>Culoarea amintirilor

30 Ian

>



“Cand Natura se hotaraste sa zamisleasca o faptura cu adevarat frumoasa, pare sa-si dea silinta sa o faca desavarsita!” Armando Palacio Valdes


Amintirile, ca si visele, au intotdeauna cele mai puternice nuante. Cea mai colorata amintire o am de cand eram studenta in anul I. Inarmati cu ierbare si cu fluturalnite (asa le spuneam noi plaselor pentru prins insecte si fluturi), am fost dusi in prima aplicatie practica in zona Carpatilor nostri Orientali. Fiind boboci de anul I, eram ca niste buretei setosi de drumetii si informatii noi. Descopeream in fiecare zi cate o buruiana noua si denumirea ei in latina. Sfarsit de octombrie bland… Eram deja in autocare si ne pregateam sa ne intoarcem la Iasi pentru primele cursuri, dupa doua saptamani de incantare.


Amintirea de care va vorbeam o am din autocar, in momentul cand am iesit din zona padurilor de brad si molid. Am intrat dintr-o data intr-o feerica atmosfera, plina de o explozie de culoare. Trecuseram granita padurii de foiase, la o altitudine mai mica, iar copacii stateau drepti si erau impodobiti in culorile toamnei, ca soldatii din garda reginei Angliei. Am trait o emotie atat de puternica si aveam asa o parere de rau ca las padurile in urma, incat mi-au dat lacrimile. A fost prima oara cand aveam regrete ca ma intorc in “civilizatie”… Chiar si dupa atatia ani, daca inchid ochii, pastrez in gand imaginea vie a culorilor din acea toamna.


Imi place Natura, muntele, padurea si izvorul grabit si limpede. Niciodata nu m-a impresionat un zgarie-nori, oricat de inalt si de mare ar fi el, asa cum imi ramane intiparita in memorie imaginea unui versant golas de stanca sau mireasma unei poienite din inima padurii. Nu ar trebui sa uitam niciodata ca in spatele oricarui oras, ridicat din betoane si sticla, se afla intotdeauna Natura. O fiinta vie de care ne indepartam din ce in ce mai mult. De care uitam de fiecare data cand dam drumul la robinet sau pornim masina. Pe care o ignoram cu fiecare ambalaj de plastic aruncat la cosul de gunoi…


Nici nu ne dam seama de cat de mici si neputinciosi suntem in fata ei. Noi, cei din varful piramidei trofice, in “palatele” noastre indestructibile! E de ajuns ca Natura sa-si scuture o data fiinta, ca sa transforme in moloz orase intregi. E de ajuns sa planga o data cu lacrimi amare, ca sa inece o tara. E de ajuns sa-si sufle supararea din suflet, ca sa ne zboare acoperisul de deasupra capului. Si, in final, sa ne lase fara nimic…


Incet-incet, omenirea va fi fortata sa se intoarca din nou spre Natura. Sa-i lucreze pamantul ca sa aiba ce manca. Sa-i foloseasca lemnul uscat pentru a se incalzi. Sa-i ceara adapost pe vreme de furtuna… Oamenii nu vor mai avea atunci nevoie de bani si bijuterii si astfel nu-i vor mai rascoli maruntaiele, in cautare de aur si petrol.


Poate ca nu este decat un scenariu. O fila de poveste dintr-un viitor nu prea indepartat…


„Beyond the city” – colaj popart realizat din peste 20 de decupaje
dimensiune 32 x 37 cm
Anunțuri

13 răspunsuri to “>Culoarea amintirilor”

  1. sonia Ianuarie 30, 2011 la 5:33 PM #

    >Azi, mai mult ca oricand, desi amintirea mea se straduie sa gaseasca un corespondent pe masura, constat siderata ca Natura, stapana firilor noastre, face o lucrare desavarsita, colorand nu numai peisaje sau locuri nestrabatute de piciorul omenesc. Nu! Natura ne picteaza sufletele inca din prima secunda a existentei noastre. Alegerile le facem mai tarziu, sub falsul pretext al unei maturitati, care ii impinge pe unii sa strice armonia stabilita inca de la Inceputuri…Lucrarea ta sensibila, latura ta ecologista, dragostea ta de natura ar trebui sa fie motoare suficiente pentru a trezi la viata simturi adormite… Dar asta s-ar intampla intr-o lume idealista, nu in lumea rece si plina de meschinarii in care suntem nevoiti sa respiram azi…TOTUSI… Sa dam sperantei ce-i al sau… Dreptul la existenta… Se poate….

  2. gabriela Ianuarie 30, 2011 la 8:45 PM #

    >toamna e o incantare pentru au artist ca tine. isi amesteca delicat, culorile calde ale naturii si le mangaie cu lumina blanda a soarealui. Si mie mi-s dragi culorile toamnei.

  3. Brosu Constantin Ianuarie 30, 2011 la 9:23 PM #

    >Frumoase amintiri… Natura este izvorul nostru de energie, dacă nu avem grijă de ea… ne pierdem.Excelent colajul!

  4. Iulian Aanei Ianuarie 31, 2011 la 8:41 AM #

    >Cu fiecare cuvant al tau ma inchipui in tabloul acele perfect de toamna…Colajul este minunat.

  5. Maria Ianuarie 31, 2011 la 10:27 AM #

    >@ Sonia:Chiar ma gandeam, in timp ce scriam, ca este prima oara cand abordez si latura asta ecologista din mine… :)Si speranta trebuie sa existe, numai ca trebuie lasata sa traiasca…@Gabriela:Si toamna, si primavara. De aceea spun ca iarna nu-i timpul meu favorit, poate tocmai din cauza ca-i lipsesc culorile…@Constantin:Am inceput deja sa ne pirdem… Dar, nu-i totul pirdut, mai este o speranta, asa cum spunea si Sonia!@Iuli:Multam de aprecieri! Ma bucur daca poti sa inchizi ochii si sa fii acolo… 🙂

  6. Sorana Ciovica (Rotaru) Februarie 1, 2011 la 9:27 AM #

    >Descrieri asa frumoase nu am mai citit de mult, de la marii clasici ce descriau Carpatii ca pe Alpii Elvetiei, o metafora pentru atingerea masonica spirituala..dar aici, nefiind cazul ma bucur sa mai aud pe cineva ca tanjeste dupa natura si nu ii plac cladirile de birouri (de ale caror intaltimi am oroare).

  7. Maria Februarie 1, 2011 la 11:14 AM #

    >@ Sorana:Bine ai venit la mine pe blog! Iti multumesc pentru cuvintele frumoase. Si avem, se pare, si ceva in comun: de inaltimi am oroare si eu… :). Te mai astept, cu drag, pe aici!

  8. teonegura Februarie 1, 2011 la 7:02 PM #

    >Eu ma gandesc la voi artistii si-s sigur ca vedeti cu alti ochi toamna, culorile, chiar lumea, la fel cum inspirati, poetii varsa picuri din lirismul lor intr-o perceptie cu siguranta unica despre aceleasi lucruri 🙂

  9. Maria Februarie 1, 2011 la 8:54 PM #

    >@ Teo:Fiecare are harul sau si perceptia asupra lumii ce ne inconjoara… Noroc de noi ca sunt oameni care stiu sa scrie, altii care stiu sa deseneze, altii care sa compuna… Fara ei ar fi mult mai pustiu!

  10. joita lucian Februarie 2, 2011 la 12:08 PM #

    >Maria …neamtu m-a trimis pe blogu tau….ca imi placeau desenele facute de el….si mi-a ziz ca tue sti artista,sunt curios tu cum le faci le faci in photoshop…sau le faci din creion,pensula cum…ca sut tari ca si compozitie cel putin cel de fata!

  11. Maria Februarie 2, 2011 la 12:40 PM #

    >@ Lucian:Bun venit! Imaginea de la acest post este un colaj facut din imagini decupate din diverse carti si reviste. E lucrat de mana si nu in photoshop. Restul de lucrari pe care le-ai mai vazut sunt desene realizate manual, prin diverse tehnici: creion, creion si tus, acuarela, etc… Ma bucura faptul ca-ti place aici la mine! Te mai astept si altadata!

  12. Nightwish Februarie 8, 2011 la 9:24 PM #

    >amintirile..ce ne-am face noi fara ele?frumoase amintiri

  13. Maria Februarie 10, 2011 la 2:46 PM #

    >@ Nightwish:Fara amintiri, probabil, am fi nimeni…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: