>
“Dorul este focul care arde sperantele, dorintele, durerile… iar cenusa care ramane reprezinta amintirile…” – Octavian Paler
Miroase a primavara! E vremea inceputurilor, dar, totodata, timpul in care nostalgia si astenia devin prietene foarte bune. Aceste doua copile zburdalnice ale primului anotimp ne dau de furca multora dintre noi.
Am momente cand ma cuprinde un dor nebun. Dor de verde, dor de soare, dor de munte, dor de copilarie, dor de viata… Pe mine dorul nu ma doare, pentru ca nu e dor de iubire. De ea am parte din plin in fiecare zi, la acceasi intensitate. E vorba despre alte nostalgii, ale unor momente trecute pe care nu mai am cum sa le experimentez. Sa simt din nou emotiile scolaritei care merge in clasa I. Sa ma cred stapana lumii pentru ca tocmai am implinit 18 ani. Sa adulmec, de la poarta, mirosul placintelor cu branza facute de bunica…
Dorurile ma napadesc si ma cuprind ca o plasa de pescar. Ele vin si pleaca. Lasa in urma doar parfumul unor emotii de prea mult timp trecute. Mi-e dor de vacanta de vara, de culorile ireale ale toamnelor de altadat’, de serile in care ma plimbam pe Copou in miros de tei. Mi-e dor de tacere, de frumusete, de timp. Mi-e dor de mine, cea de la 20 de ani. De clipele acelea magice, pe care numai tineretea le ofera, cand n-aveam nici o grija si o lume intreaga se intindea la picioarele mele…
Dor si doruri. Nu dureaza mult, dar isi au radacinile adanc infipte in amintiri placute. Sunt sarea si piperul vietii. Cu ele, poate devin mai visatoare, dar fara ele as risca sa pierd esenta umana. Mai puternic sau mai sfios, dorul ma ajuta sa nu uit. Locuri, oameni, intamplari, sentimente.
Asa ca, le las sa-si faca de cap! Primavara mai mult decat oricand. Sunt binevenite pentru ca sunt dorurile mele. Prin ele ma definesc ca om. Cu ele reusesc sa ma furisez din lumea in care traiesc zi de zi. Ele ma ajuta sa creez si sa nu devin parte integranta a turmei.
Aleanuri, nostalgii, melancolii, doruri, veniti! Usa va este larg deschisa…
>Imi place la nebunie modul in care scrii. Si chiar azi vorbeam cu o prietena buna de a mea cat de bine era cand eram mici si nu aveam nici o grija. Desi am doar 14 ani si mie mi se intalmpla sa mi se faca dor de ani copilariei.
>@ Iuli:Multumesc, dragul meu! Bucurati-va cat mai puteti de acesti frumosi ani pe care ii aveti. Nici n-o sa va dati seama cat de repede trece timpul si va treziti oameni mari…
>Ca bine le mai zici tu…! Of! Dor de toate, dor de viata adevarata, de linisti si nelinisti… Si nu pot sa nu fac referire la desenul tau, fiindca am trecut si eu pe acolo, ramanandu-mi pentru totdeauna nostalgia unor locuri unice… Raraul…Frumoase si trecute amintiri..Multumesc, iubita mea…
>@ Sonia:Fara de dorurile noastre nu am mai fi ceea ce suntem… Si sa nu uitam, totusi, ca acest cuvant "dor" nu exista decat in dulcele grai romanesc. Nu are echivalent in nici o alta limba a lumii!
>Cat de frumos… pentru asta ar merge o reuniune cu fostii colegi pentru a va readuce aminte si distra gandindu'va la cum a fost odata…
>Ah! Ui că începutul ăsta de primăvară nu m-a prins foarte nostalgic, cum de fapt pe mine nu mă prea prinde dorurile de fel. Dar no, nu-i timpul pierdut și nici priăvara prea bine venită ca să zic că nu o să mă furnice și pe mine niște sentimente, doruri.
>@ Roscata:Da… Ar fi ceva! Dar, din pacate, nici macar reuniunea de 10 ani nu s-a tinut. Mi-ar fi facut o mare placere sa-mi revad fostii colegi…
>@ Pavel:Nu zi hop, pan' nu sari gardul… 🙂 Primavara de-abia incepe sa-si faca de cap. Am sa urmaresc, ca si pana acum, sa vaz ce-ai sa mai scrii si te prind io la un moment dat cu astenia in fapt! 🙂
>Doruri de vremuri trecute, amintiri dulci, nostalgii, dar mai ales un dor de viata nebuna in prag de primavara!Imi plac lucrarile tale. Pe cand o expozitie?
>Multumesc din suflet, Constantin! Cat despre expozitie, mai astept un picut… Primii care vor afla sunteti voi… 🙂