Arhiva | Desene in creion RSS feed for this section

>100 de motive sa zambesti

19 Sep

>



Un zambet este o modalitate necostisitoare de a-ti schimba infatisarea” – Charles Gordy


Mi-au placut dintotdeauna oamenii care zambesc. Nu ma refer aici si la cei care afiseaza un zambet fortat, artificial. Vorbesc despre acel suras natural, sincer, venit din toata inima. Oamenii care nu stiu sa zambeasca mi se par nefericiti, neimpliniti… Au colturile gurii lasate in jos chiar si atunci cand se chinuie sa rada. Sunt oameni care mie nu-mi inspira nici un strop de incredere. Taciturni, incruntati, introvertiti, inflexibili…


Atunci cand zambesc am senzatia ca eman in jurul meu o aura de energie pozitiva, calda. Un suras imi relaxeaza mintea si sufletul. Si cand ma gandesc ce simplu e… aproape involuntar. Cert este faptul ca la un zambet folosim mai putini muschi decat atunci cand ne incruntam! Si nu apar nici ridurile de expresie :)!


Suntem programati genetic sa zambim. Am aflat de curand ca bebelusii zambesc, mai ales in somn, inca din prima zi de viata. Si daca ar fi sa ma iau dupa ecografiile moderne 3D si dupa specialisti, ei zambesc inca din pantec. Asa ca nu-mi explic de ce unora le este atat de greu sa te trateze cu un zambet. De parca-i doare sau ii ustura! Acrituri!


Au fost momente in viata cand, cu un singur zambet cald, nu ironic, am reusit sa-i dezarmez si pe cei mai inversunati “parteneri de discutie”. Ma amuza furia lor vazand ca nu ma cobor la nivelul unei minti intunecate, ca imi pastrez calmul si nu-mi ies din pepeni.


Reversul acestui tip de exprimare este zambetul izvorat din iubire. Cred ca este cea mai frumoasa forma de manifestare a omului. Atunci zambesti cu totul: cu gura, cu ochii, cu inima… Un suras cald si o atingere delicata fac uneori mai mult decat o mie de cuvinte atent alese.


Nu neg faptul ca in zilele astea, ceea ce se intampla in jurul nostru nu ne mai ofera nici un motiv de bucurie, nici un motiv pentru un zambet… Dar, daca il uitam incuiat acolo, undeva, s-ar putea ca intr-o zi sa nu ne mai amintim unde l-am pus.

Sa-l folosim mai des, pentru ca stim cu totii cum sa zambim! Trebuie doar sa vrem… Sa cautam in fiecare zi cele 100 de motive pentru a zambi. Eu le-am gasit. Si descopar in continuare altele.

P.S.: La final nu va pot oferi decat 100 de zambete!

One hundred smiles” – colaj popart

realizat din peste 150 de decupaje

de dimensiune 40 x 30 cm


>Anotimpuri

7 Sep

>


In miezul iernii am invatat, in cele din urma, ca in mine exista o invincibila vara” – Albert Camus


Mi-a ajuns! Unde ma-ntorc dau peste prostie, ipocrizie, idiotenie, rautate, saracie, criminali, mincinosi si hoti. Gata! Simt ca neuronii mei nu mai suporta.


Sufletul si ochii mei plang dupa FRUMOS. Cuvinte, imagini, sentimente… Am realizat ca am uitat sa ma bucur de frumusetea domneasca a unei flori de camp, de un apus de soare parguit, de maretia apasatoare a unui copac batran, de zambetul sincer si nevinovat al unui copil.


Vreau din nou sa fiu incantata de micile detalii ale naturii. De Iarna, de Vara, de Primavara si… de ce nu, de Toamna! Sunt anotimpurile noastre, cu tot farmecul lor, pe care am uitat sa le admiram. Pana acum cativa ani ma bucuram ca un copil Primavara, cand natura oferea un regal de verde. Sufletul si inima mi se incarcau de culoarea cruda a ierbii si a frunzelor. Florile isi etalau mandre in fata mea, ca fetele la un concurs de mis, culorile si miresmele. Stiam sa ascult povestile adunate de-a lungul iernii in izvoarele care susurau… Mi-am inchipuit intotdeauna Primavara ca pe o faptura feciorelnica, dar si foarte curioasa!


Vreau din nou sa-mi alinte simturile Vara, anotimpul care mi-e cel mai drag. Anotimpul in care m-am nascut si cu care am o relatie aparte. Pana si vara vietii noastre, este perioada in care suntem la apogeul fizic si mental. Totodata, este si vremea vacantelor, cand lasi in urma tot ce te-a macinat un an de zile si te duci, fara ganduri dupa tine, in sanul naturii. Sa-i vezi maretia si sa te incarci cu energie curata.


Despre Toamna? Numai cuvinte de lauda. Nu vreau s-o mai privesc doar ca pe o perioada in care ploua, e rece, vremea e mohorata iar frunzele se astern resemnate la picioarele noastre… Vreau sa-i vad paleta de culori cu care natura, artist de seama, picteaza viata in jurul nostru. Vreau sa ma gandesc la Toamna ca la merele coapte sau ca la mirosul de struguri, gata de cules…


Se vede-n zare si Iarna… Las-o sa vie, sa ne invaluie pe toti cu lacrimi inghetate, sculptate in ochii de zei. Sa stearga din noi toate pacatele! Iar eu sa stau la gura sobei si s-o ascult pe mama depanand povesti de altadata, in timp ce pregatim turtele cu nuca si cozonacii pentru Craciun.


Daca faci un mic efort de imaginatie poti sa dai la o parte, macar pentru putin timp, uratenia din jurul tau. Atunci ramai doar cu lucrurile frumoase care te inconjoara. Ai sa descoperi ca, de fapt, ele nu au disparut niciodata. Raman acolo pana deschizi din nou ochii mari… si le vezi!


Materia prima pentru colaj…

Sexy seasons” – colaj pop-art de mari dimensiuni 58 x 34 cm,
realizat din 90 de decupaje


P.S.: La cum arata fetele astea, e un calendar care nu mai are nevoie de zile, saptamani sau date…

>Zbor deasupra unui cuib de slugi

31 Aug

>


Omul s-a nascut liber, dar este pretutindeni in lanturi” – Jean-Jacques Rousseau


Sssttt! Vorbeste in soapta… Mergi usor pe varfuri… Sa nu cumva sa deranjezi!

Ne pierdem pe zi ce trece taria din glas, puterea din brate, constiinta din suflet. Devenim marionete in mana unor papusari diabolici. Ca sa fim linistiti, cuminti, ne multumim doar cu circ. Fara paine. Din spectatori de pe margine, ne trezim dintr-o data in lumina reflectorului, in arena. Dansam dupa cum ne canta altii. Pe sarma ghimpata, in varful picioarelor, fara plasa de siguranta… Ne prindem nestiutori, acolo sus, intr-o grotesca hora a deznadejdii.

Esti ametit, obosesti, dar nu te poti desprinde. Sub tine si sub ceilalti se intinde haul. Esti prins in chingile fricii si ale neputintei!

Papusarii au lasat demult sforile din mana. Ei nu urca pana acolo, pe sarma, cu marionetele! Stau jos in loje calduroase si ranjesc la spectacolul oferit gratis, fara bilete la intrare…

Sarma ghimpata pe care dansam este vie si se hraneste cu rautatea celorlalti. Se multiplica si creste cu fiecare minut. Se transforma in ring de dans si, totodata, intr-un gard inalt pana la cer. E foarte des si nici o raza de speranta nu mai are cum sa strabata. Te sufoca, iar fiecare ghimpe din el iti sfasie carnea si sufletul. Mirosul de sange cald intuneca mintile papusarilor. Sunt ca niste fiare care stiu ca prada lor mai are doar o suflare!

Dar tu dansezi, dansezi in continuare pe o muzica surda pana nu mai poti. Nu-ti mai pasa de nimic. Stii ca oricum ai sa cazi in groapa cu lei! Inainte de saltul mortal – zambesti…

Locul tau pe sarma nu ramane gol. Sunt milioane de marionete care stau la coada, sa urce pe scara ingusta. In cadere incerci sa-i previi, sa le deschizi ochii, dar gura ta este muta, iar urechile lor surde…





Dansul durerii” – lucrare mixta in creion, creioane colorate si colaj
de dimensiune 42 x 30 cm


P.S.: Textul din lucrare reprezinta primul articol din Declaratia drepturilor omului si se traduce asa: “Toate fiintele umane se nasc libere si egale in demnitate si in drepturi.

>Prostii se aduna in haita

24 Aug

>


Universul si Prostia sunt infinite. Totusi, de primul nu sunt atat de sigur!“- Albert Einstein


Nu am putut niciodata sa-i sufar nici pe prosti, nici pe betivi. Reactia de respingere nu este una voita, e involuntara. Cred ca sunt inzestrata cu un radar natural pentru aceste specimene… Dar, ma bucur ca nu sunt singura!


Intamplarea a facut ca, in aceasta seara, sa prind vreo 30 de minute dintr-un interviu pe TVR Cultural. Invitat – un domn distins si simplu, cu voce calda si un intelect deosebit. Dr. Adrian Majuru. Nu mai auzisem pana acum de el, insa mi-a ramas intiparita in minte o fraza de-a lui: “Prostul nu ataca singur un om inteligent. Prostii se aduna in haita si conduc… “


Exista un soi de prostie cu care pot coexista pa planeta asta. E vorba de tampenia nativa a celui pe care Mama-Natura nu l-a inzestrat la nastere cu un IQ dolofan. Poate ca n-o fi vina lui ca-i asa! E prostul care-si cunoaste patratica si rar il auzi spunand ceva.


Dar mai e o natie de prost. Cel cu gura mare! Eh, pe asta nu-l pot suporta deloc! Toleranta mea, vis-a-vis de acest gen de om, este ZERO. E prost, e fudul, e snob si pe de-asupra mai iese si-n luminile rampei. Sa-i vada, bre, tot poporul netezimea ca-n palma a a circumvolutiunilor creierului sau odihnit!


E o vorba care spune ca “daca prostia ar durea, multi s-ar tavali in chinuri”. Sincer, eu mi-as dori tare mult sa-i vad asa pe cativa. Pe jos, torturati de propria lor prostie. Daca mai este adevarat si ce spune Biblia, ca “fericiti cei saraci cu duhul, ca a lor va fi Imparatia Cerului”, am sa ma gandesc de doua ori daca mai vreau sa ajung in Rai…



P.S.: Lucrarea pe care vreau sa v-o prezint azi nu este, nicidecum, o oda inchinata pe altarul prostiei. E o dedicatie speciala pentru TATA, care azi ar fi implinit 71 de ani. Iti multumesc, tata, ca de la tine am mostenit tot ce aveai mai de pret: bunatatea, dragostea, inteligenta si sufletul de artist! Acum, la ceas tarziu din noapte, vars o lacrima de dor in amintirea ta…



Lumini si umbre I” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 32 x 40 cm


Lumini si umbre II” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 32 x 40 cm


Lumini si umbre III” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 32 x 40 cm


Lumini si umbre – TRIPTIC




>Adevarul gol-golut

17 Aug

>


Adevarul este o flacara atat de intensa, incat multi oameni nu-i pot suporta lumina. Unii inchid ochii ca sa nu-l vada, iar altii fug ca sa nu fie arsi.” – Goethe.


In DEX, adevarul gol are urmatoarea definitie: “adevar spus direct, fara menajemente; adevar evident, care nu poate fi negat.” Pana si simplul cuvant “ADEVAR” are ceva care parca zgarie urechea. Insa, exista momente in viata cand dam nas in nas cu adevarul gol-golut. Cu acel adevar pur, dar nemilos, care ne pune in postura de a alege. Fie il acceptam asa cum este, fie fugim de el cat ne tin picioarele. A doua varianta este intotdeauna calea cea mai simpla… Stiti cum se spune: “mai bine o minciunica dulce, decat un adevar care doare”. Dar a fugi de adevar nu este solutia finala, pentru ca minciuna are picioare scurte si adevarul te ajunge in cele din urma.


Pe mine m-a frapat intotdeuna faptul ca dintre toate vietuitoarele pamantului, fiinta umana este singura capabila sa minta! Cu exceptia oamenilor, intreaga suflare a Terrei traieste intr-un adevar absolut, de o frumusete coplesitoare. Acest adevar reprezinta tocmai esenta vietii, a naturii. O tufa de trandafiri nu stie sa minta… nu va inflori niciodata cu flori de iasomie.


Cuvantul “adevar”, cu toate ca reprezinta o emotie pozitiva, a fost mereu asociat cu sentimente negative si confuze: “tristul adevar”, “crudul adevar”, “adevar care doare”, “un adevar incomod”… Cu toate acestea, inca suntem in cautarea adevarului absolut, a adevarului care sa ne elibereze mintea si sufletul, prin stiinta, religie, arta, iubire sau cunoastere.


Psihologic, adevarul a fost asemuit unei traume. Asa de puternic poate fi. Atat timp cat nimeni nu detine adevarul intr-o forma deplina, toti vom avea dreptate intr-o oarecare masura. Fiecare cu adevarul lui… Celalat adevar, cel adevarat, se ascunde de omul care vrea ca lucrurile sa fie cu totul altfel de cum sunt in realitate. Prin mascarea adevarului nu facem altceva decat sa ne autosustinem vanitatea. Pana nu suntem 100% sinceri cu noi insine, nu vom putea spune adevarul nici celorlalti. Vom prefera “jumatate de adevar” sau “jumatate de minciuna”. Dar, de cele mai multe ori, este la fel de greu sa spui un adevar, pe cat este de greu sa ascunzi o minciuna.


Adevarul trebuie sa vina in doze mici, pentru ca este ca un parfum de esenta foarte tare, tinut in recipiente mici. Cred ca putem suporta doar cate o picatura, atat cat sa nu ne taie rasuflarea…






Naked truth” – lucrare mixta realizata in creion, tus si
creioane colorate, de dimensiune 32 x 40 cm

Viata ca o sala de asteptare

2 Aug

Uneori asteptarea ne maturizeaza, alteori ne omoara. V-ati gandit vreodata ca o asteptare nu seamana cu alte asteptari? Asteptarile difera intre ele ca oamenii.” – Octavian Paler

O camaruta inghesuita, cu scaune de plastic asezate langa perete. Unii oameni se ridica si pleaca, altii nerabdatori le iau locul. Toti asteapta, dar nimanui nu-i place asteptarea.


Domnul din colt abia s-a asezat pe scaun si se uita des la ceas. Cred ca asteapta un tren. Nu conteaza care. In ochii lui se vede ca-i ultimul… Cuplul de langa el e numai un zambet. Asteptarea lor a luat sfarsit. A sosit momentul sa plece in vacanta. O asteapta de un an, timp in care au muncit pe branci sa puna un ban deoparte. Ceea ce nu stiu ei, inca, e faptul ca peste o saptamana, cand li se termina concediul, isi vor relua locul, cuminti, in sala de asteptare. La doua scaune mai incolo, da nervoasa din picioare o pustoaica de 16-17 ani. Asteapta sa devina majora si independenta. S-a saturat de babalacii invechiti, cu regulile lor cu tot! Inca nu stie ce-o asteapta dincolo de bariera maturitatii… Langa ea stau linistiti o fetita si-un baietel. Il asteapta pe Mosu’. La varsta lor, asteptarile sunt de scurta durata si, de obicei au finaluri fericite. Eh, ce vremuri, fara asteptari inutile!… Tinerei din dreapta lor, aranjata impecabil si imbracata elegant, i se citeste pe chip ca are asteptari mari de la viata. Timpul se scurge pe langa ea, de parca nici n-o baga in seama. Asteapta promovarea pe care i-a propus-o seful ei acum vreo doi ani, cand a luat-o cu el intr-o calatorie de afaceri… Si mai asteapta ceva. Sa devina cat mai repede doamna X. Batranica de alaturi se uita la ea cu mila. Ea nu mai asteapta nimic. Poate doar sfarsitul… Dar ea stie ce este cu adevarat asteptarea. Unii pleaca, altii vin. Fiecare cu asteptarile si cu povestile lor.


Ce caut eu in sala de asteptare? Nu stiu, poate ceea ce cautam cu totii. Inevitabil, fiecare dintre noi poposeste, la un moment dat, pe un scaun de plastic intr-o sala inghesuita…


Intre speranta si resemnare, intre plictiseala si dorinta, intre regrete si confuzie, intre pasiune si stabilitate, se afla undeva interminabila asteptare a omului trecator prin viata. In asteptarile noastre, pentru a ne implini spiritual, incercam mai intai sa ne multumim material. Avem mereu alte si alte asteptari… Si uneori mai dam nas in nas si cu Sfantu’ Asteapta!


Timpul nu trece mai usor daca astepti. Esti mai degraba obligat sa-l induri, pentru ca asteptarea il face sa para lent si greoi. Sa astepti nu-i romantic, nici macar interesant. Dar, asa suntem construiti! Sa asteptam, continuu, o alta asteptare…






Asteptare” – lucrare mixta in creion si creioane colorate
dimensiune 30 x 42 cm

>Labirintul singuratatii

19 Iul

>


Singuratatea nu este o victorie inaintea celorlalti, ci e de fapt un naufragiu personal” – Octavian Paler


Nu mi-a placut niciodata singuratatea. Am incercat mereu sa am in preajma mea oameni dragi, oameni placuti. Poate datorita faptului ca, fiind cea mai mica din familie, eram tot timpul in centrul atentiei alor mei. Nu-i pot intelege si pace, pe cei care isi doresc cu tot dinadinsul sa fie singuri pentru perioade mari de timp, doar cu gandurile si cu tabieturile lor.


Exista o mare diferenta intre a fi singur si a te simti singur. Sunt situatii in care solitudinea este o stare de fapt si nu o alegere. Cei mai loviti de asta sunt oamenii in varsta. La un moment dat isi pot pierde partenerul de viata, langa care au trait zeci de ani. In aceasta situatie, singuratatea vine neintrebata si nedorita. Ei se resemneaza cu aceasta stare de spirit si isi revarsa toata nevoia de afectiune si de atentie asupra familiei (copii si nepoti).


Sa nu uitam totusi ca singuratatea este si o emotie umana obisnuita, experimentata de fiecare dintre noi. Nu este un defect! Exista si acele clipe cand e important sa fii singur. Sunt momentele in care te aduni, te reculegi, te rogi…


Prefer, totusi, ca aceste momente sa fie scurte pentru mine. Mai usor ma adun si ma remontez intr-o discutie, decat sa raman singura cu gandurile mele. Pentru mine singuratatea e ca o boala. Dureroasa si care nu trece cu pastile. Cred ca solitudinea nu se ataseaza de un om, decat daca acesta tine foarte mult la ea. Slava cerului ca putine au fost momentele cand am fost cu adevarat singura. Pentru ca singura nu-mi place sa ma plimb, sa mananc, sa ies la un suc, sa dorm… In izolare nu interactionez, nu comunic. Nu fac altceva decat sa ma cert cu mine si cu Dumnezeu. Si uneori sa creez, stiind ca, in camera de alaturi, iubitul mea alunga toata insingurarea si ma ajuta de fiecare data sa ies din labirint…

Solitude” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 30 x 42 cm

>Strigatul tacerii

8 Iul

>


Ceilalti lupi m-ar sfasia, daca ar sti ca urletul meu e, in realitate, un plans.” – Octavian Paler

Imi vine uneori sa strig, sa urlu. Dar tipatul se opreste undeva in gat si nu vrea sa iasa. Oricum s-ar izbi in timpanele surde care ma inconjoara. E ca in vis. Atunci cand incerci sa strigi, sa tipi, dar corpul semiparalizat de somn iti inabusa orice pornire. Te trezesti lac de sudoare si cu durere in muschii gatului.

Strigatul a fost asociat dintotdeauna cu emotii foarte puternice: strigat de disperare, strigat de durere, strigat de lupta, strigat de ajutor, strigat de bucurie, strigat de fericire. Nimeni nu striga doar pentru ca asa vrea. Ceilalti l-ar inchide la casa de nebuni. Si ca sa nu fim considerati o specie careia ii lipseste o doaga, ne-am autocenzurat strigatul. A devenit din ce in ce mai slab, iar acum este confundat cu nepasarea. S-a transformat intr-un strigat mut, intr-un cantec al tacerii asurzitoare.

Strigatul omului modern este zdrobit de toate angoasele existentei cotidiene si uneori se pierde tocmai in tacerea absoluta a lui Dumnezeu.

Am ales sa nu tac. Vreau sa strig in gura mare. Prin arta. Prin cuvinte.



Strigat” – lucrare mixta in creion, tus, creioane colorate
dimensiune 30 x 42 cm



>Speranta… si mai cum?

2 Iul

>

Nu mi-am pierdut cu totul speranta niciodată. Uneori imi repet ca pentru a redescoperi paradisul trebuie sa treci prin infern.” – Octavian Paler


Cine-i Speranta asta? O cunoastem cu totii, apare pe langa noi mai ales in momentele grele. Ne face siret cu ochiul si o acceptam fara tagada. Dar mai stim ceva despre ea. E faptura aceea plapanda si fara vlaga, care nu a mai avut puterea sa zboare din cutia Pandorei. De fapt acolo, in cutie, era sora tuturor nenorocirilor trimise de Zeus pamantenilor. Faptul ca omul i-a trantit capacul in nas tocmai cand se pregatea sa zboare, nu a fost de prea mare ajutor. Din moment ce, mai ales in zilele noastre, o intalnim la tot pasul, inseamna ca a gasit pe undeva o crapatura prin care sa iasa.


Ori de cate ori ne simtim dezamagiti, suparati, tristi, fara scapare, Speranta este acolo, prezenta in sufletele noastre, iar noi ne agatam cu disperare de ea pentru a ne readuce bucuria in suflet. Dezamagirea este insa si mai profunda cand doamna Speranta da chix. In cazul asta cum sa gandim despre ea? Ca este cea mai buna prietena a omului sau cel mai mare dusman?


Nici una, nici alta. Uneori percepem gresit rolul Sperantei in viata noastra. Ar trebui sa ne gandim la ea doar ca la o cale prin care putem atinge un scop, nu sa stam cu Speranta-n san si sa asteptam sa le rezolve pe toate. Poti spera sa se intample ceva bun, dar, ca sa se materializeze, trebuie sa pui osul la treaba. Timp avem. Nu se spune mereu ca “Speranta moare ultima”? E ca Duncan McLeod from the clan McLeod. Pana nu-i taie careva capul!


PS. Lucrarea de azi nu’s daca are vreo treaba cu speranta, insa, dupa atatea ploi si viituri, m-am gandit ca ar prinde bine si blogului meu o umbrela…





Umbrella” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 30 x 42 cm


>Bucuria, o specie pe cale de disparitie

27 Iun

>


Bucuria e starea de spirit normala a omului. Cu cat dezvoltarea intelectuala si morala a omului este mai ridicata, cu atat omul e mai liber si viata ii da mai multa satisfactie.” – A.P. Cehov


In timp ce invatam cum sa traim, uitam sa ne mai bucuram. Zbaterea asta de zi cu zi este atat de obositoare si de complexa incat lasam la o parte micile bucurii ale vietii. Ele sunt inlocuite treptat cu stres, nervi, oboseala, rutina, suparare.


Bucuria este viata insasi, dar cu toate acestea uneori suntem atat de departe de ea. Bucuria unui om nu se masoara in bani! E o stare sufleteasca de bine, ce poate izvori din cele mai neasteptate surse. Te bucuri uitandu-te la o floare. Te bucura rasul unui copil. Te poate bucura un curcubeu. Te bucuri de bucuria celui de langa tine. Ne intrebam care este secretul aceste bucurii, unde a disparut ea din viata si fiinta noastra. Dar ea nu a disparut. Doar noi suntem cei care ne-am indepartat.


Cu totii iubim bucuria si toti avem o dorinta profunda de a o impartasi cu cineva. Cand esti singur bucuria nu are aceeasi intensitate. Iar daca nu ne mai regasim bucuria, este pentru ca majoritatea dintre noi ne-am ingropat-o sub straturi de prejudecati si de sentimente reprimate.


Ma intreb uneori de ce memoria noastra filtreaza atat de diferit ceea ce ni se intampla. Daca intr-o zi avem si un necaz si o bucurie, cu siguranta ca sentimentele predominante vor fi cele de suparare. Suntem oare programati din “fabrica” sa dam o mai mare importanta aspectelor negative din viata noastra? Sau sunt oameni carora le place sa le planga altii de mila? Am observat de-a lungul timpului ca unora le este mai usor sa-si verse ofurile, necazurile, si devin extrem de egoisti cand vine vorba de fericirea sau de bucuria lor. Este chiar atat de greu de crezut ca mai sunt si oameni care se bucura de bucuria celorlalti?


Este mai putin important sa cunoastem definitia bucuriei, dar este extrem de important sa ne bucuram de ea. Eu sunt o persoana destul de vesela din fire. Imi place sa rad si sa ma bucur de toate lucrurile marunte. O mare bucurie si satisfactie o am, de exemplu, atunci cand termin un desen. Sau cand reusesc o ora, doua, sa mai citesc dintr-o carte.


Bucuriile acestea neinsemnate, puse cap la cap, ar putea sa ne insenineze existenta, mai ales in vremurile tulburi si urate pe care le traim. Numai asa, dand importanta momentelor placute, vom reusi sa nu exterminam aceasta specie minunata, aflata in pericol. BUCURIA.




One heart” – lucrare mixta in creion si tus
dimensiune 30 x 42 cm
Follow

Get every new post delivered to your Inbox.