>Zburam cu aripi frante…

12 Feb

>



Oamenii ne invata sa gandim ca niste gaini si noi ne consideram adevarate gaini, cu toate ca suntem vulturi. Intindeti-va aripile si luati-va zborul! Sa nu va mai multumiti doar cu grauntele care vi se arunca…” – James Aggrey


E un zbor nebun. Un zbor imposibil. Si totusi… Asa, cu aripile frante, mai avem acel strop de putere sa ne ridicam.


De cand ma stiu, am avut mereu un vis obsesiv. In sensul pozitiv al cuvantului. Ma intindeam pe burta in pozitie de cruce si usor, usor, incepeam sa ma ridic de la sol. Planam ca intr-o levitatie transcedentala pret de cateva minute, dupa care mintea incepea sa comande decolarea… Urcam mai sus, si mai sus. Apoi incepeam sa vad panorama de sub mine. Culmea este ca, in viata reala, am o teama teribila de inaltimi. In vis, zborul meu este perfect. Intotdeauna este cald si, intotdeauna, punctul de plecare este in fata casei parintesti. De cativa ani am acest vis din ce in ce mai rar…


Sunt doar vise! O lume necunoscuta pe care subconstientul o transforma in imagini. Dar ce facem cu aripile pe care ni le-a lasat mostenire soarta? Da, le avem… Numai ca suntem prea fricosi sa le folosim. Traim, in suflet, cu o teama ancestrala de esec. De prabusire din inaltul cerului, pe un caldaram rece de piatra. Sau, cand incercam sa le deschidem ca sa ne luam avant in zbor, se gaseste cineva cu o foarfeca ascutita in mana, gata sa ne reteze elanul. Exact asa cum le taiau bunicii nostri varful aripilor la gaini, ca sa nu mai sara peste gard.


Ii stim pe cei care vor sa ne franga aripile. Dar ii lasam sa faca asta in continuare. Ii lasam sa ne subjuge si sa ne tina inchisi in colivii… Pentru orice om, zborul ar trebui sa insemne libertatea absoluta. De a visa. De a spera. De a trai.


De fiecare data, viata ne spune s-o luam de la capat. Ne da un set nou de aripi. O noua sansa pentru zbor. Singura noastra datorie este sa gasim curajul sa ne ridicam, sa zburam din nou, chiar si pentru o clipa…


Lectia de zbor” – Nichita Stanescu

“Mai inatai iti strangi umerii,

mai apoi te inalti pe varful picioarelor,

inchizi ochii,

refuzi auzul.

Iti spui in sine:

acum voi zbura.

Apoi zici:

Zbor.

Si acesta este zborul.”




Icarus” – lucrare in acuarela
dimensiune 27 x 39 cm
Anunțuri

16 răspunsuri to “>Zburam cu aripi frante…”

  1. wind Februarie 12, 2011 la 9:00 PM #

    >D-nul Paler spunea 'Rugati-va sa nu va creasca aripi…' Tind sa cred ca avea dreptate!Salutari!

  2. Maria Februarie 12, 2011 la 9:10 PM #

    >@ Daliana:Unii oameni sunt nascuti, cred, pentru a ne spune adevaruri absolute. Pacat ca ii pierdem…Multumesc de vizita si comentariu!

  3. anamaria Februarie 12, 2011 la 9:53 PM #

    >Superb si postul si lucrarea. Presupun ca oricine si'a dorit macar o data sa zboare si "cineva" spunea ca totul vine din subconstient. Am putea face orice daca mintea noastra ar crede ca este realizabil acel "ceva".

  4. Maria Februarie 12, 2011 la 10:30 PM #

    >@ Anamaria:Probabil ca mintea noastra aeste capabila de mult mai multe lucruri decat ne-am imagina vreodata… Poate ca asa ne-a fost scris, sa ne folosim doar 10% din materia cenusie. Altfe, cine stie ce-ar fi fost? Multumesc pentru aprecieri si pentru vizita! Te mai astept. 🙂

  5. Brosu Constantin Februarie 12, 2011 la 11:43 PM #

    >Cred că într-o zi vom reuşi să spargem barierele mentale care ne ţin pe pământ ca pe nişte găini de curte.Zborul… visul ancestral al omului… frânt, undeva în negura istoriei…

  6. Maria Februarie 12, 2011 la 11:48 PM #

    >@ Constantin:Asa e, Constantin, numai ca intrebarea e alta: cand va veni zi ziua aia pe care, se pare, o dorim cu totii? Pana-atunci ne multumim cu graunte? O seara calduroasa si linistita…

  7. V Februarie 13, 2011 la 9:41 AM #

    >speranta si visul nu ni le poate lua nimeni…frica de a le trai insa…

  8. Maria Februarie 13, 2011 la 10:09 AM #

    >@V:Frica de a le trai e a noastra 100%. Asta nu ne-o da si nu ne-o ia nimeni… Multam de vizita!

  9. Stefania Februarie 13, 2011 la 11:41 AM #

    >Iubesc oamenii care stiu sa zboare. Cel putin in vise 🙂 Si eu zbor si si pe mine ma impresioneaza la fel de mult cum de "acolo" se poate desi nu ne-a invatat nimeni niciodata si "aici" nu.Lectia de Zbor a fost una din poeziile pe care le-am pregatit eu pt admitere la teatru, dar se pare ca zborul meu era intr-o alta directie 🙂

  10. Maria Februarie 13, 2011 la 1:27 PM #

    >@ Stefania:Chiar si cu aripi frante, n-ar trebui sa renuntam niciodata la ideea de zbor. Si de ce stim sa zburam in vis, iar in realitate, ba? Raspunsul la intrebarea asta cred ca nu-l are nimeni… Bine ai venit la mine pe blog si te mai astept cu mare drag!

  11. teonegura Februarie 13, 2011 la 4:39 PM #

    >Frumoasa lucrare, chiar mi-a placut… si foarte inspirata alegerea celor versuri :)Stii… cred ca fiecare din noi purtam, latenta, samanta zorului spre inaltimi, si nu neaparat in sensul propriu, doar ca aidoma unor gradinari, de noi, numai de noi depinde s-o facem sa-ncolteasca 🙂

  12. Maria Februarie 13, 2011 la 9:20 PM #

    >@ Teo:Sincera sa fiu, ma asteptam ca fetele sa fie ceva mai active la vederea lucrarii de la acest post :). In alta ordine de idei, Nichita este unul din poetii mei favoriti. Nici ca ar fi mers mai bine, decat lectia sa de zbor… Asa e. Samanta de zbor trebuie sa existe in fiecare dintre noi. Ne nastem cu ea. Ceea ce facem cu acest dar, pe masura ce ne maturizam, este o cu totul alta poveste… Multumesc ca ai trecut!

  13. sonia Februarie 13, 2011 la 9:49 PM #

    >Chiar daca ma dor ochii, strangandu-i, chiar daca ma dor umerii, chiar daca ma doare si sufletul, nu voi renunta niciodata la aceasta uluitoare senzatie pe care ti-o da dorinta de a zbura… Cred ca acest vis il avem fiecare dinte noi, diferenta e ca unii sunt sceptici, altii sunt extrem de pragmatici sau pur si simplu, renunta la vis. De ce ne doare? Pentru ca ne dor aripile din noi… Aripi ce trebuie sa ramana deschise in noi…Curajoasa lucrare, Maria! Ca si tine, ca si zborul tau…

  14. Maria Februarie 13, 2011 la 10:42 PM #

    >@ Sonia: Frumoase vorbe ai ticluit si de data asta, surioara draga! Dorinta de a zbura ar trebui sa salasluiasca in fiecare suflet. Depinde de fiecare daca vrea sa uite cum e sa zboare, sau daca nu vrea sa se mai infraneze…

  15. Iulian Aanei Februarie 14, 2011 la 1:39 PM #

    >Inca de cand aveam cativa anisori si eu aveam acest vis frumos de a zbura. Dar pana si in zilele de astazi acel vis dulce al zborului imi incanta somnul. Lucrarea este superba.

  16. Maria Februarie 14, 2011 la 6:31 PM #

    >@ Iuli:Probabil ca este un vis predestinat copilariei… Asa cum ziceam si eu, l-am avut foarte des, cand eram cam de varsta ta. Acum, e din ce in ce mai rar… Din pacate.Mi-as mai dori sa-l visez in fiecare noapte, pentru ca ziua am un altfel de zbor… Multumesc pentru aprecieri!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: