35 de grade la umbra. Miros de tei si palma Maicii Domnului. Cei cativa trecatori care s-au incumetat sa iasa afara, se plimba incet, toropiti de arsita amiezii. Orele se tarasc lenese pe asfaltul fierbinte, tanjind dupa racoarea unei nopti de iunie tarziu.
Imi scormonesc imaginatia si las pensonul inmuiat in acuarele sa-si urmeze calea. Desenul l-am inceput acum o saptamana si jumatate. L-am schitat, i-am pus primele culori, iar apoi l-am lasat sa zaca intr-un colt. Desenez doar cand am dispozitia necesara. Inspiratia nu vine pe fuga, ca un trubadur grabit.
In timp ce pictam, ma simteam acolo. La una din ferestrele cladirilor roase de timp si de ape. Sufletul meu era o Venetie. Intr-un echilibru precar intre apa si uscat dar, totodata, temeinic si dainuind de sute de ani, deasupra lumii miscatoare. Ca o Venetie. Imi lipseau gondolierii, sa-mi cante ragusit o strofa dintr-un vechi cantec de dragoste. Strazile-mi curgatoare erau acum pustii. Carnavalul se terminase de mult, iar eu nu mai ramasesem decat cu o masca, ratacita intr-un ungher intunecat.
Incremenita intr-o clipa, pe care batranul Timp a incuiat-o in cufarul sau, imaginea incepe sa prinda contur. Luciul apei, tencuiala cazuta a unui zid, un cos afumat, florile timide din glastra de la etajul doi… Lucrez incet, cu placerea cu care toarce o pisica. Stiu ca in curand il voi termina. Si, odata cu desenul, voi pasi afara din lumea colorata a creatiei. Am o satisfactie dar, totodata, si un regret ascuns ca plec de acolo. Din Venetia mea de artist.
"Venice garden" - lucrare in acuarela, dimensiune 27 x 41 cm
Cata duiosie e in penelul tau…! Cata armonie intre suflet,mana, ochi si minte!
Raman, tocmai eu, fara cuvinte…
Nu se poate! Tu fara cuvinte? 🙂 Iti multumesc, Sonia draga, pentru promptitudinea cu care iti faci aparitia de fiecare data cand scriu sau desenez ceva… Pot, cu mana pe inima, sa te consider cea mai fidela cititoare si comentatoare de pe blogul meu! 🙂
Aproape ca mi-ai facut dor de duca.
Ioi, ce de lume insomniaca! Ca si mine, dealtfel… O surpriza placuta mi-ai facut Luka! Daca ti-a deschis dorul de duca desenul meu, inseamna ca ti-a placut. 🙂
Tu Maria, eu-s insomniaca de cand ma stiu 🙂
Nu ca mi-a placut, l-am simtit.
Nu m-am dus niciodată la Veneţia fiindcă umezeală de acolo şi casele igrasioase le-am asociat involuntar cu puseele reumatice. Dar, desenul tău este optimist, solar şi dacă-mi dai voie, îl tipăresc pe canvas şi mi-l pun în dormitor.
Banuiesc ca in realitate stradutele Venetiei is mult mai umede si mai reci. De igrasie nici nu mai zic… 🙂 Dar are un farmec aparte si cred ca de asta au imortalizat-o atatia pictori de-a lungul istoriei. Voi fi mandra sa stiu ca la tine-n dormitor va exista o reproducere dupa o lucrare de-a mea! 🙂
În dormitorul meu sunt doar trei pânze ale pictorului Prundea pe care îl preţuiesc în mod deosebit şi nu aveam de gând să adaug altceva, dar Veneţia Garden îmi dă o stare de bine şi, cu voia ta, va sta la loc de cinste. Este prima Veneţie care nu-mi inspiră reumatism şi igrasie.
P.S.Întotdeauna am preferat Veneţiei superba insulă Capri.
Am sa-ti divulg un secret: lucrarea asta face parte dintr-o trilogie inchinata Venetiei. Este prima din cele 3. Mai urmeaza una de aceeasi dimensiune si inca una de dimensiune mai mare. 🙂
Ai talent… in toate privintele.
Iti multumesc Vlad pentru vizita si pentru aprecieri. Daca ti-a placut in micul meu atelier virtual, te mai astept cu drag!