>Celebritate vs. valoare

11 Apr

>


Poti dori ceva asa de chinuitor si de tare, incat, indeplinindu-ti-se, nu te mai bucuri: te-a costat prea mult suflet…” – Lucian Blaga


In decursul timpului, conceptul de celebritate s-a schimbat dramatic. Daca acum celebritatile sunt create exclusiv de media, a existat totusi o vreme cand faima unui personaj era considerata recunoasterea legitima a unei valori atestate. In zilele noastre, orice idiot poate ajunge peste noapte vedeta, fara macar ca 0,1% din celebritate sa nu aiba un fundament real. Faimosii apar pe banda rulanta: actori, modele, politicieni, cantareti, politicieni, vedete porno, omeni de afaceri, travestiti. Asta, pentru ca publicul larg o cere. Exista in noi o foame de senzational, de iesit din comun. Ne place sa vedem la TV cum isi spala altii chilotii in vazul lumii. Cumparam tabloide colorate numai pentru a fi la curent cu ultimele barfe. Radu F. Constantinescu spunea in “Filosofia sexului” ca “... azi, cand cei mai cititi scriitori sunt fotografii, oricine poate deveni o celebritate”.


Conceptele de idol, virtute, munca, geniu, sacrificiu, au palit tot mai tare, ajungand sa se transforme intr-o mixtura de prost gust, false dive si vedetism de mahala.


Pe de alta parte, nimic nu este mai adevarat decat faptul ca RENUMELE, FAIMA sau CELEBRITATEA nu sunt sinonime cu VALOAREA, atat timp cat se revarsa deopotriva asupra lui Einstein si a lui Al Capone, asupra Maicii Tereza si a lui Mussolini, ori apropiindu-ne de plaiurile mioritice, asupra lui Nichita Stanescu si a Nikitei de la OTV, asupra lui Brancusi si a Simonei Senzual, asupra lui George Enescu si a lui Florin Salam. Ma opresc aici. Va dati seama cat poate fi de lunga aceasta lista…


Sunt convinsa ca anumiti oameni au facut si pot face lucruri marete din umbra anonimatului. Poti sa faci o fapta buna fara sa o strigi in gura mare. Cred ca, in ziua de azi, discretia si anonimatul sunt medalii valoroase, care merita purtate cu mandrie si demnitate la gat.


In alta ordine de idei, celebritatea se plateste scump. Intimitatea dispare, viata particulara nu mai este proprietate personala, ci publica. Unora le place acest gen de viata, insa celor mai multi le provoaca numai neplaceri. Incerc sa leg aici conceptul de celebritate cu lucrarea pe care am s-o prezint in continuare. Un portret in creion a unei figuri celebre a cinematografiei: Marilyn Monroe. Ea a fost cel mai graitor exemplu ca faima se poate transforma peste noapte in chinul unei existente fragile. M.M. si-a adaptat propriul aspect la arhetipul “zeita dragostei”. Avea, cu siguranta, premisele fizice si psihologice pentru a intra in rolul respectiv, pentru a se transforma in produsul perfect hollywoodian, cu care, de altfel, a cunoscut si popularitatea. Personajul Marilyn a facut „scoala”, a devenit un simbol al secolului XX, un adevarat model pentru celelalte „zeite” care aveau sa vina.




Marilyn adora atentia publicului, iar atunci cand o diviniza, exhibitionismul din ea prindea viata, poate niciodata atat de viu ca in dimineata aceea rece de septembrie, cand s-a filmat faimoasa scena a fustei zburatoare.


Trist, dar adevarat, este faptul ca, in cazul ei, celebritatea a venit odata cu tristetea, nesiguranta, dezechilibrul mintal, singuratatea, medicamentele, alcoolul si moartea prematura. In final, pe Marilyn, celebritatea a costat-o prea mult suflet.


Marilyn” – lucrare in creion
de dimnsiune 21 x 30 cm
(etape de lucru si desenul final)





Concluzia nu poate fi decat una: celebritatea, datorita faptului ca este atat de ambigua si de vasta, nu poate fi condamnata sau adulata in bloc. Cea care dainuie este recunoasterea valorii umane.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: