pierdem pe zi ce trece taria din glas, puterea din brate, constiinta din suflet. Devenim marionete in mana unor papusari diabolici. Ca sa fim linistiti, cuminti, ne multumim doar cu circ. Fara paine. Din spectatori de pe margine, ne trezim dintr-o data in lumina reflectorului, in arena. Dansam dupa cum ne canta altii. Pe sarma ghimpata, in varful picioarelor, fara plasa de siguranta… Ne prindem nestiutori, acolo sus, intr-o grotesca hora a deznadejdii.

Esti ametit, obosesti, dar nu te poti desprinde. Sub tine si sub ceilalti se intinde haul. Esti prins in chingile fricii si ale neputintei!

Papusarii au lasat demult sforile din mana. Ei nu urca pana acolo, pe sarma, cu marionetele! Stau jos in loje calduroase si ranjesc la spectacolul oferit gratis, fara bilete la intrare…

Sarma ghimpata pe care dansam este vie si se hraneste cu rautatea celorlalti. Se multiplica si creste cu fiecare minut. Se transforma in ring de dans si, totodata, intr-un gard inalt pana la cer. E foarte des si nici o raza de speranta nu mai are cum sa strabata. Te sufoca, iar fiecare ghimpe din el iti sfasie carnea si sufletul. Mirosul de sange cald intuneca mintile papusarilor. Sunt ca niste fiare care stiu ca prada lor mai are doar o suflare!

Dar tu dansezi, dansezi in continuare pe o muzica surda pana nu mai poti. Nu-ti mai pasa de nimic. Stii ca oricum ai sa cazi in groapa cu lei! Inainte de saltul mortal – zambesti…

Locul tau pe sarma nu ramane gol. Sunt milioane de marionete care stau la coada, sa urce pe scara ingusta. In cadere incerci sa-i previi, sa le deschizi ochii, dar gura ta este muta, iar urechile lor surde…





Dansul durerii” – lucrare mixta in creion, creioane colorate si colaj
de dimensiune 42 x 30 cm


P.S.: Textul din lucrare reprezinta primul articol din Declaratia drepturilor omului si se traduce asa: „Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi.

>Prostii se aduna in haita

24 aug.

>


Universul si Prostia sunt infinite. Totusi, de primul nu sunt atat de sigur!„- Albert Einstein


Nu am putut niciodata sa-i sufar nici pe prosti, nici pe betivi. Reactia de respingere nu este una voita, e involuntara. Cred ca sunt inzestrata cu un radar natural pentru aceste specimene… Dar, ma bucur ca nu sunt singura!


Intamplarea a facut ca, in aceasta seara, sa prind vreo 30 de minute dintr-un interviu pe TVR Cultural. Invitat – un domn distins si simplu, cu voce calda si un intelect deosebit. Dr. Adrian Majuru. Nu mai auzisem pana acum de el, insa mi-a ramas intiparita in minte o fraza de-a lui: „Prostul nu ataca singur un om inteligent. Prostii se aduna in haita si conduc… „


Exista un soi de prostie cu care pot coexista pa planeta asta. E vorba de tampenia nativa a celui pe care Mama-Natura nu l-a inzestrat la nastere cu un IQ dolofan. Poate ca n-o fi vina lui ca-i asa! E prostul care-si cunoaste patratica si rar il auzi spunand ceva.


Dar mai e o natie de prost. Cel cu gura mare! Eh, pe asta nu-l pot suporta deloc! Toleranta mea, vis-a-vis de acest gen de om, este ZERO. E prost, e fudul, e snob si pe de-asupra mai iese si-n luminile rampei. Sa-i vada, bre, tot poporul netezimea ca-n palma a a circumvolutiunilor creierului sau odihnit!


E o vorba care spune ca „daca prostia ar durea, multi s-ar tavali in chinuri”. Sincer, eu mi-as dori tare mult sa-i vad asa pe cativa. Pe jos, torturati de propria lor prostie. Daca mai este adevarat si ce spune Biblia, ca „fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor va fi Imparatia Cerului”, am sa ma gandesc de doua ori daca mai vreau sa ajung in Rai…



P.S.: Lucrarea pe care vreau sa v-o prezint azi nu este, nicidecum, o oda inchinata pe altarul prostiei. E o dedicatie speciala pentru TATA, care azi ar fi implinit 71 de ani. Iti multumesc, tata, ca de la tine am mostenit tot ce aveai mai de pret: bunatatea, dragostea, inteligenta si sufletul de artist! Acum, la ceas tarziu din noapte, vars o lacrima de dor in amintirea ta…



Lumini si umbre I” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 32 x 40 cm


Lumini si umbre II” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 32 x 40 cm


Lumini si umbre III” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 32 x 40 cm


Lumini si umbre – TRIPTIC




>Adevarul gol-golut

17 aug.

>


Adevarul este o flacara atat de intensa, incat multi oameni nu-i pot suporta lumina. Unii inchid ochii ca sa nu-l vada, iar altii fug ca sa nu fie arsi.” – Goethe.


In DEX, adevarul gol are urmatoarea definitie: „adevar spus direct, fara menajemente; adevar evident, care nu poate fi negat.” Pana si simplul cuvant „ADEVAR” are ceva care parca zgarie urechea. Insa, exista momente in viata cand dam nas in nas cu adevarul gol-golut. Cu acel adevar pur, dar nemilos, care ne pune in postura de a alege. Fie il acceptam asa cum este, fie fugim de el cat ne tin picioarele. A doua varianta este intotdeauna calea cea mai simpla… Stiti cum se spune: „mai bine o minciunica dulce, decat un adevar care doare”. Dar a fugi de adevar nu este solutia finala, pentru ca minciuna are picioare scurte si adevarul te ajunge in cele din urma.


Pe mine m-a frapat intotdeuna faptul ca dintre toate vietuitoarele pamantului, fiinta umana este singura capabila sa minta! Cu exceptia oamenilor, intreaga suflare a Terrei traieste intr-un adevar absolut, de o frumusete coplesitoare. Acest adevar reprezinta tocmai esenta vietii, a naturii. O tufa de trandafiri nu stie sa minta… nu va inflori niciodata cu flori de iasomie.


Cuvantul „adevar”, cu toate ca reprezinta o emotie pozitiva, a fost mereu asociat cu sentimente negative si confuze: „tristul adevar”, „crudul adevar”, „adevar care doare”, „un adevar incomod”… Cu toate acestea, inca suntem in cautarea adevarului absolut, a adevarului care sa ne elibereze mintea si sufletul, prin stiinta, religie, arta, iubire sau cunoastere.


Psihologic, adevarul a fost asemuit unei traume. Asa de puternic poate fi. Atat timp cat nimeni nu detine adevarul intr-o forma deplina, toti vom avea dreptate intr-o oarecare masura. Fiecare cu adevarul lui… Celalat adevar, cel adevarat, se ascunde de omul care vrea ca lucrurile sa fie cu totul altfel de cum sunt in realitate. Prin mascarea adevarului nu facem altceva decat sa ne autosustinem vanitatea. Pana nu suntem 100% sinceri cu noi insine, nu vom putea spune adevarul nici celorlalti. Vom prefera „jumatate de adevar” sau „jumatate de minciuna”. Dar, de cele mai multe ori, este la fel de greu sa spui un adevar, pe cat este de greu sa ascunzi o minciuna.


Adevarul trebuie sa vina in doze mici, pentru ca este ca un parfum de esenta foarte tare, tinut in recipiente mici. Cred ca putem suporta doar cate o picatura, atat cat sa nu ne taie rasuflarea…






Naked truth” – lucrare mixta realizata in creion, tus si
creioane colorate, de dimensiune 32 x 40 cm

Viata ca o sala de asteptare

2 aug.

Uneori asteptarea ne maturizeaza, alteori ne omoara. V-ati gandit vreodata ca o asteptare nu seamana cu alte asteptari? Asteptarile difera intre ele ca oamenii.” – Octavian Paler

O camaruta inghesuita, cu scaune de plastic asezate langa perete. Unii oameni se ridica si pleaca, altii nerabdatori le iau locul. Toti asteapta, dar nimanui nu-i place asteptarea.


Domnul din colt abia s-a asezat pe scaun si se uita des la ceas. Cred ca asteapta un tren. Nu conteaza care. In ochii lui se vede ca-i ultimul… Cuplul de langa el e numai un zambet. Asteptarea lor a luat sfarsit. A sosit momentul sa plece in vacanta. O asteapta de un an, timp in care au muncit pe branci sa puna un ban deoparte. Ceea ce nu stiu ei, inca, e faptul ca peste o saptamana, cand li se termina concediul, isi vor relua locul, cuminti, in sala de asteptare. La doua scaune mai incolo, da nervoasa din picioare o pustoaica de 16-17 ani. Asteapta sa devina majora si independenta. S-a saturat de babalacii invechiti, cu regulile lor cu tot! Inca nu stie ce-o asteapta dincolo de bariera maturitatii… Langa ea stau linistiti o fetita si-un baietel. Il asteapta pe Mosu’. La varsta lor, asteptarile sunt de scurta durata si, de obicei au finaluri fericite. Eh, ce vremuri, fara asteptari inutile!… Tinerei din dreapta lor, aranjata impecabil si imbracata elegant, i se citeste pe chip ca are asteptari mari de la viata. Timpul se scurge pe langa ea, de parca nici n-o baga in seama. Asteapta promovarea pe care i-a propus-o seful ei acum vreo doi ani, cand a luat-o cu el intr-o calatorie de afaceri… Si mai asteapta ceva. Sa devina cat mai repede doamna X. Batranica de alaturi se uita la ea cu mila. Ea nu mai asteapta nimic. Poate doar sfarsitul… Dar ea stie ce este cu adevarat asteptarea. Unii pleaca, altii vin. Fiecare cu asteptarile si cu povestile lor.


Ce caut eu in sala de asteptare? Nu stiu, poate ceea ce cautam cu totii. Inevitabil, fiecare dintre noi poposeste, la un moment dat, pe un scaun de plastic intr-o sala inghesuita…


Intre speranta si resemnare, intre plictiseala si dorinta, intre regrete si confuzie, intre pasiune si stabilitate, se afla undeva interminabila asteptare a omului trecator prin viata. In asteptarile noastre, pentru a ne implini spiritual, incercam mai intai sa ne multumim material. Avem mereu alte si alte asteptari… Si uneori mai dam nas in nas si cu Sfantu’ Asteapta!


Timpul nu trece mai usor daca astepti. Esti mai degraba obligat sa-l induri, pentru ca asteptarea il face sa para lent si greoi. Sa astepti nu-i romantic, nici macar interesant. Dar, asa suntem construiti! Sa asteptam, continuu, o alta asteptare…






Asteptare” – lucrare mixta in creion si creioane colorate
dimensiune 30 x 42 cm

>Labirintul singuratatii

19 iul.

>


Singuratatea nu este o victorie inaintea celorlalti, ci e de fapt un naufragiu personal” – Octavian Paler


Nu mi-a placut niciodata singuratatea. Am incercat mereu sa am in preajma mea oameni dragi, oameni placuti. Poate datorita faptului ca, fiind cea mai mica din familie, eram tot timpul in centrul atentiei alor mei. Nu-i pot intelege si pace, pe cei care isi doresc cu tot dinadinsul sa fie singuri pentru perioade mari de timp, doar cu gandurile si cu tabieturile lor.


Exista o mare diferenta intre a fi singur si a te simti singur. Sunt situatii in care solitudinea este o stare de fapt si nu o alegere. Cei mai loviti de asta sunt oamenii in varsta. La un moment dat isi pot pierde partenerul de viata, langa care au trait zeci de ani. In aceasta situatie, singuratatea vine neintrebata si nedorita. Ei se resemneaza cu aceasta stare de spirit si isi revarsa toata nevoia de afectiune si de atentie asupra familiei (copii si nepoti).


Sa nu uitam totusi ca singuratatea este si o emotie umana obisnuita, experimentata de fiecare dintre noi. Nu este un defect! Exista si acele clipe cand e important sa fii singur. Sunt momentele in care te aduni, te reculegi, te rogi…


Prefer, totusi, ca aceste momente sa fie scurte pentru mine. Mai usor ma adun si ma remontez intr-o discutie, decat sa raman singura cu gandurile mele. Pentru mine singuratatea e ca o boala. Dureroasa si care nu trece cu pastile. Cred ca solitudinea nu se ataseaza de un om, decat daca acesta tine foarte mult la ea. Slava cerului ca putine au fost momentele cand am fost cu adevarat singura. Pentru ca singura nu-mi place sa ma plimb, sa mananc, sa ies la un suc, sa dorm… In izolare nu interactionez, nu comunic. Nu fac altceva decat sa ma cert cu mine si cu Dumnezeu. Si uneori sa creez, stiind ca, in camera de alaturi, iubitul mea alunga toata insingurarea si ma ajuta de fiecare data sa ies din labirint…

Solitude” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 30 x 42 cm

>Strigatul tacerii

8 iul.

>


Ceilalti lupi m-ar sfasia, daca ar sti ca urletul meu e, in realitate, un plans.” – Octavian Paler

Imi vine uneori sa strig, sa urlu. Dar tipatul se opreste undeva in gat si nu vrea sa iasa. Oricum s-ar izbi in timpanele surde care ma inconjoara. E ca in vis. Atunci cand incerci sa strigi, sa tipi, dar corpul semiparalizat de somn iti inabusa orice pornire. Te trezesti lac de sudoare si cu durere in muschii gatului.

Strigatul a fost asociat dintotdeauna cu emotii foarte puternice: strigat de disperare, strigat de durere, strigat de lupta, strigat de ajutor, strigat de bucurie, strigat de fericire. Nimeni nu striga doar pentru ca asa vrea. Ceilalti l-ar inchide la casa de nebuni. Si ca sa nu fim considerati o specie careia ii lipseste o doaga, ne-am autocenzurat strigatul. A devenit din ce in ce mai slab, iar acum este confundat cu nepasarea. S-a transformat intr-un strigat mut, intr-un cantec al tacerii asurzitoare.

Strigatul omului modern este zdrobit de toate angoasele existentei cotidiene si uneori se pierde tocmai in tacerea absoluta a lui Dumnezeu.

Am ales sa nu tac. Vreau sa strig in gura mare. Prin arta. Prin cuvinte.



Strigat” – lucrare mixta in creion, tus, creioane colorate
dimensiune 30 x 42 cm



>Speranta… si mai cum?

2 iul.

>

Nu mi-am pierdut cu totul speranta niciodată. Uneori imi repet ca pentru a redescoperi paradisul trebuie sa treci prin infern.” – Octavian Paler


Cine-i Speranta asta? O cunoastem cu totii, apare pe langa noi mai ales in momentele grele. Ne face siret cu ochiul si o acceptam fara tagada. Dar mai stim ceva despre ea. E faptura aceea plapanda si fara vlaga, care nu a mai avut puterea sa zboare din cutia Pandorei. De fapt acolo, in cutie, era sora tuturor nenorocirilor trimise de Zeus pamantenilor. Faptul ca omul i-a trantit capacul in nas tocmai cand se pregatea sa zboare, nu a fost de prea mare ajutor. Din moment ce, mai ales in zilele noastre, o intalnim la tot pasul, inseamna ca a gasit pe undeva o crapatura prin care sa iasa.


Ori de cate ori ne simtim dezamagiti, suparati, tristi, fara scapare, Speranta este acolo, prezenta in sufletele noastre, iar noi ne agatam cu disperare de ea pentru a ne readuce bucuria in suflet. Dezamagirea este insa si mai profunda cand doamna Speranta da chix. In cazul asta cum sa gandim despre ea? Ca este cea mai buna prietena a omului sau cel mai mare dusman?


Nici una, nici alta. Uneori percepem gresit rolul Sperantei in viata noastra. Ar trebui sa ne gandim la ea doar ca la o cale prin care putem atinge un scop, nu sa stam cu Speranta-n san si sa asteptam sa le rezolve pe toate. Poti spera sa se intample ceva bun, dar, ca sa se materializeze, trebuie sa pui osul la treaba. Timp avem. Nu se spune mereu ca „Speranta moare ultima”? E ca Duncan McLeod from the clan McLeod. Pana nu-i taie careva capul!


PS. Lucrarea de azi nu’s daca are vreo treaba cu speranta, insa, dupa atatea ploi si viituri, m-am gandit ca ar prinde bine si blogului meu o umbrela…





Umbrella” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 30 x 42 cm


>Bucuria, o specie pe cale de disparitie

27 iun.

>


Bucuria e starea de spirit normala a omului. Cu cat dezvoltarea intelectuala si morala a omului este mai ridicata, cu atat omul e mai liber si viata ii da mai multa satisfactie.” – A.P. Cehov


In timp ce invatam cum sa traim, uitam sa ne mai bucuram. Zbaterea asta de zi cu zi este atat de obositoare si de complexa incat lasam la o parte micile bucurii ale vietii. Ele sunt inlocuite treptat cu stres, nervi, oboseala, rutina, suparare.


Bucuria este viata insasi, dar cu toate acestea uneori suntem atat de departe de ea. Bucuria unui om nu se masoara in bani! E o stare sufleteasca de bine, ce poate izvori din cele mai neasteptate surse. Te bucuri uitandu-te la o floare. Te bucura rasul unui copil. Te poate bucura un curcubeu. Te bucuri de bucuria celui de langa tine. Ne intrebam care este secretul aceste bucurii, unde a disparut ea din viata si fiinta noastra. Dar ea nu a disparut. Doar noi suntem cei care ne-am indepartat.


Cu totii iubim bucuria si toti avem o dorinta profunda de a o impartasi cu cineva. Cand esti singur bucuria nu are aceeasi intensitate. Iar daca nu ne mai regasim bucuria, este pentru ca majoritatea dintre noi ne-am ingropat-o sub straturi de prejudecati si de sentimente reprimate.


Ma intreb uneori de ce memoria noastra filtreaza atat de diferit ceea ce ni se intampla. Daca intr-o zi avem si un necaz si o bucurie, cu siguranta ca sentimentele predominante vor fi cele de suparare. Suntem oare programati din “fabrica” sa dam o mai mare importanta aspectelor negative din viata noastra? Sau sunt oameni carora le place sa le planga altii de mila? Am observat de-a lungul timpului ca unora le este mai usor sa-si verse ofurile, necazurile, si devin extrem de egoisti cand vine vorba de fericirea sau de bucuria lor. Este chiar atat de greu de crezut ca mai sunt si oameni care se bucura de bucuria celorlalti?


Este mai putin important sa cunoastem definitia bucuriei, dar este extrem de important sa ne bucuram de ea. Eu sunt o persoana destul de vesela din fire. Imi place sa rad si sa ma bucur de toate lucrurile marunte. O mare bucurie si satisfactie o am, de exemplu, atunci cand termin un desen. Sau cand reusesc o ora, doua, sa mai citesc dintr-o carte.


Bucuriile acestea neinsemnate, puse cap la cap, ar putea sa ne insenineze existenta, mai ales in vremurile tulburi si urate pe care le traim. Numai asa, dand importanta momentelor placute, vom reusi sa nu exterminam aceasta specie minunata, aflata in pericol. BUCURIA.




One heart” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 30 x 42 cm

>La multi ani, Sanzienii mei!

24 iun.

>

Dragostea ii arata omului cum ar trebui sa fie. Cand iubesti, descoperi in tine o nebanuita bogatie de tandrete si duiosie si nici nu-ti vine sa crezi ca esti in stare de o astfel de dragoste” – A.P. Cehov


Ziua asta de 24 iunie, a Sanzienelor, inseamna mult de tot pentru mine. Ii sarbatoresc pe doi dintre cei mai iubiti dintre Sanzieni: Daniel si Irina. Doi raci frumosi si incapatanati, dar fermecatori si cu sufletele pline de iubire…


Cu Daniel, sotul meu, traiesc de 10 ani cea mai frumoasa poveste de iubire. In fiecare zi descopar in el lucruri minunate! Sufleteste, am de o mie de ori mai mult decat as avea nevoie… Ne implinim reciproc, ne completam, ne intelegem, ne iubim la nebunie. Ne spunem in fiecare zi cat de mult insemnam unul pentru celalat. Astazi pun inimii fundita rosie si ti-o ofer cadou, impreuna cu sufletul si toata fiinta mea. La multi ani, iubitul meu!


Despre sor’mea, ce sa va zic? E un om de nota 20! Si chiar daca atunci cand eram copii ne inghionteam si mai primeam suturi in fund (eu fiind cea mai mica :)), de multi ani incoace suntem cele mai bune prietene. Ne iubim mult si nu ne este jena sa o spunem. Asa ca, draga mea Sanziana iti doresc doar tot binele din lume! Te iubesc mult si as vrea sa te vad mergand in continuare pe drumul pe care ti l-ai ales si sa-l gasesti pe Omul care te va face fericita.


Bineinteles, ca de la ziua voastra nu avea cum sa lipseasca soarele. De vreo ora s-a inseninat si a iesit si el sa va zica La Multi Ani!


Va iubesc mult si ma consider norocoasa ca am langa mine asemenea oameni. De „cantat” La multi ani! o las in continuare pe domnisoara din ultima mea lucrare.


Love is in the air” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 30 x 42 cm

>Jos palaria in fata iubirii!

20 iun.

>

Iubirea nu este un targ: te iubesc pentru ca ma iubesti. Iubirea este o certitudine: te iubesc pentru ca te iubesc.” – Liviu Rebreanu


“Sunt cea mai norocoasa fata din lume!” spuneam cu mandrie cand l-am cunoscut pe Daniel. Acum, dupa 10 ani pot spune liber: IUBESC! Nu exista altceva mai maret si mai placut decat acest sentiment minunat, pe care il impartasesti neconditionat cu un om asemenea tie. In toti acesti ani am fost eu insami, fara jocuri de teatru, fara inhibitii, fara ascunzisuri sau minciuni, fara masca. Pentru ca am avut norocul sa-l intalnesc pe omul cu care am sadit semintele de sentiment, iar acum inca mai culegem iubire. O iubire totala, absoluta. O iubire care impleteste sufletul, mintea, trupul, senzatia, sentimentul, trairea, atingerea si cunoasterea.


Iubirea neconditionata este privita de multi ca un ideal sau un obstacol greu de depasit. Insa, odata atinsa, numai simpla prezenta a persoanei iubite te face sa devii constient de magia si farmecul vietii. Incepi sa vezi totul cu alti ochi.


Cea mai inaltatoare si profunda forma de iubire este cea neconditionata. Vei fi capabil sa o simti doar daca iti depasesti temerile si inhibitiile. Este genul de iubire care cere curaj, respect, daruire totala, luciditate, maturitate, altruism, intelegere si libertate.


Sfarama barierele si rupe lanturile cu care ai ferecat iubirea, tu, cititorule! Las-o libera sa zboare pana dincolo de suflet! Dragostea adevarata nu are nevoie de capastru. Stie singura drumul catre inima. Cunoaste-te si accepta-te asa cum esti pentru ca numai asa vei avea puterea sa iubesti si sa fii iubit. Alunga teama de a-i spune omului de langa tine, cu care imparti si binele si raul, “te iubesc!” .


In fata iubirii neconditionate, nu pot sa zic decat: JOS PALARIA! Insa, in lumina desenului pe care vreau sa-l prezint, capata, cu siguranta, si o alta semnificatie…


Jos palaria!” – lucrare in creion si tus

de dimensiune 42 x 30 cm







>Life is a cabaret

13 iun.

>

Viseaza ca si cum ai trai vesnic, dar traieste ca si cum ai muri azi, caci nu conteaza anii din viata ta, ci viata din anii tai” – James Dean



Viata noastra este ca un spectacol de cabaret, o forma de divertisment cu muzica, dans, comedie, teatru… Fiecare dintre noi are rolul sau bine definit, cu exceptia momentelor cand suntem capabili sa improvizam. Cabaretul este un show colorat, misterios, in care se imbina prestatiile artistice cu senzualitatea.



Ca fiecare spectacol, si viata noastra se desfasoara pe doua planuri: pe scena si in culise. In lumina reflectoarelor trebuie sa fim mereu veseli, plini de viata, teatrali, uneori exagerati. Durerea de picioare, machiajul curs pe fata, spatele intepenit, tristetea, le simtim doar atunci cand cade cortina…



Pentru oamenii care iubesc, cabaretul este raiul – viata simpla, insipida devine neinteresanta. Uram iluziile, dar totodata iubim aplauzele, luminile colorate, fumul de tigara si praful scenei.



Cabaretul este locul acela magic, care prinde viata doar dupa miezul noptii. Putem sa fim ori artisti, ori spectatori cuminti asezati la mese mici, rotunde, lasandu-i pe ceilalti sa ne veseleasca, sa ne incante sau sa ne incite.



Inca de la inceputuri artistele de cabaret au fost categorisite drept femei usoare, insa admirate si adorate. Pline de viata, isi expun in valtoarea dansului chiloteii cu manecuta si sanii pe jumatate acoperiti de corsete cochete. In orice femeie ar trebui sa existe, ascunsa acolo pe undeva, o mica vedeta de cabaret. O dansatoare de can-can care, la un moment dat, sa-si poata ridica poalele in cap in fata spectatorilor. Din pacate, multe dintre noi isi reprima aceste porniri, preferand cenusa-n cap in locul penelor frumos colorate si a fustelor cu volanase.



Cred ca merita din plin ca, macar o data in viata, sa aruncam la gunoi costumele rigide in care ne-a imbracat societatea si sa fim artisti de cabaret. Care rad, danseaza, iubesc, traiesc…



Cabaret” – lucrare mixta in

creion, tus si creioane colorate

de dimensiune 30 x 42 cm
















>Dominant sau supus?

7 iun.

>


Ma revolt prin supunere” – Mao Zedong


Inca de la inceputuri, oamenii au fost programati genetic pentru a fi ori dominanti, ori supusi. In ziua de azi a mai intervenit un factor major in stabilirea acestor tipologii: educatia. Insa, de fiecare data, comportamentul dominant da nastere comportamentului docil si viceversa.


In relatia de cuplu, dominatia este preluata de cele mai multe ori de mascul. Multe femei, chiar daca le este jena sa recunoasca asta deschis, prefera sa aiba un partener de viata dominant. E mai comod asa. Dominatie care se incadreaza, bineinteles, in anumite limite considerate normale.


Unii barbati, care intr-adevar sunt dominati in cuplu, ajung la un moment dat sa simta ca masculinitatea lor dispare treptat si ca raman, incet dar sigur, fara „cojones”. Pentru ei, supunerea este un soi de injosire in fata femeii, insa nu au nici bagajul intelectual, nici emotional pentru a incerca sa iasa din asta. Asta cu toate ca, in ochii societatii, un barbat supus femeii pare un om lipsit de coloana vertebrala sau, mai pe romaneste spus, este „un fatalau”. La polul diametral opus se afla femeia, care nu se simte nici injosita, nici inferioara, atat timp cat accepta sa fie in cuplu caracterul supus, mai slab. Despre barbati se spune ca apartin sexului „tare”, adica dominant, nu-i asa? In schimb doamnele, ca sa nu para dur, sunt incadrate in sfera sexului „frumos” si nu „slab”. Singurul loc in care barbatilor le place sa devina uneori supusi este in pat.


Intr-un cuplu „sanatos”, relatia dominant – supus vine in intregirea unui trai armonios, in care cei doi parteneri se completeaza si se implinesc reciproc. Caracterul dominant ia deciziile cele mai importante, dar numai in urma comunicarii permanente cu jumatatea supusa. In acest tip de relatie, exista sanse infime sa se nasca certuri sau conflicte. Fiecare dintre cei doi va sti cat sa fie de dominant sau de supus, de fiecare data.


Dominant sau supus, fiecare dintre noi ar trebui sa constientizeze mai intai propriile limite. Tot ce depaseste aceste bariere autoimpuse se poate transforma in comportament deviant, violent sau injositor.


Totusi, dragi barbati dominanti, nu-i asa ca v-ati dori, macar o data in viata, sa deveniti „supusi” in fata unei femei frumoase si inteligente? Va las, asadar in compania domnisoarei din lucrarea pe care vreau sa v-o prezint azi. Fantezii placute!


Hands up” – lucrare in ceion si tus
de dimensiune 42 x 30 cm




>Imaginea sufletului

30 mai

>


Un singur lucru trebuie sa avem: fie un suflet placut de la natura, fie un suflet modelat prin munca, dragoste, arta si cunoastere”- Friedrich Nietzsche


In multe scrieri imaginea sufletului este atribuita chipului, emotiilor, cuvintelor, ochilor, inimii. Unii cercetatori britanici si americani spun ca au surprins imaginea sufletului in timpul unui proces de reanimare.


Mai mult decat atat, in anul 1907 doctorul Duncan MacDougall a afirmat ca sufletul unui om cantareste 21 de grame. El a facut un experiment macabru, insa interesant deopotriva, care consta in cantarirea a 6 pacienti bolnavi de tuberculoza in faza terminala, pentru a observa daca moartea are vreun impact asupra greutatii corporale. Spre stupefactia echipei de cercetatori conduse de McDougal, in momentul mortii fiecaruia din cei 6 subiecti umani, greutatea corporala a acestora a scazut, invariabil, cu 21 de grame. Nici mai mult, nici mai putin. Nu conta daca decedatul cantarea 120 sau 30 de kilograme. Cifrele cantarului aratau o scadere cu fix 21 grame.



Vorbim despre suflet in fiecare zi :”ce vrei de la sufletul meu?”, “ce suflet mare ai!”, “tu esti sufletul meu pereche”, “reclama, sufletul comertului”, “ai fost sufletul petrecerii”, “ce tot te bagi in sufletul meu?”, “mi s-a rupt sufletul cand l-am vazut”, „esti un suflet ratacit” etc.


Cu toate acestea, nimeni nu poate spune in clar ce este si daca exista cu adevarat sufletul. Sau care este imaginea lui. Avem libera alegere de a-i atribui sufletului orice forma sau continut, sa spunem ca ne doare sufletul cand suntem tristi sau ca e plin de fericire cand ne este bine. Eu cred ca asa cum oglinzile ne reflecta chipul, arta poate reflecta imaginea sufletului nostru.




Suflet in alb si negru” – lucrare in ceion si tus
de dimensiune 42 x 30 cm




>Destin sau liber arbitru?

22 mai

>



Destin inseamna a lupta deasupra sau alaturi de viata, a-i face concurenta in pasiune, razvratire si suferinta.” – Emil Cioran



Cred ca existenta noastra este influentata,in egala masura, atat de destin, cat si de liberul arbitru.



De-a lungul vietii, destinul isi face simtita prezenta de foarte multe ori. Dar asta nu inseamna ca nu avem si noi un cuvant de spus in ceea ce ne priveste. Aici intervine liberul arbitru. De cele mai multe ori avem de ales intre doua sau mai multe directii. O alegem pe cea care ne este mai favorabila, in momentul respectiv.



Faptul ca, poate mai tarziu, ne dam seama ca am gresit, ne aduce exact de unde am plecat. In punctul in care destinul ne da, din nou, posibilitatea de a alege.



Toti oamenii impartasesc acelasi destin. Nu, nu ma hazardez cand spun asta, pentru ca urmam acelasi tipar: ne nastem si murim. Nu putem devia, sub nici o forma, de la aceste doua evenimente fundamentale. Ce se intampla intre ele cu viata noastra este o cu totul alta poveste. Abia de aici incepem sa ne diferentiem ca entitati separate, cu coduri genetice unice.



De cele mai multe ori punem in carca destinului atat lucrurile bune, placute, realizarile, dar mai ales necazurile, neplacerile, greselile noastre, uitand de fapt ca multe dintre ele reprezinta rezultatul direct al propriilor noastre actiuni.



De cate ori nu ati auzit expresii de genul: “asta-i soarta”, “asa a vrut Dumnezeu”, “ce ti-e scris, in frunte ti-e pus”, “a fost o coincidenta nefericita / fericita”, “a fost sortit esecului” sau “asa a fost sa fie”?

Mi-as dori sa vad mai multa lume ca profita de acest imens dar pe care il avem, ca fiinte superioare si inteligente ce suntem.

Avem dreptul de a alege.

Avem dreptul de a hotari ce este bine si ce-i rau.

Avem dreptul de a spune DA sau NU.

Trebuie sa vedem, de fapt, ca intre ALB si NEGRU exista milioane de culori si nuante.




Rouge et noir– lucrare in tus

de dimensiune 42 x 30 cm



Allegretto” – lucrare pen & ink

de dimensiune 42 x 30 cm

PS: Aceasta lucrare se afla acum in posesia unei bune prietene, Teo, care a primit-o cadou de ziua ei :).

>Copilarie cu cirese la urechi

13 mai

>

Un copil poate oricand sa invete un adult trei lucruri: cum sa fie multumit fara motiv, cum sa nu stea locului niciodata si cum sa ceara cu insistenta ceea ce isi doreste.” – Paulo Coelho





Am avut o copilarie fericita! Si lipsita de griji. O copilarie cu sotron, cu de-a v-ati ascunselea, cu flori, fete sau baieti, cu tara-tara, vrem ostasi. N-am avut televiziune decat cu ora, n-am avut calculator si internet, n-am avut telefon mobil sau mp3-player. Cu toate astea, ma gandesc cu drag la anii inocentei: jucariile “mostenite” de la fratii mai mari, coronitele facute din flori culese de pe marginea drumului, patura agatata ca un cort in gard, juliturile de la genunchi, mentosanele sau eugeniile cumparate de la cofetarie cu ratia, povestile “Noapte buna, copii!” de la radio, desenele animate cu Pic si Poc, sau lectiile facute, uneori, la lumina lumanarii. Nu ne duceau parintii la scoala cu masina. Nu mancam snaksuri, chipsuri sau McDonald’s. Nu aveam Hannah Montana sau NFS.



Nu aveam multe din lucrurile pe care le au copiii din ziua de azi. Si totusi nu duceam lipsa de nimic. Nu ne plictiseam niciodata. Eram fericiti! Iar ciresele ne atarnau la urechi…







Fetita cu cirese” – lucrare mixta in creion, culori pastel si carbune

(dimensiune- 42 x 30 cm)

(etape de lucru si desenul final)









>Suntem umbre…

8 mai

>




Umbra este o punte pe care lumina ne-o dăruieşte ca să trecem cândva peste ea în ultima noapte.” – Lucian Blaga





Suntem umbrele propriilor noastre constiinte. Trecatoare, vizibile, dar nebagate in seama. Suntem peste 6 miliarde de umbre. Nu suflete! Si ca toate umbrele, ne taram pe jos in functie de cum bate lumina. Mereu pe fuga, nervoase, stresate, ocupate, irascibile, invidioase, egoiste, lacome, parsive, flamande, insetate, furioase, inselatoare, suparate, triste, plangacioase, nemultumite…





Suntem simple umbre, gata sa disparem daca se stinge lumina. Suntem umbre ale prezentului si ne invartim intr-un cerc vicios continuu. Suntem captive in propria viata si incapabile de a fi fericite. Traiul nostru e un vartej in care ne pierdem, uitam cine suntem sau ce trebuie sa facem. Ne trezim, mancam, muncim ca sa avem ce manca si maine, defecam si dormim. Apoi, ce? O luam de la capat! Din nou, si din nou, si din nou…





Ne prefacem ca socializam, ne prefacem ca zambim, ne prefacem ca suntem fericite. Unele umbre isi doresc sa ajunga cat mai sus, uitand ca pana la urma se vor contopi cu celelalte umbre. Umile, in colbul de pe jos.

Cand o umbra moare, ea dispare pur si simplu, insa imediat vine o alta sa-i ocupe locul. Sa se trezeasca, sa manance, sa munceasca, sa doarma, constienta fiind ca, la un moment dat, o alta umbra o va inlocui.



Suntem umbre…” – colaj popart

dimensiuni
42,5 cm x 33 cm

(17 piese)





>Batranete fara tinerete

4 mai

>

 

Deodata, te trezesti singur. Parintii s-au dus, unchii si matusile i-au urmat curand, bunicii sunt ca o racoare a amintirilor prigonite din sufletul de copil inspre Marea Liniste. Te simti singur, pentru ca esti singur. Ce pretentii sa mai ai ca sa fii inteles, cand tu insuti nu mai ai puterea sa dai glas mortaciunii din gand? Faci ce mai ai de facut, ai grija sa lasi totul oranduit in urma, vorbesti despre moarte asa cum o faceai despre iubire in anii tineretii, apoi iti lasi urmasii sa simta si ei ceea ce tu, la randu-ti, ai indurat cu stoicism. Atunci, in memoria ta, monumentul neputintei vremelnice se va inalta in tacere spre cer. Iar singura certitudine va fi aceea a mortii tale, dupa ce ai fost curajos ca ai trait…” – Daniel

 

Iubim batranii, dar nu batranetea. Orice om se forteaza sa ajunga sa imbatraneasca, dar fara sa dea impresia ca este batran. Nimeni nu iubeste batranetea, de aceea o numim longevitate – da mai bine. Batranetea sugereaza declin, senilitudine, apropierea unui sfarsit irevocabil. Astfel incercam sa o mascam, agatandu-i cuvinte frumoase la ureche: Varsta de Aur (L’age D’Or – in Franta, Golden Age – in America). Pe batrani societatea moderna nu ii trateaza cu un exces de tandrete. Exista un mare paradox: pe de o parte, medicina se incapataneaza sa prelungeasca viata oamenilor, dar pe de alta, prezentul ii impiedica sa se bucure de ea. Batranii nu au decat sa stea la ei acasa, sa nu mai deranjeze si sa fie multumiti ca sunt hraniti si imbracati, tinuti la caldura.

 

Inevitabil, cand esti tanar si vezi un om in varsta, te uiti la el cu drag daca iti este un apropiat sau o ruda, cu mila daca il vezi la un colt de strada cu mana intinsa, cu compasiune daca il vezi la stiri ca are lacrimi in ochi si-si plange amarata de pensie care nu-i ajunge pentru medicamente, facturi si mancare, cu admiratie cand il auzi povestind prin cate necazuri si greutati a trecut cu fruntea sus, cu indiferenta cand treci pe strada pe langa el si te gandesti la propriile tale probleme…

 

Am vazut, la un moment dat, pe net o imagine care mi-a ramas intiparita, involuntar, in minte. Era chipul unei batrane, plin de riduri adanci, dar de o expresivitate pe care rar o intalnesti in portretul unui tanar. Atata hotarire, durere, bucurie, resemnare, forta izbucneau si te invaluiau, toate la un loc, amestecate. Asta m-a facut sa lucrez portretul pe care il prezint astazi.

 


 

Batranete fara tinerete„- lucrare in creion
dimensiuni 30 x 42 cm
 
 

 

Batranetea incepe ca toamna. Cu melancolii, cu umbre care se lungesc, cu reverii si doruri vagi” – Octavian Paler

 
 

>Arta si poezia II

29 apr.

>

Oare chiar mai avem timp?…

„Avem timp”

de Octavian Paler



Shadow” – lucrare in creion

dimensiune 21 x 30 cm





Avem timp pentru toate.

Sa dormim, sa alergam in dreapta si-n stanga,

sa regretam c-am gresit si sa gresim din nou,

sa-i judecam pe altii si sa ne absolvim pe noi insine,

avem timp sa citim si sa scriem,

sa corectam ce-am scris, sa regretam ce-am scris,

avem timp sa facem proiecte si sa nu le respectam,

avem timp sa ne facem iluzii si sa rascolim prin cenusa lor mai tarziu.

Avem timp pentru ambitii si boli,

sa invinovatim destinul si amanuntele,

avem timp sa privim norii, reclamele sau un accident oarecare,

avem timp sa ne-alungam intrebarile, sa amanam raspunsurile,

avem timp sa sfaramam un vis si sa-l reinventam,

avem timp sa ne facem prieteni, sa-i pierdem,

avem timp sa primim lectii si sa le uitam dupa-aceea,

avem timp sa primim daruri si sa nu le-ntelegem.

Avem timp pentru toate.

Nu e timp doar pentru putina tandrete.

Cand sa facem si asta – murim.

Am invatat unele lucruri in viata pe care vi le impartasesc si voua !!

Am invatat ca nu poti face pe cineva sa te iubeasca

Tot ce poti face este sa fii o persoana iubita.

Restul … depinde de ceilalti.

Am invatat ca oricat mi-ar pasa mie

Altora s-ar putea sa nu le pase.

Am invatat ca dureaza ani sa castigi incredere

Si ca doar in cateva secunde poti sa o pierzi

Am invatat ca nu conteaza CE ai in viata

Ci PE CINE ai.

Am invatat ca te descurci si ti-e de folos farmecul cca 15 minute

Dupa aceea, insa, ar fi bine sa stii ceva.

Am invatat ca nu trebuie sa te compari cu ceea ce pot altii mai bine sa faca

Ci cu ceea ce poti tu sa faci

Am invatat ca nu conteaza ce li se intampla oamenilor

Ci conteaza ceea ce pot eu sa fac pentru a rezolva

Am invatat ca oricum ai taia

Orice lucru are doua fete

Am invatat ca trebuie sa te desparti de cei dragi cu cuvinte calde

S-ar putea sa fie ultima oara cand ii vezi

Am invatat ca poti continua inca mult timp

Dupa ce ai spus ca nu mai poti

Am invatat ca eroi sunt cei care fac ce trebuie, cand trebuie

Indiferent de consecinte

Am invatat ca sunt oameni care te iubesc

Dar nu stiu s-o arate

Am invatat ca atunci cand sunt suparat am DREPTUL sa fiu suparat

Dar nu am dreptul sa fiu si rau

Am invatat ca prietenia adevarata continua sa existe chiar si la distanta

Iar asta este valabil si pentru iubirea adevarata

Am invatat ca, daca cineva nu te iubeste cum ai vrea tu

Nu inseamna ca nu te iubeste din tot sufletul.

Am invatat ca indiferent cat de bun iti este un prieten

Oricum te va rani din cand in cand

Iar tu trebuie sa-l ierti pentru asta.

Am invatat ca nu este intotdeauna de ajuns sa fii iertat de altii

Cateodata trebuie sa inveti sa te ierti pe tine insuti

Am invatat ca indiferent cat de mult suferi,

Lumea nu se va opri in loc pentru durerea ta.

Am invatat ca trecutul si circumstantele ti-ar putea influenta

personalitatea

Dar ca TU esti responsabil pentru ceea ce devii

Am invatat ca, daca doi oameni se cearta, nu inseamna ca nu se iubesc

Si nici faptul ca nu se cearta nu dovedeste ca se iubesc.

Am invatat ca uneori trebuie sa pui persoana pe primul loc

Si nu faptele sale

Am invatat ca doi oameni pot privi acelasi lucru

Si pot vedea ceva total diferit

Am invatat ca indiferent de consecinte

Cei care sunt cinstiti cu ei insisi ajung mai departe in viata

Am invatat ca viata iti poate fi schimbata in cateva ore

De catre oameni care nici nu te cunosc.

Am invatat ca si atunci cand crezi ca nu mai ai nimic de dat

Cand te striga un prieten vei gasi puterea de a-l ajuta.

Am invatat ca scrisul

Ca si vorbitul

Poate linisti durerile sufletesti

Am invatat ca oamenii la care tii cel mai mult

Iti sunt luati prea repede …

Am invatat ca este prea greu sa-ti dai seama

Unde sa tragi linie intre a fi amabil, a nu rani oamenii si a-ti sustine parerile.

Am invatat sa iubesc

Ca sa pot sa fiu iubit.

>Arta si poezia

25 apr.

>

De cand n-ati mai citit o poezie?…



Imbratisarea



“Cand ne-am zarit, aerul dintre noi

si-a aruncat dintr-o data

imaginea copacilor, indiferenti si goi,

pe care-o lasa sa-l strabata.



Oh, ne-am zvarlit, strigandu-ne pe nume,

unul spre celalalt, si-atat de iute,

ca timpul se turti-ntre piepturile noastre,

si ora, lovita, se sparse-n minute.



As fi vrut sa te pastrez in brate

asa cum tin trupul copilariei, intrecut,

cu mortile-i nerepetate.

Si sa te-mbratisez cu coastele-as fi vrut.”



Nichita Stanescu






Meditation” – lucrare in creion, graphite si culori pastel

de dimensiune 21 x 30 cm

>"Anita" – episodul 2

23 apr.

>

„Lust”

Statea inca ascunsa sub cearsaf. Acolo putea sa-si aminteasca in liniste, fara sa se rusineze, de ceea ce facuse.


Cu cateva zile in urma, o sunase Ioana, prietena ei cea mai buna inca din liceu. Se casatorise in urma cu 5 ani cu Sergiu si in acest weekend voiau sa cheme cativa prieteni, la ei acasa, pentru a sarbatori. La inceput Anita incerca sa se eschiveze. Nu voia sa se duca, mai ales ca ar fi trebuit sa mearga singura. Ioana insista insa atat de mult, incat pana la urma ii promisese ca sambata va fi la ei.

Ieri isi cautase ceva in garderoba pentru petrecere, si-si luase in graba bluza purpurie si o fusta lejera. In fine, nu trebuia sa fie nimic formal. Erau intre prieteni. In schimb, atenta ca intotdeauna, isi alesese desuurile de dantela neagra, preferatele ei.

Aseza punga cu cadoul pe bancheta din spate si pleca spre locul petrecerii. Stateau intr-o casa cocheta, mansardata, cu o superba gradina de flori si un gardut alb in fata.

Toata agitatia era inauntru. Ii cauta din priviri pe prietenii ei dragi. O zari pe Onuta, cum ii placea sa-i spuna inca de cand erau colege de banca, si se grabi spre ea cu bratele deschise.

– Ma bucur enorm ca ai venit! Cred ca as fi fost foarte mahnita daca nu puteai sa ajungi…
– Nu m-a lasat inima sa nu te strang in brate si sa-ti doresc tot binele din lume!
– Hai, intra. Cred ca pe cei mai multi ii cunosti. Mai sunt cativa care au venit cu prietenii lui Sergiu de la munca, dar stai linistita, ca nici eu nu-i stiu. Fa-te comoda si ia-ti un pahar de vin, simte-te ca la tine acasa. Sa-l caut si pe Sergiu sa-i zic ca ai ajuns.
– Bine, vezi-ti de musafiri, Onuta, ca eu ma descurc.

Afara, langa gratar, il zari pe Sergiu, mare bucatar, invartind de zor la mici si cotlete. Radea cu gura pana la urechi ca intotdeauna. Atenta sa nu-si prinda tocurile cui in dalele de piatra, Anita se indrepta zambitoare spre Sergiu, care o vazuse inca de cand intrase pe poarta.

– Rapitoare ca intotdeauna… Bine-ai venit! ii zise, indreptandu-se catre ea, cu clestele de la gratar intr-o mana.
– La multi ani, Sergiu! Galant, ca de obicei… Ma-nclin! Il stranse in brate si-l pupa zgomotos pe amandoi obrajii, rosii si fierbinti de la foc. M-am vazut cu Onuta, sa stii…
– Hai sa te prezint. Nu cred ca va cunoasteti, spuse aratand in acelasi timp cu clestele, catre cel cu care radea mai devreme. Abia s-a intors din Franta.

Statea cu spatele. Era un barbat inalt, bine facut, imbracat cu o camasa lejera si pantaloni din in, deschisi la culoare, prin care se deslusea curba ferma a feselor.
– Anita, vreau sa-ti prezint un vechi prieten… Sergiu nu mai apuca sa faca prezentarile, pentru ca in acel moment barbatul misterios se intoarse catre ei si Anita ii vazu ochii. Mai mult sopti:
– Tudor…
– Anita, tu esti?
-Sa inteleg ca va stiti… zambi cu subinteles Sergiu. Si eu care credeam ca voi fi Cupidon in seara asta.
-Da, ne stim de mult, dar… parca au trecut 1000 de ani! spuse ea dintr-o suflare.
– Cat sa fie, Anita? Opt, noua ani? Tudor ii prinse mainile moi intr-ale lui si o saruta dulce pe un obraz.
– Cam asa, raspunse ea, inrosindu-se involuntar pana in varful nasului.
– Sergiu, vino te rog sa ma ajuti la bucatarie! striga Ioana de pe veranda.
– Am plecat. Datoria ma cheama!

Au ramas tinandu-se de mana, neindraznind parca sa-si ia ochii unul de la celalalt.
Tudor. Mintea Anitei lucra frenetic. O, Doamne, ce de timp trecuse de atunci… Ea studenta in anul II, el masterand. Ea nebunatica si cu tineretea pulsandu-i prin vene, el atragator, matur si avand mereu un zambet placut pentru toata lumea. Mai ales pentru ea. Nopti de iubire arzatoare. Zile de o senzualitate nemasurata. Doar amintindu-si franturi din acele vremuri, ca si incepu sa fie rascolita de placeri vinovate.

– Te-ai facut si mai frumoasa… o trezi din amintiri Tudor.
– Ei, ce-ai sa zici si tu acum?

Vorbea cu el, insa cuvintele parca i se innodau in gat. Nu se putea aduna. Nu-i venea sa creada ca se reintalnisera.
Cele cateva ore trecura pe furis pe langa ei. Amintiri, povesti. In jurul ei era numai el. Ceilalti 30 de invitati nu mai contau.
Incepu sa-si revina din reverie cand erau aproape de usa. Tudor o tinea tandru, de dupa talie. Ea, fastacita ca nu nimereste cheia de la yala. In sfarsit in casa.

„Lust” – desen in creion

de dimensiune 21 x 30 cm

– Te servesc cu ceva?

Raspunsul nu-l mai primi. O trase la pieptul sau, sarutand-o cand tandru, cand salbatic.

– Uitasem cat de dulce esti…

Mangaiere. Sarut. Buze umede. Piele fina. Miros de after-shave amestecat cu tutun. Coapse fierbinti

O aseza pe spate, cu picioarele atarnate de marginea patului. Apoi ingenunchie si-i trase delicat desuul negru peste pulpe…

O trezi din visare telefonul mobil. Isi scoase capul de sub cearsaf si incepu sa caute in jur obiectul nedorit care o adusese la realitate.

Va urma…

>Nuditatea, intre erotism si sublim

20 apr.

>

Anita” – episodul 1



Femeia este lucrarea de diploma a lui Dumnezeu, la examenul de estetica” – Vasile Ghica.


Istoria artei poate fi apreciata ca fiind istoria nudului, pentru ca nuditatea este o forma de exprimare artistica, pornind de la perfectiunea trupului omenesc. Toti marii artisti au pictat nuduri. Ca forma de arta a fost inventata de greci in secolul al V-lea i. H. Ei au adus trupul la perfectiune pentru a arata ca omul este un zeu. Nudul in arta plastica ramane unul din subiectele majore, iar de la Venus pana la arta moderna, femeia pare a fi pe primul loc in atentia artistului, indiferent de epoca.


Dumnezeu, conform Genezei, a facut omul dupa chipul si asemanarea sa, si ne-a programat goi pentru eternitate. Istoria, insa, ne-a imbracat…


Sa lasam hainele la o parte (macar un timp) pentru ca, incepand de azi, vreau sa va captez atentia cu un secvential de nuduri in creion si carbune, impletit cu o povestire erotica structurata in episoade scurte. “Anita” este o fictiune erotica, asa ca orice asemanare cu personaje reale este pur intamplatoare…



Totul incepe cu o foaie alba si o schita in creion…
apoi umbrele isi fac datoria…


… si scot la iveala frumuseti nebanuite.
Ma propii incet, dar sigur, de final.

Anita” – nud in creion si carbune

de dimnsiune 21 x 30 cm

(etape de lucru si desenul final)




Anita” – episodul 1


Prima raza de soare a diminetii cade timida pe sanul moale si cald. Ca un amant priceput, soarele incepe sa-i mangaie trupul gol. Se joaca si deseneaza cu razele sale curbe intunecate pe cearsaful de satin. Cand ultima si cea mai sprintena raza ii atinge pleoapele, Anita se trezeste. Deschide usor ochii si se intinde lasciv, ca o pisica. Ii apare in coltul gurii un zambet sagalnic. Si-a amintit…

Raza jucausa nu-i da pace. Parca ii sopteste ca e dimineata si trebuie sa se ridice. Nu are chef. Inchide ochii si se intoarce cu spatele la fereastra.

Mana calda, asezata pe umar. Suflarea sacadata, firbinte, de pe ceafa. Cealalta mana care cuprinde tandru, pe la spate, sanul drept peste bluza purpurie…

Isi aminteste si nu vrea sa-i faca soarelui pe plac. Trage cearsaful peste cap si se ascunde.

Mangaiere. Sarut. Buze umede. Piele fina. Miros de after-shave amestecat cu tutun. Coapsa fierbinte…

Ca un regizor priceput, creierul Anitei ia franturi, senzatii si le transforma in imagini care se deruleaza cu incetinitorul.


Va urma…


>Celebritate vs. valoare

11 apr.

>


Poti dori ceva asa de chinuitor si de tare, incat, indeplinindu-ti-se, nu te mai bucuri: te-a costat prea mult suflet…” – Lucian Blaga


In decursul timpului, conceptul de celebritate s-a schimbat dramatic. Daca acum celebritatile sunt create exclusiv de media, a existat totusi o vreme cand faima unui personaj era considerata recunoasterea legitima a unei valori atestate. In zilele noastre, orice idiot poate ajunge peste noapte vedeta, fara macar ca 0,1% din celebritate sa nu aiba un fundament real. Faimosii apar pe banda rulanta: actori, modele, politicieni, cantareti, politicieni, vedete porno, omeni de afaceri, travestiti. Asta, pentru ca publicul larg o cere. Exista in noi o foame de senzational, de iesit din comun. Ne place sa vedem la TV cum isi spala altii chilotii in vazul lumii. Cumparam tabloide colorate numai pentru a fi la curent cu ultimele barfe. Radu F. Constantinescu spunea in “Filosofia sexului” ca “... azi, cand cei mai cititi scriitori sunt fotografii, oricine poate deveni o celebritate”.


Conceptele de idol, virtute, munca, geniu, sacrificiu, au palit tot mai tare, ajungand sa se transforme intr-o mixtura de prost gust, false dive si vedetism de mahala.


Pe de alta parte, nimic nu este mai adevarat decat faptul ca RENUMELE, FAIMA sau CELEBRITATEA nu sunt sinonime cu VALOAREA, atat timp cat se revarsa deopotriva asupra lui Einstein si a lui Al Capone, asupra Maicii Tereza si a lui Mussolini, ori apropiindu-ne de plaiurile mioritice, asupra lui Nichita Stanescu si a Nikitei de la OTV, asupra lui Brancusi si a Simonei Senzual, asupra lui George Enescu si a lui Florin Salam. Ma opresc aici. Va dati seama cat poate fi de lunga aceasta lista…


Sunt convinsa ca anumiti oameni au facut si pot face lucruri marete din umbra anonimatului. Poti sa faci o fapta buna fara sa o strigi in gura mare. Cred ca, in ziua de azi, discretia si anonimatul sunt medalii valoroase, care merita purtate cu mandrie si demnitate la gat.


In alta ordine de idei, celebritatea se plateste scump. Intimitatea dispare, viata particulara nu mai este proprietate personala, ci publica. Unora le place acest gen de viata, insa celor mai multi le provoaca numai neplaceri. Incerc sa leg aici conceptul de celebritate cu lucrarea pe care am s-o prezint in continuare. Un portret in creion a unei figuri celebre a cinematografiei: Marilyn Monroe. Ea a fost cel mai graitor exemplu ca faima se poate transforma peste noapte in chinul unei existente fragile. M.M. si-a adaptat propriul aspect la arhetipul “zeita dragostei”. Avea, cu siguranta, premisele fizice si psihologice pentru a intra in rolul respectiv, pentru a se transforma in produsul perfect hollywoodian, cu care, de altfel, a cunoscut si popularitatea. Personajul Marilyn a facut „scoala”, a devenit un simbol al secolului XX, un adevarat model pentru celelalte „zeite” care aveau sa vina.




Marilyn adora atentia publicului, iar atunci cand o diviniza, exhibitionismul din ea prindea viata, poate niciodata atat de viu ca in dimineata aceea rece de septembrie, cand s-a filmat faimoasa scena a fustei zburatoare.


Trist, dar adevarat, este faptul ca, in cazul ei, celebritatea a venit odata cu tristetea, nesiguranta, dezechilibrul mintal, singuratatea, medicamentele, alcoolul si moartea prematura. In final, pe Marilyn, celebritatea a costat-o prea mult suflet.


Marilyn” – lucrare in creion
de dimnsiune 21 x 30 cm
(etape de lucru si desenul final)





Concluzia nu poate fi decat una: celebritatea, datorita faptului ca este atat de ambigua si de vasta, nu poate fi condamnata sau adulata in bloc. Cea care dainuie este recunoasterea valorii umane.

>Arta, intre ideal si interes

7 apr.

>

Daca ai pornit spre un anumit tel, si tot te opresti din drum ca s-arunci cu pietre in orice caine care te latra, atunci nu vei mai ajunge niciodata la tinta…” – Fyodor Dostoevsky


Se spune ca pentru a fi fericit trebuie sa iubesti, sa ai ceva de facut si ceva spre care sa nazuiesti. Pe scut: interes si ideal. Atunci cand balanta inclina in favoarea interesului, viata noastra se transforma intr-o goana spre… nimic si nicaieri. Daca interesul moare odata cu individul, idealul traieste mai departe.


Din momentul in care incercam sa ne raspundem la intrebarea: “Chiar trebuie sa ai un ideal pentru a fi fericit?”, lucrurile se complica. Pe de o parte, ii admiram pe cei care se dedica unui scop in viata si pentru asta fac mii de sacrificii, insa, pe de alta parte, este mai comod sa renuntam la idealuri si sa servim interesele. Urmarirea unui ideal presupune, de multe ori, un angajament total, pe care nu multi oameni sunt dispusi sa si-l asume.


Din fericire pentru toti, avem in mostenirea genetica umana inclus si un ideal comun. Orice om este inzestrat de la nastere cu un tel: acela de a fi fericit! Este idealul natural al omenirii. Asa, nimeni nu poate afirma ca nu are nici un scop in viata. Sufletul nostru se zbate necontenit intre fuga de durere, de necazuri si tendinta spre fericire. Involuntar, urmarim fericirea. Dar oare ne este indeajuns?



„Doamna cu margele” – lucrare in creion
de dimensiune 30 x 42 cm
(evolutie si finalitate)













Orice ideal este garantia ca viata noastra are o directie, un continut si nu se desfasoara haotic. Sa stam cu ochii pe aceasta “busola” si sa nu mai aruncam cu pietre in cainii care latra…

>Ferestre prin timp

4 apr.

>

Timpul sterge…da, dar el stie sa pastreze, ca nimeni altul, ceea ce nu trebuie pierdut…” Amza Pellea


Tic-tac. Este TIMPUL. Se rostogoleste peste noi, peste lume, peste univers. Ireversibil. Lasa in urma lui doar amintirea care se asterne peste o viata, peste un secol, peste o vesnicie.


Viata unui om este doar o picatura in oceanul timpului. O clipire a CREATORULUI. Cu toate acestea, in decursul istoriei, OMUL a reusit in clipirea de trai sa lase in urma rodul imaginatiei si inteligentei sale. Au trecut de bariera timpului mari realizari ingineresti, picturi, sculpturi sau contructii impresionante.


Cred ca traim o existenta limitata tocmai pentru a fi obligati sa lasam ceva in urma noastra. Sa nu fim uitati. Memoria TIMPULUI este limitata daca nu are o baza solida de care sa se prinda.


Unii lasa urmasilor averi, case, afaceri prospere. Altii se straduiesc o viata sa lase in urma o mostenire culturala sau sufleteasca. Incerc acum sa pun in balanta cele doua antigone. Averi versus mostenire culturala. O carte, o pictura, o sculptura sau chiar o poezie au mai multe sanse sa dainuie peste timp decat banii (care se pot devaloriza si sa nu mai insemne nimic), viloaiele cu n etaje (cu care Mama-Natura se pate “juca” oricand) sau afacerile “prospere” (care la timp de criza economica pot deveni falimente de succes).


In concluzie ajung tot la vorba bunicii mele: “nu ia mama, nimeni, nimic cu el intre patru scanduri…” Am ales sa traiesc si sa fac parte din categoria celor care pot lasa mostenire suflet, arta, cultura. Refuz sa cred ca, in existenta asta efemera din buzunarul timpului, trebuie doar sa mancam si sa dormim.


Vreau sa las ceva in urma, iar voi sa fiti martorii tacuti la scrierea testamentului universal.



Acuarele (realizate cu cel putin 10 ani in urma)

„Purple” – acuarela de dimensiune 21 x 30 cm



„Flori de camp” – lucrare realizata in acuarela
de dimensiune 21 x 30 cm


Desene in creion (ultimele lucrari)

Colaj cu etape si detalii


„Pascalia” – desen in creion si creioane colorate
dimensiune 30 x 42 cm


Colaj cu etapele de lucru


„Fetita cu buburuze” – lucrare realizata in creion si creioane cu
mina pastelata de dimensiune 21 x 30 cm

>Si totusi exista iubire… Si arta. Si frumos.

26 mart.

>

Lucrul cel mai real din mine este iluzia pe care o creez” – Eugene Delacroix


Fara indoiala ne trebuie o credinta! In Dumnezeu, in oameni sau in iubire… Numai in ea gasim forta necesara pentru a rezista deziluziilor noastre si pentru a mentine aprinsa in fata ochilor imaginea sperantei.


Ce este arta? Este forma vie care tasneste din dragostea profunda dintre materie si inteligenta. As vrea sa surprind, in desenele sau colajele mele, iluzia iubirii pure si scurgerea nemiloasa a timpului. Inainte de toate, iubirea nu cere, iubirea daruieste, pe cand timpul ia de la tine tot ce iti este mai drag: tinerete, prieteni, parinti, nestatornicia adolescentei, nepasarea in fata grijilor si problemelor, curajul nebun de a incerca lucruri noi fara gandul la consecinte… Si lista o puteti completa voi, pentru ca ramane deschisa.


Maestrul Octavian Paler spunea depre iubire ca este “un sarut furat, un zambet inocent, o imbratisare patimasa… si un suflet smuls din piept”. In arta, strigatele iubirii, ale pasiunii se rostogolesc mute sub armonia surda a penelului. De ce? Pentru ca omul are nevoie de creatia artistica la fel ca de hrana si de dragoste!


Azi deschid galeria de arta dedicata iubirii si limbajului trupului cu 7 dintre lucrarile mele realizate anul trecut. Sunt desenate in creion si carbune, de dimensiuni 30 x 42 cm (A3).


Swan dance


Dominatrix

Streptease

Innocent

French maid

Grace


Land Lady



Prin lucrarile mele de arta evadez din azi spre ieriIeri totul era stapanit de sentiment. Azi totul este stapanit de ratiune, totul este stapanit de stiinta, totul este stapanit de bani si influenta. Sentimentul nu poate sa fie cerebral, el are nevoie de pasiune ca sa supravietuiasca. As vrea sa traiesc intr-un ieri continuu…



>Eternul feminin in portretistica

20 mart.

>

Cu cat cunosti mai mult, cu atat iubesti mai mult…” – Leonardo da Vinci


S-a spus ca artistul isi ajunge sie insusi. Nu-i adevarat! Un artist nu-si poate permite sa fie egoist cu lucrarile lui. Are nevoie de priviri, de aprobari sau de critici. O opera nu este completa pana nu trece prin filtrul celor din jur.
Pe o insula pustie artistul ar fi nevoit sa lucreze pamantul cu mainile lui ca sa poata trai, nu ar crea lucrari de arta. N-ar avea spectatori… Nimeni nu are mai multa nevoie, decat un artist, de prezenta si aprobarea oamenilor. Pentru asta sunt pe blog…


Pasiunea pentru detalii si jocul umbrelor mi-au purtat pasii spre portretistica in creion sau carbune. Se spune ca ochii unui om sunt oglinda sufletului sau. De aceea, intr-un portret pun mare accent pe expresivitatea ochilor, adancimea si acuratetea lor.
Poate ca acesta este motivul primar pentru care, de fiecare data la un portret, ochii sunt cei dintai care dau viata lucrarii.




Apoi se astern firesc umbrele, cele care fac diferenta dintre schita si desen.








Detaliile sau aplicarea de culori pastelate (creioane colorate), la final, nu fac decat sa intregeasca imaginea ideii cu care pornesc la drum.



Imaginea este, in fond, un rezumat simbolic al ideii pe care si-o face artistul despre lumea nelimitata a senzatiilor si a formelor…

La belle” – lucrare mixa in creion, culori pastel si carbune
(dimensiune- 42 x 30 cm)


La neige” – desen in creion
(dimensiune – 31 x 22 cm)


La rose” – lucrare in creion si creioane colorate
(dimensiune 31 x 22 cm)



>“EXODUS”, in cautarea unui loc mai bun

13 mart.

>

De-a lungul timpului, Exodul a fost infatisat in religie, cinema, muzica sau spatiu virtual: incepand cu Vechiul Testament, unde i-a fost dedicat un capitol – “Cartea Exodului”, trecand prin anii ’60 sub forma unei pelicule artistice de lung metraj, avandu-l in rolul principal pe Paul Newman, sarind apoi la anii ’80 cand “Eodus” este numele unei formatii de trash metal, si ajungand in epoca moderna sub aspectul unui binecunoscut joc pentru calculator – “Exodus from the earth”.


In 2010, “Exodus” a luat forma unui colaj Pop-Art pe care am sa vi-l prezint aici. Nu am sa intru in detalii de compozitie, pentru ca fiecare trebuie sa vada mesajul in felul sau. Las in seama lui Moise despicarea apelor, iar voua va spun doar atat: este un colaj de mari dimensiuni (58 cm x 34 cm), are in alcatuire 33 de piese si a fost finalizat pe 22 februarie. Enjoy!


Imaginea de ansamblu:




Cateva detalii:






>Super-femei si Pin-up Art

8 mart.

>

De super-eroi a auzit toata lumea. Cine nu stie de Superman, Spiderman sau Batman? Dar, in spatele fiecarui barbat (puternic sau nu), sta intotdeauna o femeie. Creatorii de personaje de benzi desenate s-au gandit: de ce nu ar exista si femei cu puteri supranaturale? In plus, ar fi si sexy…


Cultul pentru benzi desenate s-a nascut in State, unde pasiunea colectionarilor inraiti de reviste si astfel de personaje nu s-a diminuat in timp. Inspirat de personajele celebre, Hollywood-ul a lansat in ultimii ani tot mai multe filme cu si despre super-eroi, fie ca ii reinventeaza pe cei de altadata, fie ca incearca crearea altora care sa devina cel putin la fel de populari.


Astazi am sa va prezint prima parte din colectia de Super-eroine, pe care le-am realizat in creion anul trecut.


1. Red Monika este unul din personajele cele mai usor de recunoscut din “Battle Chasers”, o serie de benzi desenate foarte populara la sfarsitul anilor ’90.



2. Red Sonja (She-Devil with a Sword) este un personaj fictiv creat de Roy Thomas si Barry Windsor-Smith. Ea a aparut prima oara in „Conan the Barbarian” (Marvel Comics).



3. Vampirela a aparut ca personaj fictiv intr-o revista horror din anul 1969. Inventata mai mult spre bucuria adultilor, Vampirela se remarca fara indoiala prin sex-appeal.


4. Catwoman – adversara lui Batman a fost creata in anul 1940 de Bill Finger si Bob Kane. Mult mai sexy decat alte eroine costumate in negru, Catwoman a facut furori si ca personaj „real” pe marele ecran, odata cu lansarea filmului omonim in 2004.



5. Wonder Woman, fara indoiala una dintre cele mai sexy eroine clasice, a debutat sub forma unui caracter fictiv creat de William Moulton Marston si prezentat publicului inca din 1944. Wonder Woman, membra a echipei “Justice League”, a fost descrisa in paginile revistei „All Star Comics” drept “frumoasa precum Afrodita si inteleapta precum Atena, mai dibace decat Hermes si mai puternica decat Hercule”.


Am fost placut surprinsa atunci cand aceasta lucrare a fost adjudecata la o licitatie pe Ebay, de cine credeti :)? Un puscas marin american…

>Cand peretii devin povesti

3 mart.

>

Cele mai frumoase si hazlii intamplari din viata unui om se petrec in copilarie. Cand ajungem la maturitate, incercam din cand in cand, sa ne rupem de valtoarea traiului de zi cu zi, aducandu-ne aminte de franturi din perioada frumoasa a vietii, in care nu aveam nici o grija.


Cred ca asta m-a impins sa realizez primele desene murale: picturi pe perete pentru camere de copii. Cum a inceput? Tocmai terminasem de facut curatenia in casa (cu tot tacamul: varuit, vopsit, schimbat tot, aruncat vechituri). In acceasi perioada cochetam cu pictura murala si ma documentasem (pe net, bineinteles) pentru partea tehnica. Dormitorul ramasese usor golas, ca nu ne instalasem acolo, si uite-asa am avut parte de prima “panza” uriasa, pe care sa-mi las creativitatea artistica sa zburde-n voie (cu dezlegare de la „stapanire… :))

Din start am vrut sa fac o pictura murala de proportii: o scena din “Alba ca zapada si cei Sapte Pitici”, pe 3,5 m lungime si 2,5 m inaltime.

Munca de Sisif a pornit de la o schita scoasa la imprimanta, pe care am impartit-o in patratele. Pe perete, au devenit patrate de 30 de centimetri, si tot desenul de pe foaie l-am trecut, in creion, pe suprafata de lucru. Imi pare rau ca nu mai am pozele din timpul “creatiei”, insa le-am pierdut odata cu hard-disk-ul de la calculatorul care s-a busit acum doi ani… 😦


Din momentul in care am creionat totul pe perete, am trecut la aplicarea culorilor, una cate una. Ce-a iesit? Va las sa va delectati cu cateva fotografii pe care le-am facut pe 1 Martie.













Snow White and the Seven Dwafs„, este filmul de animatie lansat in 1937, produs de Walt Disney si regizat de David Dodd Hand. Este bazat pe povestirea Fratilor Grimm si a avut cele mai mari incasari pentru un film de animatie clasica.


Alba ca Zapada si cei sapte pitici” ne-a fascinat copilaria si imi aduc aminte ca, pe vremea lui Ceasca, era sarbatoare cand TVR-ul dadea filme de animatie de lung metraj. A incantat cel putin trei generatii… Acum e vremea copiilor sa mosteneasca de la noi nepretuita “comoara”.


P.S. Poza cu piticii este dedicatie speciala pentru Bonzai mititel, care, cat a stat la noi pentru nunta Dianei, nu a vrut sa manance decat “cu piticii lu’ Moni”.



>Colaje, Pop Art si regia decupajelor

28 feb.

>

Arta colajului (collage art) a fost inventata la inceputul secolului XX de doi monstri sacri: Georges Braque si Pablo Picasso. La inceputul anului 1912 Braque realizeaza sculpturile cubiste, constructii din hartie. In primavara, inspirat de acestea, Picasso descopera colajul (collage).

Vara urmatoare, Braque va dezvolta aceasta inovatie care va avea ca rezultat tehnica „papiers collés”. In 1913, la celebra „Armory Show” din New York sunt expuse pentru prima data tablouri ale lui Georges Braque.

Colajul, ca “Pop Art”, se dezvolta dupa cel de-al doilea razboi mondial, atat in Statele Unite, cit si in Europa. In legatura cu originea cuvantului „pop”, este vorba de prescurtarea expresiei englezesti „popular art”, in sensul de arta cu mare popularitate la public. Una dintre cele mai timpurii lucrari, care a fost considerata “Pop Art” este colajul “ Just What Is It That Makes Today’s Homes So Different, So Appealing?” semnat de Richard Hamilton si John McHale in1956.

In arta plastica, colajul (din fr. coller = a lipi) consta in aranjarea si lipirea cu multa maiestrie a unor bucati de hartie, panza, lemn etc. pe o suprafata. Multa lume gindeste, poate, ca nu e mare filosofie sa tai niste bucatele de hartie si apoi sa le lipesti pe o bucata de carton. Poate ca asa gandeam si eu inainte sa ma apuc de colaje. Dar, de fieacre data, viata iti da peste nas si-ti sopteste tandru la ureche: “Nimeni nu s-a nascut invatat!”.


Decupajul primelor materiale, de prin revistele pe care le aveam la indemana, a durat vreo 3 saptamani. Apoi, zile la rand, le-am cernut prin sita inspiratiei ca sa descopar elementele de care aveam nevoie in alcatuirea lucrarii. Din momentul in care am ales ce imagini sa folosesc, primul colaj Pop Art m-a „costat” 3 zile. In final am socotit ca imi acordasem o luna pentru regia si finisarea primelor decupaje.

Astazi am sa va prezint doua dintre colajele mele:


Up in the sky” este prima lucrare, compusa din 17 decupaje, cu dimensiunile 42,5 cm x 33 cm (putin mai mare decat formatul A3).


Pentru al doilea colaj m-au inspirat evenimentele din 9/11. “Big Brother” are o tematica destul de clara, masoara 22 cm x 30 cm, iar in alcatuirea lui au intrat 30 de decupaje.

Sper sa va placa 🙂

>Tribute to Vargas

25 feb.

>

Vargas. Alberto Vargas. A fost unul dintre pionierii pin-up-ului american adevarat, de la el plecand o adevarata industrie care dureaza si astazi. Din momentul in care am descoperit imaginile vintage cu pin-up-uri, mi-am dorit sa le transpun pe hartie, in creion. M-a fascinat modul in care s-a reusit sa se redea frumusetea si goliciunea femeii, fara sa bata, nici macar de departe, in indecenta sau pornografie. Ca el, cam in aceeasi perioada, au fost mai multi artisti, insa cel mai mult m-a incantat frumusetea artei lui Vargas.

Usor nu este sa-l imiti pe maestru, insa cu putin talent si cu multa rabdare am reusit sa realizez primele mele schite in creion, replici dupa desenele celebrului Vargas.


„Frumoasa cu floare” – Replica realizata de mine in creion, in format A3
(asta este preferata lui kolector)

„I am pretty” – Format A4, desen in creion realizat pe hartie galbuie,
(cred ca are vreo 20 si ceva de ani topul acela)

„Fata pe scaun” – Format A4, pin-up art in creion

„La plaja” – Format A4, pin-up art realizat in creion pe carton alb


… si viata e frumoasa!

>Apartament cu vedere la… mare

24 feb.

>

Inainte de toate as vrea sa le multumesc tuturor pentru mesajele de bun venit si pentru incurajari. Conteaza mult pentru mine sa va stiu alaturi, mai ales ca sunt la inceput de drum.
Poate va intrebati ce-i cu titlul asta ciudat, ca doar nu posed o vila la malul marii… Ei bine, acu vro doi anisori in urma, tot asa inainte de Paste, ma uitam ingindurata la holisorul meu de la intrarea in apartament. Ce dracu sa-ti inspire un hol stramt, dintr-un bloc ceausist? M-am hotarat atunci sa-l fac (pe holu’ meu) unul cu vedere la mare! Si iata ce-a iesit… (pozele sunt in ordinea in care au evoluat picturile)
Poza 1. Totul incepe de la un perete „virgin” si o schita in creion a ceea ce am in cap.
Poza 2. Pasul doi este sa-mi pregatesc culorile (e vorba de var lavabil colorat cu colorant de var lavabil), in borcane, borcanase si pahare si pensoanele…
Poza 3. De aci incolo incepe distractia!
Poza 4. Incepe sa capete forma.
Poza 5. Detaliile fac diferenta.
Poza 6. Prind curaj dupa ce mi-am dat seama ca am de facut un milion de floricele…
Poza 7. Pentru ca vad ca iese fain:)
Poza 8. Coltul este gata…
Poza 9. Ultimele retusuri.
Poza 10. Iata apartamentul meu cu vedere la… mare!!!

P.S. Toata distractia a durat aproape o luna si am muncit la ea vreo 2 – 3 ore pe zi…. 🙂

>"Am vrut sa fiu artista…"

22 feb.

>

Am intrat si eu in rand cu lumea. Lumea bloggerilor. Am primit „sesizari”, ba de la kolector, ba de la Neamtu, n-a lipsit nici Bacilu’ cu Teo, ori Nepoate, ca atunci cand mentioneaza de mine intr-un post de-al lor nu-mi pot linka numele…

M-am considerat intotdeauna o mica artista. Nu una scolita, ci autodidacta. Fie ca a fost vorba de muzica (acum cei care ma stiu probabil ca belesc ochii mari -da, am fost soprana in Corala Armonia, cat am fost studenta :)), fie de grafica – pictura – colaje, fie pur si simplu de arta de a gati. Cred ca degeaba faci scoli inalte daca nu te nasti cu un sambure de talent. Intr-adevar, alta e povestea daca mai duci samburele si la scoala, poate ca ai ai o sansa in plus sa-l transformi in ditamai pomu’.
Chiar daca nu mi-am dus samburele la scoala (sper ca n-am ramas la stadiul de „tufa”), am sa iau o piatra in gura si am sa va las sa va delectati cu cateva lucrari de-ale mele. Cat despre amanuntele si picanteriile vietii de artist, le las pentru mai tarziu…
„Winter face” – desen in creion / pencil drawing

„Landlady” – desen în creion / pencil drawing

„Up in the sky” – colaj / handmade collage

„Deep serenity” – tehnica murala / mural art