Tag Archives: desen in creion

Joaca oamenilor mari

23 Iul

“Joaca este începutul cunoaşterii.” – George Dorsey

Ma intreb uneori de ce o parte din oameni, cand ajung mari, uita sa fie copilarosi si jucausi. Cred ca acea inocenta a copilariei ar trebui purtata, ca o pecete aplicata direct pe inima, toata viata. Ea ajuta sufletul sa nu imbatraneasca odata cu trupul, in timp ce anii se scurg nebanuiti.

Ce e rau in a fi usor alintat, din cand in cand? Ce-ar fi atat de deplasat daca ai alerga din nou dupa fluturi? De ce e atat de greu sa mai fii jucaus, dupa o anumita varsta si infinit mai usor sa fii privit ciudat de altii, daca indraznesti…

Si-acum imi place sa ma rostogolesc in iarba, sa fac coronite din flori sau baloane de sapun. Ma alint si-mi place sa fiu alintata. Uneori. As mai juca “de-a v-ati ascunselea”, daca as mai avea cu cine, sau “tara-tara, vrem ostasi”. As alerga o seara intrega, daca as mai putea, asa cum o faceam, zi de zi, cand eram tanc. Cu drag mi-aduc aminte de zilele fierbinti de vara, cand ne udam cu apa pana la piele… Sau in care eram in stare sa ma plimb, ore in sir, cu cercul, hipnotizata de miscarea lui.

Acum prioritatile sunt altele, iar varsta nu ma mai lasa sa fac multe lucruri. Daca as da ”in mintea copiilor” as risca sa fiu privita cu ochi critici de ceilalti, care ar putea crede ca imi patez statutul de “om mare”.

De ce sa nu mai plangi cand te doare sau sa razi cu pofta de-o prostie? De ce sa nu mai sari sotronul, atunci cand il intalnesti pe trotuar? Sau sa strambi din nas, in vazul tuturor, cand ceva nu-ti convine? Sunt multe lucruri care au devenit parca interzise, odata cu maturitatea…

Mi s-a intamplat sa vad doi vechi prieteni, ajunsi acum spre 40 de ani, care intalnindu-se pe strada, unul sa-l intampine cu un vesel “salut!”, iar celalat sa-i raspunda cu un sec “buna ziua”. Am senzatia ca unii oameni vor sa imbatraneasca inainte de vreme. Alunga orice urma a voiosiei de copil din suflet si se imbraca in haina sobra de “om mare”.

Odata cu trecerea anilor, ne pierdem inocenta, acea intelepciune primordiala pe care o primim mostenire, dar de care ne debarasam la primele semne ale transformarii intr-un adult. Sunt multe momente in viata cand, daca am privi totul prin ochii unui copil, cu siguranta am gasi solutii mai bune la unele probleme, iar anumite intamplari ar capata un cu totul alt sens.

Dar nu! Ne incapatanam sa fim oameni mari si ne incarcam desaga maturitatii cu tot soiul de belele, stres, nervi, responsabilitati.

Asa ca… nu vrei sa ne jucam? ;)

Fata cu fragute

"Fata cu fragute" - lucrare in acuarela dimensiune 27 x 35 cm

 

 

Valsand cu norii

28 Iun

 

M-am trezit inconjurata de toamna. E frig, ploua si-n termometre gradele se incapataneaza sa ramana sub valoarea de 15. Acum doua seri am dat drumul, din nou, la centrala. Fara sa vreau, ochii imi raman atintiti pe calendar: 28 iunie! In plina vara e o atmosfera de octombrie tarziu.

Ma gandesc, aproape cu mila, le cei care si-au programat concediul in perioada asta, inca de acum un an. “Vrei, nu vrei, bei Grigore-agheazma!” – avea o vorba bunica mea…

Nu pot spune ca ii sunt prietena vremii ploioase. Copil al Soarelui fiind, nascuta in plina vara, tanjesc dupa lumina puternica a dupa-amiezelor. Dupa campii cu flori de mac si spice de grau. Dupa miros de cirese coapte si pepeni zemosi.

Norii cenusii se invart pe cer de colo-colo. Parca n-au stare. Le place sa-i faca in ciuda auzuriului, dansand in fata lui un vals grotesc. Ploaia vrea sa-mi invite sufletul la dans, dar el nu-i aici. Zburda printr-un colt de amintire insorita. Si-atunci, suparata, sufla rafale de vant si smulge flori de tei si visine parguite, trantindu-le pe pamant. Poate ca, pana la urma, soarele va trage cortina norilor grei si va zambi din nou.

Pana atunci, consolarea zilelor senine imi ramane in cutiuta cu acuarele. Si desenez. Bucurie, lumina, flori, soare…

Joy of summer

"Joy of summer" - lucrare in acuarela, 30 x 42 cm

 

Cinci minute

26 Iun

Acest desen mi-a luat cinci minute, dar mi-au trebuit saizeci de ani ca sa ajung sa-l fac.” – Auguste Renoir

Ce poti sa faci in cinci minute – intr-o  farama din timpul pe care-l avem alocat vietii? Daca nu stai sa te gandesti putin, poti spune ca in 5 minute n-ai cum sa faci prea multe lucruri. Si totusi…

In cinci minute poti:

- sa faci o cafea

- sa fumezi o tigara

- sa-ti pregatesti o omleta

- sa te speli pe fata si pe dinti dimineata

- sa trimiti un e-mail

- sa inveti cateva cuvinte noi

- sa te uiti la rubrica Meteo

- sa te hotarasti cu ce te imbraci

- sa faci un dus

- sa prepari o supa instant.

Si lista poate fi completata cu tot soiul de lucruri, care nu au o asa de mare importanta in existenta noastra. Cu toate acestea, cate cinci, cate cinci, se aduna ca intr-un ciorchine despre care, in urmatoarea clipa, poti vorbi la trecut.

Pentru unii, cele mai dulci cinci minute sunt cele de dimineata, imediat dupa ce suna alarma de la ceas. In pat inca e cald si bine. Inevitabil, vine si acel „mai stau 5 minute”, atat de imbietor.

De multe ori folosim aceasta formula magica pentru a amana diverse actiuni: „inca 5 minute si plec”, „ajung in 5 minute”, „in 5 minute ma apuc de treaba”, „peste 5 minute dau un telefon”… Ma intreb, poate retoric, cate siruri de cinci minute se pierd, intr-o viata de om, fara sa fie folosite?

Aseara, in cinci minute, am facut un desen. Am furat din desaga timpului 300 de secunde si le-am folosit la maxim. Asa, am mai recuperat inca 5 minute din viata mea!

Flori

Flori

Din obligatie sau din placere?

13 Iun

“Adevaratii artsti sunt, cred, singurii oameni care isi fac munca pentru placere” – Auguste Rodin

Niciodata nu mi-a placut sa fiu constransa sa fac ceva. Orice. Am detestat programul de la 8 la 4 si ideea ca trebuie sa muncesti pe branci un an ca sa poti pleca in concediu doua saptamani. Poate de asta am ales sa fiu cine sunt si sa fac numai ce-mi place. Sa-mi organizez timpul in asa fel incat sa nu fiu constransa de reguli si orare. Imi dau seama ca nu toata lumea poate sa faca la fel. Daca fiecare ar trai si ar munci cu placere, ne-am apropia prea mult de o utopie si, prin definitie, acest lucru nu poate fi atins.

Din fericire, eu am mica mea Utopie si sunt incantata ca salasluiesc acolo, impreuna cu domnul inimii mele. Si, ca sa fie prefecta, nu-i mai trebuie mult… Doar o viata si mai tihnita, undeva la tara intr-o casuta de lemn cu mansarda, departe de forfota orasului. Pana o sa ajungem sa ne indeplinim si acest vis, furam din verile astea scurte cat mai multe sfarsituri de saptamana, ca sa plecam spre munte. Spre linistea si aerul-medicament al naturii.

Toate acestea sunt placeri. Obligatiile au inceput sa dispara de mult. Nu de tot, dar indeajuns cat sa nu ne mai simtim incorsetati de vesnicul “trebuie”…

Urban Utopia

"Urban Utopia" - lucrare in acuarela dimensiune 43 x 61 cm

P.S. Pana si faptul ca in weekend-ul ce-a trecut ne-am prins sa fim nasi, a fost tot din placere. Cu inima plina de bucurie le-am fost alaturi celor doi buni prieteni ai nostri, Gabi si Teo. Intr-un cadru discret si alaturi de famile si cativa prieteni, am petrecut impreuna momente frumoase, la o nunta iesita din tiparele traditionalului. Mi-a adus aminte, cu drag, de cununia noastra de acum 7 ani. Inca o data le dorim sa fie fericiti, impliniti si sa se bucure unul de celalalt pana la 100 de ani! :)

Domnul si Doamna... Baciu

Domnul si Doamna... Baciu

Best of

22 Mai

Am avut ragazul si rabdarea sa citesc tot ce-am scris pe blog de exact un an si trei luni. Unele postari m-au facut sa zambesc nostalgic, altele sa-mi clocoteasca sangele… Cu toate acestea, am avut placerea sa savurez fiecare cuvintel, fie ca a fost scris sub influenta unei anumite conjuncturi, fie ca a fost gandit mai indelung.

Probabil ca acest moment, in care iti recitesti blogul de la cap la coada, il traieste fiecare blogger. Sa-ti faci o imagine de ansamblu sau doar sa-ti vezi evolutia in timp.

Unele scrieri mi-au placut mai mult decat altele, asa ca am hotarat sa fac un Top 10 al tuturor articolelor asternute pe blog pana acum. Click pe fiecare dintre titluri pentru a le putea citi in intregime.

Locul 10:  “CULOAREA AMINTIRILOR” – “Amintirile, ca si visele, au intotdeauna cele mai puternice nuante. Cea mai colorata amintire o am de cand eram studenta in anul I…”

Beyond the city

Beyond the city

Locul 9: “INTOARCEREA LA INOCENTA” – “In ultimul secol omenirea si-a complicat existenta atat de mult, incat oamenii si-au uitat, pur si simplu, originile sanatoase. Daca pana nu demult omul traia intr-o comuniune absoluta cu natura, odata cu revolutia industriala a inceput si declinul…”

Return to innocence

Return to innocence

Locul 8: “PROPRIETARII DE ILUZII” –  “Am ajuns la concluzia ca lumea care ma inconjoara arata ca si cum as privi-o printr-un ciob de sticla. Deformata, urata, disproportionata, hidoasa… Incerc deseori sa ma imbat cu apa rece si sa-mi spun ca totul nu este decat o iluzie optica. Si indepartez bucata de sticla din fata ochilor. Dar, nimic nu se schimba…”

Proprietarii de iluzii

Proprietarii de iluzii

 Locul 7: “ZBURAM CU ARIPI FRANTE” – “E un zbor nebun. Un zbor imposibil. Si totusi… Asa, cu aripile frante, mai avem acel strop de putere sa ne ridicam.”

Icarus

Icarus

Locul 6: “UN STROP DE IMAGINATIE” -  “Mai pot! Mai pot sa-mi imaginez intr-o lume in care principala activitate este aceea de a-ti asigura ziua de maine. Mai pot visa cu ochii deschisi, atunci cand vad in jurul meu numai minciuna, hotie si oameni rai. Imaginatia nu mi-o poate lua nimeni…”

Un strop de imaginatie

Un strop de imaginatie

Locul 5: “ZBOR DEASUPRA UNUI CUIB DE SLUGI- “Sssttt! Vorbeste in soapta… Mergi usor pe varfuri… Sa nu cumva sa deranjezi! Ne pierdem pe zi ce trece taria din glas, puterea din brate, constiinta din suflet. Devenim marionete in mana unor papusari diabolici. Ca sa fim linistiti, cuminti, ne multumim doar cu circ. Fara paine…”

Zborul durerii

Zborul durerii

Locul 4: “STRIGATUL TACERII – “Imi vine uneori sa strig, sa urlu. Dar tipatul se opreste undeva in gat si nu vrea sa iasa. Oricum s-ar izbi in timpanele surde care ma inconjoara. E ca in vis…”

Strigat

Strigat

Locul 3: “IN SOAPTA… – “Azi am sa-ti vorbesc in soapta… pentru ca de undeva, de departe, se aude in surdina un glas stins de chitara. Voi vorbi soptit ca sa-ti poti auzi si gandurile…”

Guitar

Guitar

Locul 2: “MAGIA CUVINTELOR – “Cuvintele sunt printre primele lucruri pe care le invata un om in viata. Si cat traim, invatam alte si alte cuvinte. Ne imbogatim vocabularul pentru a putea comunica… Dar ce-ar fi daca ne-am trezi intr-o dimineata si am realiza ca nu mai putem spune nimic? Si nu, nu am devenit muti peste noapte! Doar ca… am uitat toate cuvintele…”

Cuvinte I – Ideal

Cuvinte I – Ideal

And the winner is…

Locul 1 : “VIATA CA O SALA DE ASTEPTARE- “

O camaruta inghesuita, cu scaune de plastic asezate langa perete. Unii oameni se ridica si pleaca, altii nerabdatori le iau locul. Toti asteapta, dar nimanui nu-i place asteptarea…”

Asteptare

Asteptare

>Coconul creatiei

6 Apr

>

“In desert, se zice, nu se duc decat indragostitii si nebunii. Eu mai cunosc o categorie, in care ma includ. Cei care nu se descurca prea bine in vacarm si tanjesc dupa un loc de unde, speriindu-se de izolare, sa se intoarca pocaiti in societate.” Octavian Paler


Am incuiat usa catre lumea exterioara. O lume intr-o continua schimbare in mai rau. M-am invelit in coconul creatiei si nu am lasat dacat o fanta, cat o gaura de cheie, prin care mai arunc un ochi la ce se petrece dincolo. M-am inconjurat de culori, de iubire si de bucatele de hartie. Simt ca sunt in siguranta. Si fericita.


Am un chef nebun sa creez. Picturi, desene in creion sau carbune, colaje. Lucrez in fiecare zi la ceva nou. Imaginatia mea se joaca in voie cu sute de nuante si zeci de decupaje. E lumea mea. Pestrita, colorata si fara limitari. Ca orice artist care se respecta, cred ca am nevoie si de acest tip de evadare din obisnuit. Din normalul cu care sunt incorsetati ceilalti.


Am incuiat usa spre lumea exterioara. Si, pentru moment, prefer sa ascund cheia intre tuburile de acuarele…

“Faetus” – mix media realizat din acuarela si colaj
dimensiune 32 x 41 cm

Galeria de arta IX – Maini

4 Mar

Va astept sa treceti pragul si pe maria-popart.blogspot.com… Pe curand!

>Je ne regrette rien!

2 Mar


“Cine se preocupa sa regrete trecutul, pierde prezentul si pune in pericol viitorul” – Francisco de Queveda


Nu am regretat niciodata ceva din trecutul meu. Ce-am facut sau ce n-am reusit sa fac. Orice lucru pozitiv a fost un pas inainte. Cu fiecare greseala comisa, primeam de la viata un sut in fund. Tot un pas inainte! Am invatat atat din victorii, cat si din esecuri. Am trecut si prin momente grele, clipe de singuratate, lacrimi si tristeti… Dar, intotdeauna, memoria a facut selectie in ele si le-a bagat intr-un saculet, croit special pentru ele. Am ramas cu amintirile placute, calde, pline de iubire si fericire. Nu mi-a fost teama niciodata s-o iau de la zero. Am avut mereu puterea sa ma ridic de jos, sa ma adun, sa ma scutur de praf si sa merg mai departe.


Cred ca sunt unele momente cand viata te incearca un pic mai tare. Vrea sa vada cu cine are de-a face! Prin astfel de clipe am trecut cand am terminat facultatea. Patru ani de munca, invatatura si ceva distractie. Sa nu uitati, totusi, ca asta se intampla acum 12 ani… Parintii mei aveau venituri modeste si nu ma puteau sustine total financiar, pe timpul scolii. Asa ca, pentru a studia mai departe, am fost nevoita sa pun osul la treaba si mintea la contributie. Voiam bursa de merit si loc de cazare in camin. Si astea nu se puteau obtine decat cu note mari. Eram si mandra. Nu voiam sa aplic pentru bursa sociala. Voiam bursa de merit si-am avut-o. Timp de 4 ani.


Momentul de cumpana a fost cand m-am vazut somera cu diploma si licentiata, pe deasupra. Aveam de ales. Fie imi gaseam un loc de munca oarecare si ramaneam in Iasi, incercand sa-mi duc zilele una dupa alta, fie ma intorceam acasa. Dilema asta cred ca o au foarte multi tineri care termina scoala. A te intoarce in casa parinteasca, de unde iti luasesi zborul cu cativa ani mai devreme, reprezinta pentru multi un pas inapoi. Nu si pentru mine. Dupa o incercare esuata de a fi ospatar, pentru o ora, m-am urcat in personalul de Adjud si am plecat la Roman. Fie ce-o fi! Hotararea am luat-o fara sa-mi fac prea multe procese de constiinta.


Destinul m-a pus atunci sa dau cu zarul si am ales calea potrivita. Viata mi-a aratat, pana la urma, ca nu am gresit. Nu am avut nici o urma de regret ca m-am intors de unde-am plecat si ca am fost nevoita s-o iau de la capat. In nici trei luni de la absolvire, ma angajam la radioul local. Nu aveam nici cea mai vaga idee despre ce aveam sa fac. Am dat o noua fila din viata mea si multe lucruri frumoase aveau sa mi se intample. Dar, despre toate astea, va voi povesti cat de curand…





“Parisienne” – lucrare mixta in creion, creioane colorate si tus

dimensiune 30 x 42 cm



Si la final, o piesa draga sufletului meu: Edith Piaf – “Non, Je ne regrette rien”




>Clepsidra cu amintiri

19 Feb

>

“Cu cat s-a scurs mai mult nisip prin clepsidra vietii noastre, cu atat mai clar ar trebui sa vedem prin ea.” Jean Paul Friedrich Richter


Incerc sa zaresc primavara printre fulgii mari de zapada. In casa miroase a placinte calde, iar sufletul meu zburda din nou printre firele de nisip ale amintirilor. Din cand in cand, intorc clepsidra vietii. Vreau sa calatoresc in timp, pana la acele momente ramase prafuite undeva, intr-un colt de memorie.


Ninsoarea de afara ma intoarce cu gandul la iernile copilariei. Atunci imi placea aceasta perioada din an… Era anotimpul derdelusului, a batailor cu bulgari, a cazematelor, a turturilor de gheata de la streasina casei. Era vremea Craciunului, a lui Mos Gerila si a Anului Nou. Dar mai era si timpul celor mai mari nazbatii…


Ma si vad de vreo opt-noua ani, cand intr-o iarna m-am dus cu un var de-al meu sa ne tragem pe gheata. Balta noastra se transformase intr-un veritabil patinoar. Saniute, papuci cu talpa fina, cazaturi in fund si rasete cat cuprinde. Toate bune si frumoase pana in momentul in care ne-am aventurat spre stufaris, iar gheata s-a crapat sub greutatea noastra. Ne-am trezit pana la brau in apa rece si namol. Varu-meu, mai curajos si mai aproape de mal, a iesit primul si m-a tras si pe mine afara. Cred ca soarta l-a impins sa devina, peste ani, pompier. Atunci a fost prima oara cand s-a manifestat in el pornirea de salvator…


Va dati seama, in schimb, ce fete au facut mamele noastre cand am intrat in curte, uzi leoarca si plini de mal pana la gat. Scena de stop cardiac si nu alta! Nu stiau, bietele de ele, ce sa faca mai intai. Sa ne traga o chelfaneala zdravana sau sa se bucure ca n-am patit nimic. Inocenta varstei ne-a facut sa nu realizam prin ce primejdie am trecut, pana n-am ajuns acasa si-am vazut reactia mamelor noastre. De-atunci, balta a ramas pentru noi taram interzis. Aveam voie doar sa ne uitam… Turbam de ciuda cand ii vedeam pe alti copii cum se joaca pe gheata.


Au trecut peste noi multe ierni. Am devenit oameni mari, cu familie, responsabilitati, copii, griji si cu… amintiri! Ganduri frumoase care ne coloreaza griul de zi cu zi. Oaze pline de seva de care avem nevoie pentru a merge mai departe. Ne ancoram puternic in amintiri ca sa nu fim luati de talazul existentei cotidiene si pentru a capata forta necesara de a razbi in viata. Un om care isi pierde memoria, cred ca-si pierde definitiv si sufletul. Ramane atarnat intr-un cui din negura timpului. Devine o clepsidra fara nisip…


“Clepsidra amintirilor” – lucrare mixta in creion si creioane colorate
dimensiune 20 x 30 cm

>Iubire la kilogram

14 Feb

>


Un an are un Valentine’s Day şi 364 de zile de iubire.” – Catalin Dupu



Ar trebui sa ne iubim mai mult intr-o anumita zi, pentru ca asa spun altii? Sarbatorile de import ma lasa rece. De fapt, toate zilele de sarbatoare au acum un puternic iz comercial. Who the fuck is Valentine? Mi-a dat in greata de atatea inimioare, ingerasi si floricele… Daca vreau sa iubesc, o fac in fiecare zi, la fel de frumos. Si o arat in fiecare zi. Nu astept, neaparat, sa vina 14 februarie. Mai, al naibii!… Te pomenesti ca daca nu veneau americanii cu Valentine’s Day, am fi ramas neindragostiti! S-a incercat un contraatac cu Dragobetele, dar a fost firav si a ramas la un nivel scazut. Dar tot comercial.

Floraresele au iesit azi cu buchetele la vedere. Le-a inghetat inima de frig, in speranta ca vor face mai multa vanzare. Daca stai sa te gandesti bine, pana si florile lor sunt tot de import. Ca, de! Ziua asta a indragostitilor pica in februarie iar iubirea zboara in aer, fal-fal, pe aripile gerului venit din Siberia. Ce romantic! Il vedeti voi pe Cupidon cumva, cu “printisorul” gol in frig si cu manutele vinete pe arcul lui buclucas? Greu de imaginat scena asta, la minus 14 grade…


Astfel de sarbatori au fost inventate pentru ca unii, sau altii (si aici ma refer la corporatii si lanturi mari de magazine) sa faca profit pe spinarea iubaretilor. Bani multi. Cele mai multe cadouri pentru Ziua indragostilor sunt kitsch-uri veritabile. Dar se cumpara ca painea calda.


Dragostea este un sentiment atat de frumos si inaltator, incat nu ar trebui pus un pret pe capul sau. Fiecare ar trebui sa-si manifeste emotia atunci cand poate si vrea. Nu la modul: “A! Stai ca azi e Valentine’s Day… Trebuie sa-i spun ca o iubesc si, neaparat, sa ma duc acasa cu un trandafir in dinti si cu o pernuta sub forma de inimioara!”. Nu e corect sa-ti aminteasca o sarbatoare adusa de peste mari si tari, ca intr-o zi sau alta, trebuie sa-i spui celui de langa tine cat de mult il iubesti. Unde-i suspansul? Unde-i firescul? Unde-i originalitatea?


Sunt convinsa ca, la sfarsitul zilei, atunci cand se inchid tarabele si magazinele, patronii isi freaca multumiti mainile si numara teancuri, teancuri de bani. Ete-na, cata iubire am vandut azi!


Iubiti frumos, iubiti mult, iubiti oricand! Nu asteptati ca o pseudo-sarbatoare sa va faca sa spuneti cuvinte de amor. Sau sa-l faceti… Ce ar trebui sa mai urmeze, ca sa fie tacamul complet? Eventual, sa decretam 4 iulie drept Zi Nationala!…




Cupid?“- lucrare mixta realizata in creion, carbune si creioane colorate
dimensiune 30 x 42 cm

Follow

Get every new post delivered to your Inbox.